„Pentru a salva oțelul și locurile noastre de muncă , propunem reducerea la jumătate a cotei pentru oțelul importat și dublarea tarifelor (pentru oțelul în afara cotei) de la 25% la 50%”, a declarat Stéphane Séjourné, vicepreședintele Comisiei Europene pentru Prosperitate și Strategie Industrială, într-o postare pe rețelele de socializare în care a anunțat măsura, scrie BusinessInsider.es.
Inițiativa a fost adoptată marți de Colegiul Comisarilor, dar forma sa finală urmează să fie negociată între Consiliu (guverne) și Parlamentul European. Bruxelles-ul speră că va intra în vigoare la timp pentru a înlocui actuala măsură de siguranță, care expiră în iunie anul viitor.
Serviciile UE estimează că, datorită măsurii de salvgardare provizorii care permite UE să impună un tarif de 25% pentru oțelul străin , importurile au fost reduse cu 15% față de aprilie anul trecut. Cu toate acestea, aceste cifre sunt insuficiente pentru industrie, iar mecanismul nu se va mai aplica vara viitoare.
Prin urmare, executivul UE propune acum ca această garanție să devină permanentă, cu procente mai mari, astfel încât UE să poată impune o taxă de 50% asupra importurilor de oțel odată ce sunt depășite cotele scutite de taxe vamale stabilite. În plus, dorește să reducă drastic la jumătate cota de import, care permite intrarea oțelului fără taxe vamale.
Scopul este de a ridica tariful de import la un nivel similar cu cel aplicat deja de Statele Unite și Canada produselor chinezești. Principalii furnizori de oțel către UE, alături de China, sunt Turcia, India, Coreea, Vietnam, Japonia, Regatul Unit și Ucraina.
Într-o apariție în fața Comitetului mixt pentru UE al Congresului și Senatului spaniol, săptămâna trecută, Séjourné a avertizat că în Europa „nu există competitivitate pentru oțel”, deoarece la scară globală acesta concurează pe o piață „complet liberă” în care China poate oferi o tonă de oțel la un preț cuprins între 200 și 300 de euro grație subvențiilor de stat, în timp ce Europa îl vinde cu 500 sau 600 de euro.
De asemenea, el considera că oțelul face parte din suveranitatea națională și justifica măsurile protecționiste deoarece „fără oțel”, alte industrii cheie, precum industria auto și cea de apărare, nu ar funcționa.