Laura Buciu

European Best Destinations, top al Comisiei Europene. Sibiul este pe lista destinaţiilor de neratat în 2021

„Sibiul a fost inclus în topul destinaţiilor europene de neratat pentru anul 2021, conform European Best Destinations. Capitala Europeană a Culturii (2007) a fost inclusă în clasament în urma votului publicului din peste 190 de ţări”, scriu, pe pagina de Facebook, reprezentanţii Comisiei Europene. Cei de la Comisia Europeană amintesc şi de Summitul informat din […]

Comisia Europeană cere companiilor aeriene îmbunătăţirea condiţiilor de anulare a zborurilor, în contextul COVID

Comisia Europeană şi instituţiile guvernamentale de protecţie a consumatorilor din statele membre UE au solicitat companiilor aeriene să îmbunătăţească modul în care se ocupă de anulări, în contextul pandemiei de COVID-19. Companiile aeriene care operează în UE sunt îndemnate să-şi îmbunătăţească practicile cu ajutorul unei liste de măsuri elaborate de Comisie. Această acţiune urmează unui […]

Protest în Portul Constanţa. Agenţia de Salvare a Vieţii de Om pe Mare, vizată de desfiinţare. Şefia Agenţiei, negociată de cei doi liberali în biroul lui Drulă

Zeci de angajaţi ai Agenţiei de Salvare a Vieţii de Om pe Mare (ARSVOM) protestează, luni, în Portul Constanţa, după ce ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a spus că Agenţia va fi desfiinţată, iar atribuţiile vor fi preluate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). În Portul Constanţa protestează luni circa 70 de angajaţi ai […]

Rezultate BAC 2021. 112 medii de 10 la examen. Rata de promovare: 67,8%, mai mare cu 5% faţă de anul trecut

Un număr de 112 absolvenţi de liceu au obţinut media 10 la examenul de Bacalaureat, la jumătate faţă de 2020, însă rata de promovare, înainte de contestaţii este de 67,8%, în creştere cu aproape 5% faţă de sesiunea de vară din 2020.

FOTO. Maramureş: Tineri care aveau 2,5 kg de cannabis în troller, prinşi de poliţişti

Doi tineri care aveau într-un troller 2,5 kilograme de cannabis, 100 de grame de ciuperci halucinogene şi 11 comprimate ecstasy au fost prinşi de poliţişti şi reţinuţi.

Explozia de la Petromidia. Spitalul Floreasca şi-a dat acordul pentru transferul pacienţilor arşi în străinătate

Medicii Spitalului de Urgenţă Floreasca, unde sunt îngrijiţi cei doi pacienţi cu arsuri în urma exploziei de la rafinăria Petromidia, din Năvodari, şi-au dat acordul pentru transferul în străinătate.  Atât angajatorul, KMG International, cât şi familiile celor doi angajaţi ai rafinăriei Petromidia care au suferit arsuri grave în urma exploziei, cer autorităţilor transferul de la […]

Explozia de la Petromidia. Florin Cîţu: Cei doi pacienţi cu arsuri vor fi transferaţi în străinătate

Premierul Florin Cîţu a anunţat, duminică, faptul că cei doi pacienţi cu arsuri în urma exploziei de la rafinăria Petromidia, din Năvodari, vor fi transferaţi, cel mai probabil luni, în străinătate.

Evaluare Naţională 2021. Absolvenţii de gimnaziu care nu au putut susţine examenul încep de luni etapa specială

Absolvenţii învăţământului gimnazial care au fost în izolare/carantină din cauza COVID-19 sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza/participa la probele de examen ale Evaluării Naţionale pot susţine aceste probe în etapa specială, care începe luni, 5 iulie, cu proba de Limba şi Literatura Română. În 6 iulie este proba […]

Evaluare Naţională 2021. Încă 12 medii de 10 după corectarea contestaţiilor

Ministerul Educaţiei a publicat, duminică, pe site-ul evaluare.edu.ro, rezultatele finale obţinute după soluţionarea contestaţiilor de absolvenţii clasei a VIII-a care au susţinut probele Evaluării Naţionale. În urma reevaluării lucrărilor contestate, proporţia candidaţilor cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 76,90% (94.629 de candidaţi), în creştere cu 0,10% (103 candidaţi) faţă de […]

Maşina care s-a făcut scrum în Agigea avea portbagajul plin cu artificii

Maşina care a ars în centrul localităţii Agigea avea, în portbagaj, artificii, le-a declarat femeia care se afla la volan şi care a şi fost rănită în urma incendiului.

