Mediafaxfoto

Secretar de stat francez, acuzat de hărţuire sexuală

O anchetă preliminară a fost deschisă miercuri la Paris, pentru verificarea veridicităţii acuzaţiilor contra unui membru al Guvernului francez, Georges Tron, împotriva căruia a fost depusă o plângere pentru "hărţuire sexuală" de două foste angajate de la Primărie.

Romanian Govt Postpones Decision On Car Tax Changes

Romania’s Government has postponed a decision to change the car tax and will first draw up an impact analysis and discuss the matter within the ruling coalition, people close the matter told MEDIAFAX Wednesday.

Secretarul Trezoreriei americane: Statele Unite nu vor intra niciodată în incapacitate de plată

Statele Unite (SUA) nu vor intra niciodată în incapacitate de plată, a declarat secretarul Trezoreriei americane, Timothy Geithner, în pofida negocierilor dure din Congres pentru creşterea plafonului de îndatorare a statului.

Deficitul bugetar a coborât la 0,8% din PIB în primele patru luni, după excedent în aprilie

Deficitul bugetar a coborât la 4,4 miliarde de lei după primele patru luni , reprezentând 0,8% din PIB faţă de 1% din PIB în primul trimestru, pe fondul unui surplus de peste 800 milioane lei în aprilie, susţinut de reducerea cheltuielilor de capital şi de personal şi a subvenţiilor.

Adrian Mititelu l-a înjurat pe stradă pe Sorin Cârţu

Patronul Universităţii Craiova, Adian Mititelu, şi antrenorul Sorin Cârţu au avut luni seară o dispută verbală pe stradă în Craiova, după ce tehnicianul participase cu cateva minute înainte la o emisiune televizată în care se discutase despre echipa olteană.

Biografia lui Robert de Niro, cărţile lui Fănuş Neagu şi reduceri de până la 75%, la Bookfest 2011

Biografia lui Robert De Niro, secretele succesului lui Steve Jobs, cărţile autorului Fănuş Neagu, cele mai noi titluri din literatura contemporană, dar şi reduceri de până la 75% îi aşteaptă pe vizitatorii Târgului de Carte Bookfest din Bucureşti, de miercuri până duminică.

P. Diddy şi-a schimbat din nou numele de scenă. Vezi care este noul nume – VIDEO

Rapperul american P. Diddy a anunţat că şi-a schimbat numele de scenă şi se va numi Swag, timp de o săptămână, pentru a sărbători însănătoşirea sa după o boală care l-a ţinut la pat timp de şapte zile.

Nicoleta Luciu a aflat sexul copiilor: o fetiţă şi doi băieţei

Nicoleta Luciu, actriţa din telenovela "Iubire şi onoare", este însărcinată cu o fetiţă şi doi băieţei, informează postul Acasă.

Primul spital universitar privat din România va fi deschis la Cluj-Napoca

Primul spital universitar privat din România va fi deschis, anul viitor, la Cluj-Napoca, în urma unei investiţii de peste 50 de milioane de euro, care va crea peste 500 de locuri de muncă, a anunţat miercuri primarul municipiului, Sorin Apostu.

ANOFM: Rata şomajului a continuat să scadă, în aprilie a ajuns la 5,41 la sută

Numărul şomerilor a scăzut în aprilie faţă de luna anterioară cu peste 46.000, rata şomajului ajungând la 5,41 la sută faţă de 5,92 la sută în martie, informează miercuri Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM).

Romanian President Traian Basescu Boycotts Warsaw Summit

Romania President Traian Basescu will not participate in the summit of Central and Eastern European countries to take place in Warsaw between May 27 and May 28, as Poland has decided to invite “an entity” Romania does not recognize as state, the president's spokesman, Valeriu Turcan, said Wednesday.

Duet inedit: Michael Jackson şi solistul Bee Gees. Ascultă aici melodia

Barry Gibb, solistul grupului Bee Gees, a postat pe site-ul său o înregistrare de 30 de secunde, extrasă din videoclipul piesei "All In Your Name", pe care a realizat-o în anul 2002, alături de Michael Jackson.

Un bărbat s-a spânzurat din cauză că Universitatea Craiova a retrogradat

Un bărbat în vârstă de 54 de ani din Caracal a fost găsit spânzurat, marţi, în podul casei, de către fiica sa, rudele susţinând că acesta a "suferit" mult după ce echipa de fotbal Universitatea Craiova, al cărei suporter era, a retrogradat în Liga secundă.

