Mihai Draghici

Silvio Berlusconi le cere simpatizanţilor să facă „revoluţie” dacă el ajunge în detenţie

Silvio Berlusconi, liderul partidului de centru-dreapta Forza Italia şi fost premier, le-a cerut simpatizanţilor să declanşeze "o revoluţie" dacă el va ajunge la închisoare, criticând situaţia politică de la Roma şi din Uniunea Europeană, condusă de "o Germanie supusă dictatelor Statelor Unite".

Angela Merkel, criticată pentru că ar fi făcut-o să plângă pe o fetiţă palestiniană – VIDEO

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a fost criticată vehement după ce ar fi făcut-o să plângă pe o fetiţă de origine palestiniană care riscă să fie repatriată, informează BBC News online.

Zgonea cere congres extraordinar pentru alegerea unui nou lider al PSD după inculparea lui Ponta. REACŢIA preşedintelui interimar al partidului

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, exprimă, într-un interviu acordat AP, necesitatea reformării Partidului Social-Democrat, cerând organizarea unui congres extraordinar pentru desemnarea unui nou lider al formaţiunii, în contextul crizei generate de inculparea premierului Victor Ponta

Budapesta este extrem de preocupată de confruntările din vestul Ucrainei, în apropierea frontierelor Ungariei şi României

Guvernul de la Budapesta este extrem de preocupat de confruntările armate produse în vestul Ucrainei, într-o zonă situată în apropierea frontierelor cu Ungaria şi România, afirmă Janos Lazar, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban.

Doi cetăţeni români acuzaţi de fraude bancare, arestaţi în Coreea de Sud

Doi cetăţeni români, soţ şi soţie, au fost arestaţi în Coreea de Sud, fiind acuzaţi că au instalat sisteme electronice ilegale la bancomate, obţinând copii după cardurile a sute de persoane, anunţă poliţia din Seul, citată de site-ul agenţiei Yonhap.

Marea Britanie ar putea redeschide ambasada în Iran în cursul acestui an

Marea Britanie ar putea redeschide ambasada în Iran înainte de sfârşitul acestui an, în contextul acordului nuclear, la patru ani după ce reprezentanţa diplomatică a fost închisă ca urmare a unor proteste violente, anunţă ministrul britanic de Externe, Philip Hammond.

Guvernul britanic le promite cetăţenilor că nu va contribui cu nimic la planul de salvare a Greciei

Guvernul de la Londra le-a dat asigurări cetăţenilor britanici că nu va contribui deloc cu fonduri la planul de asistenţă financiară pregătit de Uniunea Europeană pentru Grecia.

Parlamentul Greciei a aprobat măsurile economice convenite cu Eurogrup, după dezbateri tensionate – VIDEO

Parlamentul de la Atena a aprobat în cursul nopţii de miercuri spre joi, după dezbateri tensionate, principalele condiţii economice stabilite de Guvernul Alexis Tsipras cu liderii Eurogrupului.

Zeci de mii de militari NATO vor efectua în toamnă manevre antiteroriste în zona Mării Mediterane

Alianţa Nord-Atlantică şi ţări aliate vor organiza, în octombrie-noiembrie, cel mai amplu exerciţiu militar din ultimii 13 ani, mobilizând 36.000 de militari în zona Mediteranei pentru contracararea reţelei teroriste Stat Islamic, activă în Siria, Irak, Egipt şi Libia.

Barack Obama justifică acordul cu Iranul, admite că Israelul are preocupări „legitime” de securitate

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a justificat, miercuri, acordul nuclear cu Iranul, admiţând că preocupările de securitate ale Israelului sunt "legitime", dar că Guvernul Benjamin Netanyahu nu a prezentat alternative viabile.

ANALIZĂ: Luptele în vestul Ucrainei stârnesc temeri privind riscul unui conflict în apropierea României

Administraţia prooccidentală de la Kiev se confruntă cu riscul unui nou conflict militar, de data aceasta în vestul Ucrainei, în apropierea frontierelor cu România, Ungaria şi Slovacia, unde combatanţii grupului ultranaţionalist Sectorul Dreptei sunt implicaţi în confruntări armate cu autorităţile.

Confruntări sporadice între protestatari şi poliţie, în centrul Atenei. Zeci de tineri violenţi, reţinuţi – VIDEO

Aproximativ 13.000 de persoane protestează, miercuri seară, în Piaţa Syntagma din Atena, în contextul în care Parlamentul elen dezbate proiectul acordului cu creditorii, forţele de ordine folosind gaze lacrimogene pentru dispersarea manifestanţilor violenţi.

LukOil cere intervenţia CE în ancheta din România, denunţând măsuri luate de o „instanţă mică”

LukOil a cerut intervenţia Comisiei Europene în ancheta din România care vizează compania, argumentând că este vorba de măsuri impuse de "o instanţă judiciară relativ mică" dar care au un "impact european".

Avionul malaysian prăbuşit în 2014 în Ucraina, doborât de rebeli cu o rachetă rusească

Avionul companiei Malaysia Airlines prăbuşit în iulie 2014 în estul Ucrainei a fost doborât cu o rachetă sol-aer de fabricaţie rusească, a stabilit Comisia de anchetă creată de Olanda, afirmă surse citate de CNN.

Mollahul Omar susţine negocierile insurgenţilor talibani cu Administraţia de la Kabul

Liderul talibanilor afgani, mollahul Mohammed Omar, a exprimat susţinere pentru negocieri de pace cu Administraţia de la Kabul, informează BBC News online.