FOTO. Trei femei şi trei copii, surprinşi de vremea rea în zona lacului Tarniţa, judeţul Cluj. A fost necesară intervenţia jandarmilor

Trei femei şi copiii lor, cu vârste cuprinse între 1 şi 3 ani, au fost surprinse de vremea rea, sâmbătă seara, în zona lacului Tarniţa, Piatra lui Cotuna, din judeţul Cluj. Toate persoanele au fost salvate de jandarmi.

FOTO Majestatea Sa Margareta a primit cheia oraşului Ploieşti

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a primit cheia oraşului Ploieşti din partea primarului Andrei Liviu Volosevici, în cadrul ceremoniei de deschidere a „Cupei Reginei” şi „Cupei Regelui” la oină. Competiţia a început după ce corul Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploieşti, sub bagheta dirijorului Eduard Dinu, a interpretat Imnul de Stat al României şi Imnul Regal. […]

Orban se compară cu Ronaldo: „Fără el, Real Madrid nu a mai câştigat niciun Champions League”

Orban a spus, la Piatra Neamţ, că după ce Real Madrid a decis să renunţe la Ronaldo, care „probabil este prea vechi sau nu are suflu nou” nu a mai câştigat „niciun Champions League”, făcând aluzie la contracandidatul său la şefia PNL, Florin Cîţu, care aduce „un suflu nou” în partid. „Îl ştiţi pe Ronaldo? […]

Ludovic Orban, despre Mihai Chirica şi Costel Alexe: „Sunt convins că sunt nevinovaţi”

Ludovic Orban a spus, la şedinţa de alegeri a conducerii PNL Iaşi, că vrea să felicite organizaţia pentru că a reuşit să câştige funcţia de preşedinte al Consliului Judeţean Iaşi cu Costel Alexe şi pe cea de primar al Iaşului, prin Mihai Chirica. În prezent, cei doi sunt autosuspendaţi din partid, pentru că sunt cercetaţi […]

O glumă făcută de o fată de 14 ani a pus Poliţia Gorj în alertă

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Motru au fost sesizaţi de o femeie din comuna Samarineşti, că fiica sa, în vârstă de 14 ani, i-a relatat că a găsit un nou-născut abandonat într-o ghenă de gunoi de pe raza localităţii de domiciliu. Copila a mai spus că bebeluşul i-ar fi fost luat de un bărbat necunoscut, […]

Un pas în faţă pentru Cîţu către şefia partidului. Candidatul susţinut de premier este noul preşedinte al PNL Iaşi

Florin Cîţu a scris, sâmbătă, pe Facebook, că Alexandru Muraru este noul preşedinte al PNL Iaşi. Muraru a obţinut 387 de voturi din 400. „Am toată încrederea în el, ne susţinem reciproc, aşa cum a anunţat şi el. Facem echipa şi la Guvern, şi în partid! Bun venit în echipa câştigătoare, Alex”, a spus Cîţu. […]

Ministrul Mediului, după încă o victimă a unui urs: „O nouă tragedie. Proiectul de act normativ este gata”

Ministrul Tánczos Barna a spus că a discutat cu familia bărbatului atacat de urs în localitatea Tulgheş, din Harghita. „Azi (sâmbătă – n.r.) s-a întâmplat o nouă tragedie. Un bărbat în vârstă de 65 de ani a fost atacat de un urs la 100 de metri de casa sa din localitatea Tulgheş, judeţul Harghita. Am […]

Incendiul din zona industrială a Constanţei. Precizările Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă: A pornit dintr-o magazie unde erau 30 de tone de pulberi de aluminiu

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a transmis că incendiul din municipiul Constanţa a fost anunţat printr-un apel la 112, la o magazie unde este depozitat carton bituminos. Incendiul s-a manifestat cu flacără deschisă şi degajări mari de fum şi nu sunt raportate victime până la acest moment. „Incendiul se manifestă în interiorul fabricii, la […]

LIVE UPDATE Un nou incendiu în Constanţa. Trei explozii puternice, în zona depoului de tramvaie. Precizările DSU

UPDATE. Incendiul a fost stins. UPDATE. „Incendiul se manifestă în interiorul fabricii, la o hală cu carton bituminos, pe cca. 500 mp. Incendiul a pornit iniţial de la o magazie în care se afla depozitată cantitatea de cca. 30 tone de pulberi de aluminiu, iar în acest moment se acţionează pentru localizare şi lichidarea incendiului la […]

Un oltean, prins la volanul unei maşini cu inscripţia „Carabinieri” şi „112”

Un oltean în vârstă de 48 de ani are de dat multe explicaţii autorităţilor, după ce a fost prins la volanul unei maşini care avea aplicat un autocolant cu inscripţia „Carabinieri” şi „112”.

