Mediafaxfoto

Moment de reculegere în Norvegia, pentru victimele atacurilor de vineri – FOTO, VIDEO

Familia regală norvegiană, prim-ministrul şi mii de alte persoane au ţinut luni, la ora locală 12.00, un moment de reculegere pentru cele 93 de victime ale atacurilor de vineri.

Hănescu, locul 63 ATP în această săptămână

Tenismanul Victor Hănescu a urcat două locuri, de pe 65 pe 63, cu 760 de puncte, în clasamentul ATP dat publicităţii luni.

Restanţele de peste 90 de zile la creditele populaţiei au atins un nou record în mai

Restanţele de peste 90 de zile la creditele accesate de populaţie au crescut cu 4% în luna mai, la un nou maxim istoric de 4,5 miliarde de lei (1,06 miliarde euro), potrivit datelor Biroului de Credit, publicate luni de Banca Naţională a României (BNR).

Şapte deţinuţi de la Penitenciarul Ploieşti au fost răniţi după ce s-au luat la bătaie

Şapte deţinuţi de la Penitenciarul Ploieşti au fost răniţi, luni dimineaţă, după ce s-au luat la bătaie din cauza unui conflict mai vechi, toţi şapte fiind transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din municipiu.

Autorul atacurilor din Norvegia a recrutat britanici pentru a ataca centrale nucleare: Odată ce decideţi să loviţi, este mai bine să ucideţi prea mulţi decât prea puţini

Autorul atacurilor de vineri din Norvegia, Anders Breivik, a recrutat adepţi britanici într-un complot vizând să atace centrale nucleare, în campania sa menită să elimine musulmanii din Europa, relatează Daily Express, în ediţia electronică de luni.

Fratele vitreg al prinţesei Mette-Marit a Norvegiei, printre persoanele ucise pe insula Utoeya

Fratele vitreg al prinţesei Mette-Marit a Norvegiei figurează printre cele 86 de persoane ucise în atacul armat de vineri, care a vizat o reuniune a tineretului laburist pe insula Utoeya, a anunţat Palatul Regal norvegian, confirmând informaţii din presă.

Creditele pentru firme şi populaţie au crescut în iunie cu 2,9%

Creditele pentru firme şi populaţie au crescut în iunie cu 2,9% faţă de mai, la 213,6 miliarde de lei, în special ca urmare a unui avans mai accelerat pentru împrumuturile acordate în valută, potrivit datelor publicate luni de BNR.

Liviu Popa: Şeful Poliţiei din Deta ar fi trebuit să fie cu demisia semnată

Şeful Poliţiei din Deta ar fi trebuit să fie cu demisia semnată, în contextul în care el a fost cel care a sunat la 112 pentru a sesiza scandalul în care au fost implicaţi fiii primarului din localitate, însă nu a intervenit pe moment, a declarat luni şeful Poliţiei Române, Liviu Popa.

Igaş l-a trimis pe şeful Poliţiei Române la Deta. Sesizarea la 112 în legătură cu scandalul, făcută de şeful Poliţiei locale

Ministrul de Interne, Traian Igaş, a anunţat luni că a dispus o anchetă la Deta, unde se află şi Liviu Popa, şeful Poliţiei Române, fiind vizată cauza în care fiii primarului din localitate şi alţi trei bărbaţi sunt cercetaţi în urma scandalului în care trei persoane au fost tăiate cu o sabie.

Prinţul William i-a oferit lui Kate un alt obiect care i-a aparţinut mamei sale – FOTO

Prinţul William i-a oferit soţiei sale, Kate Middleton, un cadou care i-a aparţinut prinţesei Diana şi care îi aminteşte mereu de mama sa.

Serviciile de poliţie din Europa, în stare de alertă împotriva extremismului de dreapta

Poliţia din Europa este în stare de alertă împotriva extremismului de dreapta, în urma atacurilor soldate cu 93 de morţi în Norvegia, comise vineri de un norvegian de 32 de ani care promova eliminarea musulmanilor, relatează Financial Times, în ediţia electronică.

Stiglitz: Acordul zonei euro pentru Grecia poate opri extinderea crizei datoriilor

Acordul liderilor din zona euro pentru susţinerea financiară a Greciei poate opri extinderea crizei datoriilor, a declarat laureatul premiului Nobel în economie Joseph Stiglitz.

Criza datoriilor din Grecia, o oportunitate bună de investiţii pentru companiile din China

Criza datoriilor din Grecia oferă o bună oportunitate de investiţii pentru companiile din China, în condiţiile în care guvernul elen privatizează active, a declarat ambasadorul chinez Luo Linquan.

Poliţia norvegiană va cere opt săptămâni de arest preventiv împotriva criminalului de la Oslo

Poliţia norvegiană va cere în mod excepţional opt săptămâni de arest preventiv împotriva lui Anders Behring Breivik, suspectul în cazul atacurilor mortale de vineri, în cadrul primei sale înfăţişări în faţa unui judecător, luni, relatează postul TV2.

