Politic

PNL: Secretarul general al Partidului Popular European va fi prezent luni la şedinţa Biroului Politic Naţional

Secretarul general al PPE, Antonio Lopez- Isturiz White, va participa, luni, la reuniunea Biroului Politic Naţional, a anunţat sâmbătă liderul liberalilor, Ludovic Orban. La şedinţa BPN al PNL se va discuta despre pregătirea formaţiunii pentru alegerile europarlamentare.

PMP: România, care a trecut prin dictatură, nu ar putea sa ignore situaţia din Venezuela

Liderul PMP, Eugen Tomac, a criticat lipsa reacţiei autorităţilor cu privire la situaţia din Venezuela, că România, care a trecut prin dictatura comunismului, nu atrebuie să ignore o asemenea situaţie şi că el este alături de eroul Guaido care înfruntă acest regim dictatorial susţinut de Putin.

Cioloş, ales preşedinte PLUS: Dacă aşteptăm să dispară PSD prin erodare o să avem surpriză. Se va întoarce sub alte forme

Dacian Cioloş a fost ales sâmbătă, cu majoritate de voturi, în funcţia de preşedinte al Partidului Libertate, Unitate şi Solidaritate (PLUS) în cadrul Convenţiei Naţionale de sâmbătă, pentru un mandat de un an. Peste 99% din delegaţii prezenţi au votat pentru susţinerea lui Cioloş.

Europarlamentar revoltat că stă blocat în aeroportul Otopeni din cauza gheţii

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan este blocat în aeroportul Otopeni, acuzând că CNAB nu are suficiente maşini de degivrare a avioanelor. El afirmă că ”că iarna în Bucureşti avem zăpadă, polei şi îngheţ, nu ca în Brazilia sau insulele Maldive, unde nu ninge niciodată”.

Dăncilă spune că oficialii Comisiei Europene au fost dezinformaţi: Toader nu a vorbit de amnistie/ Multe dezinformări vin de la eurodeputaţii români. Să le fie ruşine

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat, într-o emisiune TV difuzată sâmbătă, că oficialii Comisiei Europene au fost dezinformaţi, că informaţiile care se trimit la Bruxelles nu sunt conforme cu realitatea, ministrul Jusţiei vorbind despre o OUG pentru contestaţia în anulare, nu despre amnistie.

Obiectele politicienilor, de vânzare pe internet. Cel mai „scump” este un fost preşedinte | FOTO

Obiecte care au aparţinut politicienilor şi materiale electorale au fost scoase la vânzare pe internet, pe site-urile de profil. Colecţionarii pot achiziţiona de la primul afiş electoral al PNŢCD, în valoare de 65 de lei, până la un tablou cu fostul preşedinte Ion Iliescu, cu preţul de 2.700 euro.

Frans Timmermans, scrisoare adresată premierului Viorica Dăncilă pe tema OUG privind recursul în anulare. De ce este îngrijorat liderul Comisiei Europene

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, i-a trimis joi, 24 ianuarie, o scrisoare premierului Viorica Dăncilă legată de o posibilă ordonanţă de urgenţă care să introducă recursul în anulare. El şi-a exprimat îngrijorarea şi a solicitat clarificări cu privire la anumite chestiuni.

USR: Viitorul nu arată deloc bine cu penali la putere

USR a transmis vineri, că Liviu Dragnea, Darius Vâlcov şi Niculae Bădălău ar trebui să vorbească despre cifrele anilor cu executare prin sentinţe judecătoreşti, nu despre cifrele bugetului. Potrivit USR, ”viitorul nu arată deloc bine cu penali la putere”.

Consultantul Roger Stone, inculpat în cadrul anchetei Mueller, a fost eliberat pe cauţiune

Consultantul politic Roger Stone, un aliat important al preşedintelui SUA, Donald Trump, care se confruntă cu şapte capete de acuzare în cadrul anchetei privind alegerile prezidenţiale din 2016 a fost eliberat pe cauţiune, informează postul CBS Miami.

Ionel Dancă, după anunţul agenţiei de rating Fitch: Joaca s-a terminat. Viitorul nu sună bine deloc

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a reacţionat la anunţul agenţiei de rating Fitch, că ”joaca s-a terminat” şi că ”viitorul nu sună bine deloc”. El afirmă că deciziille economice ”luate în mod iresponsabil” de guvern trebuie anulate imediat, iar abrogarea OUG 114/2018 devine o necesitate.

