Mediafaxfoto

CNADNR a lansat licitaţii de 21 mil. lei pentru contracte de consiliere la 6 lucrări de autostrăzi

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a lansat licitaţiile pentru atribuirea contractelor de consiliere şi asistenţă de management, în sumă totală de 21,27 milioane lei, pentru construcţia a şase tronsoane de autostrăzi.

Arnold Schwarzenegger nu vrea să plătească pensie alimentară soţiei sale

Actorul Arnold Schwarzenegger a respins cererea prin care soţia lui, Maria Shriver, solicita plata unei pensii alimentare după pronunţarea divorţului, potrivit unor documente oficiale făcute publice, joi.

Peste 20 de localităţi din 12 judeţe au fost afectate de furtună

Peste 20 de localităţi din 12 judeţe au fost afectate de furtună, pompierii fiind solicitaţi să intervină în aproape 70 de cazuri, pentru copaci căzuţi pe străzi, pe acoperişurile unor case şi pe maşini, precum şi pentru scoaterea apei din subsolurile unor imobile.

Stolojan: Situaţia sistemului bancar din România nu e atât de roz cum e prezentată, dar nici tragică

Europarlamentarul Theodor Stolojan a declarat, vineri, că situaţia sistemului bancar din România nu este atât de roz cum este prezentată, dar că nu este nici tragică.

Oprea către absolvenţii Universităţii de Apărare: Aveţi de confirmat standarde foarte ridicate

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, le-a spus, vineri, absolvenţilor Universităţii Naţionale de Apărare Carol I, că trebuie să fie conştienţi că au de confirmat şi chiar de întrecut standarde foarte ridicate şi că reprezintă o instituţie fundamentală a ţării.

Cine sunt oamenii care ştiu cum va arăta noul Logan X52

La 12 ani de la privatizarea Automobile Dacia, Renault a reinaugurat săptămâna aceasta divizia Matriţe Dacia, companie în care francezii au investit 30 mil. euro în ultimii patru ani.

Adrian Severin, la DNA. Procurorii au început urmărirea penală pentru luare de mită şi trafic de influenţă

Europarlamentarul Adrian Severin, a cărui imunitate a fost ridicată de PE la 23 iunie, s-a prezentat, vineri, la DNA, el declarând pentru MEDIAFAX că a fost vorba despre "o discuţie preliminară" cu procurorii.

Drumul din Răchiţele, într-un proiect de modernizare. Boc spune că nu are informaţii

Drumul principal din satul Răchiţele, localitatea natală a premierului Emil Boc, este inclus într-un proiect de modernizare derulat de Consiliul Judeţean Cluj, şeful Guvernului fiind întrebat joi despre lucrările de asfaltare din zonă, care ar fi făcute până la casa părintească a acestuia.

Fraudă de 80 mil. lei: Descinderi în opt locuinţe din Bucureşti şi Snagov şi la vila lui Said Baaklini

Opt percheziţii au loc în Bucureşti şi Snagov, iar a noua la vila din Ştefăneşti a lui Baaklini, cercetat pentru complicitate la o fraudă de 80 de milioane de lei (aproximativ 20 de milioane de euro), spun surse judiciare.

Justiţia egipteană anulează decizia de eliminare a numelui lui Mubarak de pe clădirile publice

Un tribunal din Cairo a anulat joi decizia de a elimina numele fostului preşedinte Hosni Mubarak de pe clădirile guvernamentale, hotărârea provocând nemulţumire şi incidente în faţa Palatului de Justiţie.

Tablete şi laptopuri româneşti. Cu cât sunt mai ieftine faţă de originale

Nu doar electronicele de import sunt fiabile. Cel puţin asta spun producătorii români de electronice care raportează creşteri consistente ale vânzărilor şi vin pe piaţă cu calculatoare şi chiar tablete, ce le concurează uşor pe cele din străinătate. Spre exemplu, compania Televoice a vândut, în cinci luni, 3.000 de tablete.

Vrei să vezi de aproape rochia de mireasă a lui Kate Middleton? Cât costă biletul la muzeul care expune obiecte de la nunta regală – FOTO

Rochia pe care Kate Middleton a purtat-o la nunta sa cu prinţul William va fi expusă la Palatul Buckingham pe timpul verii.

Arad: Cei 34 de cercetaşi belgieni care s-au rătăcit pe dealuri au fost găsiţi

Cei 34 de cercetaşi belgieni care s-au rătăcit, joi seară, pe dealuri împădurite din judeţul Arad, au fost recuperaţi, în cursul nopţii, iar o tânără a avut nevoie de îngrijiri medicale pentru că suferise hipotermie.

Recomandări pentru weekend-ul 22-24 iulie

Nu ştii ce să faci în weekend? Mediafax.ro îţi propune câteva dintre evenimentele ce au loc la finalul săptămânii în Bucureşti.

