Mediafax Echipa

Messi, cel mai bun jucător din toate timpurile! Atacantul, elogiat pe Twitter: A fost o partidă de Liga Campionilor sau era Messi în Play Station?

Importanţi jucători de la echipe din întreaga lume l-au elogiat, prin intermediul reţelei Twitter, pe atacantul FC Barcelona, Lionel Messi, care a intrat în istoria fotbalului, după ce a devenit singurul fotbalist din lume cu cinci goluri marcate într-un meci de Liga Campionilor.

Băsescu a promulgat, de Ziua Femeii, legea privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie: Dacă vă mai atinge cineva cu altceva decât cu o floare, să meargă la puşcărie

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, joi, decretul pentru promulgarea legii privind modificarea şi completarea legii pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.

Berca: Am primit semnale pozitive că în septembrie se va lua decizia privind aderarea la Schengen. Raportul CE din vară va reconfirma faptul că România şi-a îndeplinit obligaţiile

Ministrul Internelor, Gabriel Berca, a declarat că, în urma discuţiilor cu omologul olandez Gerd Leers, a primit semnale pozitive că în septembrie se va lua decizia privind aderarea la Schengen, precizând că raportul CE din vara acestui an va reconfirma faptul că România şi-a îndeplinit obligaţiile.

Instalaţii nucleare civile din Marea Britanie, în pericol de inundaţii

Douăsprezece din cele 19 instalaţii nucleare civile din Marea Britanie riscă să fie afectate de inundaţii şi eroziune în zona de coastă, din cauza schimbărilor climatice, se arată într-o analiză guvernamentală nepublicată, relatează The Guardian în ediţia electronică.

Whitney Houston şi-a lăsat întreaga avere fiicei sale, Bobbi Kristina

Cântăreaţa Whitney Houston, decedată pe 11 februarie, în California, şi-a lăsat întreaga avere fiicei sale, Bobbi Kristina, în vârstă de 19 ani, potrivit testamentului artistei, ale cărui clauze au fost dezvăluite, miercuri, în presa americană.

CRONOLOGIE: Principalele evenimente de la dezastrul nuclear din 11 martie, din Japonia

Japonia comemorează duminică un an de la accidentul nuclear de la centrala Fukushima, generat de un tsunami soldat cu 19.000 de morţi şi dispăruţi în nord-estul ţării, relatează AFP, prezentând o cronologie a evenimentelor după acea dată.

Dan Grigore şi-a depus demisia din funcţia de membru CNA

Dan Grigore şi-a depus, joi, demisia din funcţia de membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), menţionând că nu poate funcţiona într-o instituţie obligată să lucreze într-un climat de presiune permanentă şi lipsă de respect faţă de reguli.

Bărbatul care îşi filmează o secundă din viaţă în fiecare zi. Cele mai importante momente trăite – VIDEO

Un bărbat a realizat un film inedit, capturând câte o secundă din fiecare zi a vieţii sale, pe parcursului unui an. Videoclipul rezultat are o durată de şase minute.

Un submarin de înaltă tehnologie va sonda epicentrul cutremurului din 11 martie din Japonia

Oamenii de ştiinţă au început, joi, o misiune pentru a observa, cu ajutorul unui dispozitiv submarin, groapa Japoniei, zona de subducţie tectonică aflată la originea seismului şi a enormului tsunami care au devasta în urmă cu un an nord-estul arhipelagului.

Daniela Andreescu a pierdut procesul privind revocarea sa din funcţie. Fostul şef al SGG trebuia să-l cheme în judecată pe Emil Boc, şi nu întreaga instituţie

Fostul secretar general al Guvernului Daniela Andreescu a pierdut, la Curtea de Apel Bucureşti, procesul privind revocarea sa din funcţie, instanţa stabilind că aceasta trebuia să-l cheme în judecată pe Emil Boc, şi nu întreaga instituţie.

Un taximetrist din Iaşi, înjunghiat în gât de o tânără care a fugit apoi cu maşina acestuia. Bărbatul a fost operat şi respiră cu ajutorul aparatelor

Un taximetrist din Iaşi, în vârstă de 53 de ani, a fost înjunghiat în gât de o tânără care a fugit apoi cu maşina acestuia, în urma incidentului bărbatul ajungând la spital. Incidentul s-a petrecut joi dimineaţă în zona Păcurari din municipiul Iaşi.

Cum văd turiştii germani vacanţa în România: Nu există programe de agrement sau suveniruri cu specific naţional, dar sunt hoţi şi cerşetori

Turiştii germani care vin în vacanţe în România se întorc cu mare parte din bani necheltuiţi, pentru că infrastructura de agrement lipseşte, iar hotelierii nu au programe interactive care să-i ţină pe clienţi în restaurante, a declarat Toni Messerschmidt, proprietarul unei agenţii germane.

Cele mai scăzute temperaturi înregistrate în luna martie în ultimii şapte ani: minus 23 de grade Celsius la Miercurea Ciuc

Minus 23 de grade Celsius s-au înregistrat, joi, la Miercurea Ciuc, fiind cea mai scăzută temperatură din ţară, iar meteorologii afirmă că temperaturile din primele opt zile ale acestei luni au fost cele mai scăzute înregistrate în luna martie în ultimii şapte ani.

Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova: Judecătorul Nicolae Timofti, candidatul Alianţei pentru Integrare Europeană

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Nicolae Timofti, este candidatul Alianţei pentru Integrare Europeană la funcţia de preşedinte al ţării, au declarat surse din cadrul AIE pentru PRO TV Chişinău.

Adjunctul Penitenciarului Codlea şi trei ofiţeri au fost reţinuţi, procurorii cerând arestarea lor

Adjunctul Penitenciarului Codlea şi trei ofiţeri de la unitatea de detenţie au fost reţinuţi de procurorii Parchetului Curţii de Apel Braşov, în urma unor controale privind atribuţiile de serviciu, şi vor fi prezentaţi joi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Directorul executiv al firmei de gaze din Sighetu Marmaţiei a fost reţinut. Este acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală, distrugere, fals în înscrisuri şi abuz în serviciu

Directorul executiv al firmei de gaze din Sighetu Marmaţiei, Valer Faur, a fost reţinut de procurorii Parchetului instanţei supreme pentru ucidere din culpă, vătămare corporală, distrugere, fals în înscrisuri şi abuz în serviciu, fiind acuzat că a întocmit în fals documente privind starea reţelei.

Google şi-a schimbat logoul pentru a sărbători Ziua Femeii

Google sărbătoreşte joi Ziua Internaţională a Femeii, cu un logo în care este încorporat simbolul sexului feminin în cultura europeană - simbolul Venus -, dar şi o floare.

FACEBOOK aduce miliardari în topul Forbes. Cine sunt cei care au făcut averi cu reţeaua de socializare

În topul Forbes se regăsesc şapte miliardari care-şi datorează averea reţelei de socializare Facebook. Averea însumată a a cestora se apropie de 30 de miliarde de dolari.

Daniel Cohn-Bendit susţine că se simte „în plus” în Franţa, după declaraţiile lui Nicolas Sarkozy

Eurodeputatul ecologist francez de naţionalitate germană Daniel Cohn-Bendit a apreciat miercuri că Nicolas Sarkozy l-a făcut să simtă "în plus", afirmând că sunt "prea mulţi străini în Franţa".

Descinderi la locuinţa unei grefiere de la Judecătoria Mangalia care ar fi ajutat clanul Raim

Anchetatorii au descins, joi, la două locuinţe din Mangalia, una aparţinându-i lui Iuzeir Raim, lider al clanului cu acelaşi nume, iar a doua unei grefiere de la Judecătoria Mangalia, care i-ar fi înlesnit concubinei lui Raim accesul la dosarul prin care acesta a fost trimis în judecată.

Iranul „face curăţenie” într-o zonă folosită pentru teste privind arma atomică

Imaginile din satelit suprinse în Iran sporesc îngrijorările Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) privind "curăţarea" de către Teheran a unei baze despre care agenţia crede că ar fi implicată în dezvoltarea unei arme nuclere.

Carlos Slim Helu rămâne cel mai bogat om din lume. Ce avere are singurul român din topul Forbes

Mexicanul Carlos Slim Helu s-a menţinut pentru al treilea an consecutiv pe prima poziţie în topul miliardarilor lumii, cu 69 miliarde de dolari, urmat de Bill Gates şi Warren Buffet, în timp ce averea singurului român din clasamentul Forbes, Dinu Patriciu, a scăzut cu 700 milioane de dolari.

Anders Breivik, „dezamăgit” de actul de acuzare

Autorul atacurilor soldate cu 77 de morţi la 22 iulie 2011 în Norvegia, extremistul de dreapta Anders Behring Breivik, s-a declarat "dezamăgit" de actul de acuzare publicat miercuri care sugerează internarea sa într-o instituţie psihiatrică mai degrabă decât trimiterea la închisoare.

O comisie a Congresului american a aprobat un proiect de lege care sancţionează regimul sirian

Comisia pentru Afaceri Externe a Camerei Reprezentanţilor din Statele Unite a aprobat miercuri un proiect de lege care are scopul de a sancţiona regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad, cu precădere privind sectorul energetic, relatează AFP.

Statele Unite au adăugat Vaticanul pe lista ţărilor afectate de fenomenul spălărilor de bani

Statele Unite au adăugat pentru "prima oară" Vaticanul la o listă a statelor susceptibile de a fi afectate de fenomenul spălării de bani, conform unui raport publicat miercuri de Departamentul de Stat.

O ERUPŢIE SOLARĂ de proporţii a lovit joi PĂMÂNTUL. Ce efecte poate avea – VIDEO

Cea mai puternică explozie solară din ultimii cinci ani a ajuns la Pământ joi, reprezentând un bombardament de particule electromagnetice care pot perturba comunicaţiile prin satelit şi reţelele electrice de distribuţie, au anunţat autorităţile americane.

Pique a fost suspendat o etapă

Fundaşul central al FC Barcelona, Gerard Pique, care a contestat eliminarea la meciul cu Sporting Gijon de sâmbătă, a fost suspendat o etapă şi a fost chemat să prezinte propria versiune a faptelor în termen de cinci zile, a anunţat Federaţia Spaniolă de Fotbal (RFEF).

