Mediafax Echipa

Sorana Cîrstea şi Alexandra Cadanţu, eliminate în primul tur al probei de dublu de la Wimbledon

Perechile Sorana Cîrstea/Ayumi Morita (România/Japonia) şi Alexandra Cadanţu/Saisai Zheng (România/China) au ratat, joi, calificarea în turul doi al probei de dublu de la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului.

Bulevardul Kiseleff se transformă, pentru nouă weekend-uri, în arenă sportivă neconvenţională

Bulevardul Kiseleff din Capitală se transformă începând de vineri, pentru nouă weekend-uri, în arenă sportivă neconvenţională, oferind bucureştenilor, gratuit, spaţii pentru a juca baschet, tenis de masă, tenis cu piciorul, badminton şi fusbal, potrivit municipalităţii.

Ponta: Năstase a pierdut calitatea de membru PSD când a primit condamnarea definitivă

Premierul Victor Ponta, preşedinte al PSD, a declarat, într-un interviu acordat publicaţiei "El Pais", că Adrian Năstase a încetat să mai fie membru al Partidului Social Democrat din momentul în care a fost condamnat definitiv în dosarul "Trofeul calităţii".

Ce drepturi are deţinutul Adrian Năstase

O persoană privată de libertate beneficiază, până la stabilirea regimului de executare, de patru vizite pe lună şi poate primi, tot lunar, un pachet cu alimente de maximum 16 kilograme, la care se pot adăuga şase kilograme de fructe şi legume, precizează Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Fitch a reconfirmat ratingul României la nivelul „BBB-„, cu perspectivă stabilă

Fitch a reconfirmat joi ratingul României pentru datoriile pe termen lung în valută la nivelul "BBB-", iar cel pentru datoriile pe termen lung în lei la "BBB", cu perspectivă stabilă, datorită implementării consolidării fiscale în pofida înrăutăţirii condiţiilor economice interne şi externe.

Romii emigraţi în Spania şi Italia se integrează. În România şi Bulgaria rămân izolaţi

Cetăţenii de etnie romă din Bulgaria şi România rămân izolaţi, pe când cei care au emigrat în Spania se integrează mai uşor decât cei care au ales Italia, potrivit unui studiu al institutului Open Society, prezentat joi la Sofia.

Prostituatele şi cerşetorii români din Frankfurt – subiectul ediţiei de duminică a emisiunii „România, te iubesc!”

Ultima ediţie din acest sezon al emisiunii "România, te iubesc!", difuzată de la ora 18.00 pe Pro TV şi pe voyonews, tratează problema prostituatelor şi cerşetorilor care sunt "ambasadorii" României la Frankfurt, informează televiziunea.

Haşotti nu este de acord cu prelevarea de ADN de la voievozii dinastiei Basarabilor

Ministrul Culturii, Puiu Haşotti, declară, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că a dat dispoziţiile necesare pentru a se opri prelevarea de ADN de la voievozii din familia Basarabilor - operaţiune începută joi, la Curtea de Argeş -, din respect pentru ceea ce au însemnat aceşti domnitori.

Numărul firmelor româneşti înregistrate în Bulgaria a crescut cu 50% anul trecut

Numărul firmelor româneşti înregistrate în Bulgaria a crescut cu aproape 50% anul trecut, de la 272 la 401, potrivit datelor autorităţii fiscale din această ţară. Cele mai multe firme româneşti sunt înregistrate în Ruse, respectiv 169, alte 121 în Sofia, iar 21 în Varna.

Astărăstoae: Voi propune sesizarea organismelor internaţionale în cazul Adrian Năstase

Preşedintele Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae, a declarat că va propune, vineri, la Consiliul Naţional, sesizarea organismelor internaţionale pentru ca independenţa profesională a medicilor să fie respectată şi depunerea unei plângeri la CSM împotriva anchetatorilor în cazul Adrian Năstase.

Cinci reclamaţii privindu-i pe Ponta şi Marga, transmise prin e-mail la Parchetul ICCJ

Cinci reclamaţii privindu-l pe premierul Victor Ponta şi ministrul de Externe, Andrei Marga, au fost transmise prin e-mail Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care urmează să le analizeze, înregistreze şi să le repartizeze procurorilor pentru verificări, spun surse oficiale.

Jurnaliştii către Ponta, la Bruxelles: „Mister president”

Jurnaliştii străini i s-au adresat premierului Victor Ponta joi, la Consiliul European, cu formula "mister president", el replicându-le în limba engleză că nu este preşedintele.

Merkel ar accepta eurobondurile, dar abia după reforme complexe la nivelul UE, pe termen lung

Recentele declaraţii atribuite cancelarului german Angela Merkel privind refuzul introducerii eurobondurilor par să fi fost interpretate eronat de presă, surse guvernamentale de la Berlin afirmând că, de fapt, Merkel a sugerat că UE are nevoie de reforme complexe înainte de un astfel de pas.

