Departamentul Corespondenţi

Urgenţele stomatologice din Braşov, doar la cabinetele private. Spitalul nu are spaţiu şi nici personal

Urgenţele stomatologice, în Braşov, pot fi rezolvate exclusiv la cabinetele private, deoarece la Spitalul Judeţean de Urgenţă aparatura specială pentru intervenţia în astfel de cazuri se află în conservare din lipsă de spaţiu şi personal, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Femeie care a făcut videochat împreună cu fiicele sale minore, arestată preventiv

O femeie de 41 de ani, din judeţul Argeş, a fost arestată preventiv, procurorii DIICOT având indicii că aceasta şi-a determinat fiicele minore să participe împreună cu ea la activităţi de tip videochat.

PROTEST. Braşoveni „înarmaţi” cu valize cer în faţa Prefecturii continuarea lucrărilor pentru aeroport

Peste 150 de braşoveni protestează, duminică seara, faţă de indecizia autorităţilor locale şi centrale în privinţa lucrărilor pentru un aeroport în oraş. Pentru a ironiza situaţia, mai mulţi participanţi la protest au adus şi valize, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Primarul Timişoarei, despre copacii doborâţi. Ce se va întâmpla cu o parte dintre ei /”Vom planta alţi 10.500. Ca-n minunatul cântec al copilăriei, Podul de piatră: Vom face altul pe râu în jos, Altul mai trainic şi mai frumos”

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, scrie, sâmbătă seara, pe Facebook, despre ceea ce se va întâmpla cu cei 3.500 de arbori doborâţi în urma furtunii de duminică: ”Ca-n minunatul cântec al copilăriei noastre, a tuturor românilor, ”.

A murit bărbatul rănit în urma exploziei din hala unui abator. Procurorii investighează discordanţa dintre momentul producerii deflagraţiei şi ora la care autorităţile au avut acces

Bărbatul rănit, vinerea trecută, după ce într-un abator din Braşov o instalaţie de răcire a unui compresor s-a defectat şi a început să disperseze amoniac, producând o explozie, a murit.

Un italian condamnat la 16 ani de închisoare pentru crimă organizată a fost predat autorităţilor

Poliţia Română a predat autorităţilor italiene un cetăţean italian condamnat la 16 ani de închisoare pentru crimă organizată, prins în august într-o localitate clujeană.

Cod galben de inundaţii. Ce râuri sunt vizate

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) e emis, vineri, o avertizare cod galben de inundaţii, valabilă până sâmbătă după-amiază în bazine hidrografice din judeţele Maramureş, Satu Mare şi Bistriţa-Năsăud.

Poliţist local din Galaţi, cercetat după ce a TĂIAT linia continuă dublă

Un poliţist local din Galaţi este cercetat după ce a fost filmat când taie linia continuă dublă, iar imaginile au ajuns pe Internet. În urmă cu două săptămâni, un incident asemănător a avut loc pe şoseaua de centură a oraşului Galaţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

O femeie şi iubitul ei, din Galaţi, arestaţi preventiv pentru că şi-au agresat fetiţa de 1 an şi 9 luni

O femeie şi concubinul ei din Galaţi au fost arestaţi preventiv, vineri, pentru că şi-au agresat în mod repetat fetiţa de un an şi nouă luni, în prezent minora fiind internată în spital, cu răni care i-au pus viaţa în pericol.

Peste 140 de turişti, blocaţi pe Aeroportul Sibiu, după ce zborul spre Antalya a fost reprogramat

Peste 140 de turişti care ar fi trebuit să plece joi seara spre Antalya au rămas blocaţi pe Aeroportul Sibiu, după ce zborul a fost reprogramat, din cauza unor motive operaţionale, transmite corespondentul Mediafax.

Inspectorul care a dispus înfiinţarea Liceului Teologic Romano – Catolic din Târgu Mureş, trimis în judecată

Inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş, Ştefan Someşan, care în 2014 a emis fără drept o decizie prin care a dispus înfiinţarea Liceului Teologic Romano - Catolic din Tîrgu Mureş, a fost trimis în judecată joi de procurorii DNA.

