Mediafax Echipa

Sute de persoane au rămas blocate pe o insulă din statul american Carolina de Nord din cauza uraganului Dorian

Roy Cooper, guvernatorul statului american Carolina de Nord, a declarat, vineri, că sute de persoane au rămas blocate pe insulă din cauza valurilor puternice şi inundaţiilor provocate de trecerea uraganului Dorian, informează postul BBC News.

Explorarea Lunii: Agenţia spaţială a Indiei a anunţat că a pierdut contactul cu astronava Chandrayaan-2 chiar înainte de aselenizarea vehiculului

Organizaţia pentru Cercetare Spaţială din India (ISRO) a transmis sâmbătă că a pierdut contactul cu vehiculul de explorare al misiunii Chandrayaan-2 cu doar câteva secunde înainte de momentul aselenizării în regiunea polului sudic al Lunii, informează BBC News.

Patru candidaţi, inclusiv ambasadorul român Cornel Feruţă, înscrişi în competiţia pentru şefia Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică

Patru oficiali, inclusiv diplomatul român Cornel Feruţă, candidează la funcţia de director general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), a declarat Mikhail Ulianov, reprezentantul Rusiei la organizaţia internaţională cu sediul la Viena, citat de agenţia de ştiri Tass.

Secretarul Apărării din SUA susţine că Iranul avansează treptat spre tratative cu Washingtonul

Iranul pare "să avanseze treptat" spre o situaţie ce va permite iniţierea de tratative cu Washingtonul, a declarat vineri Mark Esper, secretarul american al Apărării, la puţin timp după ce preşedintele SUA, Donald Trump, a semnalat că este pregătit să se întâlnească cu omologul său iranian.

Codrin Ştefănescu: Azi m-am întâlnit cu Viorica Dăncilă. Concluzia e că trebuie să ne unim forţele

Fostul secretar general al PSD Codrin Ştefănescu a anunţat că a avut o întrevedere, vineri, cu Viorica Dăncilă. Social-democratul a precizat că cea mai importantă concluzie care s-a desprins după întâlnire a fost că „trebuie să ne unim forţele. Acum la greu”.

Mihai Chirica: O să vină peste noi congolezii, somalezii, sirienii şi alte naţiuni coborâte din copac/ Reacţia directorului CNCD

Directorul CNCD, Asztalos Csaba, a anunţat, vineri seara, că s-a autosesizat după declaraţiile făcute de primarul Iaşului. Mihai Chirica a spus într-o emisiune, la un ziar local, că „o să vină peste noi congolezii, somalezii, sirienii şi alte naţiuni care sunt coborâte din copac”.

Teodor Meleşcanu anunţă că va contesta în instanţă o eventuală decizie de excludere din ALDE

Teodor Meleşcanu a declarat că este dispus să atace în instanţă în cazul în care ALDE va decide excluderea sa din partid. El a precizat că, odată cu acceptarea candidaturii la şefia Senatului din partea PSD, nu a încercat „să racoleze” colegi din ALDE pentru susţinerea Guvernului în Parlament.

ANPC verifică rechizitele, uniformele şi ghiozdanele înainte de începerea şcolii

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor a demarat actiuni de verificare a rechizitelor, uniformelor si ghiozdanelor scolare, informează autoritatea.

Atenţionare MAE: Grevă a personalului Ryanair în Spania

Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află sau vor să călătorească în Spania că pe parcursul unor zile ale lunii în curs orarul zborurilor ar putea fi afectat din cauza unei greve ale personalului de bord al Ryanair.

Teodor Meleşcanu, despre Mircea Diaconu la prezidenţiale: Decizia a fost pusă pe masă

Teodor Meleşcanu a declarat, în legătură cu candidatura independentă a lui Mircea Diaconu la prezidenţiale şi susţinerea de către alianţa ALDE şi Pro România, a fost o decizie nediscutată în forurile ALDE, ci „a venit dintr-un cerc foarte restrâns şi a fost pusă pe masă”.

Ministrul Economiei anunţă construcţia unui aeroport PRIVAT la Giurgiu

Ministrul Economiei Nicolae Bădălău anunţă, într-o postare pe Facebook, construcţia unui aeroport privat la Giurgiu, investiţie a unei companii din Emiratele Arabe.

Candidatul Poloniei pentru funcţia de comisar european, anchetat de OLAF

Janusz Wojciechowski, candidatul Poloniei pentru funcţia de comisar european, este vizat de o anchetă a Oficiului European Antifraudă (OLAF), potrivit Le Figaro.

Doi palestinieni au fost uciși vineri de către forțele israeliene de securitate

Doi palestinieni au fost uciși, iar alte 70 de persoane au fost rănite de către forțele israeliene de securitate în timpul protestelor de vineri de la granița dintre Israel și Fâșia Gaza, au anunțat oficiali palestinieni din domeniul sănătății, citați de Reuters.

