Mediafax Echipa

Joao Havelange a fost spitalizat în stare gravă

Fostul preşedinte al FIFA, Joao Havelange, în vârstă de 95 de ani, a fost spitalizat în urma unei infecţii grave, a declarat, luni, pentru AFP, purtătorul de cuvânt al spitalului Samaritano din Rio de Janeiro.

Băsescu: Ponta trebuie să înveţe că nu poţi trăi la nesfârşit din minciună în politică

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că liderul USL Victor Ponta trebuie "să înveţe că nu poţi trăi la nesfârşit din minciună în politică" şi că discuţia de la Cotroceni în care i-a propus funcţia de premier a fost în cadrul oficial al consultărilor constituţionale cu partidele parlamentare

Ponta: Cerem coaliţiei dialog privind legile energiei. Nu vom participa în Parlament la vot

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat luni că USL nu va participa în Parlament la votul privind legile energiei, dar a explicat că solicitarea oficială a Uniunii adresată Coaliţiei este de a declanşa un dialog pe această temă.

Ponta: USL nu participă marţi la votul în cazul Boldea

Liderul USL Victor Ponta a declarat, luni, că parlamentarii USL nu vor participa, marţi, în Camera Deputaţilor, la votul privind ridicarea imunităţii lui Mihail Boldea, precizând că Uniunea nu participă "la proceduri cu hoţi".

Băsescu nu mai face publice discuţiile cu liderii USL de după demisia lui Boc

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la TVR, că a decis să nu mai facă publice discuţiile cu liderii USL de la Cotroceni de după demisia lui Emil Boc, menţionând că a dispus verificarea corectitudinii transcrierii dialogului publicat şi că discuţia a fost una serioasă.

Şase persoane, inclusiv doi români, arestate într-o acţiune Europol privind medicamente contrafăcute

Şase persoane, între care şi doi români, au fost arestate în Spania şi Marea Britanie în cadrul unei operaţiuni de anihilare a unei reţele specializate în vânzarea pe Internet, în Europa, a medicamentelor contrafăcute, inclusiv Viagra, fabricate în Asia, a anunţat luni Europol.

Băsescu: Ponta trebuie să înveţe un lucru esenţial – când vii la preşedinte, întâlnirea nu e nici pentru băşcălie, nici pentru orice altceva – DECLARAŢIILE PREŞEDINTELUI

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că liderul USL Victor Ponta trebuie "să înveţe că nu poţi trăi la nesfârşit din minciună în politică" şi că discuţia de la Cotroceni în care i-a propus funcţia de premier a fost în cadrul oficial al consultărilor constituţionale cu partidele parlamentare

Distracţie în Mexic: Un afacerist britanic a petrecut 4 zile cu vedete. Leonardo DiCaprio şi Naomi Campbell printre invitaţii la petrecerea maraton

Petrecerea pentru Sir Philip Green, un om de afaceri britanic, a avut loc pe o plajă din Mexic şi a ţinut patru zile. Invitaţii, printre care s-au numărat Leonardo DiCaprio, Naomi Campbell, Kate Moss sau Kate Hudson, s-au delectat cu muzica lui Stevie Wonder, Enrique Iglesias, Robbie Williams sau Cee Lo Green.

Campanie anti-Apple: Consumatorii din Europa, nemulţumiţi de modul în care grupul informează cumpărătorii despre garanţiile la care au dreptul

Organizaţii de protecţie a consumatorilor din 11 ţări europene au lansat o campanie coordonată împotriva Apple, pentru schimbarea manierei în care grupul informează cumpărătorii de tablete şi smartphone-uri despre garanţiile la care au dreptul.

Ponta: La Buzău mergem la Primărie cu Boşcodeală. La Consiliul Judeţean intră în cursă un membru PNL

Preşedintele PSD, Victor Ponta a declarat, luni, că în ceea ce priveşte judeţul Buzău, s-a stabilit că pentru Primărie va candida Constantin Boşcodeală, iar pentru şefia Consiliului Judeţean va intra în cursă un membru PNL, Cristinel Bîgiu.

Becali le-a oferit lui Tănase şi Rusescu prime de 30.000, respectiv 20.000 de euro

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, luni, că le-a oferit jucătorilor Cristian Tănase şi Raul Rusescu prime de 30.000, respectiv 20.000 de euro, pentru prestaţiile din acest campionat, în timp ce portarului Răzvan Stanca i-a prelungit contratul.

ALEGERI LOCALE 2012: Lista candidaţilor USL pentru primării şi consilii judeţene

USL a dat publicităţii, luni, lista candidaţilor la preşedinţia CJ şi primăriile municipiilor reşedinţă de judeţ, în cazul Timişului nefiind însă menţionate nume.

Avocatul Poporului: Încălcarea dreptului de proprietate, urmare a disfuncţionalităţilor legislaţiei

Avocatul Poporului susţine, într-un raport transmis conducerii Senatului, că încălcarea dreptului de proprietate privată în România are loc ca urmare a disfuncţionalităţilor legislaţiei şi a unor practici administrative care au afectat constituirea şi reconstituirea dreptului de propritate privată.