Julian Assange, aflat în ambasada Ecuadorului din Londra, a fost convocat pentru extrădare

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, aflat în sediul ambasadei Ecuadorului din Londra, a fost convocat la poliţie în vederea extrădării în Suedia, unde este acuzat de agresiuni sexuale.

Meciul amical Viitorul Constanţa – Galatasaray, anulat

Meciul amical pe care nou-promovata Viitorul Constanţa urma să îl dispute, la 17 iulie, pe Arena Naţională din Bucureşti, cu Galatasaray Istanbul cu ocazia prezentării lotului dobrogenilor a fost anulat.

Nabucco West a fost selectat ca rută de export pentru gazele azere către Europa

Conducta de gaze Nabucco West, varianta scurtată a gazoductului Nabucco, a fost selectată de către grupul BP şi partenerii săi la exploatarea Shah Deniz din zona Mării Caspice ca rută de export pentru gazele azere către Europa, decizia finală urmând să fie luată anul viitor.

Dacia Dokker şi Dokker Van, produse în Maroc, vor fi comercializate din toamnă în Europa

Modelele Dokker şi Dokker Van, produse de Dacia în uzina din Tanger, Maroc, vor începe să fie comercializate, în iunie, în Maroc, şi în toamnă în Europa, a anunţat joi constructorul.

Patru echipe româneşti vor participa la FIBA Eurochallenge, trei dintre ele direct în grupe

Echipele de baschet masculin CSU Ploieşti, BC Timişoara, BCM Piteşti vor evolua direct în grupele FIBA Eurochallenge, în timp ce Gaz Metan Mediaş va juca în preliminarii, potrivit anunţului de joi al FIBA Europe.

Timbuktu, plasat de UNESCO pe lista siturilor de patrimoniu periclitate

Timbuktu, un oraş din nordul statului african Mali, controlat de la sfârşitul lunii martie de islamişti, şi Mormântul lui Askia au fost înscrise de UNESCO pe lista siturilor de patrimoniu mondial periclitate, la cererea guvernului malian, a anunţat joi această organizaţie.

Ediţia din iulie a suplimentului ZF După Afaceri Premium, dedicat industriei auto de lux

Ediţia din luna iulie a suplimentului lunar După Afaceri Premium al Ziarului Financiar, care apare pe piaţă vineri, se concentrează pe industria auto de lux, prezentând recenzii detaliate ale unor mărci reprezentative pentru diferite segmente- eco, de teren, de oraş, viteză, potrivit unui comunicat.

Prima separare manuală dintre două vehicule spaţiale chinezeşti, realizată cu succes pe orbită

Vehiculul spaţial chinezesc Shenzhou IX s-a separat cu succes de modulul Tiangong1, utilizând în premieră o procedură manuală, realizată de unul dintre cei trei astronauţi chinezi de la bord, care vor reveni pe Terra vineri, a anunţat, joi, agenţia China Nouă.

Cine va fi portdrapelul României la JO? De ce nu se ştie încă cine este sportivul care va purta drapelul ţării

Preşedintele COSR, Octavian Morariu, a declarat, joi, că e destul de dificil să aleagă un sportiv care să poarte drapelul României la ceremonia de deschidere a JO de la Londra, întrucât festivităţile vor începe târziu, iar componenţii lotului olimpic vor intra în competiţie foarte repede.

Un atlas vechi de 415 ani, furat în Suedia, regăsit după zece ani în Statele Unite

Un atlas vechi de 415 ani, furat de la Biblioteca Regală a Suediei în urmă cu peste 10 ani, a fost regăsit în Statele Unite ale Americii şi restituit Suediei, a anunţat Gunilla Herdenberg, directoarea instituţiei, miercuri, la New York.

Ponta, întrebat ce va face dacă se demonstrează că a plagiat: Cu siguranţă că mă voi retrage

Premierul Victor Ponta afirmă, într-un interviu acordat publicaţiei "El Pais", că îşi va asuma responsabilitatea în cazul în care se va dovedi că teza sa de doctorat este un plagiat şi cu siguranţă se "va retrage", răspunzând afirmativ la întrebarea dacă va demisiona în acest caz.

Romanul care s-a vândut cel mai repede într-un milion de copii tipărite

Romanul "Fifty Shades of Grey", al scriitoarei britanice E. L. James, a devenit volumul pentru adulţi care a ajuns cel mai repede la pragul de 1 milion de copii vândute în format paperback.

EVALUAREA NAŢIONALĂ 2012: Un al treilea răspuns pentru cerinţa controversată de la română

O nouă petiţie legată de baremul probei de Limba română de la evaluarea naţională a fost depus, joi, la Ministerul Educaţiei, semnatari fiind mai mulţi părinţi care susţin că propoziţia controversată este, de fapt, atributivă şi solicită anularea cerinţei respective.

