Mediafaxfoto

Care sunt nominalizările la premiile Academiei de Film Europene

"Melancholia", de Lars von Trier, "Le gamin au velo", de fraţii Dardenne, şi "Discursul regelui", de Tom Hooper, se numără printre peliculele nominalizate la premiile Academiei de Film Europene (EFA) ce vor fi acordate pe 3 decembrie la Berlin.

Germanul Stefan Bradl (Kalex), campion mondial la Moto2

Pilotul german Stefan Bradl (Kalex) a devenit campion mondial la categoria Moto2, ca urmare a neparticipării unicului său rival la titlu, spaniolul Marc Marquez (Suter), la Marele Premiu de la Valencia.

Deputatul Maria Stavrositu a câştigat alegerile pentru şefia organizaţiei municipale PDL Constanţa

Deputatul Maria Stavrositu a câştigat şefia filialei municipale Constanţa a PDL, cu 32 de voturi mai mult faţă de contracandidatul său, Florian Constantin, înainte de aflarea rezultatului ea acuzând fraudarea votului şi dorindu-i succes contracandidatului său, convinsă că acesta a câştigat alegerile.

Negriţoiu: Creditele în lei se vor ieftini, nu şi cele în euro

Creditele în lei ar trebui să se ieftinească, chiar dacă resursele în general devin tot mai scumpe, dar dobânzile la euro nu vor fi reduse, apreciază directorul ING Bank România, Mişu Negriţoiu, care se aşteaptă însă la o uşoară apreciere a leului pentru anul viitor.

Boc: Autostrada Bucureşti-Ploieşti va fi dată în folosinţă cel târziu în primăvara anului viitor

Premierul Emil Boc a declarat sâmbătă, la Poiana Braşov, că până cel târziu în primăvara anului viitor autostrada Bucureşti-Ploieşti va fi dată în folosinţă.

Liderul gherilei columbiene FARC, Alfonso Cano, a fost ucis în confruntări cu armata

Liderul gherilei columbiene FARC, Alfonso Cano, a fost ucis în cursul unor confruntări cu armata, a anunţat vineri seara guvernatorul Departamentului Cauca, din sud-vestul Columbiei.

Boc: Prefer să învăţ să mă dau cu placa decât să schiez

Premierul Emil Boc a declarat sâmbătă, la Poiana Braşov, unde a inspectat lucrările de extindere a domeniului schiabil, că preferă să înveţe să se dea cu placa decât să schieze.

Incident la Consiliul de Conducere al PNŢCD: Aurelian Pavelescu a părăsit şedinţa

Liderul unei grupări din PNŢCD, Aurelian Pavelescu a părăsit sâmbătă şedinţa CNC al PNŢCD, declarând că acesta este "o întâlnire nestatutară" şi "un bluf".

Primăria Bucureştiului vrea să contracteze un împrumut de 800 milioane euro

Primarul general Sorin Oprescu, aflat într-o vizită în SUA, a discutat cu Seth Waugh, Chief Executive Officer al Deutsche Bank Americas, în legătură cu acordarea unui credit de 800 de milioane de euro în condiţii avantajoase, iar reprezentaul băncii l-a asigurat că va primi o ofertă cât mai bună.

Ministrul grec de Finanţe, Evangelos Venizelos, ar putea conduce noul Guvern de coaliţie

Actualul ministru grec de Finanţe, Evangelos Venizelos, ar putea să conducă noul Guvern de coaliţie, înlocuindu-l astfel pe premierul Giorgios Papandreou, relatează presa internaţională.

18 filme de animaţie, în cursa pentru Oscar

"Ştrumpfii", "Aventurile lui Tintin" şi "Rio" se numără printre cele 18 filme de animaţie care vor concura în cursa pentru Oscar, ceea ce înseamnă că anul acesta vor exista cinci nominaliări la această categorie, pentru a treia oară în 10 ani.

Negriţoiu: Aderarea la euro nu mai poate fi un obiectiv actual. 2015 nici vorbă să fie realist

România ar trebui să renunţe pentru moment la proiectul adoptării euro, pentru că nu este credibilă, în condiţiile în care zona euro se redefineşte şi nicio altă ţară nu vorbeşte de aderare, apreciază directorul general ING Bank, Mişu Negriţoiu, pentru care obiectivul 2015 este cel puţin naiv.

Vrei să scapi de kilogramele în plus? Află cum îţi poţi controla apetitul pentru a reuşi să slăbeşti sănătos

Pentru a scăpa de câteva kilograme nu este nevoie să apelezi la o dietă drastică, ci mai curând să fii atent la cum mănânci şi la ceea ce mănânci. Îţi oferim cinci sfaturi despre cum îţi poţi controla apetitul pentru a reuşi să slăbeşti sănătos.

