În timpul conferinței de presă de sâmbătă, Siegfried Mureșan a fost întrebat despre majorarea pensiilor prevăzută în programul de guvernare și despre nivelul la care acestea ar trebui să ajungă în 2027. De asemenea, i s-a cerut să precizeze cât sunt în prezent pensia minimă și salariul minim în România și cum ar trebui să evolueze acestea potrivit legii.
Premierul desemnat a răspuns inițial vorbind despre deciziile luate de guverne la sfârșitul fiecărui an prin așa-numitele „ordonanțe-trenuleț” și despre necesitatea menținerii stabilității fiscal-bugetare.
După ce întrebarea privind valorile actuale ale salariului minim și pensiei minime a fost repetată, Mureșan a răspuns: „Ne propunem să avem o creștere a pensiilor și o creștere a salariilor cât de curând posibil, în următoarele luni. După cum v-am spus, la legea bugetului de stat, la finalul acestui an, vom evalua”.
Întrebat din nou dacă știe cât sunt salariul minim și pensia minimă în prezent, candidatul la funcția de premier a vorbit mai întâi despre indexarea acestora cu rata inflației.
În timpul schimbului de întrebări, Siegfried Mureșan a privit de mai multe ori spre telefon înainte de a oferi cifrele. Ulterior, în mediul politic au apărut speculații potrivit cărora premierul desemnat ar fi primit prin mesaje valorile pe care urma să le comunice.
În cele din urmă, Mureșan a oferit o valoare aproximativă pentru salariul minim.
„Salariul minim brut în România este în momentul de față în jur de 4.300 de lei, adică în jur de 2.600-2.700 de lei net”, a declarat Siegfried Mureșan.
Salariul minim brut pe țară este de 4.325 de lei pe lună, începând cu 1 iulie 2026.
În privința pensiei minime, Mureșan a răspuns inițial că aceasta este mai mică decât salariul minim și a vorbit despre necesitatea corectării inechităților din sistem.
„Pensia minimă în România este mai puțin decât salariul minim”, a răspuns Mureșan, înainte de a preciza că valoarea acesteia este de 1.281 de lei.
În ceea ce privește rata inflației care ar urma să fie luată în calcul pentru indexare, Mureșan a indicat 6,2%, precizând că aceasta a scăzut de la aproximativ 10%.
I s-a atras însă atenția că întrebarea viza indicatorul prevăzut de lege pentru indexarea pensiilor și perioada de referință, nu rata curentă a inflației. Premierul desemnat a indicat din nou 6,2%.
Conform mecanismului prevăzut de Legea pensiilor, calculul ia în considerare rata medie anuală a inflației din anul calendaristic anterior, alături de 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut. Rata medie anuală a inflației pentru 2025 a fost de 7,3%, potrivit datelor Institutului Național de Statistică.