Rihanna, evacuată dintr-un hotel de lux londonez – FOTO

Cântăreaţa Rihanna s-a aflat printre cele 300 de persoane care au fost evacuate dintr-un hotel de lux din Londra, din cauza unui incendiu care a izbucnit, miercuri dimineaţă, într-unul dintre lifturile din acea clădire.

Deputatul Mihai Boldea, deferit justiţiei

Deputatul Mihail Boldea a fost deferit justiţiei de procurorii Dirceţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciu Teritorial Galaţi, pentru fraude imobiliare în valoare de aproximativ un milion de euro.

Ponta: Încerc să reprezint cât mai bine interesul României. În ţară informez pe Băsescu şi Parlamentul

Premierul Victor Ponta a declarat, la sediul Consiliului European, că va încerca să reprezinte cât mai bine interesele României la reuniunea Consiliului şi că, la întoarcerea în ţară, îl va informa atât pe preşedintele Traian Băsescu, cât şi pe membrii Parlamentului asupra rezultatului discuţiilor.

Moody’s a retrogradat cu două trepte Hidroelectrica şi a retras ratingurile companiei

Moody’s a retrogradat joi ratingurile Hidroelectrica pentru datorii pe termen lung şi pentru default cu două trepte, la nivelul "Caa1", cu perspectivă negativă, şi a retras totodată calificativele, ca urmare a intrării în insolvenţă a companiei.

Mai mult de o treime dintre americani cred că extratereştrii există. Cum s-ar descurca Barack Obama în cazul unei invazii

Mai mult de o treime dintre americani - 36% din populaţie, reprezentând 80 de milioane de persoane - consideră că extratereştrii există cu adevărat, potrivit unui sondaj realizat de postul de televiziune National Geographic, ale cărui rezultate au fost anunţate miercuri.

Actriţa Anna Paquin va avea gemeni

Actriţa Anna Paquin, din serialul TV "True Blood", care a anunţat în luna aprilie că este însărcinată, va naşte gemeni, în a doua jumătate a acestui an.

Grecia: Un bărbat a încercat să se sinucidă aruncându-se de pe Acropole

Un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost foarte grav rănit joi, după ce s-a aruncat de pe o stâncă din Acropole, în ceea ce pare a fi o tentativă de sinucidere, potrivit unui paznic al zonei arheologice şi turistice.

Peste 500.000 de români îşi sărbătoresc onomastica vineri, de sărbătoarea sfinţilor Petru şi Pavel

Peste 500.000 de români, majoritatea bărbaţi, îşi sărbătoresc onomastica vineri, de sărbătoarea sfinţilor apostoli Petru şi Pavel, potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).

Gradul de incertitudine privind sistemul fiscal din România, unul dintre cele mai ridicate din Europa

Gradul de incertitudine privind sistemul fiscal, în special ca urmare a schimbărilor legislative frecvente şi calităţii relaţiei cu autorităţile fiscale, este, în România, unul dintre cele mai ridicate din regiunea Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, potrivit unui studiu realizat de Deloitte.

Steve Vai concertează la Bucureşti pe 1 noiembrie

Steve Vai, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi chitarişti din lume, care este şi un foarte bun compozitor, producător şi solist, va susţine un concert la Bucureşti, pe scena Sălii Palatului, pe 1 noiembrie, informează organizatorii, Emagic.

Festival internaţional de desene animate, la Braşov

Un festival internaţional de desene animate va avea loc la Braşov în perioada 4-7 iulie. În cadrul evenimentului vor fi proiectate producţii din 19 ţări, în formatul original, fără a fi dublate şi fără subtitrare.

Curtea Constituţională: Presiunile politice la adresa Curţii, incompatibile cu exerciţiul democratic

Curtea Constituţională afirmă că atacurile din partea Guvernului şi ale altor autorităţi publice la adresa CC sunt incompatibile cu exerciţiul democratic, iar ameninţările cu revocarea şi orice alt fel de presiuni politice pot impieta în mod grav asupra activităţii judecătorilor.

Şeful ISJ Iaşi: Femeile sunt socotite bibelouri. În zona politică rezistă cine e mai tare

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, Camelia Gavrilă, a declarat joi, la Conferinţa de lansare a campaniei de promovare a poveştilor de succes ale femeilor, organizată de MEDIAFAX şi SIVECO, că există discriminare în zona politică şi că femeile trebuie să fie de trei ori mai perseverente decât bărbaţii

Băsescu: Marga mi-a dat semnat că din dispoziţia lui Ponta nu a trimis delegaţia la Bruxelles

Preşedintele Băsescu a declarat, joi, că ministrul Marga i-a transmis în scris că "din dispoziţia premierului" nu a trimis la Bruxelles delegaţia comunicată de Cotroceni, şeful statului precizând că după decizia CC a mai trimis de două ori miercuri seară componenţa şi la MAE şi la premier.