Giorgios Papandreou obţine încrederea Parlamentului. Votul este esenţial pentru salvarea Greciei

Premierul elen, Giorgios Papandreou, a obţinut încrederea Parlamentului, în urma votului desfăşurat în noaptea de vineri spre sâmbătă. Preşedintele de şedinţă a anunţat că 153 dintre cei 298 de deputaţi prezenţi au votat în favoarea guvernului, în timp împotrivă au votat 145 de parlamentari. .

Giorgios Papandreou cere formarea unei coaliţii guvernamentale mai largi pentru acordul european

Premierul elen, Giorgios Papandreou, a cerut vineri seară formarea unei coaliţii guvernamentale "mai largi" pentru a asigura susţinerea acordului european de reducere a datoriilor Greciei.

Rezultat din Liga I şi programul etapei a XIII-a

Rezultatul meciului de vineri din etapa a XIII-a a Ligii I şi programul celorlalte partide ale rundei:

Berlusconi: Viaţa era mai ieftină în Italia, înainte de adoptarea euro

Italienii sunt mai săraci acum decât înainte de introducerea euro, a declarat Silvio Berlusconi vineri, după ce a eşuat să obţină încrederea liderilor şi pieţelor din lume în legătură cu reformele pe care Guvernul său le are de implementat, relatează publicaţia electronică EUObserver.

Participanţii la summitul Iniţiativei Central-Europene: UE este „cel mai bun remediu împotriva crizei”

Uniunea Europeană constituie "cel mai bun remediu împotriva crizei" economice actuale, în pofida problemelor din zona euro, au declarat vineri la Belgrad ţările membre ale Iniţiativei Central-Europene (ICE), între care şi România.

Profesorul de sport de la Liceul „Jean Monnet” din Capitală acuzat de viol şi-a recunoscut fapta şi a fost reţinut

Profesorul de sport de la Liceul "Jean Monnet" acuzat că ar fi violat-o pe una dintre elevele sale, în timp ce se aflau în excursie la Predeal, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru relaţii sexuale cu un minor, urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă, a declarat Diana Sarca, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.

Ambasadorul SUA a vizitat centrala de la Cernavodă şi a lăudat competenţa specialiştilor români

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a vizitat joi centrala nucleară de la Cernavodă, se arată într-un comunicat remis vineri, diplomatul afirmând că înalta competenţă a specialiştilor români va face posibil ca România să ocupe un loc în topul tehnologiei nucleare.

Igor Smirnov sugerează posibilitatea unui referendum privind anexarea Transnistriei la Ucraina

Liderul transnistrean Igor Smirnov sugerează posibilitatea organizării unui referndum privind anexarea Transnistriei la Ucraina.

Liderii G20 au aprobat un plan de acţiune pentru stimularea creşterii economice

Liderii G20 au aprobat un plan de acţiune pentru stimularea creşterii şi echilibrarea economiei globale şi s-au angajat în comunicatul final al summit-ului de la Cannes să pună la dispoziţia FMI fonduri suplimentare, dacă va fi necesar.

Sever Voinescu: UDMR încearcă să propună o logică de tip etnic pentru reorganizarea administrativă

Purtătorul de cuvânt al PDL, deputatul Sever Voinescu, a declarat vineri, la Târgu Mureş, că proiectul de reorganizare administrativ-teritorială a ţării propus de partidul său "pleacă de la logica dezvoltării României, şi nu de la o logică de tip etnic, aşa cum încearcă UDMR să propună".

Şi-a dat foc din dragoste în faţa unui bloc din Piteşti. Transportat cu elicopterul în Bucureşti, bărbatul se află în stare gravă

Un bărbat din Piteşti care joi seară şi-a dat foc în faţa blocului în care locuieşte, după ce s-a certat cu iubita sa, a fost adus, vineri, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean din Piteşti, unde a fost internat în stare gravă în urma incidentului, la Spitalul de Arşi din Capitală.

Cât de periculoase pot fi cauciucurile de iarnă folosite la peste 7 grade Celsius

Majoritatea şoferilor s-au grăbit până la data de 1 noiembrie să-şi monteze anvelope de iarnă în condiţiile în care legislaţia în vigoare prevede amenzi în cazul în care aceştia ar fi surprinşi pe cheaţă, polei sau zăpadă cu anvelope necorespunzătoare - adică fără marcajul "M plus S", dar este neapărat un lucru bun?

AFP: Grecii visează la unitate naţională şi la un salvator providenţial, dar nu îşi fac iluzii

Grecii speră la formarea unui Guvern de uniune naţională în contextul unui vot de încredere foarte riscant în Parlament, în noaptea de vineri spre sâmbătă, şi al încercării premierului Giorgios Papandreou de a rămâne la putere pentru a lansa programul de salvare.

Musulmanii din întreaga lume sărbătoresc Kurban Bayramul

Musulmanii din întreaga lume sărbătoresc, duminică, prima zi de bairam, din cele patru dedicate Kurban Bayram-ului, se arată într-un comunicat al Muftiatului Cultului Musulman.