Camerista care îl acuză pe Strauss-Kahn de agresiune sexuală a acordat primul interviu: Din cauza lui, sunt tratată ca prostituată

Camerista originară din Guineea care îl acuză pe Dominique Strauss-Kahn că a agresat-o sexual a lansat duminică o ofensivă mediatică, pentru a obţine încarcerarea fostului director al FMI şi a-şi apăra onoarea după ce credibilitatea sa a fost pusă la îndoială.

CFR Cluj a debutat cu o victorie în sezonul 2011/2012 al Ligii I, scor 2-0 cu Astra Ploieşti

Formaţia CFR Cluj a debutat cu o victorie în sezonul 2011/2012 al Ligii I, după ce s-a impus, scor 2-0 (1-0), duminică, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu, în întâlnirea cu Astra Ploieşti.

Amy Winehouse ar fi cumpărat droguri vineri seară. Prietenii cred că a murit de supradoză de ecstasy

Amy Winehouse, care a fost găsită moartă sâmbătă în apartamentul ei din Londra, ar fi cumpărat cocaină, ketamină şi ecstasy vineri seară, când a ieşit în oraş şi a consumat alcool, un prieten al artistei spunând că probabil o pastilă de ecstasy i-a fost fatală, potrivit Daily Mail.

Cadavrele victimelor de pe insula Utoeya, transferate la morgă în vederea autopsiilor

Cadavrele victimelor atacului armat de pe insula Utoeya, din apropiere de Oslo, au fost transferate la morgă în vederea efectuării autopsiilor, a anunţat duminică poliţia norvegiană.

Vlad Ţepeş, „cruciat şi erou al românilor”, menţionat în manifestul publicat pe internet de către autorul atacurilor de la Oslo

Norvegianul Anders Behring Breivik îl menţionează pe domnitorul român Vlad Ţepeş, la categoria Eroi europeni care au luptat împotriva islamizării, în manifestul său publicat pe Internet în ziua în care a comis atacurile de la Oslo, soldate cu cel puţin 93 de morţi.

Suspectul în cazul atacurilor de la Oslo va fi prezentat luni unui judecător

Anders Behring Breivik, suspectul în cazul atacurilor care au îndoliat Norvegia vineri, va fi prezentat luni unui judecător, pentru o decizie privind eventuala plasare a sa în arest preventiv, a anunţat duminică poliţia norvegiană.

Lewis Hamilton a câştigat Marele Premiu de Formula 1 al Germaniei

Pilotul britanic al echipei McLaren-Mercedes, Lewis Hamilton, a obţinut a doua victorie în acest sezon în Campionatul Mondial de Formula 1, după ce s-a impus, duminică, în Marele Premiu al Germaniei, a zecea etapă, disputat pe circuitul de la Nurburgring.

Fiul cel mic al primarului din Deta, găsit de poliţişti la locuinţa sa din localitate

Fiul cel mic al primarului din localitatea Deta (Timiş), Călin Roman, implicat în conflictul, din noaptea de sâmbătă spre duminică, din oraş în urma căruia trei tineri au ajuns la spital, după ce au fost tăiaţi cu o sabie, a fost găsit de poliţişti la locuinţa sa din oraş, potrivit Poliţiei Timiş.

Fiii primarului din Deta şi alţi doi bărbaţi, daţi în urmărire generală şi consemn la frontieră

Fiii primarului din localitatea Deta (Timiş), Petru Roman, şi alţi doi bărbaţi implicaţi în conflictul din oraş în urma căruia trei tineri au ajuns la spital, după ce au fost tăiaţi cu o sabie au fost daţi, duminică, în urmărire generală şi în consemn la frontieră.

Grupările teroriste islamiste, îndemnate să nu revendice atacurile din Norvegia

Site-uri Internet apropiate de grupările islamiste le recomandă organizaţiilor care susţin jihadul să nu revendice atacurile comise în Norvegia, de teama "represaliilor" împotriva musulmanilor din această ţară.

Primele căsătorii homosexuale în New York marchează un nou pas privind drepturile acestei comunităţi

Celebrarea, duminică, a primelor căsătorii homosexuale în Statul New York, la două zile după abrogarea legii care obliga ascunderea homosexualităţii în armata americană, marchează un nou pas în drepturile homosexualilor.

Puya, primit cu huiduieli şi PET-uri aruncate pe scenă la Folk You – VIDEO

Cântăreţul hip hop Puya a fost primit cu ostilitate de publicul festivalului Folk You, sâmbătă seară, când, la auzirea gingle-ului ce îi anunţa intrarea, spectatorii au început să fluiere şi să huiduie, iar unii au aruncat cu PET-uri şi alte obiecte pe scenă.

