Prima pagină » Social » București. Profesor de religie, reținut pentru viol asupra unei minore și acte de violență

București. Profesor de religie, reținut pentru viol asupra unei minore și acte de violență

Un profesor de religie, în vârstă de 45 de ani, a fost reținut miercuri pentru comiterea unor acte ilegale de viol, lovire și alte violențe, asupra unei minore.
Petre Apostol
20 aug. 2025, 19:54, Social

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au reținut miercuri un bărbat de 45 de ani, profesor de religie, pentru comiterea unor infracțiuni de viol asupra unei minore, în formă continuată, și lovire sau alte violențe.

Potrivit anchetatorilor, între ianuarie și mai 2025, inculpatul ar fi întreținut în mod repetat raporturi sexuale cu o fată de 14 ani, în locuințe din București și județul Teleorman, și ar fi exercitat acte de violență fizică asupra victimei, în două rânduri. Conform procurorilor, profesorul a profitat de poziția sa de autoritate pentru a comite infracțiunile.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar procurorii au solicitat arestarea preventivă pentru 30 de zile. Cercetările continuă cu sprijinul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Agresiuni Sexuale.

Parchetul subliniază că măsurile preventive respectă principiul prezumției de nevinovăție și reprezintă etape procedurale în anchetă.