Rezultatele de la bacalaureat, ilustrare a dificultăţii de eliminare a corupţiei. Cum comentează The Economist situaţia din învăţământ

Corupţia din şcolile româneşti, care nu este inclusă în mecanismul de monitorizare UE, reprezintă o ilustrare a dificultăţilor de eliminare a acestui fenomen, care încă nu este luat în serios în România, potrivit unui comentariu publicat de blogul The Economist.

Pe teritoriul Canadei se ascund 30 de criminali de război. Autorităţile cer ajutor pentru localizarea lor

Guvernul canadian a publicat joi o listă cu 30 de persoane acuzate de crime de război sau crime împotriva umanităţii, care se ascund în Canada, şi a cerut populaţiei ajutor pentru localizarea acestora.

Trei polonezi, blocaţi în Munţii Latoriţei, la peste 1.800 de metri altitudine, au fost găsiţi

Trei turişti polonezi - soţ, soţie şi copilul lor de cinci ani - care au rămas blocaţi, în noaptea de joi spre vineri, în Munţii Latoriţei din judeţul Vâlcea, la o altitudine de peste 1.800 de metri, au fost găsiţi de echipele de intervenţie, după aproximativ nouă ore.

Statul, acţionar fără voie la Petromidia

Ministerul Finanţelor a încasat anul trecut 55 mil. euro din datoria de 571 mil. euro a Rompetrol Rafinare, iar pentru restul de 516 mil. euro a primit acţiuni reprezentând 44,6% din companie.

Cu cine s-a aliat Petrom pentru a căuta petrol şi gaze în Marea Neagră

Petrom şi gigantul american ExxonMobile, cea mai mare cor­poraţie petrolieră a lu­mii, se avântă în cel mai cos­ti­sitor pariu care s-au făcut vreo­dată cu subsolul României: cău­tarea rezervelor de petrol şi gaze din adân­curile Mării Negre.

Familia Ţiriac şi-a făcut blazon. Ce reprezintă leul, albina, steaua şi turnul – FOTO

Ţiriac Holdings, grupul de firme controlate de miliardarul Ion Ţiriac, cu afaceri de aproape 1 mld. euro, a demarat o nouă campanie de rebranding, care are în centru un simbol heraldic (foto, amplasat la intrarea într-un showroom Ţiriac Auto).

Val de căldură în SUA, cu temperaturi de până la 51 de grade Celsius. Cel puţin 22 de oameni au murit

Valul de căldură înregistrat în Statele Unite a afectat, joi, şi coasta de Est a ţării, după ce a provocat moartea a cel puţin 22 de persoane pe întreg teritoriul american.

Planul de salvare a Greciei. Liderii zonei euro au convenit un nou ajutor, de 109 miliarde euro

"Contribuţia netă a sectorului privat este estimată la 37 de miliarde de euro", potrivit comunicatului publicat la finalul reuniunii desfăşurate la Bruxelles. Un program de răscumpărare de acţiuni va contribui cu 12,6 miliarde de euro, totalul ajungând astfel la 50 de miliarde de euro pentru perioada 2011-2014. În intervalul 2011-2019, contribuţia totală netă a sectorului privat va fi de 106 miliarde de euro.

Editorial Cristian Tudor Popescu: Un mail semnat pentru dl. Mircea Badea

Întrucât, în ciuda rugăminţii mele ca dânsul să nu mai comenteze ce scriu, dl. Mircea Badea continuă, cu o constanţă remarcabilă, să se refere la articolele subsemnatului, şi pentru că nu pot şi nici nu aş vrea să-i interzic libera exprimare, mă văd nevoit să îi răspund atunci când cred că e necesar.

Creditele neperformante din sistemul bancar românesc vor atinge maximul la sfârşitul anului

Agenţia de evaluare financiară Fitch se aşteaptă ca împrumuturile neperformante din sistemul bancar românesc să atingă nivelul maxim la sfârşitul anului, la 14-16% din soldul creditelor, nivel ridicat pentru regiunea Europei Centrale şi de Est.

Iliescu: Primul sărut-în Cişmigiu, plimbările-în Parcul Carol, la nuntă-un violonist din Olteniţa

Fostul preşedinte Ion Iliescu a rememorat, în emisunea "Poveştiri adevărate", transmisă, joi, de Acasă Tv, cu ocazia aniversării a 60 de ani de căsnicie, momentul în care a cunoscut-o pe soţia sa, Nina, primul sărut, primele plimbări, şi nunta, unde a cântat un violonist din Olteniţa.

Franks: E bine că există redresare, dar e nevoie de o creştere susţinută, resimţită şi de populaţie

Şeful delegaţiei FMI la Bucureşti, Jeffrey Franks, a afirmat, joi, că este bine că România îşi menţine redresarea economică, menţionând însă că se simte nevoia unei creşteri economice susţinute, care să se regăsească şi în puterea de cumpărare a populaţiei.

Năstase, El Aynaoui, Bahrami şi Noah vor susţine un meci demonstrativ la BRD Năstase Ţiriac Trophy

Foştii jucători de tenis Ilie Năstase, Younes El Aynaoui, Yannick Noah şi Mansour Bahrami vor susţine, în cea de-a doua zi a turneului BRD Năstase Ţiriac Trophy (19-25 septembrie), un meci demonstrativ, se arată într-un comunicat al organizatorilor.