Fanii lui Amy Winehouse au adus lumânări şi flori în faţa casei artistei. Ce mesaje i-au lăsat

Fanii lui Amy Winehouse au depus lumânări, flori şi fotografii în faţa casei artistei care a murit sâmbătă, pentru a-i aduce acesteia un ultim omagiu.

Autorul atacurilor din Norvegia recunoaşte faptele, dar nu consideră că a făcut ceva rău. Intenţia sa este să elimine musulmanii, marxiştii şi multiculturaliştii

Autorul atacurilor din Norvegia, Anders Behring Breivik, recunoaşte faptele, dar nu crede că a făcut nimic "condamnabil", afirmă avocatul său.

Emma Watson şi-ar dori să se lanseze în design vestimentar

Actriţa Emma Watson, vedeta din filmele "Harry Potter", este interesată în prezent de designul vestimentar şi ia lecţii de croitorie.

Concurs între trupe româneşti, pentru şansa de a cânta la festivalurile Sziget, Volt şi Peninsula

Organizatorii Festivalului Tuborg Green Fest Peninsula de la Târgu Mureş şi principalul sponsor vor selecta, cu ajutorul publicului şi al specialiştilor, trei trupe care vor avea şansa să cânte pe scena festivalurilor Sziget, Volt şi Peninsula, în 2012.

Poliţia Română: La momentul conflictului din Deta, poliţiştii nu erau la locul incidentului

Poliţia Română precizează, într-un comunicat de presă, că în momentul producerii conflictului din Deta, soldat cu înjunghierea a trei persoane, nu se aflau poliţişti, aceştia erau angrenaţi într-o acţiune în zonă, ei intervenind ulterior pentru aplanarea scandalului şi căutarea suspecţilor.

Muammar Kadhafi afirmă că Hosni Mubarak este „un om sărac şi modest care iubeşte poporul” egiptean

Liderul Libiei, Muammar Kadhafi, a declarat, sâmbătă seara, că fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak este "un om sărac şi modest care îşi iubeşte poporul", într-un discurs adresat poporului egiptean.

Un iaht, cu vulcan şi insule plutitoare, a fost creat de designerii britanici

Un super iaht exclusivist, ce are la bord un vulcan care "erupe" şi o cascadă ce se varsă în piscină şi este dotat cu "insule" exotice plutitoare, a fost creat de o firmă specializată din Marea Britanie şi urmează să ajungă pe piaţă.

Poliţiştii au găsit o sabie care ar fi fost folosită în altercaţia din Deta

Poliţiştii din Deta (Timiş) au găsit, în curtea unei case din localitate, o sabie despre care se presupune că a fost folosită în altercaţia care a izbucnit la o terasă din oraş, în care au fost implicaţi ambii fii ai primarului Petru Roman şi în urma căreia trei persoane au fost înjunghiate.

Acordul pentru Grecia nu înseamnă austeritate pentru Franţa

Franţa nu va fi nevoită să adopte măsuri de austeritate din cauza creşterii îndatorii determinată de noul plan de salvare a Greciei, a declarat ministrul francez de Finanţe Francois Baroin.

Navă italiană având comandant român, capturată în largul Nigeriei – presă

O navă italiană al cărei comandant este român a fost capturată de piraţi în largul Nigeriei.

Atacurile din Norvegia trebuie plasate în contextul ostilităţii faţă de imigraţie

Atacurile comise în Norvegia trebuie plasate în contextul ostilităţii din ce în ce mai mari împotriva imigranţilor şi musulmanilor din ţările nordice, afirmă experţi citaţi de Euronews.

Peste 9.000 de români vor cheltui mai mult de opt milioane euro în acest an pentru croaziere

Peste 9.000 de români vor pleca în acest an în excursii pe vase de croazieră şi vor plăti pe vacanţe mai mult de opt milioane de euro, după ce în 2010 cheltuielile aferente celor 8.000 de turişti au fost de 6,5 milioane de euro, potrivit agenţiilor specializate în acest tip de turism.

Fiul unui primar din Timiş, căutat de Poliţie după ce a înjunghiat trei tineri. Martorii susţin că poliţia nu a intervenit

Fiul primarului din localitatea Deta, judeţul Timiş, Bogdan Daniel Roman, este căutat de poliţişti, după ce, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a înjunghiat trei tineri cu un cuţit, în urma unui conflict izbucnit pe o terasă din centrul oraşului, victimele fiind transportate la spital.

Peste 200 de răniţi la Cairo, în urma unor confruntări între susţinători ai armatei şi protestatari

Confruntări violente între manifestanţi care cereau reforme şi partizani ai militarilor care conduc ţara au izbucnit sâmbătă la Cairo, provocând rănirea a peste 200 de persoane, la scurt timp după ce armata a încercat să calmeze criticile reînnoindu-şi promisiunea de democraţie.