Mediafax Echipa

Formula 1: Schimbări ale regulamentului tehnic pentru sezonul 2011

FIA a reamintit marţi schimbările regulamentului tehnic prevăzute a intra în vigoare în sezonul 2011 al Campionatului Mondial de Formula 1, printre cele mai importante fiind renunţarea la sistemul F-Duct şi la difuzorul dublu, precum şi revenirea la sistemul KERS.

Fondatorul WikiLeaks contestă la Curtea Supremă din Suedia mandatul de arestare emis pe numele său

Fondatorul site-ului WikiLeaks, Julian Assange, a sesizat marţi Curtea Supremă din Suedia pentru a contesta mandatul de arestare emis pe numele său de justiţia suedeză într-un caz de viol, a anunţat cea mai înaltă instanţă judiciară din ţara scandinavă.

Trichet : Irlanda şi Grecia sunt solvabile

Ţările din zona euro care beneficiază de ajutor internaţional, respectiv Irlanda şi Grecia, sunt solvabile, a declarat, marţi, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet.

Ialomiţianu: Reducerea contribuţiilor sociale va fi luată în calcul la jumătatea anului viitor

Reducerea contribuţiilor sociale va fi luată în calcul la jumătatea anului viitor, pentru a diminua costul cu forţa de muncă, mai ridicat decât în alte state, în condiţiile în care ţările vecine au început să scadă impozitele, a declarat pentru ProTV ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu.

Proiect de hotărâre pentru interzicerea produselor etnobotanice, iniţiat de doi consilieri orădeni

Doi consilieri locali din Oradea au depus, marţi, la registratura Consiliului Local un proiect de hotărâre prin care solicită interzicerea produselor etnobotanice "în orice stare sau proporţie", proiectul de hotărâre, susţinut de majoritatea aleşilor locali, urmând să fie dezbătut în decembrie.

NATO consideră că dezvăluirile făcute de WikiLeaks sunt „ilegale, iresponsabile şi periculoase”

Difuzarea unor documente secrete şi confidenţiale de către WikiLeaks, dintre care câteva mii vizează Alianţa Nord-Atlantică, este "ilegală, iresponsabilă şi periculoasă", a declarat marţi purtătoarea de cuvânt a NATO, Oana Lungescu.

Chinezii nu mai au acces la WikiLeaks, după publicarea mesajelor diplomatice americane

Utilizatorii chinezi de Internet nu mai aveau, marţi, acces la site-ul WikiLeaks, după publicarea unor informaţii incluse în peste 250.000 de telegrame diplomatice americane, dintre care unele vizează China.

Claudiu Niculescu: Sunt un om de cuvânt, nu plec la Dinamo

Atacantul formaţiei Universitatea Cluj, Claudiu Niculescu, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că nu se gândeşte să părăsească echipa pentru un transfer la Dinamo, aşa cum a scris presa sportivă.

Toyota Motor recheamă 650.000 de maşini Prius pentru reparaţii la sistemul de răcire

Constructorul auto Toyota Motor a anunţat, marţi, rechemarea a 650.000 de maşini hibrid Prius pentru reparaţii la pompa de răcire, acesta fiind ultimul dintr-o serie de eforturi ale grupului de a-şi reface reputaţia, după campania masivă de rechemări din acest an, potrivit Wall Street Journal.

Bucureştiul petrece de 1 Decembrie în stil românesc, cu fasole, muzică de fanfară şi parade

Bucureştiul petrece de 1 Decembrie în stil românesc, cu fasole şi costiţă sau cârnaţi, ţuică fiartă, muzică de fanfară şi parade, evenimentul principal fiind Parada militară organizată anual de Ziua Naţională pe sub Arcul de Triumf.

Băsescu a ajuns la Astana, unde va participa la Summit-ul OSCE

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns, marţi seară, la Astana, unde va participa, în perioada 1-2 decembrie, la Summit-ul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, preşedinţia în exerciţiu a OSCE fiind deţinută în acest an de Kazahstan.

Un judecător se antepronunţă în cazul armelor de la Ciorogârla: Pedepsele sunt de zece ani detenţie

Un judecător arată, în motivarea eliberării a trei acuzaţi din dosarul traficării armelor de la Ciorogârla, că nu există probe doveditoare că aceştia ar încerca influenţarea procesului şi că pedepsele aplicabile sunt de zece ani de închisoare, deşi legea prevede pentru faptele lor maxim 20 de ani.

Bobby Păunescu: Mă voi ocupa doar de filme, dar familia Păunescu va rămâne acţionar la postul B1

Omul de afaceri Bobby Păunescu a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX că se va ocupa doar de cinematografie, însă familia Păunescu va fi în continuare acţionar al postului B1, care se va dezvolta în zona de interes general şi infotainment, beneficiind şi de o echipă nouă.

