Mediafax Echipa

UE, pregătită să înăsprească sancţiunile împotriva Coreei de Nord: Miza a devenit prea mare

Uniunea Europeană este pregătită să înăsprească sancţiunile împotriva Coreei de Nord, după ce Phenianul a efectuat duminică un test nuclear, a anunţat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, avertizând că situaţia a escaladat în mod periculos, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Turiştii, protejaţi în cazul insolvenţei agenţiei de voiaj

Turiştii urmează să fie protejaţi în cazul în care agenţia de voiaj intră în insolvenţă. Joi, 31 august, a fost publicată în Monitorul Oficial ordonanţa privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice, care transpune directiva din domeniu.

Factura pe care Texasul trebuie să o plătească, după uraganul Harvey, s-ar putea ridica la 180 miliarde dolari. Pagubele, mai mari decât cele produse de Katrina

Guvernatorul statului american Texas, Greg Abbott, a anunţat luni că factura pentru reconstrucţie după uraganul Harvey ar putea fi în valoare de 180 de miliarde de dolari, relatează site-ul BBC News.

Consiliul de Securitate al ONU se va întruni luni pentru a discuta problema nord-coreeană

Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite se va întruni luni pentru a discuta despre recentul test nuclear al Coreei de Nord, la cererea SUA, Japoniei, Marii Brtanii, Franţei şi Coreei de Sud, relatează Reuters şi CNN.

Preşedintele FRF: Vom lua o decizia în privinţa selecţionerului după meciul cu Danemarca/ România va juca astăzi cu Muntenegru

Răzvan Burleanu spune că va lua o decizie în privinţa selecţionerului după ultimul meci din aceste preliminarii, cel cu Danemarca. Pe de altă parte, preşedintele FRF susţine că Daum este supus unor presiuni din partea unor grupuri care au interese la naţională.

Donald Trump i-a transmis lui Shinzo Abe că este pregătit să folosească arme nucleare împotriva Coreei de Nord. Care sunt planurile Japoniei

Preşedintele american Donald Trump l-a asigurat, luni, pe premierul japonez Shinzo Abe în legătură cu disponibilitatea Statelor Unite de a recurge la utilizarea armelor nucleare împotriva Coreei de Nord, dacă va fi necesar, potrivit unui comunicat al Casei Albe, relatează site-ul agenţiei Tass.

Stare de urgenţă în Los Angeles, din cauza incendiilor de vegetaţie

Guvernatorul statului american California a declarat, luni, stare de urgenţă în oraşul Los Angeles, din cauza incendiilor de vegetaţie care afectează peste 2.000 de hectare de teren şi care au provocat evacuarea a sute de persoane, relatează site-ul BBC News.

Coreea de Sud a efectuat exerciţii cu rachete balistice, ca răspuns la testul nuclear nord-coreean

Armata Coreei de Sud a anunţat, luni, că a efectuat un exerciţiu combinat care a implicat folosirea rachetelor balistice şi a avioanelor de luptă, ca răspuns la recentul test nuclear desfăşurat de către Coreea de Nord, relatează site-ul agenţiei Yonhap.

Rusia acuză SUA de subminarea legislaţiei internaţionale, după inspecţiile efectuate la misiunea comercială rusă din Washington

Rusia condamnă în termeni fermi inspecţiile efectuate de către autorităţile americane la misiunea comercială rusă din Washington, a anunţat duminică purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, adăugând că relaţiile ruso-americane continuă să se degradeze, relatează agenţia Tass.

Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer s-au calificat în sferturi la US Open

Perechea româno-olandeză formată din Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer s-a calificat, duminică, în sferturile probei de dublu de la US Open, ultimul turneu de Mare Şlem al anului, după un succes în două seturi, scor 6-4, 6-3, împotriva cuplului Ivan Dodig/Marcel Granollers (Croaţia/Spania).

