Prima pagină » Politic » Bolojan, despre securiștii de la Timișoara din decembrie 1989: Au fost acolo la ordin

Bolojan, despre securiștii de la Timișoara din decembrie 1989: Au fost acolo la ordin

În cadrul unui podcast Recorder, fostul premier Ilie Bolojan a vorbit despre Revoluția de la Timișoara, povestind câteva momente de când era student. Acesta și-a amintit cum, în spatele cordonului de militari erau și ofițeri îmbrăcați în haine civile.
Daiana Rob
29 oct. 2026, 19:28, Politic

Deși anterior, Ilie Bolojan a mai tratat acest subiect, premierul și-a amintit, de această dată, de militarii dislocați în Timișoara, în acele zile.

Acesta era student în anul II la Facultatea de Mecanică a Institutul Politehnic „Traian Vuia”, actuala Universitate Politehnica Timișoara (UPT).

„Mi-aduc aminte de cele câteva zile în care am fost în Timișoara pentru că, luni seara, complexul studențesc – eram student în Căminul 15 – a fost evacuat, am fost trimis toți studenții, ca să nu mai fie o masă de oameni care să mai îngroașe rândurile celor care erau nemulțumiți”, spune Bolojan. 

„Îmi aduc aminte o imagine. Sâmbătă, duminică dimineața, un lanț de militari. Al doilea rând, în spatele militarilor, un lanț de oameni din Ministerul de Interne și, în spatele lor, un lanț de civili”, povestește Bolojan.

Bolojan a afirmat că aceștia „erau în haine civile, dar era clar că aveau un rang”.

„Asta a fost expunerea. Oamenii au fost acolo, cum să vă spun, «la ordin»”, spune Bolojan.

„Militarii aia care erau în termen, au fost aruncați acolo în față. Da, în mod evident, că fiecare, pentru ceea ce facem, avem o răspundere pentru treaba asta, eu am fost de cealaltă parte”, spune Bolojan.

Acesta a fost confruntat cu faptul că atunci când există putere politică, ar trebui să fie date decizii care să respecte acea linie.

„Era bine să dăm o lege a Lustrației în anii `90, să clarificăm lucrurile, și sigur, în anumite zone, unde au fost anumite răspunderi, să existe o clarificare, pentru că, v-am spus, cu cât de o zonă e mai mult gri, cu atât lucrurile sunt mai complicate”, a declarat Bolojan. 

O Lege a Lustrației, eșuată

Legea Lustrației este o măsură legislativă menită să limiteze temporar accesul la funcții publice pentru cei care au servit structurile de putere sau represive ale unui regim dictatorial, cum este, în acest caz, regimul comunist.

O astfel de tentativă a existat în 2012, legea a fost adoptată în Parlament cu 167 de voturi „pentru” și patru abțineri, însă legea a fost blocată de CCR, fiind declarată neconstituțională.

Timișoara a fost declarat primul oraș liber

La 20 decembrie 1989, Timișoara a fost declarat primul oraș liber de comunism, după aproximativ patru zile în care, gradual, cetățenii au ieșit în stradă, muncitorii din fabrici au mărșăluit, cu miile, pe principalele artere, iar armata și miliția au împușcat civili și au adus tancurile chiar în oraș.
În cele din urmă, o delegație formată din 13 reprezentanți ai muncitorilor, între care se afla și Ioan Savu, au negociat cu trimisul lui Ceaușescu la Timișoara, premierul de la acea vreme, Constantin Dăscălescu. După mai multe ore de negocieri la Comitetul Județean de Partid revendicările poporului au fost notate și, ulterior, predate Consulatului Iugoslav. Dăscălescu s-a întors ulterior la București.
Discuția vine în contextul investigației Recorder care susține că actualul șef SPP, Lucian Pahonțu, ar fi făcut parte din trupele de represiune a regimului Ceaușescu.

Recomandarea video