Lipski: Noţiunea că euro este în pericol este exagerată

Euro este solid, iar noţiunea că moneda unică europeană este în pericol este exagerată, a declarat prim-adjunctul directorului general al FMI, John Lipsky, transmite Bloomberg.

WikiLeaks: Hamid Karzai a eliberat zeci de criminali şi traficanţi de droguri periculoşi

Preşedintele afgan, Hamid Karzai, a ordonat eliberarea, fără proces, a zeci de criminali şi traficanţi de droguri periculoşi, arestaţi de forţele internaţionale, se arată într-o telegramă diplomatică americană, publicată marţi de site-ul WikiLeaks.

Asaltul poliţiei în Rio de Janeiro: 37 de narcotraficanţi au fost ucişi de la începutul operaţiunii – VIDEO, FOTO

Bilanţul violenţelor care au avut loc în ultima săptămână la Rio de Janeiro a ajuns la 37 de morţi, a anunţat luni seara poliţia militară, care a procedat, de asemenea, la 130 de arestări.

Bulgaria şi România urgentează proiectul gazoductului Ruse-Giurgiu

Bulgaria şi România urgentează proiectul de construcţie a gazoductului Ruse-Giurgiu, care va interconecta reţelele de profil din cele două ţări, transmite Novinite.

Manneken-Pis (Băieţelul care face pipi), costumat în port popular românesc cu ocazia Zilei Naţionale

Statuia Manneken-Pis ("Băieţelul care face pipi"), simbolul oraşului Bruxelles, va fi costumată în port popular românesc, la o ceremonie organizată de ambasada României, joi, pentru a marca Ziua Naţională.

Site-ul WikiLeaks, vizat de un nou atac informatic

Site-ul WikiLeaks anunţă, pe Twitter, că a fost vizat de un nou atac informatic, în contextul dezvăluirii celor 250.000 de note diplomatice americane.

Ziua mondială de luptă împotriva maladiei SIDA, întâmpinată cu optimism în 2010

Deşi maladia SIDA a făcut în 2009 aproape două milioane de victime pe plan global, ziua mondială de luptă împotriva maladiei SIDA (World AIDS Day), celebrată pe 1 decembrie, este întâmpinată în 2010 cu o notă de optimism, graţie progreselor notabile înregistrate în acest domeniu.

Ponta: Între noi şi Traian Băsescu şi PDL nu va mai fi nicio cale de împăcare

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, la Satu Mare, că între PSD şi Traian Băsescu şi PDL nu va mai fi nicio cale de împăcare, precizând că PSD este deschis unei colaborări cu PNL.

Ninsori şi temperaturi foarte scăzute în Marea Britanie, Germania, Franţa, Polonia, Cehia şi Italia

Marea Britanie, Germania, Franţa, Polonia, Cehia şi nordul Italiei se confruntă cu ninsori şi temperaturi foarte scăzute pentru această perioadă, fiind perturbate transporturile rutiere, aeriene şi feroviare.

Grupul Noir Désir s-a destrămat

Grupul rock Noir Désir s-a destrămat, a declarat Denis Barthe, toboşarul acestei trupe franceze, în cadrul unei conferinţe de presă organizată, marţi, la Paris, la o zi după ce chitaristul Serge Teyssot-Gay a anunţat că a părăsit trupa.

Un zid din oraşul antic Pompei s-a prăbuşit

Un zid cu o lungime de 12 metri care proteja celebra "Casa del moralista" s-a prăbuşit, marţi, în situl arheologic Pompei, din apropiere de Napoli, au anunţat autorităţile locale italiene.

Romanian Labor Min Proposes Alternative Measures To Previous Maternity Leave Proposition

Romanian Labor Minister Ioan Botis Tuesday presented ruling democrat liberal lawmakers with three alternative measures to a previous proposition he made regarding maternity leave, people close to the matter told MEDIAFAX.

WikiLeaks: Lideri arabi cereau Statelor Unite să ignore unele principii democratice

Lideri arabi le recomandau interlocutorilor americani să ignore unele principii democratice în privinţa penitenciarului militar de la Guantanamo Bay sau acţiunilor de stabilizare a Irakului, conform unor note diplomatice americane dezvăluite de WikiLeaks.

Comisia pentru relaţia cu UNESCO susţine includerea Roşia Montană în patrimoniul mondial

Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO susţine includerea sitului Roşia Montană în patrimoniul mondial a organizaţiei, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Vezi aici care a fost cea mai proastă scenă de sex din literatură pe 2010

Scriitorul Rowan Somerville a fost recompensat cu premiul pentru cea mai proastă scenă de sex din literatură pe 2010, cu un pasaj din romanul "The Shape of Her", informează bbc.co.uk.

