Departamentul Corespondenţi

Investiţie de 17 milioane euro: OMV deschide cel mai mare depozit de combustibil din vestul ţării

OMV va deschide, în Arad, cel mai mare depozit şi centru de distribuţie de combustibil din vestul României, în urma unei investiţii de 17 milioane de euro, a anunţat, miercuri, primarul Gheorghe Falcă, pentru aceasta fiind realizată a zecea ieşire pe şoseaua de centură.

Fostul şef al DGIPI din cadrul MAI, numit consilier al ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan

Fostul şef al DGIPI din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), comisarul şef de poliţie de la Arad, Pavel Hălmăgean, a fost numit, de marţi, consilier al ministrului Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, acesta ocupând mai multe funcţii în cadrul MAI şi în perioada anterioară.

COD GALBEN de vânt şi ceaţă / Vizibilitate sub 50 de metri pe mai multe drumuri

Administraţia Naţională de Meteorlogie a emis, marţi, atenţionări cod galben de vânt şi pentru judeţele Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Maramureş, intensificările vântului urmând să depăşească la rafală 70-80 de kilometri pe oră, iar izolat 100 de kilometri pe oră.

Directorul Oficiului de Cadastru Călăraşi, sub control judiciar pentru abuz în serviciu

Directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Călăraşi, Ovidiu Benea, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzat că a favorizat o societate să câştige o licitaţie şi a achitat acesteia un avans de aproape 600.000 fără baze legale.

David Ciceo, directorul aeroportului Cluj, trimis în judecată pentru luare de mită

Directorul general la RA Aeroportul Internaţional "Avram Iancu” Cluj Napoca, David Ciceo, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, fiind acuzat că a primit un imobil de la un om de afaceri pentru a-i permite să continue unele lucrări la aeroport fără acordarea legală a lucrării.

Vrancea: Traficul pe DN 2 se desfăşoară pe un sens, alternativ, în urma unui accident / Traficul a fost reluat

Traficul pe DN2(E85), între Focşani şi Garoafa, se desfăşoară, luni dimineaţă, pe un sens, alternativ, în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme. În Harghita, un TIR nu a putut urca într-o curbă, în rampă, şi este tractat de un utilaj de deszăpezire. Update: Traficul a fost reluat.

GALERIE FOTO Aproximativ 50 de persoane la două proteste în centrul Sibiului

Aproximativ 50 de persoane, părinţi şi copii, au participat, duminică, la două proteste antiguvernamentale, acestea venind în Piaţa Mare din Sibiu cu copiii, dar şi cu cărţi, deşi afară temperaturile sunt sub zero grade şi ninge, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Aglomeraţie pe DN1, se circulă în coloană pe sensul de mers către Ploieşti

Traficul pe Drumul Naţional 1 Ploieşti - Braşov este intens, duminică, pe tronsoanele Predeal - Azuga - Buşteni şi Comarnic - Nistoreşti circulându-se în coloană, cu maxim 40 de kilometri pe oră.

Accident la Păltiniş: Un autocar care transporta 20 de copii a derapat

Un autocar care transporta 20 de copii a derapat, duminică, pe un drum forestier din Sibiu, în apropierea schitului de la Păltinişl, toţi minorii scăpând nevătămaţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Trafic rutier pe Transalpina în condiţii de iarnă, stratul de zăpadă ajunge la 3 centimetri

Traficul rutier pe Transalpina se desfăşoară, duminică, în condiţii de iarnă între Novaci şi Rânca, judeţul Gorj, unde stratul de zăpadă ajunge la 3 centimetri. Şase utilaje de deszăpezire acţionează în zonă.

FOTO Doi cetăţeni turci ascunşi sub un camion încărcat cu aluminiu, descoperiţi la Nădlac

Doi cetăţeni turci au fost prinşi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în vama Nădlac, în timp ce încercau să iasă din ţară ascunşi sub un camion încărcat cu aluminiu. Cei doi au mai încercat să iasă din ţară şi în urmă cu o săptămână, ascunşi într-un automarfar.

COD GALBEN de ninsoare şi ceaţă pentru mai multe judeţe. Vezi zonele afectate

Administraţia Naţională de Meteorlogie a emis, duminică, atenţionări cod galben de ninsoare pentru judeţele Hunedoara, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea. De asemenea, ANM a emis cod galben de ceaţă pentru Vaslui, Botoşani şi Neamţ şi l-a extins pe cel pentru judeţul Iaşi.

Trafic intens pe Valea Prahovei: Se circulă în coloană dinspre Bucureşti spre Braşov

Traficul rutier este intens, sâmbătă, pe Valea Prahovei, dinspre Bucureşti spre Braşov, circulându-se în coloană la intrarea în Comarnic dinspre Ploieşti şi în staţiunea Buşteni.