Mărturie CUTREMURĂTOARE a soţiei bărbatului arestat după ce şi-a agresat sexual cei 7 copii/ VIDEO

Femeia din Iaşi violată în repetate rânduri de soţ, sub ameninţarea cuţitului, a povestit calvarul prin care a trecut ea şi cei şapte copii, care au fost şi ei abuzaţi sexual de tatăl lor. Timp de şase ani nu a spus nimănui ce se întâmplă, după ce soţul ei a ameninţat-o cu moartea.

Calendar Bacalaureat 2020 | Prima probă are loc pe 9 şi 10 iunie, afişarea rezultatelor – pe 30 iunie

Ministrul Educaţiei, Daniel Breaz, a publicat, vineri, în Monitorul Oficial, ordinul privind organizarea examenului de Bacalaureat, prima probă, respectiv evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în Limba română, urmând să aibă loc pe 9 şi 10 iunie 2020.

Preşedintele Comisiei CONT se opune numirii lui Ioan Mircea Paşcu în funcţia de comisar european interimar din cauza costurilor mari | DOCUMENT

Preşedintele Comisiei CONT Monica Hohlmeier i-a transmis o scrisoare preşedintelui PE David Sassoli în care îi transmite că nu ar trebui să accepte numirea celor doi comisari interimari, printre care şi Ioan Mircea Paşcu. Ea invocă faptul că ar fi costuri de 2 milioane euro pentru ambii comisari.

Raed Arafat: 160.667 de telefoane pe Android şi 7.316 pe iOS au aplicaţia activă Apel 112

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a prezentat, vineri seară, un raport de etapă ce prevede 14 măsuri prin care se doreşte reorganizarea sistemului de urgenţă 112, precizând că 160.667 de telefoane cu sistemul Android şi 7.316 pe iOS au deja aplicaţia activă Apel 112.

Fiica unui cunoscut FOTBALIST, condamnată la închisoare cu suspendare, după ce a bătut un copil

Magistraţii Curţii de Apel Timişoara au decis, vineri, ca Romina Rotariu, fiica fostului fotbalist Iosif Rotariu, să fie condamnată, pentru purtare abuzivă şi rele tratamente aplicate minorului, la doi ani şi opt luni de închisoare, cu suspendare. Decizia este definitivă.

Persoanele acuzate că au urcat cu forţa o fată în maşină la Caracal, arestate

Cele cinci persoane acuzate că au urcat cu forţa o fată de 20 de ani într-o maşină, în Caracal, au fost arestate preventiv. Decizia a fost luată vineri de magistraţii de la Judecătoria Caracal.

Ministerul Educaţiei, despre ordinul privind şcoala profesionala: Oferă un drum mai bun în viaţă elevilor la final de gimnaziu

Ministerul Educaţiei precizează, vineri, referitor la ordinul prin care elevii care au sub media 5 la Evaluare sunt obligaţi să urmeze profesionala, că cei de clasa a VIII-a care au fost repartizaţi la licee cu profiluri teoretice, cu media sub 5, au promovat în proporţie foarte mică Bacalaureatul.

Accident GRAV în Constanţa: Două persoane au murit, după impactul dintre o motocicletă şi un excavator

Două persoane au murit în urma unui accident produs, vineri seara, pe DN2A, Constanţa-Slobozia, în care au fost implicate o motocicletă şi un buldoexcavator. În urma impactului, motocicleta a luat foc, iar flăcările s-au extins şi la excavator.

Directorul general interimar al AIEA, Cornel Feruţă, se va întâlni cu mai mulţi oficiali iranieni

Directorul general interimar al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Cornel Feruţă, va merge duminică la Teheran, unde va avea o întâlnire cu mai mulţi oficiali iranieni de rang înalt, a anunţat vineri un purtător de cuvânt al instituţiei, citat de Reuters.

Minorul român, blocat într-o tabără de refugiaţi din Siria, REPATRIAT. Anunţul făcut de MAE

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că cetăţeanul român, care este minor, a fost repatriat dintr-o tabără de refugiaţi de pe teritoriul Siriei, cazul fiind gestionat de instituţie încă de la semnalare, respectiv din 4 iunie.

ANCOM a stabilit condiţiile tehnice pentru interconectarea reţelelor mobile cu RO-ALERT

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) supune consultării publice un proiect de decizie prin care stabilesc condiţiile tehnice referitoare la utilizarea reţelelor publice mobile de comunicaţii electronice şi conectarea acestora cu sistemul RO-ALERT.

Dragoş Tudorache, despre proiectul limitării mandatelor şefilor din Poliţie: Va duce la politizare

Fostul ministru de Interne, Dragoş Tudorache, actualmente europarlamentar PLUS, critică, vineri, proiectul de ordonanţă care limitează durata mandatelor pentru şefii din Poliţie anunţat de Mihai Fifor, precizând că acesta duce la politizarea funcţiilor din sistem.

Un stadion de la EURO 2008, din Austria, a fost transformat temporar într-o pădure/ VIDEO

Stadionul “Wörthersee”, din Klagenfurt, Austria, a fost transformat temporar într-o pădure, cu ocazia unei expoziţii care va avea loc în lunile septembrie şi octombrie.

