Mediafax Echipa

Prinţul Harry vorbeşte despre moartea mamei sale, Lady Di: ”M-am închis în mine când a murit mama”

Prinţul Harry s-a deschis în faţa publicului şi a vorbit pentru prima oară despre modul în care s-a retras şi s-a închis în sine, în urmă cu 20 de ani, când mama lui, Prinţesa Diana, a murit, informează contactmusic.com.

Şeful Comisiei Electorale din Turcia afirmă că buletinele de vot neştampilate sunt valide

Buletinele de vot folosite la referendumul privind introducerea sistemului prezidenţial sunt valide, a declarat Sadi Guven, preşedintele Înaltei Comisii Electorale (YSK), după ce partidele de opoziţie au contestat decizia instituţiei de a aproba folosirea de buletine neştampilate, notează Reuters.

FOTO Cel puţin 5 morţi, în urma prăbuşirii unui avion în apropierea unui supermarket lângă Lisabona

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropierea unui supermarket dintr-o zonă rezidenţială aflată la periferia Lisabonei, au anunţat autorităţile, care au precizat că toate cele patru persoane aflate în aeronavă au decedat, relatează agenţia de ştiri Reuters. Update: Incidentul s-a soldat şi cu decesul şoferului camionului peste care s-a prăbuşit aparatul de zbor.

Parlamentul, în FIERBERE zilele ce urmează. Dragnea, înscăunat şef al comisiei care anchetează alegerile câştigate de Băsescu. Două legi vitale pentru salarii şi justiţie, în linie dreaptă

Depunerea Legii salarizării, reluarea dezbaterilor pe modificările la legile Justiţiei, înfiinţarea Comisiei de anchetă parlamentară a alegerilor din 2009 şi audierea lui Dan Andronic de către Comisia SRI reprezintă temele ce vor fi abordate în Parlament imediat după sărbătorile pascale.

Mike Pence avertizează Coreea de Nord să nu pună la încercare determinarea preşedintelui Donald Trump

Regimul stalinist de la Phenian nu ar trebui să nu pună la încercare determinarea preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump. şi nici tăria forţelor armate americane din regiune, a declarat vicepreşedintele Mike Pence, aflat într-o vizită oficială în Coreea de Sud, potrivit NBC News şi Dpa.

Deşi partidele de opoziţie din Turcia contestă rezultatul referendumului, Ponta se face că nu îl vede: „Nu este contestat de nimeni”

În contextul în care principalele formaţiuni de opoziţie din Turcia, respectiv Partidul Popular Republican (CHP) şi Partidul Popular Democrat (HDP) au denunţat "acte de manipulare" şi fraude electorale, contestând rezultatul referendumului de duminică, fostul premier, Victor Ponta, scrie pe Facebook că "rezultatul nu este contestat de nimeni".

Per Johansson, dezvăluiri din INFERN: „Paula a primit un litru de URINĂ în cap! 5.000 de ultraşi au strigat: duceţi-vă acasă, ţiganilor, animalelor, orfanilor!”

Antrenorul suedez al al formaţiei CSM Bucureşti, Per Johansson, a povestit, pe pagina de Facebook, prin ce a trebuit să treacă echipa sa la meciul cu Ferencvaros, de la Budapesta, din sferturile de finală ale Ligii Campionilor, precizând că portarul Paula Ungureanu a fost stropită cu urină.

Peste 12 persoane au suferit ARSURI, după ce ar fi intrat în contact cu o substanţă toxică la Londra

Cel puţin douăsprezece persoane au suferit arsuri, după ce ar fi intrat în contact cu o presupusă substanţă toxică într-un club din Londra, au anunţat autorităţile, care au precizat că aproximativ 400 de participanţi la o petrecere organizată în club au fost evacuaţi, potrivit The Guardian.

Vreme capricioasă pentru două zile. PROGNOZA METEO pentru marţi şi miercuri

Cerul va fi temporar noros şi va ploua, mai ales spre seară şi noaptea, în regiunile vestice şi sud-vestice, unde cantităţile de apă vor depăşi izolat 20...25 l/mp, local în nord-vest şi centru şi izolat în rest, informează ANM.

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe: Rusia speră ca SUA să nu acţioneze în mod UNILATERAL împotriva Coreei de Nord

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a declarat luni că Moscova nu va accepta ”acţiunile nucleare necugetate” ale Coreei de Nord şi speră ca SUA să nu acţioneze unilateral împotriva Phenianului, informează Reuters.

Mişu Negriţoiu, ASF: Aducerea în discuţia publică a „naţionalizării fondurilor de pensii” este ÎNŞELĂTOARE. Contribuţiile individuale nu pot fi NAŢIONALIZATE

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, (ASF), Mişu Negriţoiu, reacţionează, printr-un comunicat de presă, la dezbaterile care au avut loc, în spaţiul public în ultima perioadă, cu privire la fondurile de pensii obligatorii administrate privat (Pilonul II).