COD GALEBEN de ceaţă până la ora 12.00. Vizibilitate sub 50 de metri pe Autostrada Bucureşti – Piteşti

Administraţia Naţională de Meteorlogie a emis, sâmbătă, atenţionări cod galben de ceaţă pentru judeţele Vâlcea, Sălaj şi Maramureş, precum şi cod galben de polei pentru judeţele Vrancea, Galaţi, Bacău şi Neamţ.

Doi mureşeni, reţinuţi după ce au ajutat cinci tinere, dintre care trei minore, să se prostitueze

Un bărbat şi o femeie din Mureş au fost reţinuţi, fiind suspectaţi că au ajutat cinci tinere, între care trei minore, să se prostitueze. Cei doi sunt acuzaţi că au asigurat cazarea, hrana şi publicarea anunţurilor prostituatelor, iar în schimb au primit o parte din banii acestora.

Familie de georgieni, prinsă după ce a trecut frontiera pe un pod de gheaţă format pe Prut

Poliţiştii de frontieră ieşeni au prins o familie de georgieni, formată din cinci persoane, care a trecut ilegal frontiera pe un pod de gheaţă format pe râul Prut, pentru a ajunge într-un stat din vestul Europei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cod galben de ceaţă pentru şase judeţe/ Mai multe curse aeriene înregistrează întârzieri pe Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu”

Administraţia Naţională de Meteorlogie precizează că judeţele Olt, Dolj, Braşov şi Harghita se află până la ora 13:00 sub cod galben de ceaţă, iar judeţele Teleorman şi Botoşani, până la ora 14:00.

Limuzină de 15.000 de euro căutată în Marea Britanie, descoperită la un român care intra în ţară

O limuzină în valoare de 15.000 de euro căutată în Marea Britanie a fost descoperită de poliţiştii de frontieră de la Nădlac la un român care voia să intre în ţară, transmite corespondentul MEDIAFAX.

O fetiţă de 12 ani a încercat să iasă din ţară cu buletinul surorii ei, de 21 de ani

O fetiţă de 12 ani a încercat, în noaptea de miercuri spre joi, să iasă din ţară prin Vama Nădlac cu buletinul surorii ei, în vârstă de 21 de ani, sfătuită de cumnatul ei să recurgă la această metodă deoarece dorea să ajungă în Germania la părinţi.

Ucrainean reţinut în Maramureş, prins cu 150.000 de ţigări de contrabandă în maşină

Un ucrainean a fost reţinut după ce a fost prins în judeţul Maramureş conducând o maşină, fără a avea permis de conducere, în care se aflau 150.000 de ţigări de contrabandă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cod galben de ceaţă în opt judeţe, vizibilitate sub 50 de metri

ANM a emis, joi, cod galben de ceaţă pentru judeţele judeţele Alba, Harghita, Sibiu, până la ora 11.00, respectiv Ilfov, Ialomiţa, Prahova, Dâmboviţa şi Călăraşi până la ora 10.00.

Un copil de 11 ani din Arad a ajuns la spital cu arsuri după ce a încercat să aprindă focul cu benzină

Un copil în vârstă de 11 ani din Lipova, judeţul Arad, lăsat singur acasă, a ajuns la spital cu arsuri, după ce a încercat să aprindă focul în casă folosind benzină, iar flăcările s-au extins în locuinţă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Valeriu Zgonea, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, pus sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile

Procurorii DNA Ploieşti au luat măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile faţă de Valeriu Zgonea, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, acesta fiind cercetat pentru pentru trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit pentru numirea unui secretar de stat.

DNA: Nicuşor Constantinescu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, cercetat în trei dosare noi de trafic de influenţă

Procurorii din cadrul DNA Constanţa au dispus urmărirea penală pentru trafic de influenţă, în trei dosare distincte, faţă de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, în prezent aflat în detenţie.

Cinci turci şi un sirian, prinşi când încercau să iasă ilegal din ţară ascunşi într-un automarfar

Cinci bărbaţi din Turcia şi unul din Siria au fost prinşi la Nădlac în timp ce încercau să iasă ilegal din România, ascunşi într-un automarfar care transporta role de poliester din Turcia pentru o societate comercială din Ungaria.

Mai mulţi şoferi din Arad au protestat în trafic faţă de Guvern, conducând maşinile cu 10 km/ oră

Mai mulţi şoferi din Arad au protestat, marţi, în trafic, faţă de Guvern, conducând maşinile cu 10 kilometri la oră în centrul oraşului. Ei au spus că au ales această acţiune pentru că "lumea începe să se plictisească de un anumit tip de protest", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Percheziţii în Bucureşti şi în şase judeţe la persoane care vând programe de calculator piratate

Poliţiştii fac, marţi, 45 de percheziţii în Bucureşti şi în şase judeţe la persoane bănuite că ar fi vândut, la mai mulţi operatori de jocuri de noroc din România, programe de calculator piratate.