Norica Nicolai după ce Petre Daea a spus că în România cormoranii fac baie în piscine: A fost aplaudat

Europarlamentarul ALDE, Norica Nicolai, a declarat, vineri, la Constanţa, că prestaţia ministrului Petre Daea în Comisia pentru pescuit din PE a fost aplaudată, afirmând că declaraţia privind cormoranii care fac baie în piscine în România arată,de fapt, că păsările produc pagube de milioane de euro.

Tomac, despre fotografia lui Dragnea: Frăţia cormoranilor proaspăt ieşiţi din piscină

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a afirmat, vineri, referindu-se la fotografia lui Liviu Dragnea, în care apare alături de liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, Daniel Chiţoiu, Darius Vâlcov şi miniştrii Niculae Bădălău şi Eugen Teodorovici, că este ”Frăţia cormoranilor proaspăt ieşiţi din piscină”.

Patriarhul Daniel ar putea fi numit cetăţean de onoare al Capitalei. Actul, semnat de Gabriela Firea

Preafericitul Patriarh Daniel ar putea fi numit cetăţean de onoare al Capitalei, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei CGMB, semnat de Gabriela Firea. Titlul ar urma să i se confere „pentru activitatea social-filantropică” şi pentru „ridicarea Catedralei”.

Ministerul Finanţelor: BNR trebuie să stabilească şi să supravegheze respectarea regimului valutar/ RĂSPUNSUL Băncii Centrale

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a făcut, vineri, precizări referitor la evoluţia cursului de schimb din ultima perioadă, iar opinia este aproapiată şi, pe alocuri, similară, cu aceea prezentantă de PSD, pe Facebook, în ultimele două zile.

Viorel Badea (PNL): Un parlamentar FIDESZ a atacat foarte dur România la Strasbourg

Senatorul PNL Viorel Badea a declarat, vineri, că la APCE, Barna Pál a atacat România, deoarece „nu este permisă arborarea steagului Ţinutului Secuiesc”. El a povestit că a explicat situaţía cu ajutorul unui banc -”De ce se organizează alegeri în România? Pentru a şti cu cine va guverna UDMR”.

Kelemen: E o mare iresponsabilitate că Guvernul nu a venit cu un proiect de buget/ Decizia de adoptare a OUG privind fiscalitatea a fost proastă, UDMR va propune modificări

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră o mare iresponsabilitate faptul că Guvernul nu a venit cu un proiect de buget cel mai târziu în decembrie 2018, menţionând că acest lucru înseamnă haos pentru că administraţiile publice, iar firmele nu îşi pot face niciun plan.

PNL: Teodorovici şi Vâlcov fac eforturi de măsluire a datelor privind execuţia bugetară pe 2018

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a cerut vineri guvernului să prezinte bugetul pentru anul 2019, afirmând că, în prezent, Darius Vâlcov şi ”subordonatul acestuia”, Eugen Teodorovici, ”măsluiesc datele privind execuţia bugetară pe anul 2018 pentru a raporta un deficit bugetar fals”.

Dragnea, întâlnire cu Tăriceanu şi mai mulţi miniştri: Cu cifrele pe masă. Viitorul arată bine

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a postat, vineri, o fotografie în care apare alături de liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, de Darius Vâlcov, miniştrii Niculae Bădălău, Eugen Teodorovici şi de secretarul general al ALDE, Daniel Chiţoiu. Mesajul său este ”cu cifrele pe masă, viitorul arată bine”.

SCANDALUL continuă în partidul lui Cioloş | Istoricul Marius Oprea: Iulia Iordache a rămas în PLUS. E fiica unui fost ofiţer de Securitate

Istoricul Marius Oprea a declarat, vineri, că soţia lui Adrian Iordache, Iulia, fiică a unui fost ofiţer de Securitate, a rămas în PLUS. El mai afirmă că Dacian Cioloş trebuie să-şi clarifice politica de cadre, pentru că altfel păartidul acoperire pentru interesele foştilor securişti şi al urmaşilor lor.

