Prima pagină » Politic » Nicușor Dan și Karol Nawrocki, sceptici față de declarațiile lui Putin privind încheierea războiului din Ucraina: „Nu trebuie să-l luăm foarte în serios”

Nicușor Dan și Karol Nawrocki, sceptici față de declarațiile lui Putin privind încheierea războiului din Ucraina: „Nu trebuie să-l luăm foarte în serios”

Președintele României, Nicușor Dan, și președintele Poloniei, Karol Nawrocki, au declarat marți, la Palatul Cotroceni, că afirmațiile liderului rus Vladimir Putin privind o posibilă apropiere a încheierii războiului din Ucraina trebuie privite cu scepticism.

„Bineînțeles că toți așteptăm o pace de durată și dreaptă în Ucraina și mă bucur că sunt purtate negocieri în această discuție. Însă, în ce privește cuvintele președintelui Rusiei Vladimir Putin, eu sunt sceptic”, a declarat Karol Nawrocki.

Liderul polonez a afirmat că analizele serviciilor de securitate arată că Rusia a pierdut de la începutul anului mai mult teritoriu decât a ocupat în Ucraina și a invocat dificultățile economice ale Rusiei.

„Observăm că pacea începe să devină și interesul Federației Ruse. Eu, ca orice conducător european sau mondial, îmi doresc să se ajungă la o pace cinstită, corectă și pe termen lung. Mai ales că este important să spunem cine este victima aici. Însă, în ce privește cuvintele lui Vladimir Putin, trebuie să le privim cu scepticism”, a precizat Nawrocki.

Nicușor Dan: „Pe ce a spus Putin, nu trebuie să-l luăm foarte în serios”

La rândul său, Nicușor Dan a declarat că liderul de la Kremlin „nu trebuie luat foarte în serios”.

„Pe ce a spus Vladimir Putin, nu trebuie să-l luăm foarte în serios. Vă aduc aminte că el a spus că nu invadează Ucraina, de exemplu (…) Într-adevăr, în anul 2026, poziția pe front a Ucrainei este mai bună decât în anii anteriori. Chiar Volodimir Zelenski a spus în Consiliul European recent că pe teren, Ucraina a câștigat mai mult decât a pierdut în cursul anului 2026”, a afirmat președintele României.

Nicușor Dan a susținut că Rusia continuă atacurile, în ciuda declarațiilor privind o eventuală încetare a focului.

„Rusia continuă războiul, chiar dacă a spus că vrea o încetare a focului. Toate documentele de strategiile militare ruse din ultimii ani nu indică în vreun fel vreo dorință de pace a Rusiei pe continentul european. Noi trebuie să fim pregătiți și asta facem și în formatul acesta bilateral, și în format B9, și în interiorul NATO, și în interiorul Uniunii Europene”, a spus Nicușor Dan.

Recomandarea video