Proiectul privind amenajarea Pieţei Universităţii ca „agora”, retras

Zona din Piaţa Universităţii nu va deveni o agora în urma dezbaterii publice organizate, luni, la Primăria Capitalei, unde reprezentanţii organizaţiilor non-guvernamentale şi cetăţeni şi-au exprimat dezacordul în legătură cu acest proiect.

Antonescu: Ciorbea reprezintă mai mult PNŢCD, dar, juridic, Pavelescu are ştampila

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a refuzat, luni, să ofere detalii despre protocolul cu PNŢCD, precizând că se negociază cu Victor Ciorbea, care reprezintă PNŢCD într-o mai mare măsură decât Aurelian Pavelescu, liderul liberal precizând însă că acesta din urmă "are ştampila".

Pustai: Cu Mioveni ne aşteaptă cel mai important meci de până acum

Antrenorul formaţiei Gaz Metan Mediaş, Cristian Pustai, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că partida cu CS Mioveni, din cadrul etapei a XXII-a a Ligii I, va fi cea mai importantă pentru echipa sa, o victorie aducând primele şase puncte consecutive în acest sezon.

Curăţenia de primăvară: Chioşcurile şi tarabele ilegale, desfiinţate de către Primăria Capitalei

Reprezentanţii Primăriei Capitalei au desfiinţat, luni, 15 chioşcuri şi tarabe amplasate, fără autorizaţie, pe domeniul public al Bucureştiului, demersul survenind acţiunii privind curăţenia de primăvară.

Cătălin Baba: 79 la sută dintre copii au fost înscrişi în clasa I şi pregătitoare, în prima etapă

Ministrul Educaţiei Cătălin Baba a anunţat luni că 79 la sută din totalul celor 302.223 de copii recenzaţi au fost înscrişi în clasa pregătitoare şi în clasa I, precizând totodată că în nicio unitate de învăţământ nu se vor organiza cursuri în trei sau mai multe schimburi.

Blaga: Senatul va reuşi să se întrunească în plen în termen scurt

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat, luni, după suspendarea şedinţei acestei Camere legislative că, în opinia sa, Senatul va reuşi să se întrunească în plen "în termen scurt".

Băsescu vrea studiu despre impactul social al realocării unor fonduri UE către reabilitare termică

Şeful statului l-a primit, luni, la Cotroceni, pe comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, căruia i-a spus că beneficiarii realocării unor fonduri UE către proiecte de reabilitare termică vor fi pensionarii, el arătând că cere Ministerului Dezvoltări un studiu de impact social.

Crime în Toulouse şi Montauban, comise cu aceeasi armă

Aceeaşi armă de calibru 11,43 milimetri a fost utilizată în crimele de la Toulouse, comise luni şi la 11 martie, precum şi la Montauban, la 15 martie, a declarat o sursă apropiată anchetei.

Bute: Este momentul oportun să îmi apăr centura în altă parte

Campionul mondial în versiunea IBF, Lucian Bute, a declarat, luni, la Nottingham, într-o conferinţă de presă de promovare a partidei cu Carl Froch, că a acceptat să lupte în Marea Britanie, deoarece consideră că a venit momentul să îşi apere titlul şi în afara Canadei.

Marky Ramone’s Blitzkrieg live la Bucureşti, pe 9 aprilie

Legenda muzicii punk Marky Ramone, fostul toboşar al trupei Ramones, va susţine un concert cu trupa lui la Bucureşti, în Jukebox Venue, pe 9 aprilie, informează organizatorii, Phoenix Entertainment.

Predoiu: Misiunea CE este foarte importantă. Raportul din luna iulie va puncta progresele celor cinci ani de existenţă a MCV

Experţii Comisiei Europene sosiţi la Bucureşti în cadrul misiunii de evaluare a angajamentelor asumate în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) au avut, luni, o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Justiţiei, fiind discutate, în special, chestiuni legate de cadul legislativ.

Froch: Dacă Bute a acceptat să lupte acasă la mine înseamnă că ori e prea încrezător, ori e prost

Pugilistul britanic Carl Froch, challengerul la titlul mondial IBF deţinut de Lucian Bute, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă de promovare a meciului din 26 mai, că boxerul român ori este prea încrezător, ori este prost dacă a acceptat să lupte în Nottingham, de unde el este originar.

Michel Platini: Îmi doresc ca turneul final al Cupei Mondiale din 2022 să aibă loc iarna

Preşedintele UEFA, Michel Platini, a declarat, luni, pentru AFP, că el şi marea majoritate a jurnaliştilor şi fanilor îşi doresc ca turneul final al Cupei Mondiale din 2022 să se desfăşoare iarna.

Kelemen: Propunerea lui Boc privind referendum odată cu alegerile locale nu e fezabilă, e o fumigenă

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că propunerea liderului PDL, Emil Boc, de organizare a unui referendum odată cu alegerile locale "nu este fezabilă", demersul lansat la sfârşit de mandat fiind "o fumigenă".