AGLOMERAŢIE la frontiera de vest a României, unde se aşteaptă şi 90 de minute la ieşirea din ţară. „Când am venit şi era ministra aici, am stat cel mult cinci minute, acum stăm peste o oră”

Punctele de trecere a frontierei din judeţul Arad s-au aglomerat în ultimele ore. Oamenii aşteaptă chiar şi o oră şi jumătate pentru a ieşi din ţară, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Trafic rutier restricţionat pe un drum din judeţul Alba în urma unui accident cu patru răniţi

Traficul rutier între Ighiu şi Bucerdea Vinoasă, judeţul Alba, este restricţionat, după ce două autoturisme s-au ciocnit şi patru persoane au fost rănite.

Mircea Lucescu, CRITICAT în presa din Rusia: Clubul a făcut o greşeală că nu l-a concediat

Antrenorul echipei Zenit Sankt Petersburg, Mircea Lucescu, a fost criticat sever în presa din Rusia, după eşecul suferit, duminică, împotriva liderului Spartak Moscova, cu scorul de 2-1. Jurnaliştii ruşi cred că antrenorul român ar fi trebuit să fie concediat încă de la începutul primăverii.

Germania respectă dreptul cetăţenilor turci de a decide în privinţa propriei constituţii

Angela Merkel, cancelarul Germaniei, şi Sigmar Gabriel, ministrul german de Externe, au declarat luni că Guvernul de la Berlin a notat rezultatele preliminare ale referendumului din Turcia şi respectă dreptul cetăţenilor turci de a decide în privinţa propriei constituţii, informează Reuters.

Şapte persoane, printre care trei copii, au fost rănite în urma unui accident în judeţul Bacău

Şapte persoane, printre care şi trei copii, au fost rănite, luni, în urma unui accident petrecut în judeţul Bacău.

Primăria Capitalei a decis închiderea evenimentului „La pas pe Calea Victoriei”, din cauza ploii

Primăria Generală a Capitalei anunţă că evenimentul "La pas pe Calea Victoriei" se închide cu o zi mai devreme decât era planificat, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, în cele două zile de festival fiind prezenţi la eveniment peste 60.000 de oameni.

De ce NU spun companiile din România ce salarii oferă candidaţilor. Ofertele de joburi de pe website-uri omit cea mai importantă informaţie, în timp ce în ţări din UE există transparenţă totală

Majoritatea companiilor din România nu publică salariile în anunţurile postate pe website-urile de joburi. Specialiştii în resurse umane consultaţi de MEDIAFAX susţin că fenomenul este determinat de contextul economic şi de aşteptarea că s-ar obţine angajaţi pe mai puţini bani decât bugetul estimat.

Poliţia irakiană acuză Stat Islamic că ar fi folosit arme chimice în cadrul unui atac din Mosul

Poliţia irakiană a acuzat reţeaua teroristă Stat Islamic că ar fi utilizat arme chimice în cadrul unui atac ce a avut loc în Mosul împotriva forţelor de ordine, informează agenţia de ştiri Reuters.

”Statu` la vase”, obicei unic şi străvechi în lunea Paştelui. Obiceiul, care îşi are originile în negura timpului, a fost RELUAT în anul 2008, după o pauză de 18 ani

”Statu` la vase”, un obicei unic şi străvechi în România, sărbătoreşte în a doua zi de Paşti toate cuplurile căsătorite în ultimele 12 luni originare din comuna Şugag, judeţul Alba, acestea oferind sătenilor şi invitaţilor bucate tradiţionale şi primind, în schimb, daruri de trebuinţă în gospodărie.

Rusia, SUA şi ONU ar putea avea o întrevedere la Geneva pentru a discuta despre Siria – oficial rus

Ministrul adjunct de Externe de la Moscova, Mikhail Bogdanov, a anunţat luni că diplomaţi ai Rusiei, Statelor Unite şi din partea ONU plănuiesc să discute situaţia din Siria în cadrul unei întrevederi la Geneva, ce ar putea avea loc săptămâna viitoare, informează presa rusă.

FOTO Circulaţie deviată de pe DN1 pe DN1A, în Braşov, din cauza aglomeraţiei / Trafic îngreunat pe drumurile naţionale care duc spre Bucureşti

Circulaţia rutieră este deviată, luni la prânz, în judeţul Braşov, de pe DN1 pe DN1A, din cauza aglomeraţiei. Se circulă greu şi pe drumurile naţionale care duc spre Capitală. Circulaţie îngreunată este şi între Focşani şi Buzău.

Suma uriaşă cheltuită de românii care au petrecut Sărbătorile Pascale în ţară

Aproape 110.000 de români şi-au petrecut Paştele în hotelurile şi pensiunile din ţară şi au cheltuit mai mult de şapte milioane de euro pe servicii turistice, după cum reiese din datele centralizate de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc(FPTR).

Feciorii de pe Valea Bârgăului joacă Hapucul a doua zi de Paşte

Vechi de sute de ani, Hapucul, un fel de fotbal cu bâte, un joc tradiţional asemănător oinei se mai joacă astăzi numai în satele de pe Valea Bârgăului. Niciunul dintre jocurile virtuale nu a reuşit să îi determine pe băieţii din zonă să renunţe la Hapuc.

