Mediafax Echipa

Un băieţel de 8 ani şi-a dus surioara de 4 ani la McDonald’s cu maşina, după ce a învăţat să conducă uitându-se la tutoriale pe YouTube

Un băieţel de 8 ani din Ohio şi-a scos surioara mai mică (4 ani) la o plimbare până la McDonald's, folosindu-se de maşina părinţilor, pentru că li se făcuse poftă de hambrugeri, scrie The Independent.

SCANDALUL privind naţionalizarea fictivă a pensiilor private. NN Pensii: SANCŢIUNILE nu afectează situaţia fondului de pensii

Măsurile de sancţionare a NN Pensii luate joi de ASF nu afectează în niciun fel situaţia fondului de pensii administrat de NN şi economiile pentru pensie ale celor aproximativ 1,9 milioane de participanţi la acesta, arată un comunicat al NN Pensii.

Naţiunile Unite condamnă Turcia pentru încălcarea drepturilor la muncă şi educaţie

Un grup de experţi ai Biroului ONU pentru drepturile omului au condamnat, joi, Turcia pentru încălcarea dreptului la muncă şi educaţie în cazul concedierii unor funcţionari publici şi profesori acuzaţi de legături cu organizaţii teroriste, relatează site-ul agenţiei Associated Press.

Fostul antrenor al Borussiei Dortmund critică decizia UEFA de a programa meciul a doua zi după EXPLOZII: Se vedea în ochii jucătorilor că erau ŞOCAŢI

Jurgen Klopp, fostul antrenor al Borussiei Dortmund, acum la Liverpool, a criticat decizia UEFA de a programa meciul dintre formaţia germană şi AS Monaco a doua zi după incidenele în care a fost implicat autocarul echipei.

Donald Trump are „încredere” în abordarea Chinei, dar AMENINŢĂ cu o intervenţie în Coreea de Nord

Statele Unite sunt "încrezătoare" în abordarea Chinei faţă de criza nord-coreeană, dar vor interveni în cazul în care va fi necesar, a declarat joi preşedintele Donald Trump, citat de site-ul Politico.com.

Primarii din 4 mari oraşe din vestul ţării vor reabilitarea transportului public din bani europeni

Oraşele Timişoara, Arad, Reşiţa şi Deva au la dispoziţie 150 de milioane de euro, alocate de Uniunea Europeană prin axa prioritară 4 a Regio-Programului Operaţional Regional 2014-2020, primarii celor patru oraşe propunându-şi să cheltuiască bani pe reabilitarea transportului public.

Alina Gorghiu: E atroce să dai amendă pentru că cere Dragnea. ASF a dat NN o sancţiune disproporţionată

Fostul preşedinte al PNL Alina Gorghiu a declarat, joi, că amenda dată de ASF fondului de pensii private NN este "o sancţiune disproporţionată", afirmând că preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, a dat dovadă de "servilism" faţă de PSD răspunzând solicitării făcute de Liviu Dragnea într-o emisiune TV.

Prima judecătoare afro-americană şi musulmană din SUA, găsită moartă într-un râu din New York

Sheila Abdus-Salaam, prima femeie afro-americană musulmană care a deţinut funcţia de judecător în Statele Unite ale Americii, a fost găsită moartă în râul Hudson, din New York, informează The Independent.

Coaliţia condusă de SUA în Siria a recunoscut că a ucis din GREŞEALĂ 18 luptători ai Forţelor Democratice Siriene

Coaliţia condusă de SUA în lupta împotriva grupării teroriste Stat Islamic în Siria a ucis din greşeală 18 membri ai Forţelor Democratice Siriene, în urma unui atac aerian care a avut loc în data de 11 aprilie, la sud de oraşul Tabqa, a anunţat joi Pentagonul, relatează Reuters.

Kihirdette Johannis a törvényt: nem kell közös költséget fizetni a 3 évesnél kisebb gyerekek után

Klaus Johannis államfő kihirdette pénteken a törvényt, így nem kell többé közös költséget fizetni a három évesnél kisebb gyerekek után – tájékoztat az államelnöki hivatal.

Bashar al-Assad susţine că atacul chimic folosit ca „pretext” de SUA nu a avut loc

Bashar al-Assad, preşedintele Siriei, sugerează că atacul cu arme chimice din provincia Idlib nu a avut loc deloc, fiind o "invenţie" totală pentru a fi pretextul bombardamentului cu rachete lansat de Statele Unite asupra unei baze siriene, informează site-ul publicaţiei Ouest-France.

Leo Grozavu, suspendat două etape după incidentele de la meciul Astra Giurgiu – FC Botoşani

Comisia de Disciplină şi Etică din cadrul Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a dictat o suspendare de două meciuri împotriva antrenorului Leo Grozavu, în urma incidentului în care a fost implicat alături de fotbalistul Cătălin Golofca.

Copiii sub trei ani vor fi scutiţi de la plata întreţinerii

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul de promulgare a legii care scuteşte de la cheltuielile de întreţinere copiii cu vârste de până la trei ani, anunţă Administraţia Prezidenţială.