Incendiu într-un bloc din Breaza. 18 persoane, evacuate

Incendiul a izbucnit într-un apartament dintr-un bloc din Breaza, situat de Bulevardul Republicii. La ora transmiterii ştirii, pentru stingerea incendiului intervin două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autoscară şi o ambulanţă. Penetru stingere intervin şi pompierii voluntari din Breaza. Au fost evacuate din bloc 18 persoane, primele două fiind din apartamentul în […]

Orban şi Cîţu, faţă în faţă la alegerile din PNL Iaşi. Premierul, critic la adresa liderului liberal

Ludovic Orban a ajuns în sala unde se desfăşoară alegerile din filiala PNL Iaşi în timpul discursului premierul Florin Cîţu, care le spunea liberalilor de ce PNL nu este cel mai mare partid din România. Când a intrat Orban, cei din sală au aplaudat, iar Cîţu a spus, de la tribună: „Bine aţi venit domnule […]

VIDEO Incendiu la un centru de vaccinare anti-COVID din România

Garda de Intervenţie Bechet a intervenit pentru localizarea şi lichidarea incendiului izbucnit la acoperişul Căminului Cultural din comuna Călăraşi. În căminul cultural funcţionează un centru de vaccinare. Nu au fost raportate victime. Potrivit ISU Dolj, au fost evacuate dozele de vaccin. În momentul izbucnirii incendiului, în centrul de vaccinare erau doar medicul şi un reprezentant […]

Explozia de la Petromidia. A fost confirmat primul deces

Prefectul judeţului Constanţa, Silviu Coşa, a declarat, la Aleph News, că bărbatul dat dispărut în urma exploziei de la Petromidia a fost găsit decedat. CITEŞTE AICI: Bilanţul morţilor şi răniţilor, după explozia de la Petromidia. „Avem primul deces. Este bărbatul dispărut. Alte două victime vor fi duse la Bucureşti”, a spus Coşa. Alte două victime […]

Raed Arafat şi Dan Iamandi au fost trimişi de Florin Cîţu să coordoneze intervenţia la rafinăria Petromidia

Premierul Florin Cîţu le-a cerut şefilor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Dan Iamandi, şi Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, să meargă la rafinăria Petromidia, de la Năvodari, şi să coordoneze intervenţia după explozia urmată de incendiu.

Avarie majoră la două spitale din Capitală: Institutul Fundeni şi la Institutul CC Iliescu au rămas fără apă câteva ore

O conductă s-a spart, vineri, şi a lăsat Institutul Clinic Fundeni şi Institutul pentru Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu din Bucureşti fără alimentare cu apă. Cei de la Apă Nova au intervenit, vineri, pentru a remedia situaţia. Conducerea Institutului Clinic Fundeni a informat Ministerul Sănătăţii că la ora 15.00 au fost încheiate lucrările de reparaţii la […]

Rată de vaccinare pe vârste: un copil din 82 şi un vârstnic din trei, vaccinaţi împotriva COVID-19 în România

Potrivit raportului transmis vineri de RoVaccinare, 10.531 de copii cu vârste între 1 2 şi 15 ani sunt vaccinaţi. Cu o singură doză sunt 8.529 de copii. Numărul total de copii nevaccinaţi la această categorie de vârstă este de 820.114. Între 16 şi 19 ani cu schemă completă de vaccinare sunt 116.781 de persoane, cu […]

INEDIT. Nouă procedură de dezinsecţie la Oradea: este dispersat sub formă de ceaţă caldă

La Oradea se foloseşte o nouă procedură de dezinsecţie care foloseşte un solvent petrolier, dispersat sub formă de ceaţă caldă, prin care se creează o particulă foarte fină, ce pătrunde în toate crăpăturile sau locuriile unde se pot ascunde dăunătorii.