Kate, ducesa de Cambridge, a susţinut primul ei discurs public, într-un centru medical pentru copii

Ducesa de Cambridge a susţinut primul ei discurs public, luni, într-un centru de tratamente paliative pentru copii, pe care îl patronează, la peste o lună după ce s-a achitat de primul ei angajament oficial regal la care a participat fără a fi însoţită de soţul ei, prinţul William.

Massimiliano Allegri: Vom juca agresiv în meciul cu Juventus

Antrenorul echipei AC Milan, Massimiliano Allegri, a promis, luni, că formaţia sa va fi "agresivă fotbalistic" în partida cu Juventus Torino, din manşa secundă a semifinalelor Cupei Italiei.

Deputatul PDL Dragoş Iftime a demisionat din Parlament

Camera Deputaţilor a constatat, luni, încetarea mandatului de deputat al lui Dragoş Iftime (PDL) şi a luat act de vacantarea locului de deputat din circumscripţia 39 Vaslui, a anunţat vicepreşedintele Camerei Ioan Oltean (PDL).

Denunţătorul lui Adrian Năstase, Genică Boerică, condamnat la 12 ani de închisoare

Genică Boerică, cel care l-a denunţat la DNA pe fostul premier Adrian Năstase în dosarul "mătuşa Tamara" - în care fostul demnitar a fost achitat de instanţa supremă -, a fost condamnat, luni, de către Tribunalul Bucureşti la 12 ani de detenţie într-un caz de spălare de bani.

Declaraţia de avere a lui Silvio Berlusconi: Venituri impozabile de 48 de milioane de euro, în 2011

Fostul premier Silvio Berlusconi, unul dintre cei mai bogaţi cetăţeni italieni, a declarat venituri impozabile în 2011 în valoare de 48 de milioane de euro, în timp ce declaraţia de avere a succesorului său Mario Monti anunţă venituri de 1,5 milioane de euro.

Fostul Mister Univers 1952 a împlinit 100 de ani. Cum s-a antrenat pentru a fi distins cu acelaşi premiu ca Arnold Schwarzenegger – VIDEO

Un fost Mister Univers, ediţia 1952, ajuns duminică la venerabila vârstă de 100 de ani, regretă doar că nu l-a întâlnit pe un alt câştigător al concursului, actorul Arnold Schwarzenegger. Manohar Aich, din India, a trecut prin multe încercări în viaţă, incluzând o perioadă în închisoare, până să ajungă una dintre personalităţile lumii culturismului.

O piesă „pierdută” a trupei Aerosmith, pe coloana sonoră a filmului „G.I. Joe: Răzbunarea”

O piesă a trupei Aerosmith, considerată pierdută, întrucât nu a fost inclusă pe albumul "Get A Grip", lansat de formaţia americană în 1991, va fi inclusă pe coloana sonoră a filmului "G.I. Joe: Răzbunarea", o continuare a peliculei din 2009 "G.I. Joe: Ascensiunea Cobrei".

Arbitru alergat cu lopata pe teren, la un meci de Liga a IV-a – VIDEO

Un arbitru a fost alergat cu lopata pe teren, la un meci de Liga a IV-a.

Papademos: Grecia va reveni la creştere economică în mai puţin de doi ani

Grecia va reveni la creştere economică în mai puţin de doi ani şi este hotărâtă să evite o nouă restructurare a datoriilor şi ieşirea din zona euro, a declarat luni premierul elen Lucas Papademos.

REPORTAJ: La ce trucuri apelează părinţii pentru înscrierea copiilor în clasa întâi şi pregătitoare

Sute de părinţi din Capitală care au aşteptat cuminţi etapa a doua de înscrieri în clasa pregătitoare şi în clasa I, întrucât au ales altă şcoală decât cea de circumscripţie, au avut luni dimineaţa o mare surpriză: locurile în unităţile preferate s-au epuizat sau trebuie păstrate pentru altă etapă.

Peste 930 de incendii de vegetaţie uscată, în două zile, în urma igienizării terenurilor agricole

Peste 930 de incendii de vegetaţie uscată s-au înregistrat, la nivel naţional, în ultimele două zile, ca urmare a acţiunilor de igienizare a terenurilor agricole, grădinilor şi curţilor de vegetaţia uscată şi resturi menajere, informează luni Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Avocatul Poporului: Primăria Municipiului Bucureşti, campioană în soluţionarea cu întârziere a dosarelor de retrocedare

Avocatul Poporului susţine, într-un raport transmis conducerii Senatului, că Primăria Municipiului Bucureşti este "campioană" la soluţionarea cu întârziere a dosarelor de retrocedare a bunurilor imobile.

Curtea Constituţională a validat alegerea lui Nicolae Timofti la preşedinţia Republicii Moldova

Curtea Constituţională a validat luni alegerea lui Nicolae Timofti în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, respingând în acelaşi timp sesizarea Partidului Comuniştilor (PCRM) privind constituţionalitatea alegerilor, relatează Jurnal de Chişinău, în ediţia electronică.