Florin Badescu

Fostul secretar de stat Dan Fătuloiu şi fiul acestuia, audiaţi în şedinţă publică

Fostul secretar de stat în MAI, Dan Valentin Fătuloiu, şi fiul acestuia, Alexandru, sunt audiaţi ca martori de către instanţa Tribunalului Bucureşti, în cazul privind tentativa de mituire chestorului şef de poliţie. Instanţa a decis ca cei doi martori să fie audiaţi în şedinţă publică.

Romanian Consumers Among Most Affected By Crisis In 2010 – GfK

Romanian and Greek consumers felt the worst effects of the crisis and the high public debt out of all Europeans last year, while Germans were the best off, according to a study by GfK.

Comisia de sănătate din Senat a aprobat coplata în sănătate

Membrii Comisiei pentru sănătate au adoptat, marţi, raport favorabil la proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii prin care se instituie coplata pentru unele servicii medicale.

Chiliman şi Piedone îi cer lui Oprescu să convoace cât mai curând referendum pentru Legea Capitalei

Primarii sectoarelor 1 şi 4, Andrei Chiliman şi, respectiv, Cristian Popescu Piedone, au făcut apel, marţi, la primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, să convoace şi să pună pe ordinea de zi a CGMB cât mai curând organizarea unui referendum pe tema Legii Capitalei.

Consumatorii români, printre cei mai afectaţi de criza financiară în 2010 dintre europeni

Consumatorii români, alături de cei din Grecia, au resimţit anul trecut cel mai intens efectele crizei financiare şi nivelul ridicat al datoriei ţărilor de origine, dintre europeni, la polul opus aflându-se nemţii, potrivit unei analize realizate de grupul GfK.

S-a deschis primul muzeu erotic din Polonia – FOTO

Primul muzeu erotic din Polonia va fi inaugurat, marţi, în capitala acestui stat, Varşovia, informează thenews.pl

Michael Moore i-a dat în judecată pe fraţii Weinstein

Cineastul Michael Moore i-a dat în judecată pe fraţii Harvey şi Bob Weinstein, pe care îi acuză de "trucuri contabile hollywoodiene" şi "decepţie financiară", afirmând că cei doi producători l-au înşelat cu cel puţin 2,7 milioane de dolari din încasările obţinute de documentarul "Fahrenheit 9/11".

Kubica va avea nevoie de cel puţin un an pentru recuperare

Chirurgul Igor Rossello, care l-a operat, duminică, pe pilotul Robert Kubica, a declarat că va fi nevoie de cel puţin şase zile pentru un diagnostic în privinţa mâinii drepte a polonezului şi că recuperarea va dura cel puţin un an.

Traian Băsescu şi Jeffrey Franks, marţi respectiv miercuri la TVR 1

Preşedintele Traian Băsescu şi şeful delegaţiei FMI în România, Jeffrey Franks, vor fi invitaţii a două "Ediţii speciale", difuzate marţi şi miercuri, la TVR 1, cele două emisiuni fiind dedicate discuţiilor cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, informează Televiziunea Publică.

Blestemul Oscarului: Majoritatea actriţelor premiate au divorţat

Deşi starurile de la Hollywood vorbesc de mulţi ani despre un "blestem al Oscarului", oamenii de ştiinţă au demonstrat abia recent că acesta există cu adevărat, deoarece peste 60% dintre actriţele premiate cu Oscar s-au despărţit ulterior de partenerii lor de viaţă, informează dailymail.co.uk.

COMENTARIU: De ce să furi flamenco de la gitani şi să-i dai „reprezentare teatrală”?

Să dai unui spectacol de flamenco o "reprezentare teatrală" este ca şi cum i-ai lua tot ce are mai fierbinte, improvizaţia tipic ţigănească, şi l-ai azvârli în canoanele "artei pure", aşa cum este cazul festivalului organizat de Institutul Cervantes din Bucureşti între 4 februarie şi 8 martie.

Măntescu: FMI este de acord cu restructurarea companiilor feroviare şi cu privatizarea CFR Marfă

Liderul Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, a declarat, luni, că reprezentanţii FMI au spus că sunt de acord cu restructurarea celor trei companii de cale ferată şi cu privatizarea CFR Marfă, argumentând că Guvernul susţine că nu este altă soluţie.

O regiune din Rusia interzice sărbătoarea de Sfântul Valentin

Guvernul regiunii Belgorod din vestul Rusiei a anunţat, luni, că se opune celebrării în spaţii publice a Sfântului Valentin, "o sărbătoare care contravine culturii ruse".

