Prima pagină » Știri externe » Trump și-a întrerupt discursul despre război pentru a vorbi despre perdele și proiectul sălii de bal

Trump și-a întrerupt discursul despre război pentru a vorbi despre perdele și proiectul sălii de bal

Președintele american Donald Trump și-a întrerupt discursul despre războiul din Iran pentru a vorbi despre perdele și proiectul sălii de bal de la Casa Albă. De asemenea, el a dezvăluit că soția sa este deranjată de zgomotul făcut în timpul lucrărilor de la Casa Albă.
Trump și-a întrerupt discursul despre război pentru a vorbi despre perdele și proiectul sălii de bal
Donald Trump, în Biroul Oval. Sursa foto: ABACAPRESS/Hepta via Mediafax Foto
Petru Mazilu
02 mart. 2026, 19:58, Politic

Președintele american Donald Trump și-a întrerupt discursul de luni despre război și despre militarii care au primit Medalia de Onoare pentru a vorbi despre modificările pe care le face la Casa Albă, potrivit CNN.

După ce a oferit o actualizare a situației din Iran, el i-a întrebat pe cei care asistau la discurs dacă le place modul în care arată pereții modernizați ai clădirii. El s-a referit la perdelele clădirii și s-a lăudat cu modernizările din jurul său.

Renovările vor crea „cea mai frumoasă sală de bal din lume”, a spus Donald Trump.

„Îmbunătățim clădirea. Va fi ceva spectaculos”, a mai spus el adăugând că proiectul este înainte de termen și sub buget.

De asemenea, Trump a dezvăluit că soția sa este deranjată de zgomotul făcut în timpul lucrărilor de la Casa Albă. Prima doamnă Melania Trump „nu este încântată” de ciocănitul care durează toată ziua, a declarat președintele.

„Dar când aud acel sunet, acel sunet frumos în spatele meu, înseamnă bani. Așa că îmi place, dar soția mea nu este încântată”, a glumit Donald Trump.

Ulterior, el a revenit la discuția despre operațiunea militară și eroii americani de război.

Controversata demolare a Aripii de Est a Casei Albe a început anul trecut. Acolo, Trump vrea să construiască un spațiu mare pentru evenimente care să semene cu interioarele aurite ale cluburilor sale private.

Președintele a fost implicat personal în detaliile proiectului, de la planurile etajului până la selecția marmurei. Viitoarea clădire va avea o suprafață estimată la aproximativ 8.000 de metri pătrați, potrivit arhitectului Shalom Baranes. Clădirea principală a Casei Albe are doar 5.000 de metri pătrați.

Recomandarea video