Gregorian Bivolaru a plecat din România a doua zi după ce a fost eliberat

Gregorian Bivolaru, dat în urmărire internaţională de autorităţile din Finlanda, după ce a fost emis un mandat de arestare în lipsă pe numele său, nu a fost găsit la domiciliul din judeţul Sibiu şi se pare că ar fi plecat din ţară în ziua care a urmat eliberării din Penitenciarul Bistriţa.

FOTO | Un nor roşiatic apărut în partea de vest a Galaţiului a pus pe jar oamenii

Un nor roşiatic a putut fi observat, joi, minute în şir în partea de vest a Galaţiului, în zona combinatului siderurgic ArcelorMittal. Zeci de gălăţeni l-au fotografiat şi apoi au postat imaginile pe reţelele de socializare, stârnind numeroase discuţii.

Medicii veterinari care supravegheau eutanasierea câinilor fără stăpân, ameninţaţi de iubitorii de animale/ Procedura a fost supendată temporar, după ce aceştia şi-au dat demisia

Medicii veterinari din Brăila care supravegheau eutanasierea câinilor fără stăpân şi-au dat demisiile după ce au fost ameninţaţi de către iubitori de animale. Autorităţile nu vor să renunţe şi au început discuţii cu alţi medici, iar dacă nu vor găsi personal în zonă, vor apela la alte judeţe.

Portul Midia din judeţul Constanţa a fost închis din cauza vântului puternic

Portul Midia, judeţul Constanţa, a fost închis din cauza vântului puternic. Judeţul Constanţa se află, până la ora 14.00, sub atenţionare cod galben de vânt puternic.

O persoană a murit şi trei au fost rănite în urma unui accident petrecut în judeţul Brăila/ Copilul de 1 an rănit în accident este în comă, celălalt copil şi talăl lui sunt conştienţi

O femeie a murit, joi dimineaţă, în urma unui accident petrecut în judeţul Brăila, iar doi copii şi şi un bărbat au fost grav răniţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

FOTO | Combinatul siderurgic din Galaţi va fabrica circa 60% din cantitatea de tablă pentru acoperişuri

Combinatul siderurgic Arcelor Mittal Galaţi vrea să devină liderul pieţei de tablă pentru acoperişuri metalice, în urma unei investiţii de 15 milioane de euro într-o linie de producţie care va asigura circa 60 la sută din tabla zincată pre-vopsită necesară pe piaţa internă.

Un bărbat din Sibiu a chemat o ambulanţă, apoi a spart geamurile şi a distrus capota maşinii | FOTO

Poliţia Sibiu a deschis un dosar penal pe numele unui bărbat de 35 de ani, din Răşinari, care a distrus o ambulanţă aflată în misiune, deoarece personalul medical a considerat că pacientul nu trebuie transportat la spital.

Investiţie de 2,11 milioane lei pentru modernizarea Zoo Braşov. Casa maimuţelor, cel mai nou punct de atracţie | FOTO

Trei noi specii de maimuţe vor ajunge la Zoo Braşov, după ce va fi finalizată noua casă a acestora, ce va fi construită în conformitate cu recomandările făcute de specialiştii Asociaţiei Europeană a Grădinilor Zoologice şi Acvariilor şi care va putea fi vizitată şi pe timp de iarnă.

Un bărbat din Iaşi a fost arestat pentru trafic de droguri, în momentul în care ridica un colet cu canabis

Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc, după ce a fost prins când ridica un colet cu aproape 1.300 de grame de canabis, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Incident la un ABATOR în urma căruia un bărbat se zbate între viaţă şi moarte. Autorităţile au avut acces în hală după aproape patru ore

Procurorii braşoveni şi ITM fac cercetări în cazul incidentului produs în hala unui abator din Braşov, în urma căruia un bărbat se zbate între viaţă şi moarte. Cercetările vizează şi discordanţa dintre momentul producerii deflagraţiei, ora 4.30, şi ora la care autorităţile au avut acces - 8.00.