E oficial! Oltenii vor avea o zi a lor. Preşedintele a promulgat legea care stabileşte Ziua Olteniei

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul de promulgare a legii care stabileşte instituirea zilei de 21 martie - Ziua Olteniei, anunţă Administraţia Prezidenţială.

CNAIR reziliază contractul pentru execuţia Variantei Ocolioare Bacău

Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis antreprenorului turc Eko Insaat VE Ticaret A.Ş. înştiinţarea de reziliere a contractului pentru execuţia Variantei de Ocolire a Municipiului Bacău, se arată într-un comunicat emis joi de CNAIR.

Aproape 100 de imigranţi s-au înecat joi în sudul Mării Mediterane, în largul Libiei

Aproape 100 de imigranţi s-au înecat după ce ambarcaţiunea în care se aflau s-a scufundat joi în sudul Mării Mediterane, în largul Libiei, anunţă Paza de Coastă libiană, citată de site-ul agenţiei Reuters.

Horodniceanu (DIICOT): Părinţii din reportajul „The Sun” nu au exercitat niciun abuz asupra copiilor care asamblau jucării

Procurorul-şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că părinţii copiilor care ar fi fost obligaţi să asambleze jucării pe sume derizorii nu au exercitat niciun abuz asupra acestora, aşa cum reieşea dintr-un reportaj al jurnaliştilor britanici de la "The Sun".

INCENDIU într-o comună din judeţul Bacău, patru case cuprinse de flăcări

Un incendiu a izbucnit, joi, în satul Hăngăneşti din judeţul Bacău, flăcările cuprinzând patru case, un adăpost de animale şi două anexe gospodăreşti, anunţă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

După 31 de ani, Berlusconi a vândut AC Milan. Cine sunt cumpărătorii celebrului club de fotbal

De acum e oficial! AC Milan şi-a schimbat acţionariatul şi a trecut de la Fininvest, firmă deţinută de Silvio Berlusconi, la chinezii de la Rossoneri Sport Investment Lux.

Viitorul guvern de coaliţie din Bulgaria face din politica de migraţie o prioritate pentru a împiedica pătrunderea ilegală a străinilor în ţară

Partidul conservator GERB şi cel naţionalist Patrioţii Uniţi au prezentat, joi, programul strategic comun al viitorului guvern de coaliţie, care prevede, printre altele, o politică de migraţie pentru a împiedica pătrunderea ilegală a străinilor în ţară, relatează site-ul The Sofia Globe.

Airbus şi IAR – acord de cooperare EXCLUSIVĂ pentru producerea elicopterului H215M în România

Airbus Helicopters şi IAR au semnat „un Acord General de cooperare exclusivă pentru producerea în România a elicopterului multirol H215M - un aparat de zbor greu, bimotor”, se arată într-un comuniact transmis joi.

Ministerul rus de Externe: Aderarea Muntenegrului la NATO este o acţiune „profund eronată, care creează noi linii de demarcaţie în Europa”

Semnarea protocolului de către Statele Unite privind aderarea Muntenegrului la NATO este o acţiune "profund eronată, care creează noi linii de demarcaţie în Europa", se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe din Rusia, relatează site-ul agenţiei AFP.

După Ministerul Public, şi DNA consideră oportun proiectul de modificare a codurilor penale elaborat de MJ. „Dar se impun observaţii tehnice”. Răspunsul DNA

Propunerile formulate în cadrul proiectului de modificare a codurilor penale sunt, în mare, oportune, însă se impun unele observaţii tehnice, ce au fost trimise către Ministerul Justiţiei, a precizat DNA, pentru agenţia de presă MEDIAFAX.

Polonia ar putea reţine refugiaţii în tabere de imigranţi: ”Este o idee pentru o situaţie de urgenţă care a funcţionat foarte bine în Ungaria”

Polonia elaborează măsuri legislative care ar putea permite reţinerea solicitanţilor de azil în tabere de imigranţi, potrivit ministrului polonez de Interne, citat de Reuters.

Premierul Sorin Grindeanu cere o analiză asupra companiilor aflate în insolvenţă

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, joi, că până pe 15 mai ANAF şi Ministerul Finanţelor trebuie să prezinte Guvernului o analiză şi măsuri în ceea ce priveşte intrarea companiilor în insolvenţă şi menţinerea lor în acest proces, devenit „sport naţional”.

Sorin Grindeanu: Ţinta finanţărilor agricole pentru 2017 este de 3,5 miliarde de euro

Premierul Sorin Grindeanu a declarat joi că ţinta finanţărilor agricole pentru anul 2017 este de 3,5 miliarde de euro, din care 1,6-1,7 miliarde de euro sunt destinate fermierilor care atrag fonduri europene.

PAŞTE 2017. Pompierii verifică dacă bisericile respectă normele de apărare la incendiu. Amenzile pot ajunge până la 10.000 de lei

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov verifică dacă lăcaşele de cult respectă normele de apărare la incendiu, reprezentanţii bisericilor riscând amenzi de până la 10.000 de lei, anunţă instituţia.