Fostul preşedinte al Coreei de Sud a fost pus sub ACUZARE în mod oficial, într-un dosar de corupţie

Park Geun-hye, preşedintele demis al Coreei de Sud, a fost pusă sub acuzare în mod oficial într-un dosar de corupţie, informează procurorii sud-coreeni, citaţi de presa internaţională.

Simona Halep, în continuare pe locul 5 WTA, iar Monica Niculescu urcă pe 23 la dublu, după succesul de la Biel

Simona Halep se menţine pe poziţia a 5-a în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicităţii luni, în timp ce Monica Niculescu avansează un loc şi se află pe 23 în ierarhia de dublu, după ce a câştigat turneul WTA International de la Biel.

Treisprezece persoane ce plănuiau atentate teroriste au fost reţinute în Egipt

Ministerul de Interne egiptean a anunţat arestarea a 13 persoane ce plănuiau atacuri împotriva comunităţii creştine şi a unor instituţii publice din nordul Egiptului, informează BFM TV.

Marius Copil a urcat pe locul 111 în clasamentul ATP. Pe ce loc se situează Horia Tecău şi Florin Mergea

Jucătorul de tenis Marius Copil, în vârstă de 26 de ani, a urcat trei poziţii şi se află pe locul 111 în clasamentul mondial ATP, dat publicităţii luni.

Comisia Europeană solicită Turciei să ajungă la un consens naţional privind sistemul prezidenţial

Turcia ar trebui să ajungă la un acord general naţional în privinţa amendamentelor constituţionale, dată fiind restrânsa majoritate ce îi susţine şi dimensiunea impactului lor, a anunţat Comisia Europeană, citată de Reuters.

Preşedintele Klaus Iohannis merge într-o vizită privată în Spania

Preşedintele Klaus Iohannis se va afla în perioada 17-22 aprilie într-o vizită privată în Spania, a anunţat luni Administraţia Prezidenţială.

Mii de turişti petrec Paştele în staţiunile de pe Valea Prahovei

Mii de turişti petrec Paştele în staţiunile de pe Valea Prahovei, cu toate că vremea capricioasă le-a dat peste cap planurile şi nu pot schia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Deţinuţi palestiniei din închisorile israeliene intră în greva foamei în semn de protest politic

Sute pe palestinieni închişi în închisorile israeliene au intrat în greva foamei pentru a protesta faţă de condiţiile în care sunt deţinuţi şi de marcarea a 50 de ani de ocupaţie israeliană, în cadrul unuia dintre cele mai mari proteste ce a avut loc în ultimii ani, informează The Guardian.

Regizorul George Cornea s-a stins din viaţă şi va fi înmormântat la Cimitirul Luteran din Capitală

Regizorul George Cornea (86 de ani), care s-a stins din viaţă pe 14 aprilie, va fi înmormântat marţi la Cimitirul Luteran din Capitală, au spus surse din familie pentru Descopera.ro.

Condimente care îţi vindecă stomacul de simptomele post Paşte: balonare, aciditate, crampe

După perioada sărbătorilor pascale, unde masa plină de bucate tradiţionale te ademeneşte, dar te lasă cu simptome precum balonare, aciditate sau crampe, sunt indicate câteva codnimente care te pot ajuta la ameliorarea acestor senzaţii neplăcute.

1 MAI 2017. Cât costă excursiile pentru minivacanţa aşteptată de toţi românii

Agenţiile de turism se întrec în oferte pentru minivacanţa de 1 mai. Preţurile sunt pentru toate buzunarele: de la câteva sute de lei la Călimăneşti-Căciulata, până la 600 de euro în Dubai.

Principalul partid de opoziţie din Turcia contestă rezultatele referendumului

Principalul partid de opoziţie din Turcia, Partidul Popular Republican (CHP), a anunţat că va contesta rezultatele referendumului pentru extinderea puterilor executive ale preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, informează BBC News.

Shinzo Abe, premier japonez, solicită Coreei de Nord să se abţină de la efectuarea altor ”acţiuni instigatoare”

Shinzo Abe, premierul japonez, a solicitat luni Coreei de Nord să se abţină de la efectuarea unor viitoare acţiuni instigatoare, să se supună rezoluţiilor ONU şi să abandoneze dezvoltarea rachetelor nucleare, informează Reuters.

Porturile maritime Constanţa Nord, Constanţa Sud-Agigea şi Midia, au fost închise din cauza vântului

Porturile maritime Constanţa Nord, Constanţa Sud-Agigea şi Midia sunt închise, luni dimineaţa, din cauza vântului puternic.

VIDEO Protest tradiţional în Istanbul, faţă de rezultatele referendumului de duminică

Localnici din mai multe cartiere din oraşul turc Istanbul au izbit cu putere oale şi tigăi, în timp ce stăteau la ferestrele locuinţelor lor, într-o formă de protest tradiţională faţă de rezultatele referendumului unde s-a votat sporirea prerogativelor preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.

ALERTĂ METEO Cod galben de vânt în cinci judeţe din ţară

ANM a emis, luni dimineaţă, atenţionări cod galben de vânt pentru cinci judeţe din ţară. În unele zone se semnalază intensificări ale vântului care la rafală ating 55 - 65 de kilometri pe oră.