Prima pagină » Politic » Nicușor Dan și Friedrich Merz, despre aderarea Ucrainei la UE: Prioritatea este încheierea războiului

Nicușor Dan și Friedrich Merz, despre aderarea Ucrainei la UE: Prioritatea este încheierea războiului

Președintele Nicușor Dan și cancelarul german Friedrich Merz susțin apropierea Ucrainei de Uniunea Europeană, dar subliniază că aderarea este un proces de durată, dependent de încheierea războiului și de reconstrucția țării, în timp ce Europa trebuie să își asume mai mult responsabilitatea pentru propria securitate.
Iris Duțescu
18 iul. 2025, 17:52, Politic

Președintele Nicușor Dan și cancelarul german Friedrich Merz au vorbit despre procesul de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană, în cadrul unei conferințe de presă comune susținute vineri la Berlin.

„În ceea ce privește procesul de aderare (a Ucrainei la UE, n.r.), el este deschis, dar știm cu toții că aici e nevoie de o aderare etapizată. Dacă știm că Ucraina este atacată și se află în stare de război, aderarea la UE e aproape deloc posibilă. Dar noi încercăm să aducem Ucraina cât mai aproape de UE, vrem să realizăm legături strânse. În orice caz, este un proces care durează mulți ani. Pentru noi, principala prioritate este să facem tot posibilul ca să se termine acest război. După aceea, vorbim despre reconstrucția Ucrainei. Aici va fi în legătură cu un proces la sfârșitul căruia Ucraina va adera la UE”, explică vineri cancelarul Germaniei, Friedrich Merz.

El subliniază că „prioritatea este terminarea războiului, a doua prioritate este reconstruirea Ucrainei, totul încadrat într-o perspectivă de aderare”.

„În ceea ce privește procesul de reînarmare sau de echipare militară a Europei, este o decizie corectă la momentul potrivit pe care statele membre au luat-o. Pentru că am văzut, pe de o parte, războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina.
Pe de altă parte, ne confruntăm azi cu un război hibrid al Rusiei împotriva statelor europene, pentru că am văzut cu toții o încercare a Statelor Unite de a-și muta atenția sau de a echilibra atenția între Europa și Asia. Și atunci, e logic că Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”, declară și președintele României, Nicușor Dan.

El spune că „în ceea ce privește aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, trebuie spus, bineînțeles, că toate aceste discuții despre buget, contradicțiile care apar între state, sunt absolut legitime, dar Uniunea Europeană este o poveste de succes. Este o poveste de succes economic, care înseamnă prosperitate pentru oamenii din țării de Uniunea Europeană și este o poveste de succes în ceea ce privește securitatea. Și atunci, cu toate nuanțele pe care cancelarul Merz le-a făcut, în momentul când un stat dorește să acceadă în Uniunea Europeană și când îndeplinește toate aceste criterii, răspunsul Uniunii Europene trebuie să fie da pentru respectivul stat”.