FOTO. Sibiul va avea o linie verde de transport în centrul oraşului

Cele cinci minibuze vor opera pe Linia Verde de transport public în centrul istoric al Sibiului au fost preluate de societatea Tursib. „Am fost plăcut impresionată de livrarea minibuzelor înainte de termenul contractual de către asocierea cu care am semnat contractul – SC Anadolu Automobil Rom SRL & SC Telelink Services România SRL. Putem astfel […]

REVISAL. Documentele după care angajaţii alergau zile întregi vor fi disponibile la un click distanţă

Mulţi au fost puşi pe drumuri când şi-au schimbat job-ul pentru că nu aveau un document prin care să dovedească vechimea. Un proiect de lege poate pune capăt drumurilor la foştii angajatori sau la ITM, pentru că REVISAL-ul ar putea fi la un click disntanţă. Angajaţii vor obţine direct online informaţiile despre vechimea în muncă […]

Avertizare a INSP: Transmitere comunitară a variantei Delta a COVID-19 într-un mare oraş din România

Există evidenţe de transmitere comunitară susţinută în municipiul Piteşti şi comunele învecinate, au transmis, miercuri, reprezentanţii Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP).

Turiştii care merg în weekend la Braşov se pot vaccina în Piaţa Sfatului. Ce seruri sunt disponibile

Potrivit Primăriei Braşov, organizatorul evenimentului, în Piaţa Sfatului, duminică, între orele 10.00 şi 20.00, se desfăşoară ultimul eveniment, cel de al zecelea, din cadrul maratonului de vaccinare „Liber la vaccinare, liber la viaţă!”. Acesta este un eveniment dedicat turiştilor şi tuturor celor care vor să se vaccineze. Evenimentul este organizat de Primăria Braşov, în parteneriat […]

Premieră europeană: şapte masculi de zimbru din Germania au sosit în Banatul Montan

Şapte masculi de zimbru au sosit din Germania în Banatul Montan, în locul cunoscut precum Măgura Zimbrilor, aceasta fiind prima relocare de acest fel din Europa.

Drumul spre călătoriile în siguranţă a început cu un obstacol. Platforma care eliberează certificatul verde nu a funcţionat până dimineaţă

UPDATE: Platforma pusă la dispoziţie de STS, care eliberează certificatul digital COVID-19 pentru călătoriile în Uniunea Europeană nu a funcţionat până la ora 8.15. Platforma pusă la dispoziţie de STS, care ar fi trebuit să elibereze certificatul digital COVID-19 pentru călătoriile în Uniunea Europeană, ar fi trebuit să faciliteze libera circulaţie, însă aceasta nu funcţionează. […]

Vremea a făcut ravagii în judeţul Neamţ: Zeci de persoane evacuate, drumuri blocate, locuinţe inundate

După ore întregi în care s-au aflat sub cod roşu de ploi torenţiale, mai multe localităţi din judeţul Neamţ sunt rupte de lume: zeci de oameni au fost evacuaţi din locuinţele inundate, mii de de case sunt fără current electric şi au fost blocate drumuri din cauza aluviunilor.

Orchestra Filarmonicii Sibiu cântă în Piaţa Mare,în deschiderea „Zilelor Muzicale Româno-Americane”

Concertul Orchestrei Filarmonicii de Stat din Sibiu va avea loc în Piaţa Mare, joi, de la ora 19, dirijor fiind Cristian Lupeş. Accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile şi doar după ce fac dovada imunităţii împotriva SARS-Cov-2. „Ne bucurăm că avem şansa să fim cei care, după multă vreme de linişte, vom deschide […]

Încărcătoare de infanterie vechi, neexplodate, găsite la Crucea de Piatră, în Giurgiu

Două încărcătoare de infanterie şi două obiecte metalice au fost găsite pe un câmp din localitatea Crucea de Piatră, judeţul Giurgiu, acestea fiind scoase la suprafaţă în urma ploilor din ultima perioadă.

Proiectil de artilerie din al Doilea Război Mondial, găsit la 250 de metri de un spital judeţean

Un proiectil de artilerie neexplodat, din al Doilea Război Mondial, a fost găsit, miercuri, la 250 de metri de Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui.

Victorie pentru mămici. Legea privind alăptarea în spaţii publice a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul de promulgare a legii privind alăptarea în spaţii publice.

Casa Naţională de Pensii angajează 1.000 de oameni pentru evaluarea dosarelor

În Guvern a fost aprobată, miercuri, o ordonanţă pentru a veni în sprijinul necesităţii implementării măsurilor legislative care vizează evaluarea, recalcularea pensiilor din sistemul public de pensii. Astfel, se vor angaja 1.000 de persoane şi se va suplimenta numărul maxim de posturi al Casei Naţionale de Pensii Publice. Cele 1.000 de locuri vor fi disponibile […]