Calificare istorică pentru Apoel Nicosia în sferturile Ligii Campionilor, după ce a eliminat Lyon la penaltiuri

Formaţia cipriotă Apoel Nicosia a reuşit o calificare istorică în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a învins, la loviturile de departajare, scor 4-3, echipa franceză Olympique Lyon, miercuri, în optimile competiţiei.

FC Barcelona s-a calificat în sferturile Ligii Campionilor, după 7-1 cu Bayer Leverkusen. Messi a marcat cinci goluri – VIDEO

Formaţia FC Barcelona s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 7-1 (2-0) echipa germană Bayer Leverkusen, meci în care argentinianul Lionel Messi a marcat de cinci ori, iar debutantul Christian Tello de două ori.

Răzvan Lucescu: Daniel Pancu mi-a spus că în patru săptămâni va reveni pe teren

Antrenorul echipei Rapid, Răzvan Lucescu, a declarat, miercuri, că a vorbit cu atacantul Daniel Pancu, care în partida cu Universitatea Cluj s-a accidentat, iar acesta i-a transmis că în patru săptămâni va fi apt de joc, deşi medicii au prognosticat că acesta va putea reveni peste şase.

Beretta: L-am schimbat pe Mutu pentru că a avut o problemă la aductori

Tehnicianul Mario Beretta a explicat că atacantul Adrian Mutu a avut o problemă la aductori şi a trebuit să fie schimbat la pauza remizei înregistrate de Cesena, scor 0-0, cu formaţia Catania, în meci restanţă din etapa a XXII-a a campionatului Italiei.

Cristian David: Simplul statut de poliţist nu garantează dreptul de a deţine armă

Fostul ministru liberal al Administraţiei şi Internelor, Cristian David, a declarat, miercuri, la Antena 3, că simplul statut de poliţist nu garantează dreptul de a deţine armă în afara exerciţiului funcţiunii, precizând că agenţi sunt şi cei de la serviciul IT, şi personalul de la popotă.

Amenajarea Pieţei Universităţii ca „agora” a intrat în dezbatere publică pe site-ul Primăriei Capitalei

Un proiect de hotărâre pentru conferirea statutului de agora Pieţei Universităţii, prin care zona va fi amenajată pentru dezbateri publice, lansat la iniţiativa ProDemocraţia, a intrat în dezbatere publică pe site-ul PMB, după ce, în ianuarie, CGMB l-a respins, pentru că PDL a votat împotrivă.

NOUL IPAD, lansat de Apple. Care sunt caracteristicile şi preţurile noii tablete. Când va apărea în România – FOTO şi VIDEO

Grupul american Apple a prezentat miercuri a treia versiune a tabletei iPad, care are o calitate mai bună a display-ului, un procesor cu patru nuclee şi o cameră foto de 5 MP. Oficialii Apple s-au referit la noul produs folosind doar sintagma "THE NEW IPAD" (NOUL IPAD), nu iPad 3 sau iPad HD, aşa cum aşteptau unii specialişti din domeniul IT.

Ioan Oltean spune că cele mai mari satisfacţii i le-a adus meseria de învăţător, nu politica

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, miercuri, la evenimentul "Femeia europeană" a Organizaţiei de Femei a PDL Bistriţa-Năsăud, că niciodată în cariera sa politică nu a avut atâta satisfacţie ca învăţător, ca atunci când a văzut că un copil scrie litera "a" corect.

Sibiu: Un craniu a fost găsit într-o mlaştină de lângă satul Şoala

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Sibiu au început o anchetă după ce un localnic din satul sibian Şoala a găsit, miercuri seară, un craniu într-o mlaştină de lângă sat.

Proces în SUA pentru a obţine acces la datele privind vacanţa lui Michelle Obama în Spania, în 2010

Un grup juridic conservator dă în judecată Forţele aeriene americane pentru a obţine acces la întregistrările privind vacanţa Primei Doamne Michelle Obama din 2010 în Spania.

Vanghelie: Voi candida la Primăria Sectorului 5

Vicepreşedintele PSD Marian Vanghelie a anunţat, miercuri, după o întrevedere cu liderul partidului, Victor Ponta, privind candidaturile USL pe Bucureşti, că va candida la Primăria Sectorului 5.

WikiLeaks: Trupe NATO sub acoperire s-ar afla deja în Siria

Trupe NATO sub acoperire s-ar afla deja în Siria, în pofida dezminţilor venite din partea guvernelor lor, potrivit unui e-mail al agenţiei Stratfor, publicat de site-ul WikiLeaks.

Vasluian arestat după ce a şantajat două minore cu difuzarea unor imagini compromiţătoare cu acestea

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din localitatea vasluiană Drânceni, a fost arestat preventiv, miercuri, de Judecătoria Huşi, după ce a şantajat două minore şi o tânără cu difuzarea pe internet a unor imagini compromiţătoare cu acestea pentru obţinerea unor relaţii sexuale sau a unor sume de bani.