Luminita Turcu

Cosmin Contra a ajuns la al 50-lea meci ca antrenor în Liga I

Tehnicianul Cosmin Contra a înregistrat al 50-lea meci ca antrenor în Liga I în întâlnirea pe care Petrolul Ploieşti a câştigat-o, scor 2-0, pe teren propriu, în faţa formaţiei Universitatea Cluj, informează frf.ro.

Echipa „Generaţiei de Aur” a remizat cu o selecţionată a Greciei, scor 1-1, într-un meci caritabil

Echipa naţională a României construită în jurul "Generaţiei de Aur" a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul caritabil susţinut în compania unei selecţionate a Greciei, compusă în mare parte din fotbalişti care au câştigat Campionatul European din 2004.

Gaz Metan Mediaş – Săgeata Năvodari, scor 1-2, în Liga I

Formaţia Gaz Metan Mediaş a fost învinsă, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-0), de echipa Săgeata Năvodari, într-un meci contând pentru etapa a XVIII-a, prima a returului Ligii I.

Zamfir spune că Ioniţă a fost transferat la Astra pentru 700.000 de euro

Acţionarul majoritar al FC Rapid, Adrian Zamfir, a declarat, duminică, agenţiei MEDIAFAX, că mijlocaşul Alexandru Ioniţă II a fost transferat la clubul Astra Giurgiu în schimbul sumei de 700.000 de euro.

CFR Cluj – FC Botoşani, scor 3-1, în Liga I

Formaţia CFR Cluj a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (1-1), echipa FC Botoşani, într-un meci contând pentru etapa a XVIII-a, prima a returului Ligii I.

LIGA I: Dinamo – ACS Poli Timişoara, scor 4-0

Formaţia Dinamo a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 4-0 (3-0), echipa ACS Poli Timişoara, într-un meci contând pentru etapa a XVIII-a, prima a returului Ligii I.

România-Cehia, scor 29-23, în grupa D la CM de handbal feminin. Tricolorele încheie pe locul doi

Naţionala de handbal feminin a României a învins, vineri, la Novi Sad, reprezentativa similară a Cehiei, cu scorul de 29-23 (14-7) în ultimul meci din grupa D, pe care o încheie pe locul secund, urmând a întâlni în optimi formaţia de pe locul trei din grupa C.

Un suporter al echipei Boca Juniors a fost ucis la Buenos Aires

Un bărbat a fost împuşcat, vineri dimineaţă, la Buenos Aires, în momentul în care revenea de la "ziua suporterilor echipei Boca Juniors", eveniment soldat cu incidente violente.

Concordia Chiajna – FC Vaslui, scor 0-1, în Liga I

Formaţia FC Vaslui a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Concordia Chiajna, într-un meci contând pentru etapa a XVIII-a, prima a returului Ligii I.

Robin Van Persie va fi indisponibil o lună

Atacantul olandez al formaţiei Manchester United, Robin Van Persie, va fi indisponibil aproximativ o lună din cauza unei accidentări la o coapsă, a anunţat, vineri, antrenorul David Moyes.

Mourinho: Sunt mulţumit, victoria din meciul cu Steaua ne-a ajutat să terminăm pe primul loc

Tehnicianul Jose Mourinho a declarat, miercuri seară, că este mulţumit de evoluţia echipei Chelsea în meciul cu Steaua, scor 1-0, din ultima etapă a grupei E a Ligii Campionilor, subliniind că important este faptul că victoria a asigurat grupării londoneze primul loc.

Sandu: Decizia Guvernului reprezintă un lucru excepţional pentru fotbalul românesc

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că decia Guvernului de a declara de interes naţional turneul final al Campionatului European de Fotbal din 2020 reprezintă un lucru excepţional pentru fotbalul românesc.

Nicoleta Grasu s-a retras din activitate în cadrul Galei Atletismului Românesc

Atleta Nicoleta Grasu, care a evoluat în proba de aruncarea discului, s-a retras din activitatea sportivă în cadrul unei ceremonii la Gala Atletismului Românesc, ea primind o plachetă şi un buchet de flori.

LIGA CAMPIONILOR: Meciul Galatasaray – Juventus, întrerupt din cauza ninsorii, se va relua miercuri

Meciul Galatasaray - Juventus Torino, din ultima etapă a grupei B a Ligii Campionilor, întrerupt marţi seară în minutul 31 din cauza ninsorii abundente, se va relua miercuri de la ora 14.00, a anunţat UEFA.