Maurizio Trombetta, noul antrenor al echipei FCM Târgu Mureş

Italianul Maurizio Trombetta, fost antrenor al echipei CFR Cluj, a preluat vineri conducerea tehnică a formaţiei Fotbal Club Municipal Târgu Mureş.

Jose Manuel Barroso, încrezător că toate problemele Greciei vor fi rezolvate

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, se aşteaptă ca în Grecia să fie format un Guvern de uniune naţională şi ca problemele economice ale ţării "să fie rezolvate", subliniind că este în interesul Atenei să rămână în zona euro, dar că acest lucru depinde de greci.

FRF: Partida amicală România-Grecia se va disputa în proporţie de 99,99 la sută

Amicalul România-Grecia se va disputa în proporţie de 99,99 la sută la 15 noiembrie, a declarat ofiţerul de presă al FRF, Paul Zaharia, care a precizat că mai trebuie stabilit locul de desfăşurare, după ce federaţia germană nu şi-a dat acordul ca întâlnirea să se joace în Germania.

G20: 29 de bănci de importanţă sistemică vor fi obligate la rezerve de capital mai mari

Autorităţile de reglementare internaţionale au identificat 29 de bănci, dintre care 17 din Europa, care au o importanţă sistemică pentru sistemul financiar mondial şi vor fi obligate să deţină rezerve de capital mai mari cu 1-2,5 puncte procentuale faţă de alte instituţii de credit.

Acuzaţii reciproce între prefect şi şeful CJ privind referendumul de duminică din Constanţa

Prefectul de Constanţa, Claudiu Palaz, şi preşedintele CJ, Nicuşor Constantinescu, se acuză reciproc cu privire la organizarea referendumului privind reorganizarea administrativă, primul susţinând că acţiunea este organizată ilegal, iar celălalt spunând că prefectul este cel care încalcă legea.

Cel puţin şase morţi şi mai mulţi dispăruţi în urma unor noi intemperii produse în nordul Italiei

Cel puţin şase persoane au murit şi altele sunt date dispărute după ploile torenţiale care au afectat vineri nord-vestul Italiei, mai ales provincia Genova (Liguria), relatează pagina online a agenţiei ANSA.

Numărul şomerilor a crescut cu peste 4.000 în octombrie faţă de septembrie. Rata şomajului a ajuns 4,93%

Numărul şomerilor a crescut cu peste 4.000 în octombrie faţă de septembrie, rata şomajului ajungând la 4,93 la sută, faţă de 4,89 la sută în luna precedentă, informează Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM).

Ponta, întrebat dacă i-a transmis vreun mesaj lui Băsescu: Are el lăudătorii lui. N-are nevoie de noi

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, la Târgovişte, că nu i-a transmis niciun mesaj preşedintelui Traian Băsescu, cu ocazia aniversării zilei de naştere, precizând că şeful statului are "lăudătorii lui", care "sunt destui".

Festival de Film Românesc la Londra, sub sloganul „Iubire fierbinte, inimi de gheaţă”

Cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului de Film Românesc de la Londra, ce va avea loc între 10 şi 14 noiembrie, va prezenta publicului britanic drame şi comedii dedicate complicatelor relaţii interumane, sub sloganul "Iubire fierbinte, inimi de gheaţă", informează Centrul Cultural Român de la Londra.

Berlusconi a cerut monitorizare din partea FMI, dar a refuzat oferta de asistenţă financiară

Premierul italian Silvio Berlusconi intenţionează să rămână premier şi a cerut ca Italia să fie monitorizată periodic de Fondul Monetar Internaţional (FMI) în eforturile de reducere a datoriilor, refuzând însă o ofertă de asistenţă financiară venită din partea instituţiei, transmite Bloomberg.

Cosmote România va vinde iPhone 4S la un preţ de 183 euro

Persoanele interesate de iPhone 4S vor putea cumpăra terminalul din reţeaua de magazine Cosmote România prin precomandă, la un preţ de 799 lei (TVA inclusă)/183 euro (TVA inclusă) pentru un abonament încheiat pe 24 luni la un tarif de 48,36 euro/lună, TVA inclusă.

Anastase: Ponta este gonacul lui Năstase, adevăratul candidat USL pentru funcţia de prim-ministru

Prim-vicepreşedintele PDL Roberta Anastase a declarat, vineri, la Conferinţa judeţeană a UNPR Prahova, unde a participat în calitate de invitat, că Victor Ponta este "gonacul" lui Adrian Năstase şi că se va dovedi că nu Ponta va fi candidatul USL pentru prim-ministru, ci Adrian Năstase.

Maria Stavrositu şi Constantin Florian, candidaţi la şefia PDL Constanţa

Doi candidaţi au intrat în cursa pentru şefia organizaţiei municipale a PDL Constanţa - deputatul Maria Stavrositu, preşedinte interimar al organizaţiei, şi Constantin Florian - prim-vicepreşedinte al organizaţiei judeţene, alegerile fiin programate pentru sâmbătă, la Casa de Cultură din oraş.