Dancă: Jumătate din miniştri ar fi trebuit demişi după prestaţia avută la Bruxelles/ Dăncilă, după gafele acestora: Ne-am prezentat cu demnitate şi profesionalism

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a declarat vineri că jumătate dintre miniştri cabinetului Dăncilă ar fi trebuit demişi în urma prestaţiilor din comisiile de specialitate de la Bruxelles, printre care şi Tudorel Toader şi Carmen Dan, care fie au minţit, fie au omis obiectivele României.

Dăncilă, suspans în legătură cu OUG privind rejudecarea proceselor: CCR a constatat că au fost folosite practici în afara legii. Situaţia trebuie îndreptată

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, că judecătorii CCR au constatat că au fost folosite practici care au viciat actul de justiţie, ”iar această situaţie trebuie îndreptată”. Ea nu a precizat dacă Executivul va adopta vineri ordonanţa anunţată deja de Tudorel Toader.

ULTIMA ORĂ Dăncilă îi cere preşedintelui să semneze decretele de numire a celor doi miniştri

Premierul Viorica Dăncilă i-a solicitat, vineri, încă o dată preşedintelui Klaus Iohannis să semneze decretele de numire a miniştrilor Dezvoltării Regionale şi Transporturilor, afirmând că Executivul a a respectat toate procedurile legale, iar blocajul este nejustificat.

Toni Greblă, despre posibila candidatură a lui Kovesi la Parchetul European: E prematură şi nepotrivită

Secretarul general al Guvernului Toni Greblă a declarat, pentru MEDIAFAX, că o posibilă candidatură a Laurei Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror şef al Parchetului European este „prematură şi nepotrivită”, precizând că aceasta a dat un semnal pentru CSM, IJ şi PG, nu pentru Bruxelles.

Dan Nica: Procedura de infringement contra Austriei pe tema alocaţiilor este perfect justificată

Liderul europarlamentarilor PSD Dan Nica a afirmat că procedura de infringement contra Austriei anunţată de CE pentru legea care ajustează alocaţiile copiilor imigranţilor este perfect justificată şi vine la două zile după ce Guvernul a prezentat situaţia la reuniunile Preşedinţiei Consiliului UE.

Eurodeputat PSD anunţă că va lansa o scrisoare deschisă cancelarului austriac Sebastian Kurz

Europarlamentarul PSD Gabriela Zoană a anunţat că va lansa o scrisoare deschisă cancelarului austriac Sebastian Kurz, după ce Comisia Europeană a înştiinţat Austria că declanşează procedura care poate duce la sancţionarea Austriei din cauza legii privind indexarea alocaţiilor copiilor imigranţilor.

PSD transmite că BNR este singura abilitată să să administreze controlat cursul leu-euro

Social-democraţii au transmis, joi pe pagina de Facebook a PSD, că BNR este singura abilitată să elaboreze şi să aplice politica de curs de schimb, precizând că Banca Naţională poate controla variaţiile cursului leu-euro cu ajutorul rezervelor de 36,8 miliarde de euro.

Marian Oprişan: Kovesi să răspundă pentru abuzurile din ţară, nu să candideze la Parchetul European/ E bolnavă după putere

Liderul PSD Vrancea, Marian Oprişan, vede posibila candidatură a Laurei Codruţa Kovesi la Parchetul European ca fiind „un tupeu maxim”, afirmând că înainte de a-şi depune candidatura, ar trebui să răspundă legal pentru ce a făcut în ţară. Oprişan crede că fosta şefă DNA este „bolnavă după putere”.

Tăriceanu, atac la Iohannis: Nu dă doi bani pe lege şi dreptate. Un preşedinte împărat şi nu cetăţean

Călin Popescu Tăriceanu a acuzat, joi pe Facebook, că şeful statului Klaus Iohannis nu dă doi bani pe lege şi dreptate, numindu-l „un preşedinte împărat şi nu cetăţean”. Liderul ALDE a precizat că există vrajbă peste tot şi „pâră la înalta poartă de la Bruxelles”.

Ministerul Românilor de Pretutindeni salută activarea mecanismelor europene în cazul legislaţiei din Austria

Ministerul Românilor de Pretutindeni anunţă că a luat notă de decizia Comisiei Europene de a declanşa procedura ce poate conduce la sancţionarea Austriei din cauza legii privind indexarea alocaţiilor copiilor imigranţilor şi subliniază că mecanismele UE acţionează în spiritul echităţii.