MECIUL CHELSEA – STEAUA – Reghecampf: Ne dorim să ieşim din competiţie cu fruntea sus

Tehnicianul stelist Laurenţiu Reghecampf a declarat, marţi seară, că speră într-un rezultat bun la meciul cu Chelsea, care va avea loc, miercuri, de la ora 21.45, în ultima etapă a grupei E a Ligii Campionilor.

Evan Lysacek, campion olimpic în 2010, nu va participa la JO de la Soci

Patinatorul american Evan Lysacek, campion olimpic în 2010, nu va participa la Jocurile Olimpice de la Soci, din 2014, din cauza unei accidentări la şoldul stâng, a anunţat, marţi, Federaţia Americană de Patinaj Artistic (Usfsa).

România – Germania, scor 23-26, la CM de handbal feminin din Serbia

Naţionala de handbal feminin a României a fost învinsă, marţi, la Novi Sad, de reprezentativa similară a Germaniei, scor 26-23 (13-12), în cea de-a treia partidă din grupa D a Campionatului Mondial din Serbia.

Cristiano Ronaldo, Lionel Messi şi Franck Ribery, finaliştii pentru Balonul de Aur

Portughezul Cristiano Ronaldo (Real Madrid), argentinianul Lionel Messi (FC Barcelona) şi francezul Franck Ribery (Bayern Munchen) sunt cei trei finalişti pentru câştigarea Balonului de Aur 2013, au anunţat, luni, FIFA şi France Football.

Fluminense, campioana en-titre a Braziliei, a retrogradat în liga secundă

Campioana Braziliei, Fluminense, a retrogradat în liga secundă, în ciuda victoriei din meciul cu Bahia, scor 2-1, tot în a doua divizie urmând să evolueze din sezonul viitor şi Vasco da Gama.

LIGA I: Rezultatele meciurilor de duminică şi CLASAMENTUL competiţiei

Rezultate înregistrate în partidele disputate, vineri, sâmbătă şi duminică, în etapa a XVII-a, ultima a turului Ligii I, programul celorlalte meciuri şi clasamentul competiţiei:

Thiago Silva l-a votat pe Messi la Balonul de Aur

Căpitanul echipei Paris Saint-Germain şi al reprezentativei Braziliei, Thiago Silva, l-a votat pe Lionel Messi pentru Balonul de Aur, însă a făcut acest lucru înainte ca argentinianul să se accidenteze şi şi-ar fi dorit să poată schimba votul în favoarea lui Franck Ribery sau Cristiano Ronaldo.

LIGA I: Pandurii Târgu Jiu – Universitatea Cluj, scor 3-0

Formaţia Pandurii Târgu Jiu a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (0-0), echipa Universitatea Cluj, într-un meci contând pentru etapa a XVII-a a Ligii I.

Kobe Bryant revine duminică la Los Angeles Lakers

Baschetbalistul Kobe Bryant va reveni pe teren duminică, la meciul pe care Los Angeles Lakers îl va disputa cu Toronto, aceasta fiind prima apariţie a jucătorului după grava accidentare din aprilie.

Nelson Mandela, omagiat la tragerea la sorţi pentru CM-2014

Ceremonia de tragere la sorţi pentru Cupa Mondială din 2014 a început, vineri, la Costa do Sauipe, cu un omagiu pentru fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela, care a încetat din viaţă joi, la vârsta de 95 de ani.

FIFA: Moment de reculegere la următoarele meciuri internaţionale în memoria lui Nelson Mandela

Preşedintele FIFA, Joseph Blatter, a anunţat că la următoarele meciuri internaţionale va fi ţinut un moment de reculegere în memoria fostului şef al statului sud-african, Nelson Mandela, decedat joi, la 95 de ani.

CIO după decesul lui Nelson Mandela: Lumea sportului a pierdut un mare prieten

Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, a apreciat, vineri, după decesul lui Nelson Mandela, că lumea sportului a pierdut "un mare prieten şi un erou al umanităţii".

Pele: Nelson Mandela a fost eroul meu

Fostul fotbalist brazilian Pele a scris, vineri, pe o reţea de socializare, că fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela a fost eroul său.

UEFA: 40 de jucători de la 14 de cluburi, nominalizaţi pentru echipa anului 2013

Patruzeci de jucători au fost nominalizaţi pentru echipa UEFA a anului 2013, patru portari, 12 fundaşi, 12 mijlocaşi şi 12 atacanţi, aceştia provenind de la 14 cluburi din şase campionate diferite.