Elton John a primit de la Eminem două jucării sexuale

Cântăreţul britanic Elton John a declarat într-un interviu recent că rapperul Eminem, cu care este bun prieten, i-a oferit drept cadou de nuntă, în 2005, două jucării sexuale ornate cu diamante, informează hiphopwired.com.

James McAvoy ar putea să îl interpreteze pe Elton John într-un film biografic

Actorul britanic James McAvoy ar putea interpreta rolul principal într-un film inspirat din viaţa şi cariera cântăreţului Elton John, informează femalefirst.co.uk.

Regina Elizabeth a II-a a sărbătorit 59 de ani de la urcarea pe tron

Regina Elizabeth a II-a a celebrat, duminică, cu mare discreţie, împlinirea a 59 de ani de la urcarea pe tronul Marii Britanii.

Christina Aguilera a uitat un vers din imnul naţional american, în timpul galei Super Bowl

Cea de-a 45-a ediţie a finalei campionatului de fotbal american, disputată duminică, a oferit un spectacol sportiv de calitate, ce a fost însă marcat de numeroase "note false" şi rateuri neobişnuite în afara terenului de sport, care au ştirbit puţin din succesul galei Super Bowl.

Exerciţiile fizice moderate îmbunătăţesc memoria persoanelor de peste 55 de ani

Exerciţiile fizice de intensitate moderată care sunt practicate în mod regulat, precum mersul pe jos, îmbunătăţesc memoria persoanelor în vârstă de peste 55 de ani şi împiedică fenomenul de deteriorare a capacităţilor mintale, asociat procesului de îmbătrânire.

Acuzaţii în cazul unei fetiţe născute la Medlife. Clinica respinge acuzaţiile şi vrea expertiză

Familia unei fetiţe născute în urmă cu peste trei ani la Medlife a acţionat clinica în judecată, acuzând personalul de vătămare corporală gravă şi solicitând daune de 1.000.000 euro, dar Medlife spune că micuţa a fost externată în stare bună şi cere expertiză independentă pentru aflarea adevărului.

Chevrolet România va lansa în acest an patru noi modele – FOTO

Chevrolet România va lansa în acest an patru noi modele, respectiv Captiva, Aveo în versiunile cu patru şi cinci uşi, Cruze şi Orlando, a declarat vineri responsabilul pentru Europa al constructorului auto, Wayne Brannon.

Disidentul Vasile Paraschiv a murit, la 82 de ani

Disidentul Vasile Paraschiv, cel mai cunoscut luptător anticomunist român, a încetat din viaţă, vineri, la Ploieşti, la vârsta de 82 de ani, anunţă Asociaţia "21 Decembrie 1989", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Norvegia, rezervată cu privire la aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen

Ministrul norvegian de Externe, Jonas Gahr Stoere, şi-a exprimat, vineri, rezervele cu privire la aderarea foarte contestată a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen de liberă circulaţie a persoanelor în Europa.

O femeie către Udrea: Ne-aţi tăiat din pensii. Udrea: Nu v-am tăiat noi pensiile, acum vă dăm înapoi

O femeie i-a reproşat vineri ministrului Turismului, Elena Udrea, la Vulcan, unde a participat la inaugurarea unei telegondole, că pensiile au fost tăiate şi că trebuie să îşi plătească medicamentele, care sunt scumpe, Udrea replicând că nu au fost tăiate de ei şi că acum le vor fi date înapoi.

Un trib izolat din Amazonia a fost filmat pentru prima oară

Prima înregistrare video a unui trib izolat din jungla amazoniană, care trăieşte la frontiera dintre Brazilia şi Peru, a fost difuzată joi în cadrul programului "Human Planet" de pe BBC One, informează bbc.co.uk.

Jaf armat la Parlamentul European

Biroul de corespondenţă a Parlamentului European de la Bruxelles a fost jefuit, vineri, de două persoane înarmate, în timp ce în cartier avea loc un summit european, iar măsurile de securitate erau sporite, a anunţat serviciul de presă al instituţiei.

„Vinerea plecării” în Egipt: Sute de mii de manifestanţi protestează în marile oraşe – VIDEO

Sute de mii de egipteni au ieşit pe străzi, vineri, pentru a cere plecarea preşedintelui Hosni Mubarak, în cea de-a 11-a zi de proteste marcate de prezenţa unor personalităţi politice în piaţa Tahrir, plină de persoane.

Slash: Aş putea discuta despre o reunire Guns N’ Roses doar dacă Axl Rose şi-ar cere scuze

Chitaristul american Slash a declarat într-un interviu recent că este dispus să discute despre o eventuală reunire a trupei Guns N' Roses, doar dacă Axl Rose îl va suna pentru a-şi cere scuze, informează nme.com.