Isărescu: Noi am redus dobânda, băncile ioc. Băncile centrale se vor implica în economia reală

Guvernatorul Mugur Isărescu crede că băncile centrale se vor implica tot mai mult în economia reală, pentru a asigura stabilitatea financiară, dar şi cadrul de transmisie a mecanismelor de politică monetară, unde a dat ca exemplu majorarea dobânzilor la bănci în contrast cu evoluţia ratei BNR.

Radu Moraru: Îi voi ceda lui Bobby Păunescu acţiunile mele la televiziunea B1

Radu Moraru, realizatorul emisiunii "Naşul", a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că intenţionează să îi cedeze lui Bobby Păunescu cele 22-30% acţiuni pe care le deţine la televiziunea B1, luând în calcul şi posibilitatea de a vinde cele 60% din acţiunile pe care le deţine la Vox News.

Mazăre: Interzicerea magazinelor cu produse etnobotanice nu este de competenţa primăriilor

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, afirmă că nu poate interzice magazinele care vând produse etnobotanice deoarece acest lucru nu este de competenţa Primăriei, el susţinând că o hotărâre de consiliu local emisă în acest sens nu are nicio valoare din punct de vedere legal.

SUA: Rusia a mutat focoase de rachete nucleare tactice la graniţa unor state NATO

Washingtonul crede că Moscova a mutat, inclusiv în această primăvară, focoase de rachete nucleare tactice cu rază scurtă de acţiune, în unităţi situate în apropiere de frontierele aliaţilor NATO, potrivit unor oficiali americani, relatează Wall Street Journal în ediţia electronică.

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, ar putea fi inculpat pentru spionaj, în SUA

Autorităţile federale americane anchetează dacă Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a încălcat legislaţia americană prin dezvăluirea a peste 250.000 de note diplomatice, fiind analizată posibilitatea inculpării pentru spionaj, afirmă surse citate de ziarul Washington Post.

Criza euro se adânceşte. Spreadurile datoriilor Spaniei, Italiei şi Belgiei ating un maxim record

Criza din zona euro s-a adâncit, marţi, spreadurile obligaţiunilor Spaniei, Italiei şi Belgiei atingând un nivel istoric, iar Portugalia a avertizat că băncile din ţară se confruntă cu riscuri intolerabile.

Cum şi-a început Copos afacerile? Cu diurna dintr-o deplasare în Coreea de Nord, în noiembrie ’89

O parte din banii cu care George Copos a început prima afacere au provenit din diurna pentru o deplasare în Coreea de Nord, în noiembrie 1989, la Festivalul Mondial al Tineretului, alături de Adrian Năstase, Adrian Severin şi Mugur Isărescu.

Indemnizaţie de maternitate de maximum 1.000 sau 1.500 lei pe 2 ani, variante ale lui Botiş

Unele dintre variantele prezentate marţi de către ministrul Muncii, Ioan Botiş, parlamentarilor PDL vizează menţinerea duratei concediului de maternitate la 24 de luni, dar plafonarea indemnizaţiei la 1.000 de lei sau 1.500 de lei, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse parlamentare.

Udrea: Practica judiciară actuală arată că judecătorii nu dau doi bani pe concepte ca onoare, imagine

Ministrul Elena Udrea declară, într-o postare pe blog, că nu este surprinsă de respingerea de către Judecătoria Sectorului 5 a cererii sale de chemare în instanţă a Olguţei Vasilescu, opinând că practica judiciară actuală arată că judecătorii "nu dau doi bani" pe concepte ca onoare şi imagine.

Victimele violurilor din Bosnia protestează la ONU faţă de filmul regizat de Angelina Jolie

O asociaţie a femeilor bosniace, victime ale violenţelor sexuale în timpul războiului, a denunţat, luni, printr-o scrisoare adresată experţilor ONU, "ignoranţa" actriţei americane Angelina Jolie, care a încheiat recent filmările pentru un lungmetraj al cărui scenariu a făcut vâlvă în Bosnia.

Presa spaniolă salută „lecţia” dată de FC Barcelona echipei Real Madrid

Presa spaniolă a salutat "lecţia" oferită, luni seară, de FC Barcelona formaţiei Real Madrid la El Clasico, cu o "umilitoare" înfrângere, scor 5-0, pentru gruparea madrilenă, lider înainte de acest eşec.

Telegrame ale Ambasadei SUA la Bucureşti despre arme, Iran, Afganistan, în ianuarie-februarie

Ambasada SUA la Bucureşti a transmis în ianuarie şi februarie 2010 cel puţin 10 comunicări la Washington pe teme dintre cele mai variate, de la afaceri guvernamentale interne, la probleme economice, relaţii externe, NATO, Iran, Afganistan, Pakistan, serviciile de informaţii şi controlul armamentelor.