Directorul sportiv al lui AC Milan a demisionat după 27 de ani petrecuţi la clubul „rossonero”

Publicaţia italiană Gazzetta dello Sport a anunţat, miercuri, că directorul sportiv al grupării AC Milan, Ariedo Braida, a demisionat, după 27 de ani petrecuţi la clubul lombard.

Lahm i-a votat pe Ribery, C. Ronaldo şi Messi la Balonul de Aur, selecţionerul Germaniei s-a abţinut

Selecţionerul Germaniei, Joachim Low, s-a abţinut de la votul pentru Balonul de Aur, în timp ce căpitanul nemţilor, Philip Lahm, i-a votat în ordine pe Franck Ribery, Cristiano Ronaldo şi Lionel Messi.

Brazuca, balonul oficial pentru CM-2014, a fost prezentat la Rio de Janeiro – FOTO

Balonul pentru Cupa Mondială din 2014, denumit "Brazuca", a fost prezentat oficial, marţi, la Rio de Janeiro, în cadrul unei ceremonii la care au participat fostul jucător brazilian Cafu, olandezul Clarence Seedorf şi Hernane, fotbalişti la Botafogo, respectiv Flamengo.

CUPA ROMÂNIEI: Astra Giurgiu a învins FC Viitorul, scor 3-0, şi s-a calificat în semifinale. Programul celorlalte partide

Formaţia Astra Giurgiu s-a calificat în semifinalele Cupei României-Timişoreana, după ce a învins, marţi, în deplasare, cu scorul de 3-0 (2-0), echipa FC Viitorul, în sferturile de finală ale competiţiei.

Declaraţie surpriză a lui Victor Becali: Nu ştim dacă Chivu va reuşi să mai revină pe teren

Impresarul Victor Becali a declarat, marţi, agenţiei Calciomercato, că nu ştie dacă fundaşul Cristian Chivu va mai reveni pe teren după intervenţia chirurgicală la piciorul drept, suferită în luna august.

Urnele pentru tragerea la sorţi a grupelor CM-2014

FIFA a anunţat, marţi, urnele pentru tragerea la sorţi a grupelor turneului final al Cupei Mondiale din 2014, care se va juca în perioada 12 iunie-13 iulie 2014, în Brazilia:

LIGA I: Gaz Metan Mediaş – CFR Cluj, scor 2-0

Formaţia Gaz Metan Mediaş a câştigat, luni seară, cu scorul de 2-0 (0-0), meciul susţinut în compania echipei CFR Cluj, ultimul al etapei a XVI-a a Ligii I.

Buffon, Casillas, Cech, Neuer şi Valdes, nominalizaţi pentru echipa anului 2013

FIFA a anunţat, luni, numele celor cinci portari nominalizaţi pentru World XI 2013, echipa-tip a anului, care va fi aleasă de aproximativ 50.000 de jucători din întreaga lume.

Marca: Ronaldo, cel mai bun jucător al sezonului în Spania, Messi, cel mai bun marcator

Fotbalistul formaţiei Real Madrid, Cristiano Ronaldo, a primit, luni, trofeul "Di Stefano" pentru cel mai bun jucător din campionatul Spaniei, atribuit de cotidianul Marca, rivalul său de la FC Barcelona, Lionel Messi, obţinând titlul de "Pichichi", golgheterul sezonului 2012/2013.

LIGA I: FC Botoşani – Concordia Chiajna, scor 0-2

Formaţia Concordia Chiajna a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa FC Botoşani, într-un meci contând pentru etapa a XVI-a a Ligii I.

MECIUL STEAUA – PETROLUL: Peste 300 de jandarmi asigură măsurile de ordine la partida de duminică

Peste 300 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor ce vor fi prezenţi la meciul dintre Steaua şi Petrolul Ploieşti, care se va disputa în această seară de la ora 21.00, pe stadionul Steaua, în etapa a XVI-a a Ligii I.

Ana Maria Brânză, desemnată cea mai bună spadasină din 2013, la Paris: Premiul meu este al nostru

Sportiva Ana Maria Brânză, care a fost desemnată cea mai bună spadasină a anului 2013 la Congresul Federaţiei Internaţionale de Scrimă de la Paris, a dedicat acest trofeu fanilor săi, într-un mesaj postat pe o reţea de socializare.