Prima pagină » Politic » Nicușor Dan, despre extinderea UE: Pentru moment, așa cum înțeleg, opoziția Ungariei față de Ucraina există

Nicușor Dan, despre extinderea UE: Pentru moment, așa cum înțeleg, opoziția Ungariei față de Ucraina există

Opoziția Ungariei față de Ucraina există, a spus joi, înaintea reuniunii Consiliului European la care se va discuta inclusiv despre extinderea Uniunii Europene.
Cosmin Pirv
18 dec. 2025, 10:46, Politic

Șeful statului a spus că cel mai important subiect al reuniunii va fi cel legat de cadrul financiar multianual, adică bugetul Uniunii pentru 2028-2034.

„Este prima discuție, ea va continua pe parcursul întregului an, 2026, cu intenția de a finaliza 2026”, a spus Nicușor Dan.

El a fost întrebat dacă se va discuta și despre o eventuală decuplare a Ucrainei de Republica Moldova în ceea ce privește aderarea la UE.

„Legat de extindere, după cum știți, ieri a avut loc un summit cu Balcanii de Vest, în care au fost prezenți liderii a cinci din șase țări din Balcanii de Vest și a fost o discuție și cu membrii Consiliului și cu reprezentanții acestor țări. Acum discuția o să fie numai de către membrii Consiliului și, bineînțeles, se va discuta și partea de Balcani de Vest și partea de Moldova-Ucraina cu toate discuțiile care sunt aici. Pentru moment, așa cum înțeleg, opoziția Ungariei față de Ucraina există”, a spus președintele României.

Recomandarea video