Trafic blocat pe DN 14, în judeţul Sibiu, după ce un autobuz a luat foc. Pasagerii, evacuaţi

Un autobuz cu şase pasageri a luat foc, luni, pe Drumul Naţional 14, la ieşirea din Târnava spre Copşa Mică, în judeţul Sibiu, toate persoanele fiind evacuate în siguranţă, în vreme ce traficul este blocat în zonă pentru intervenţia echipajelor de pompieri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Copilaş de un an, găsit carbonizat în judeţul Satu Mare, în urma unui incendiu izbucnit în locuinţa sa

Un copil de aproximativ un an din localitatea Pomi, judeţul Satu Mare, a murit, luni, după ce în locuinţa în care se afla a izbucnit un incendiu, el fiind găsit carbonizat de echipele de intervenţie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

FOTO Protest inedit în Sibiu: Aproximativ 200 de oameni au citit cărţi în Piaţa Mare

Aproximativ 200 de persoane s-au adunat, duminică, în Piaţa Mare din Sibiu pentru a protesta într-un mod inedit împotriva Guvernului, citind cărţi, fără să scandeze sau să fumeze, transmite corespodentul MEDIAFAX.

Un tramvai care circula între Arad şi Vladimirescu a sărit de pe linie. Nu s-au înregistrat victime

Un tramvai care circula pe linia Arad-Vladimirescu a sărit, sâmbătă, de pe şine, cel mai probabil din cauza liniei de rulare, care a fost refăcută în urmă cu mai bine de 30 de ani, fiind la limita siguranţei de circulaţie. Nu s-au înregistrat victime, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Numărul cererilor de înmatriculare a crescut de cinci ori la Arad după eliminarea timbrului de mediu. Ce spun reprezentanţii RAR

Numărul cererilor de înmatriculare a maşinilor a crescut de cinci ori faţă de posibilităţile de lucru ale Registrului Auto Român (RAR) Arad, după eliminarea timbrului de mediu, iar pentru rezolvarea situaţiei, conducerea instituţiei a luat decizia să se lucreze în două schimburi, dar şi sâmbăta.

O sută de comercianţi au protestat faţă de eventuala transformare a unei pieţe în zonă pietonală

Peste o sută de comercianţi au protestat, vineri, în Piaţa Catedralei, cunoscută ca Piaţa Mare din centru municipiului Arad, faţă de intenţia Primăriei de a realiza, în locul pieţei, un spaţiu pietonal în care să fie amplasat Monumentul Marii Uniri.

Tânăr din Turcia ascuns în cabina unui automarfar, prins la Nădlac

Un cetăţean turc a fost prins, în noaptea de joi spre vineri, la Nădlac, în timp ce încerca să iasă din România ascuns în cabina unui TIR care transporta fructe din Turcia în Olanda, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Traficul maritim şi fluvial a fost redeschis în toate porturile din judeţul Constanţa

Traficul maritim şi fluvial, închis marţi din cauza ceţii dense, a fost redeschis, vineri, în toate porturile din judeţul Constanţa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Bărbat căutat în Austria şi Norvegia pentru furturi din locuinţe, prins la Constanţa

Un bărbat bănuit că a pătruns prin efracţie în mai multe locuinţe din Austria şi Norvegia şi a furat bunuri de valoare a fost prins de poliţiştii din Constanţa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Aproximativ 2.000 de persoane protestează la Cluj-Napoca şi Sibiu, cerând demisia Guvernului

Aproximativ 2.000 de persoane protestează, joi seara, în Cluj-Napoca şi Sibiu, cerând demisia Guvernului Grindeanu, unii purtând banderole albe pe braţ, cu mesajul „Rezist”, iar la Craiova manifestanţii s-au întâlnit cu ministrul Lia Olguţa Vasilescu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

ALERTĂ METEO: Ger năprasnic, până marţi/ Codul galben de vânt, prelungit. Care sunt zonele afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, o alertă meteo de vreme rea valabilă până marţi. ANM a transmis şi o avertizare de cod galben de polei pentru judeţul Constanţa, valabil până la ora 12.00.

VISCOLUL afectează circulaţia feroviară: Trenurile circulă cu restricţii de viteză din cauza ninsorilor abundente/ Pe mai multe rute se înregistrează întârzieri

Trenurile circulă cu restricţii de viteză pe segmentele de drum Valul lui Traian – Constanţa şi Dragoş Vodă – Feteşti, având întârzieri din cauza vântului puternic şi a ninsorilor abundente, însă nu sunt linii de cale ferată închise şi nici trenuri blocate, anunţă CFR Infrastructură.

GALERIE FOTO Peste 1.600 de persoane au protesat la Cluj, Sibiu şi Iaşi

Peste 1.600 de persoane au protesat, miercuri seara, în cea de-a noua zi de mitinguri de după adoptarea OUG 13, la Cluj-Napoca, Sibiu şi Iaşi. Mulţi dintre participanţii la protestul de la Sibiu au venit cu biciclete şi spun că vor porni în marş pe străzile centrale ale oraşului.