Marea Britanie anunţă că va menţine angajamentul de apărare în statele nordice şi baltice inclusiv după Brexit

Marea Britanie anunţă, luni, că angajamentul faţă de securitate şi apărare în statele nordice şi baltice nu se va schimba după Brexit, pentru a contracara "antagonismul rusesc", relatează site-ul agenţiei Reuters.

Monica Niculescu s-a calificat în optimi la US Open, în proba de dublu

Perechea Monica Niculescu/Su-Wei Hsieh (România/Taiwan), cap de serie numărul 12, s-a calificat, duminică, în optimile probei de dublu din cadrul US Open, ultimul turneu de Mare Şlem al anului, disputat pe suprafaţă rapidă.

Martin Schulz consideră că UE trebuie să înceteze discuţiile de aderare cu Turcia / Angela Merkel îndeamnă la prudenţă, dar e sigură că Turcia nu va deveni stat membru UE

Liderul Partidului Social Democrat din Germania, Martin Schulz, a declarat duminică, în cadrul unei dezbateri televizate alături de cancelarul Angela Merkel, că va face toate demersurile pentru a anula negocierile de aderare a Turciei la Uniunea Europeană dacă va câştiga alegerile naţionale, relatează site-ul agenţiei DPA.

SUA ameninţă Coreea de Nord cu un „răspuns militar masiv”

Secretarul american al Apărării, James Mattis, a ameninţat cu o "reacţie militară masivă" la orice atac asupra Statelor Unite sau a aliaţilor săi din partea Coreei de Nord, după ce Phenianul a efectuat cel mai puternic test nuclear de până acum, relatează site-ul BBC News.

CSM Bucureşti a câştigat Supercupa României la handbal feminin

CSM Bucureşti a câştigat pentru al doilea an consecutiv Supercupa României, după ce a învins SCM Craiova cu 33-19. Fetele lui Helle Thomsen au început, aşadar, în forţă un sezon în care principalul obiectiv este calificarea în Final 4 şi câştigarea Ligii Campionilor.

Simone Tempestini a câştigat etapa de la Teliu în Campionatul Naţional de Raliuri

Campionul ultimelor două ediţii din Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop şi campion mondial WRC Junior, Simone Tempestini, a impresionat şi la viteză în coastă, reuşind să câştige detaşat etapa de la Teliu, anunţă Federaţia Română de Automobilism Sportiv.

COD GALBEN de ploi în Bucureşti şi Ilfov, până la ora 23.00

ANM a emis, duminică seara, o atenţionare tip cod galben de ploi, valabilă până la ora 23.00, în Bucureşti şi judeţul Ilfov.

Dosarul decontărilor fictive de la CNAS | Referat: Fostul consilier SRI Sergiu Ciobanu se lăuda cu intervenţii la Dan Nica, pe atunci ministrul de Interne

Sergiu Ciobanu, fostul consilier al lui George Maior la SRI se lăuda, potrivit referatului procurorilor, cu relaţiile pe care le avea, într-o interceptare făcând referire la o intervenţie la Dan Nica, pe când acesta era ministru al Afacerilor Interne. Ciobanu e arestat preventiv.

FOTO | Tragedie la Constanţa: O fetiţă a murit arsă, iar un băiat şi părinţii lui au ajuns la spital după ce rulota în care se aflau a luat foc

O fetiţă de 6 ani a murit arsă, iar un alt copil şi părinţii lui au ajuns la spital, duminică seara, după ce rulota în care se aflau le-a luat foc pe bulevardul Mamaia, în zona Pescărie din municipiul Constanţa.

Zece medalii pentru delegaţia României la Europenele de canotaj U-23 din Polonia

Prestaţie onorabilă pentru delegaţia României la Europenele de cantojat U-23, care a adunat opt medalii de aur, una de argint şi una de bronz. Turneul s-a desfăşurat sâmbătă şi duminică, în Polonia, la Kruszwica.