AEP anunţă că peste 22.000 de alegători din diaspora s-au înscris pentru votul prin corespondenţă

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a transmis că numărul alegătorilor din străinătate care s-au înregistrat pentru votul prin corespondenţă, până vineri, ora 16.00, este de 22.636 de persoane şi depăşeşte numărul celor care au optat pentru votul la urne.

BREXIT | Ambasada Marii Britanii: Peste 140.000 români s-au înregistrat pentru a obţine noul drept de şedere

Peste 140.000 de români s-au înregistrat pentru a obţine noul drept de şedere în Marea Britanie, anunţă Ambasada Marii Britanii la Bucureşti, pe pagina de Facebook.

PSD, atac la adresa lui Klaus Iohannis: Face dovada ipocriziei supreme atacând una dintre cele mai bune măsuri în învăţământ

Grupul deputaţilor PSD a transmis că preşedintele Klaus Iohannis arată ipocrizie maximă atunci când critică măsura prin care elevii cu media sub 5 la Evaluarea Naţională nu vor mai putea fi repartizaţi în licee. Sursa citată precizează că şeful statului susţine că este o ruşine în a avea o meserie.

Proiectul care evită ieşirea Marii Britanii din UE fără Acord, adoptat şi de Camera Lorzilor

Membrii Camerei Lorzilor din Parlamentul de la Londra au adoptat vineri proiectul care evită ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără Acord, după ce acesta fusese adoptat miercuri şi de Camera Comunelor, potrivit Reuters.

Ludovic Orban îi cere Vioricăi Dăncilă să vină în Parlament pentru a clarifica lipsa de susţinere a Guvernului

Ludovic Orban a afirmat că Viorica Dăncilă este singura responsabilă pentru blocarea Guvernului. Preşedintele PNL îi solicită premierului să se prezinte de urgenţă în Parlament pentru a clarifica susţinerea Executivului.

Bunicul Luizei, fata care ar fi fost ucisă de Gheorghe Dincă, transportat la spital cu ambulanţa, după ce a acuzat că se simte rău

Bunicul Luizei Melencu, fata dispărută în aprilie 2019, în Caracal, a acuzat, vineri, o stare de rău, iar familia a sunat la numărul de urgenţă 112.

Suspiciuni de fraudare ale alegerilor interne pentru şefia USR. Partidul a întocmit raport

Filiala USR Iaşi, de unde a candidat pentru şefia partidului Cosette Chichirău, a semnalat posibile suspiciuni în votul electronic pentru alegerile interne, respectiv 516 e-mailuri care ar fi îndoielnice, potrivit unui raport intern al USR obţinut de MEDIAFAX.

Medic urmărit penal pentru că şi-ar fi ucis fiica în vârstă de o lună în urmă cu 4 ani/ Ce s-a întâmplat cu cadavrul

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a început urmărirea penală în cazul unei femei, medic rezident la un spital din Oradea, acuzată că şi-ar fi ucis fiica în vârstă de o lună în urmă cu patru ani şi i-a îngropat cadavrul, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Rezultatele finale ale Bacalaureatului de toamnă, afişate: ZECI elevi au obţinut medii peste 9/ FOTO

Rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat din cadrul sesiunii de toamnă au fost publicate vineri, 22 de elevi obţinând medii peste 9, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale.

România a avut a doua creştere a PIB din Uniunea Europeană, în cel de-al doilea trimestru. Cine se află pe primul loc

România a avut a doua creştere a PIB din Uniunea Europeană, în cel de-al doilea trimestru, după Ungaria, în comparaţie cu trimestrul precedent, dar şi cu T2 2018, conform Eurostat.

Ministrul de Externe a discutat cu ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti despre Brexit

Ramona Mănescu a avut, vineri, o întrevedere cu ambasadorul Marii Britanii în România Andrew Noble, subiectul discuţiei fiind Brexit. Ministrul de Externe a reinterat importanţa parteneriatului strategic bilateral şi necesitatea unei ieşiri ordonate a Marii Britanii din UE.

Cernobîl atrage din ce în ce mai mulţi turişti, după succesul înregistrat de serialul produs de HBO

Succesul mondial al miniseriei HBO "Cernobîl" a adus o nouă generaţie de turişti în locurile devastate de accidentul nuclear de pe data de 26 aprilie 1986, potrivit francetvinfo.fr.

Un lider al opoziţiei din Turcia a fost condamnat la închisoare

O instanţă din Turcia a decis vineri condamnarea la nouă ani şi opt luni de închisoare a liderului filialei din Istanbul a Partidului Republican al Poporului, Canan Kaftancioglu, potrivit Reuters.

Suma URIAŞĂ primită de cercetătorii care au realizat prima imagine au unei găuri negre

Echipa de cercetători care a realizat prima imagine a unei găuri negre, publicată în aprilie anul acesta, a primit un premiu în valoare de 3 milioane de dolari din partea Fundaţiei Breakthrough, sponsorizată de miliardari precum Mark Zuckerberg şi Yuri Milner, potrivit The Guardian.