Obama şi Cameron servind cârnaţi militarilor la o petrecere cu grătar – GALERIE FOTO, VIDEO

Preşedintele american, Barack Obama, şi premierul britanic David Cameron au lăsat deoparte protocolul pentru a servi biftec şi cârnaţi militarilor, miercuri la prânz, la o petrecere la grătar organizată la reşedinţa şefului Guvernului britanic, de la numărul 10 din Downing Street.

România boicotează summit-ul de la Varşovia. Băsescu nu participă la reuniune pentru că e invitat Kosovo, o entitate nerecunoscută

Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Valeriu Turcan, a confirmat miercuri că preşedintele Traian Băsescu nu va participa la summit-ul de la Varşovia, deoarece "gazdele reuniunii din acest an au decis invitarea unei entităţi care nu este recunoscută ca stat de către ţara noastră".

Mircea Banias, propus de PDL în Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SIE

Senatorul Mircea Banias a fost propus de PDL membru în Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SIE, însă decizia a fost amânată, marţi, de Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Emil Boc s-a întâlnit cu lideri PDL

Preşedintele PDL, Emil Boc, s-a întâlnit miercuri cu membri ai conducerii partidului pentru a discuta despre "bunul mers al partidului", a declarat pentru MEDIAFAX secretarul general al PDL, Ioan Oltean.

Financial Times: Spaţiul Schengen, al doilea mare proiect european confruntat cu probleme

Spaţiul Schengen a devenit al doilea mare proiect european care se confrună cu probleme, după criza care afectează zona euro, comentează Financial Times.

Erupţia vulcanului Grimsvoetn s-a încheiat

Erupţia vulcanului islandez Grimsvoetn s-a încheiat miercuri, după mai puţin de patru zile de activitate, potrivit geologilor islandezi, îndepărtând spectrul unei lungi perioade de haos aerian, ca cea provocată, în urmă cu un an, de cenuşa provenind de la vulcanul Eyjafjoell.

Foste glorii ale FC Dinamo vor asista la finala Cupei României

FC Dinamo a invitat 34 de foşti fotbalişti care au evoluat la formaţia "alb-roşie" să asiste la finala Cupei României, punându-le la dispoziţie un autocar cu care să facă deplasarea la Braşov, informează site-ul oficial al grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare.

Mircea Băsescu: Fratele meu m-a sunat să mă întrebe despre asocierea fiicei mele cu Mironescu

Mircea Băsescu a declarat miercuri că a fost sunat de Traian Băsescu, acesta întrebându-l despre implicarea fiicei sale, Raluca, într-o firmă cu fostul secretar general al MAI Laurenţiu Mironescu, arestat în dosarul privind corupţia din Portul Constanţa.

Guvernul creşte cheltuielile de personal în 2012, an electoral, cu 5% peste limita din 2011

Cheltuielile de personal vor fi ridicate de Guvern în 2012, an electoral, cu 5% peste limita stabilită pentru acest an, la 42,59 miliarde lei (7,2% din PIB), cu mai mult de un punct peste estimările privind inflaţia şi avansul PIB, urmând ca aceste cheltuieli să fie fixate ulterior la 6,9% din PIB.

Isărescu: În 2009 România a fost foarte aproape de un „sudden stop”, în termeni medicali ca un infarct

Guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, a declarat că în 2009 România a fost foarte aproape de un "sudden stop", echivalentul medical al unui infarct, însă acest lucru a fost evitat deoarece s-a reacţionat la timp.

Robotul Spirit de pe Marte a încetat să emită, după mai mult de şase ani de activitate – GALERIE FOTO

NASA a renunţat la încercările de a contacta robotul explorator Spirit de pe Marte, care nu a mai trimis niciun semnal spre Terra de pe 22 martie 2010, au anunţat reprezentanţii agenţiei spaţiale americane.

Leonard Orban: România nu îndeplineşte acum majoritatea criteriilor pentru aderarea la Zona Euro

Consilierul prezidenţial Leonard Orban a declarat, miercuri, că în acest moment România nu se află în stadiul de a îndeplini majoritatea criteriilor necesare pentru aderarea la Zona Euro şi a apreciat că stabilirea anului 2015 ca obiectiv privind euro a avut ca motivaţie continuarea reformării.

Tudor Giurgiu: TIFF 2011 va fi un eveniment cum nu s-a mai văzut în ţară

Directorul TIFF, Tudor Giurgiu, spune că TIFF 2011 va fi un eveniment "cum nu s-a mai văzut în Cluj şi în ţară", care nu va însemna doar film, ci şi alte evenimente artistice organizate în tot oraşul, nu doar în centru, iar spectacolul de deschidere poate concura cu meciul de fotbal România-Bosnia.