Aleile din Cişmigiu iau nume de cărţi, într-o campanie a editurii Litera

Aleile din Cişmigiu au primit nume de cărţi în cadrul unei campanii a editurii Litera, menită să promoveze aceste titluri şi să îi îndemne pe bucureşteni la lectură, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii editurii.

Mii de persoane l-au condus pe ultimul drum pe părintele arhimandrit Arsenie Papacioc

Aproximativ 2.500 de persoane au participat la funeraliile părintelui arhimandrit Arsenie Papacioc, care a fost înmormântat, joi, la Mănăstirea Sfânta Maria, din Techirghiol, unde a slujit în ultimii 35 de ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ieftinirea medicamentelor şi reducerea adaosului, neacceptabile de farmacişti şi de producători

Intenţia MS de a modifica, de la 1 august, preţurile de decontare a medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate şi de a reduce adaosul comercial sunt de neacceptat de către farmacişti, distribuitori şi producători, care spun că pacienţii vor avea de suferit.

Iliescu: O dată am fost şi eu beat, în studenţie – un pahar de lichior de trandafiri m-a făcut praf

Fostul preşedinte Ion Iliescu a rememorat, în emisunea "Poveştirile adevărate", transmisă, joi, de Acasă Tv, un episod din anii studenţiei, când, la ziua unui coleg, a fost "făcut praf" de un pahar de lichior de trandafiri, el arătând că acesta a fost singurul "experiment" de acest fel din viaţa sa.

Legişti: Bărbatul incendiat nu avea răni provocate de arme. Nu e cert dacă a murit prin incendiere

Medicii legişti nu pot spune cu certitudine dacă bărbatul găsit într-o curte a Grupului Şcolar Electronică Industrială din Bucureşti ar fi murit prin incendiere sau înainte, dar au stabilit că acesta nu a fost împuşcat, neexistând răni provocate de vreo armă.

Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli: Taxarea inversă a redus cu 70-80% vânzările de cereale „la negru”

Vânzările de cereale pe piaţa nefiscalizată au scăzut cu 70-80% după introducerea taxării inverse, a declarat joi vicepreşedintele LAPAR, Nicuşor Şerban, care a adăugat că fermierii au nevoie ca statul să respecte termenul de rambursare a TVA, de 30 de zile.

Antonie Solomon îşi va putea relua funcţia de primar

Antonie Solomon, suspendat din funcţia de primar în martie 2010, după ce a fost arestat pentru fapte de corupţie, îşi va putea relua atribuţiile de primar, a decis, joi, Curtea de Apel Galaţi, care a menţinut astfel o decizie a Tribunalului, sentinţa fiind definitivă.

Aleksandr Lebedev ar putea cumpăra News of the World

Aleksandr Lebedev, patronul publicaţiei London Evening Standard, spune că este interesat să relanseze săptămânalul News of the World - deţinut de miliardarul Rupert Murdoch şi care a fost închis în urmă cu două săptămâni -, dar pentru a reuşi acest lucru trebuie să vândă nişte afaceri ale sale.

Razie pe autostrada Bucureşti-Piteşti: Şofer prins conducând cu 208 kilometri la oră

Un şofer a rămas fără permis de conducere după ce a fost prins de poliţişti, joi, conducând cu 208 kilometri la oră pe autostrada Bucureşti-Piteşti.

Noua hartă a Bucureştiului: Cum se schimbă graniţele sectoarelor

Graniţele sectoarelor 4 şi 5 vor fi mutate în zona Piaţa Unirii şi cele dintre sectoarele 5 şi 6 în Prelungirea Ghencea, a declarat pentru Gândul prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei, precizând că nu este vorba de o reorganizare administrativ-teritorială, ci doar de "o nouă delimitare cadastrală".

Boc: Partea plină a paharului este că niciun român aflat în prezent în Spania nu este afectat

Premierul Emil Boc a declarat, joi, la sediul PDL, că "partea plină a paharului" este că niciun român aflat în prezent în Spania nu este afectat în privinţa intenţiei acestei ţări de a impune restricţii pe piaţa muncii.

Primul caz de infectare cu virusul West Nile, confirmat în România

Ministerul Sănătăţii a anunţat, joi, că în judeţul Galaţi a fost confirmat primul caz de infecţie cu virusul West Nile, la o femeie în vârstă de 37 de ani, starea acesteia fiind bună. Primul caz de infecţie cu virusul West Nile din acest sezon a fost confirmat în România la o lună de la punerea în funcţiune a sistemului de supraveghere privind această maladie, a declarat pentru MEDIAFAX consilierul ministrului Sănătăţii, Geza Molnar.

Un pescar a murit lovit de un fulger, la Eforie

Un bărbat în vârstă de 52 de ani care ieşise cu barca la pescuit a murit, joi dimineaţă, după ce a fost lovit de un fulger, în timp ce se afla pe mare, în zona Eforie Sud.