GÂNDUL: Poarta care s-a prăbuşit la intrarea în Timişoara, omorând un tânăr de 24 de ani, fusese modernizată în 2015, cu peste 50.000 de euro. Cine era tânărul care a murit în tragicul eveniment

Poarta de intrare în Timişoara care s-a prăbuşit în timpul furtunii de duminică omorând pe loc un tânăr de 24 de ani fusese modernizată în urmă cu doi ani, lucrare pentru care primăria a plătit unei firme locale peste 50.000 de euro. Tânărul, care nu a avut nicio şansă, murind strivit în maşină era student în ultimul an la medicină dentară, scrie Gândul

Oraşul din România care este aproape de faliment. Gest disperat al primarului. „Totul a început acum 11 ani”

Primarul din Copşa Mică, Daniel Mihalache, a plecat, luni, pe jos, spre Bucureşti, pentru a trage un semnal de alarmă, oraşul din Sibiu fiind în prag de faliment, din cauza penalităţilor pe care primăria trebuie să le plătească firmelor care au lucrat la sistemele de alimentare cu apă şi canalizare.

Patru jandarmi montani au cucerit vârful Mont Blanc, în memoria unui coleg mort în 2014

Patru jandarmi montani din Braşov au reuşit să cucerească vârful Mont Blanc, situat la 4.850 de metri altitudine, expediţia fiind realizată în memoria unui fost coleg mort în 2014, care i-a îndemnat să meargă pe cei mai înalţi munţi din lume, transmite corespondentul MEDIAFAX

Bilanţ ISU Timiş: Cinci persoane au murit şi 49 au fost rănite în urma furtunii de duminică

Cinci persoane au murit în judeţul Timiş şi 49, între care şapte copii, au fost rănite în urma furtunii puernice de duminică, se arată într-un bilanţ transmis, luni dimineaţă, de ISU Timiş.

HAOS în România | Peste o SUTĂ de trenuri au avut întârzieri din cauza furtunii, iar 15 au fost anulate/ Întârzieri de peste 300 de minute din cauza furtunilor din vestul ţării – FOTO

Peste o sută de trenuri au avut întârzieri din cauza furtunii, iar 15 garnituri de pe raza regionalelor Timişoara, Cluj, Braşov şi Iaşi au fost anulate. CFR informează că, până luni dimineaţă, 42 de zone feroviare din cele 43 afectate de furtunile violente au fost redeschise.

Poliţia anunţă că se CIRCULĂ pe toate drumurile naţionale

Circulaţia rutieră a fost reluată, duminică seara, pe toate drumurile din ţară, care au afectate de vijelii şi furtuni puternice, iar la ora 22 nu mai era niciun drum naţional blocat sau pe care să fie impuse restricţii de trafic, potrivit IGPR.

Judeţul Caraş Severin, sub cod PORTOCALIU până la ora 20.30. Rafalele de vânt bat cu 90 km/oră

Judeţul Caraş-Severin este sub cod portocaliu de ploi până la ora 20.30, iar rafalele de vânt bat cu 90 km/oră, anunţă meteorologii.

Tudose: O gravidă s-a aruncat din telescaun la Baia-Mare, după ce s-a oprit curentul

Din cauza furtunii violente din vestul ţării, o gravidă care a rămas blocată în telescaunul de la Şuior după ce instalaţia a rămas fără energie electrică, a sărit din telescaun, starea ei fiind stabilă. Anunţul privind cazul a fost făcut de premierul Mihai Tudose.

Codul portocaliu de vijelii, valabil în Timiş până la 18.45. Vântul bate în rafale de 90 km/h

Meteorologii anunţă că vijelia şi vântul puternic se menţine în judeţul Timiş, acolo unde vremea rea a făcut mai multe victime, până la ora 18.45. Vântul bate cu o viteză de 90 km/oră, motiv pentru care Administraţia de Meteorologie a emis cod portocaliu.