Ion Crăciunescu: Mircea Lucescu a exagerat, va suporta consecinţe din partea FIFA

Brigada spaniolă care a oficiat meciul dintre Ucraina şi Turcia, condusă de Fernandez Borbalan, a influenţat decisiv soarta partidei, greşind la ambele goluri marcate de Yarmolenko, în minutele 18 şi 42, iar tehnicianul român a avut multe de spus la finalul primei partide pe banca Turciei.

Trafic feroviar blocat între Braşov şi Deda a fost reluat

Circulaţia feroviară între Braşov şi Deda, blocată după ce mai mulţi copaci au fost smulși de vijelie, iar în cădere au rupt firele de alimentare cu energie electrică și s-au prăbușit pe calea ferată, a fost reluată.

FOTO | Protest în Piaţa Victoriei: Sute de participanţi, nemulţumiţi de Legile Justiţiei, desfiinţarea Pilonului II de pensii şi propunerea ca Roşia Montană să fie scoasă din patrimoniul UNESCO

Sute de persoane protestează, duminică seara, în Piaţa Victoriei, ca urmare a "declaraţiilor repetate şi propunerilor privind modificarea Legii Justiţiei, precum şi desfiinţarea Pilonului II de pensii şi propunerea pentru scoaterea Roşiei Montane din patrimoniul UNESCO", susţin organizatorii.

Vameşii din Muntenegru nu au permis accesul în ţară a zece suporteri români / Daum: Sunt mai mult concentrat pe performanţa sportivă, nu pe demisie

Mai mulţi români au avut probleme la graniţa dintre Serbia şi Muntenegru, pe motiv că fac parte dintr-o listă cu huligani. Unii dintre ei aveau bilete de vacanţă, dar vameşii din Muntenegru au fost de neclintit.

Japonia va coopera cu SUA şi cu Rusia pentru a rezolva problema nord-coreeană

Shinzo Abe, prim-ministrul Japoniei, a afirmat că a ajuns, duminică, la un acord cu preşedintele american Donald Trump pentru a determina comunitatea internaţională să răspundă ferm, după ce regimul de la Phenian a testat o bombă cu hidrogen, informează site-ul agenţiei Reuters.

FOTO, VIDEO | Trafic îngreunat pe Autostrada Soarelui după un accident pe sensul Constanţa-Bucureşti

Un accident rutier a avut loc, duminică seara, pe Autostrada Soarelui, pe sensul Constanţa-Bucureşti, la kilometrul 162, circulaţia fiind îngreunată. O persoană a fost rănită uşor.

Ponta: În PSD Dragnea, un fel de Pablo Escobar, în manifestările economice este Hugo Chavez

Fostul premier Victor Ponta l-a asemănat, duminică, la lansarea partidului Pro România, pe liderul PSD Liviu Dragnea cu "regele drogurilor" Pablo Escobar şi cu fostul dictator Hugo Chavez, afirmând că el poate să îşi dea "doctoratul în cei cu mustaţă când mint".

VIDEO | Dan Radu Ruşanu, fostul preşedinte ASF, salvat din apă la Eforie Nord de către salvamari

Fostul preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, Dan Radu Ruşanu, a fost salvat, duminică după-amiază, din valuri, la Eforie Nord, de către salvamari, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Preşedintele Tribunalului Timiş: Reacţia celor 5 judecători din CSM, care au reuşit să boicoteze “decapitarea” Inspecţiei Judiciare, semn că judecătorii nu mai tac

Preşedintele Tribunalului Timiş, Adriana Stoicescu, a postat pe contul său de Facebook un mesaj în care spune că cele cinci judecătoare care au ales să nu participe la plenul Consiliului Superior al Magistraturii, reuşind să boicoteze “decapitarea” Inspecţiei Judiciare, au procedat corect.