Tăriceanu, la Focşani: Europa gândea bine despre români pentru că ei înşişi vorbeau patria numai de bine

Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a declarat, joi la Focşani, cu ocazia Unirii Principatelor, că în urmă cu 160 de ani deşi fusese sfidată Europa avea o impresie bună despre România pentru că înaintaşii noştri nu-şi vorbeau de rău ţara, ci aveau discursuri despre patriotism.

ANALIZĂ Ion Cristoiu, despre ordonanţa lui Tudorel Toader: Unde e favorizarea corupţilor?

Jurnalistul Ion Cristoiu face o analiză a întregii situaţii generate de anunţul ministrului Tudorel Toader privind OUG ce dă posibilitatea repunerii pe rol a condamnărilor date de completul de 5, spunând că DNA poate cere recurs în anulare şi poate obţine alte sentinţe în dosare cu achitări celebre.

Ministrul Muncii, după decizia privind Austria: Pe teritoriul UE nu trebuie să existe cetăţeni de mâna a doua

Ministerul Muncii transmite, joi, că a luat act de decizia comisarului european pentru Ocupare, Afaceri Sociale, Marianne Thyssen, de a declanşa procedura de infringement împotriva Austriei, pe tema indexării alocaţiilor copiilor muncitorilor rezidenţi.

Eurodeputat PSD: Cazul Austriei e revoltător. Ţara a susţinut principiul de salariu egal

Eurodeputatul PSD Emilian Pavel a reacţionat la decizia CE de a declanşa procedura care poate duce la sancţionarea Austriei din cauza legii privind indexarea alocaţiilor copiilor imigranţilor, precizând că e cu atât mai revoltător cazul Austriei, cu cât ţara a susţinut principiul salariului egal.

Adrian Iordache, fiul fostului maior de Securitate Alexandru Iordache, mesaj pentru colegii din PLUS: E o aberaţie etică născocită în laboratoarele PSD-ALDE şi PNL

Avocatul Adrian Iordache, fiul fostului maior de Securitate Alexandru Iordache, a transmis un mesaj intern colegilor din PLUS, în care le explică motivele demisiei sale, precizând că atacurile la adresa formaţiunii sunt „o aberaţie etică născocită acum în laboratoarele PSD-ALDE şi PNL”.

România, unul dintre cele 15 state UE ce trebuie să respecte normele privind achiziţiile publice

Comisia Europeană (CE) a îndemnat, joi, 15 state membre ale Uniunii Europene (UE) să se conformeze la normele privind achiziţiile publice şi concesiunile, potrivit unui comunicat de presă.

Comisia Europeană lansează procedura de sancţionare a Austriei din cauza alocaţiilor copiilor imigranţilor/ REACŢIA Vienei

Comisia Europeană a înştiinţat joi Austria că a declanşat procedura care poate conduce la sancţionare din cauza legii privind indexarea alocaţiilor copiilor imigranţilor comunitari.

MAS Talks: România şi noul tratat franco-german – o ediţie cu fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu | VIDEO

Franţa şi Germania au semnat un nou tratat, care le certifică colaborarea privilegiată.

Vîlceanu: Dăncilul de la Ministerul Muncii a încurcat foile la Bruxelles. Vorbea fără noimă | VIDEO

Vicepreşedintele PNL Dan Vîlceanu a postat pe Facebook un film în care ministrul Muncii, Marius Budăi, prezent în Parlamentul European, a încurcat foile în timp ce ţine un discurs despre priorităţile României la Consiliul UE şi ”a ajuns să vorbească fără noimă, sărind de la un subiect la altul”.

Irina Tănase, partenera lui Liviu Dragnea, fotografie pe Instagram de la Marea Moschee din Abu Dhabi

Partenera lui Liviu Dragnea, Irina Tănase, a postat pe contul său de Instagram o fotografie în care apare în haine tradiţionale la Marea Moschee din Abu Dhabi, alimentând zvonurile privind absenţa în vacanţă a liderului PSD.

Dăncilă: În România statul de drept e respectat. Sunt mâhnită că încă sunt dezinformări

Premierul Viorica Dăncilă a declarat joi, în sesiunea plenară a Comitetului Economic şi social European, că este mâhnită de dezinformările care există cu privire la acţiunile Guvernului de la Bucureşti, spunând că Executivul nu a intervenit în sistemul juridic.