Reduceri „mascate” la maşinile noi, pe site-uri second-hand

Dealerii nu pot întotdeauna promova discounturile care le pot oferi pentru un anumit model în vederea atragerii potenţialilor clienţi, fie din cauza mărcii, a importatorului sau a politicii impuse unui anumit model.

A apărut spotul Festivalului Internaţional de Film Transilvania din acest an – VIDEO

Spotul ediţiei din acest an a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) parodiază emisiuni sportive şi îl are ca protagonist pe Corneliu Porumboiu, care intervine telefonic într-o astfel de emisiune pentru a spune dacă "A fost sau n-a fost" fault.

Scarlett Johansson a înregistrat o piesă cu Massive Attack

Actriţa americană Scarlett Johansson a înregistrat o piesă cu grupul Massive Attack, inclusă pe coloana sonoră a unui film mexican, ce a avut premiera la ediţia din acest an a Festivalului de Film de la Cannes.

Kate Middleton a eclipsat-o pe Michelle Obama cu ţinuta sa. Cât valorează rochia purtată de soţia lui William – FOTO

Kate Middleton a reuşit din nou să fie în centrul atenţiei şi a eclipsat-o pe prima doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama, în timpul vizitei oficiale la Buckingham Palace.

INTERVIU: Mihaela Rădulescu: Ador căutarea răspunsurilor

Mihaela Rădulescu a povestit, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că în volumul pe care îl va lansa la Bookfest, sâmbătă, a încercat să strângă întrebări mai mult sau mai puţin comode, dorind ca "Întreabă-mă orice" să fie o carte interactivă.

Cum fug bogaţii din sudul Europei de criză

Bogaţii din sudul Europei, din statele aflate "la periferia" zonei euro, investesc în locuinţe de lux în Londra şi îşi mută banii în băncile din cartierul financiar londonez pentru a se refugia de criza datoriilor de stat.

Juanes îşi întrerupe cariera muzicală pe o perioadă nedeterminată

Cântăreţul columbian Juanes, interpretul pieselor "La camisa negra" şi "A Dios le pido", a anunţat, marţi, pe Twitter, că a decis să facă o pauză în carieră, pe o durată nedeterminată, deoarece doreşte să se consacre vieţii de familie.

Kelemen: Dacă Primăria Constanţa ne cere să ne pronunţăm pentru cazinou, vom discuta în Guvern – VIDEO

Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a declarat într-un interviu pentru MEDIAFA, că, dacă Primăria Constanţei va cere oficial ministerului să se pronunţe în legătură cu dreptul de preemţiune la vânzarea cazinoului din Constanţa, se va discuta în Guvern despre fonduri şi o destinaţie a localului.

Ialomiţianu: Guvernul nu analizează nicio variantă de reducere a TVA

Guvernul nu analizează nicio variantă de reducere a TVA, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, după ce un director din Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) a anunţat că ar putea fi diminuată TVA la materialele de construcţii.

INTERVIU: Kelemen: Dacă se duce majoritatea, se pune în discuţie rostul de a mai încerca guvernarea

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că, "dacă se duce majoritatea, se pune în discuţie rostul de a mai încerca guvernarea", el apreciind însă că o instabilitate politică şi de câteva zile ar însemna "o dramă" pentru România din punct de vedere economic.

Cătălin Chelu, acuzat de sindicaliştii de la Electroargeş că şi-a însuşit dividende de 2,7 mil. lei

Omul de afaceri Cătălin Chelu este acuzat de sindicaliştii de la Electroargeş Curtea de Argeş, unde este principal acţionar, că a încasat dividende de 2,7 milioane de lei, deşi Adunarea Generală a Acţionarilor a decis ca tot profitul din 2010 să fie investit pentru a susţine activitatea societăţii.

Isărescu: Reducerea pensiilor era o soluţie mult mai bună decât majorarea TVA

Reducerea pensiilor, măsură vizată anul trecut de Guvern, ar fi fost o soluţie mult mai bună decât majorarea TVA şi ar fi ajutat România să iasă mai rapid din recesiune, însă nu a avut suficient sprijin politic, afirmă guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Nume de cod ofensator pentru Obama, pe durata vizitei în Marea Britanie

Scotland Yard i-a atribuit preşedintelui SUA, Barack Obama, numele de cod "Chalaque" - "cel care face pe deşteptul", pe durata vizitei efectuate în Marea Britanie, informează Daily Mail, în ediţia electronică.

Isărescu: Modelul de creştere economică nu e predeterminat, depinde de investitori şi politici macro

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat, miercuri, că discuţiile despre modelul de creştere economică pot duce la concluzii greşite, inclusiv la aceea că modelul este predeterminat, când în realitate acesta rezultă din deciziile investitorilor privaţi şi politicile macroeconomice.