Pe ce dau românii cei mai mulţi bani. De ce România nu poate scăpa de sărăcie

Românii au plătit cel mai mult, în 2016, pe energia electrică, serviciile de telefonie, apă, canal şi serviciile de salubritate, arată datele Institutului Naţional de Statistică. La polul opus se situează cheltuielile pentru educaţie, servicii culturale şi de recreere sau pentru asigurări de diverse tipuri.

Igor Dodon crede că unirea Republicii Moldova cu România ar însemna ”lichidarea” statului român

Igor Dodon, preşedintele Republicii Moldova, a declarat că o unire cu România nu poate fi admisă, reiterând ideea declării în afara legii a cetăţenilor care susţin lichidarea statalităţii Republicii Moldova, relatează Agora.md.

Ponta, Daniel Constantin şi Sorin Câmpeanu au lansat un nou partid: Pro România, start-up party fără CEx-uri cu aplauze. Nu vreau să rup PSD/ Steriu: Le-am propus o colaborare cu PMP

Fostul premier Victor Ponta a lansat, duminică, un nou partid politic – Pro România, alături de Daniel Constantin şi Sorin Câmpeanu, criticând modul în care Liviu Dragnea conduce PSD şi propunând „un start-up party” fără „CEX-uri cu plauze furtunoase”.

Anchetă la Timişoara după ce o femeie a ajuns în stare gravă la spital,lovită de un panou publicitar

O femeie în vârstă de 53 de ani a ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean Timişoara, sâmbătă noaptea, cu mai multe traumatisme, după ce a fost lovită de un panou publicitar doborât de vântul puternic, iar poliţiştii au deschis o anchetă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Şapte persoane rănite în două accidente produse în judeţul Braşov

Cinci persoane au fost rănite, duminică după-amiază, după ce o maşină s-a ciocnit cu un microbuz pe DN 1, între localităţile Vlădeni şi Perşani din judeţul Braşov, printre victime fiind şi un copil de 11 ani. Într-un alt accident, produs pe DN 1, au fost rănite două persoane.

A murit actriţa Alice Caracostea

Actriţa Alice Caracostea a murit, a anunţat Teatrul Naţional Bucureşti pe pagina de Facebook. Înmormântarea va avea loc marţi, la ora 12.00.

Jaqueline Cristian a câştigat turneul ITF de la Mamaia

Jucătoarea de tenis Jaqueline Adina Cristian, în vârstă de 19 ani şi locul 334 WTA, a cucerit, duminică, turneul ITF de la Mamaia, dotat cu premii în valoare de 25.000 de dolari şi desfăşurat pe zgură.

Trafic rutier restricţionat pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, din cauza unei autoutilitare care s-a răsturnat

Circulaţia rutieră este restricţionată pentru perioade scurte de timp pe A1, sensul de mers Piteşti-Bucureşti, pentru ridicarea unei autoutilitare care s-a răsturnat. Aceasta transporta GPL.

FOTO | FURTUNILE fac ravagii în ţară: Vântul puternic a smuls acoperişul pieţei din Petroşani/ Copaci căzuţi pe un spital din Târgu-Mureş. Pagube majore şi în Braşov, Cluj, Teleorman şi Argeş

Mai multe judeţe au fost lovite, duminică după-amiază, de vijelii. Vântul puternic a smuls copaci şi acoperişuri în Teleorman şi Cluj, iar în Argeş copacii căzuţi au blocat mai multe ştrăzi, un drum fiind surpat.

Campionatele Naţionale de gimnastică: Larisa Iordache şi Vlad Cotuna, campioni în finalele pe aparate

Larisa Iordache, CS Dinamo, şi Vlad Cotuna, CSA Steaua, au câştigat câte trei titluri naţionale, duminică, în finalele pe aparate din cadrul Campionatelor Naţionale de gimnastică desfăşurate la Ploieşti.

Lewis Hamilton a câştigat Marele Premiu al Italiei. Clasamentul final

Pilotul echipei Mercedes, Lewis Hamilton, a câştigat, duminică, cursa de Formula 1 desfăşurată în Italia, pe circuitul de la Monza.