Elena Udrea este aşteptată la Buşteni la inaugurarea unui parc de distracţii

Mii de turişti sunt aşteptaţi în acest weekend în staţiunea prahoveană Buşteni, unde se va inaugura un parc de distracţii, a cărui construcţie a costat 13,6 milioane de lei, la eveniment fiind invitat şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea.

Romania Registered Three AH1N1 Deaths In End-Jan

Three people died in Romania in the last week of January because of A/H1N1 flu, while another 40 have been confirmed infected with the virus, with outbreaks reported in Bucharest and the counties Iasi, Bacau, Constanta, Prahova and Mures, according to the National Public Health Institute.

Stadionul pe care s-a jucat finala CM-2010 a rămas fără lumină din cauza unui hoţ de cablu electric

Stadionul din Soweto, pe care s-a disputat finala Cupei Mondiale din 2010, nu va putea găzdui, sâmbătă, un meci din campionatul sud-african, deoarece a rămas fără lumină din cauza unui hoţ de cablu electric.

Ralph Fiennes ar putea juca în cel de-al 23-lea film din seria „James Bond”

Actorul britanic Ralph Fiennes ar putea interpreta rolul unui personaj negativ "revoluţionar" în cel de-al 23-lea film din seria "James Bond", în care Daniel Craig va juca pentru a treia oară rolul celebrului spion britanic, informează femalefirst.co.uk.

Telegondola de la Vulcan, inaugurată de Udrea, s-a oprit din funcţiune timp de 30 de minute

Telegondola de la Vulcan, judeţul Hunedoara, care a fost inaugurată, vineri, de ministrul Turismului, Elena Udrea, s-a oprit din funcţiune, timp de aproximativ 30 de minute, iar mai multe persoane care voiau să urce au rămas blocate.

Dunele de nisip de pe Marte se deplasează

Uriaşele dune de nisip de pe planeta Marte, despre care s-a crezut mult timp că ar fi imobile, sunt de fapt mişcătoare şi se deplasează cu o viteză mică, au anunţat, joi, specialiştii de la NASA, pe baza imaginilor de înaltă definiţie transmise de sonda americană Mars Reconnaissance Orbiter (MRO).

Secretul taliei zvelte a italiencelor: o schimbare a modelului cultural

Italiencele sunt singurele femei din Europa Occidentală care sunt mai zvelte în prezent comparativ cu anii 1980, această tendinţă datorându-se unei schimbări a modelului cultural, unei atenţii mai mari faţă de silueta lor, dar şi celebrului regim mediteranean.

Tom Hanks a devenit bunic la 54 de ani

Actorul american Tom Hanks a devenit bunic pentru prima oară la vârsta de 54 de ani, odată cu venirea pe lume, marţi, a micuţei Olivia Jane, fiica lui Colin Hanks şi a soţiei sale, Samantha Bryant, informează contactmusic.com.

Rusia: Telefonul mobil, interzis în timpul examenelor şcolare

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a semnat o serie de amendamente la o lege privind educaţie, unul din acestea interzicând folosirea telefoanelor mobile în şcoli şi universităţi, în timpul examenelor, informează RIA Novosti.

Lily Allen se va căsători pe 11 iunie

Cântăreaţa britanică Lily Allen, în vârstă de 25 de ani, şi logodnicul ei, Sam Cooper, se vor căsători pe 11 iunie, într-o biserică din apropiere de reşedinţa lor din Cotswolds, o regiune rurală din centrul Angliei, informează independent.co.uk.

Charlie Sheen vrea să facă filme porno

Actorul american Charlie Sheen intenţionează să lanseze o franciză pornografică, al cărei titlu va fi "Charlie's Devils", a declarat o actriţă americană care joacă în filme pentru adulţi, citată de thesun.co.uk.

Regina Elizabeth a II-a, impresionată de filmul „Discursul regelui/ The King’s Speech”

Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii s-a declarat impresionată de filmul "Discursul regelui/ The King's Speech", un lungmetraj inspirat din viaţa tatălui ei, regele George al VI-lea, ce este totodată considerat drept marele favorit în cursa pentru premiile Oscar, informează thesun.co.uk.

Lucrătorii de la Vama Siret primeau mita în paşapoarte

Unii dintre lucrătorii de la vama Siret încercau să disimuleze şi să ascundă momentul luării mitei verificând paşapoartele pe sub birou al unor persoane, sperând astfel că nu sunt filmaţi de posibile camere ascunse ale anchetatorilor, se arată în referatul de acuzare al DNA.