Üzleti forgalma 1 százalékára bírságolta az ASF az NN nyugdíjalapot félretájékoztatás miatt

A Pénzügyi Felügyelet (ASF) igazgatótanácsa csütörtökön úgy döntött, üzleti forgalma 1 százalékára, vagyis 750 000 lejre bírságolja az NN nyugdíjalapot valótlan információk terjesztése miatt – jelentette be Ion Giurescu, az ASF nyugdíjalapokért felelős alelnöke.

Restricţii de trafic în Bucureşti în noaptea de Înviere

Brigada Rutieră a anunţat că circulaţia va fi oprită pe mai multe străzi din Capitală, sâmbătă noaptea, începând cu ora 22.00, când va avea loc o manifestaţie religioasă organizată de Arhiepiscopia Româno-Catolică ”Sacre Coeur”.

HARTA fumătorilor din întreaga lume. Unde se situează România

Date de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că majoritatea fumătorilor din întreaga lume sunt bărbaţi, în proporţie de 40%, în timp ce doar 9% din femeile de pe glob sunt fumătoare.

Restricţii pentru traficul greu pe anumite autostrăzi şi drumuri naţionale pe perioada Paştelui

Circulaţia anumitor vehicule, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de sâmbătă 15 aprilie, duminică 16 aprilie şi luni 17 aprilie 2017 pe A2, DN 7 şi DN 39, potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române.

Persoanele care s-au pensionat anticipat între 2011 şi 2016 ar putea cere RECALCULAREA pensiei

Cei care s-au pensionat anticipat în perioada 1 ianuarie 2011 - 16 iulie 2016 ar putea beneficia de recalcularea pensiei, urmând să nu li se mai reţină 0,75% pentru fiecare lună de anticipare, ci să li se aplice prevederile legii mai favorabile, potrivit unui proiect de lege depus la Senat.

Armata siriană acuză SUA de atacuri aeriene asupra unui depozit cu gaz toxic al reţelei teroriste Stat Islamic în urma cărora ar fi murit sute de persoane

Sute persoane, inclusiv civili, au fost ucişi în urma unui atac aerian al SUA, ce a avut loc miercuri seara, asupra unui depozit cu arme chimice al reţelei teroriste Stat Islamic, potrivit Armatei siriene, citate de Reuters.

​Ion Giurescu, vicepreşedinte ASF: Vom trimite un control şi la BCR Pensii după informaţiile vehiculate de conducere privind posibila naţionalizare a sistemului de pensii

Ion Giurescu, vicepreşedinte ASF, spune că va trimite un control şi la BCR Pensii având în vedere că directorul general al companiei a vehiculat în spaţiul public informaţii privind posibila naţionalizare a sistemului de pensii private obligatorii.

ANAF Revenues 1.3% Higher YoY In January-March, 2% Lower Than Planned

The revenues collected by Romanian tax authority ANAF in January–March are 1.3% higher compared with the year-earlier period, but 2% lower (RON1.1 billion) compared with the planned amount, Bogdan Stan, ANAF head said Thursday.

Marian Vanghelie, despre alegerile din 2009: Ştiam de implicarea lui Gabriel Oprea şi a lui Florian Coldea

Fostul primar al sectorului 5, Marian Vanghelie, a declarat, joi, la Curtea de Apel Bucureşti, că avea informaţii despre implicarea lui Gabriel Oprea şi a lui Florian Coldea în alegerile prezidenţiale din anul 2009, acesta precizând că sunt mai multe persoane care nu au curaj să vorbească.

Vremea va fi predominant frumoasă. PROGNOZA METEO pentru Vineri şi Sâmbătă

Vremea se va menţine în general instabilă şi rece pentru această dată, informează ANM.

Grindeanu a magánnyugdíj-botrányról: egy politikus által a piacra dobod ostobaság

Sorin Grindenau kormányfő a magánnyugdíj-rendszer kapcsán kialakult botrányról csütörtökön úgy nyilatkozott, hogy ez csak híresztelés, egy politikus által a piacra dobod ostobaság. Kijelentésével Cătălin Predoiura utalt. Leszögezte: az állam mindent megtesz a vétkesek felelősségre vonása érdekéb

Arta cozonacului în trei reţete de scriitori. De la Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi şi Păstorel Teodoreanu

Retete de cozonac. Cozonacul este una dintre prăjiturile tradiţionale al românilor. Este nelipsit de pe mesele noastre în special în marile zilele de sărbătoare, precum Crăciunul sau Paştele. Arta cozonacului i-a preocupat şi pe scriitori Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi, sau Păstorel Teororeanu. Descoperă.ro prezintă o serie de reţete celebre scrise chiar de cunoscuţii autori.

Cel mai sănătos fruct din lume. Nutriţioniştii par să fi ajuns la un consens

Câte fructe, atâtea teorii. Şi totuşi există un singur fruct despre care experţii în nutriţie spun numai lucruri de bine, majoritatea considerându-l cel mai sănătos din lume.