Furtună VIOLENTĂ şi în ARAD unde sute de copaci şi stâlpi sunt căzuţi pe străzi. UPDATE: O femeie a murit, în Moneasa

O femeie a murit, duminică, în localitatea Moneasa, din judeţul Arad, în urma furtunii puternice, transmite corespondentul MEDIAFAX. Sute de copaci şi stâlpi de iluminat au căzut pe carosabil, în Arad, în urma unei furtuni puternice de numai câteva minute.

Cinci persoane, între care un copil de 5 ani, rănite într-un accident pe Autostrada A2

Cinci persoane, între care un copil de 5 ani, au fost rănite grav, duminică, într-un accident rutier produs pe A 2, între Bucureşti şi Constanţa, pe sensul către capitală, potrivit IGPR.

Un microbuz s-a răsturnat pe DN 7, între Sibiu şi Vâlcea, după ce a lovit un biciclist

Un microbuz în care se aflau trei pasageri s-a răsturnat, duminică, pe DN 7, între judeţele Sibiu şi Vâlcea, în oraşul Tălmaciu, după ce a lovit un biciclist, traficul desfăşurându-se cu dificultate în zonă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Carmen Iohannis, la Sibiu Open Tenis: Dau un semnal că sportul este foarte important pentru copii

Soţia preşedintelui Klaus Iohannis, Carmen Iohannis, a participat, duminică, la „Kids Day” în cadrul turneului de tenis Sibiu Open, eveniment în cadrul căruia a ţinut să spună că sprijină sportul, pentru că este important mai ales pentru viitorul copiilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Anchetă a Poliţiei după ce un bebeluş a căzut de la etajul al doilea al unui bloc din Iaşi

Poliţiştii din Iaşi au deschis o anchetă după ce un bebeluş a fost dus la spital, cu răni la cap şi torace, acesta fiind salvat de paramedicii SMURD în urma unei căderi de la etajul al doilea al unui bloc din oraş, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Accident GRAV în Sibiu | Doi tineri au murit. Şoferul era beat şi nu avea permis de conducere

Doi tineri din Alba au murit, duminică dimineaţa, în urma unui accident produs de un tânăr băut şi fără permis. Maşina pe care o conducea s-a răsturnat pe un drum judeţean din Sibiu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

FOTO | Imagine şocantă cu mâna unui medic după intervenţii de 12 ore: Sunt 30 de grade în blocul operator

Un chirurg de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara a postat pe o reţea de socializare o fotografie cu mâna sa dreaptă, după 12 ore de operaţii la termperaturi de peste 30 de grade, într-o sală în care clima nu s-a schimbat de 20 de ani, imaginea fiind distribuită de sute de internauţi

Un şofer de TIR a fost oprit în trafic înainte să producă o tragedie. Poliţiştii au depistat o alcoolemie record în aerul expirat

Poliţiştii din Galaţi au întocmit un dosar penal pe numele unui şofer din Republica Moldova, care a fost depistat pe DN 24, cu alcoolemie record, de 1,56 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

AGLOMERAŢIE pe Valea Prahovei | Se circulă în coloană dinspre Bucureşti spre staţiunile montane

Traficul rutier este intens, sâmbătă, pe Valea Prahovei, dinspre Bucureşti spre staţiunile de la munte, iar de la intrarea în Comarnic dinspre Nistoreşti se circulă în coloană. Poliţiştii recomandă rute alternative.

Imigranţi din Irak, printre care şi copii, au fost opriţi în timp ce încercau să treacă o frontieră a României cu Ungaria

Nouăsprezece cetăţeni din Irak, între care patru copii, solicitanţi de azil în România, au fost prinşi, sâmbătă dimineaţa, de poliţiştii de frontieră, în zona Curtici, judeţul Arad, în timp ce încercau să treacă ilegal graniţa în Ungaria, pentru a ajunge într-un stat Schengen.