ATERIZARE forţată pe o autostradă, surprinsă de camere de luat vederi – VIDEO

Un avion uşor a efectuat o aterizare forţată pe o autostradă din statul american New Jersey, manevra fiind filmată de şoferii maşinilor aflate pe şosea în acel moment, informează site-ul ziarului The New York Times.

Barack Obama salută rolul „surprinzător” jucat de Vladimir Putin în negocierile cu Iranul

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a salutat rolul jucat de omologul său rus, Vladimir Putin, în acordul nuclear iranian, explicând că s-ar putea găsi soluţii şi pentru alte probleme internaţionale, inclusiv pentru o eventuală schimbare a regimului din Siria.

Consiliul de Securitate ONU va aproba săptămâna viitoare acordul internaţional cu Iranul

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni săptămâna viitoare pe tema acordului nuclear dintre marile puteri şi Iran, urmând să anuleze sancţiunile internaţionale impuse regimului islamist de la Teheran, anunţă surse diplomatice citate de Reuters.

Cetăţenii americani, avertizaţi privind riscurile din Kenya, înaintea vizitei preşedintelui Obama

Departamentul de Stat al Statelor Unite a emis o avertizare privind călătoriile efectuate de cetăţeni americani în Kenya, în contextul vizitei pe care preşedintele Barack Obama urmează să o efectueze în această ţară pe 24 iulie.

Aproape 150 de activişti pentru drepturi civice, arestaţi preventiv în China

Autorităţile chineze au arestat preventiv, în ultimele zile, 146 de activişti pentru drepturile omului, printre ei figurând şi 11 cetăţeni britanici, informează site-ul agenţiei DPA.

Oficial NATO: Sistemul antirachetă va fi implementat. Elementele antibalistice din România nu vizează Rusia

Acordul nuclear cu Iranul nu elimină ameninţarea balistică, afirmă un reprezentant al Alianţei Nord-Atlantice, precizând că planul sistemului antirachetă va fi implementat şi explicând că elementele antibalistice din România şi Polonia nu sunt îndreptate împotriva Rusiei.

Barack Obama dă asigurări Israelului că Iranul nu va putea fabrica arme nucleare

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a dat asigurări marţi seară, într-o conversaţie cu premierul Israelului Benjamin Netanyahu, că Iranul nu va putea fabrica arme atomice, în timp ce liderul israelian a reiterat preocupările privind acordul pe tema programului nuclear iranian.

Serbia critică planul gardului maghiar, avertizând că imigranţii vor găsi alte rute, inclusiv prin România

Guvernul de la Belgrad a criticat vehement, marţi, planul Ungariei de a construi un gard la frontiera cu Serbia, avertizând că traficanţii de persoane vor beneficia de acest proiect, majorând tarifele şi creând noi rute de tranzit, inclusiv prin România.

Congresul SUA, dominat de republicani, ar putea bloca implementarea acordului cu Iranul

Cele două Camere parlamentare ale Congresului Statelor Unite, dominate de republicani, ar putea bloca acordul marilor puteri cu Teheranul pe tema controversatului program nuclear iranian, oficiali din Senat semnalând deja amânarea dezbaterilor privind atenuarea sancţiunilor.

Jeb Bush: Acordul nuclear cu Iranul este „periculos”

Jeb Bush, înscris în cursa pentru desemnarea candidatului Partidului Republican la preşedinţia Statelor Unite, a condamnat acordul dintre marile puteri şi Teheran pe tema programului nuclear iranian, considerând că este "periculos" şi că are o perspectivă pe termen scurt.

Yanis Varoufakis: Acordul semnat de Alexis Tsipras cu creditorii este un fel de „lovitură de stat”

Fostul ministru grec al Finanţelor, Yanis Varoufakis, a condamnat vehement acordul pe care fostul său aliat, premierul Alexis Tsipras, l-a semnat cu creditorii internaţionali, calificându-l drept "o umilire" a Greciei şi comparându-l cu lovitura de stat militară din anul 1967.

Rusia aşteaptă ca SUA să renunţe la planul sistemului antirachetă după acordul cu Iranul

Rusia se aşteaptă ca Statele Unite şi NATO să anuleze planul de instalare a elementelor antibalistice în Europa în contextul acordului marilor puteri cu Iranul în domeniul nuclear, afirmă ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

Vladimir Putin salută acordul marilor puteri cu Iranul pe tema programului nuclear iranian: „Lumea poate răsufla uşurată”

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a salutat acordul dintre marile puteri şi Iran în domeniul nuclear, explicând că decizia contribuie la stabilitate internaţională şi la intensificarea cooperării.

Barack Obama salută acordul cu Iranul în domeniul nuclear

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a salutat acordul marilor puteri cu Iranul în domeniul nuclear, calificându-l drept "cel mai mare succes diplomatic" al mandatului său, informează NBC News.

LukOil a contestat în instanţă măsurile judiciare şi consideră acuzaţiile de spălare de bani şi evaziune fiscală drept „absolut nefondate”

Compania LukOil a contestat în justiţie, marţi, măsurile asiguratorii dispuse de autorităţile române, reiterând că acuzaţiile de spălare de bani şi evaziune fiscală formulate de procurorii din România sunt "absolut nefondate".

Vicepremierul chinez Zhang Gaoli va efectua o vizită în Vietnam, pe fondul tensiunilor bilaterale

Vicepremierul chinez Zhang Gaoli, membru al Biroului politic al Partidului Comunist, va efectua o vizită în Vietnam la jumătatea lunii iulie, pe fondul tensiunilor generate de disputele teritoriale din Marea Chinei de Sud, relatează Reuters.

China vrea să dezvolte un bombardier strategic cu autonomie mare

Armata Chinei intenţionează să dezvolte un nou tip de bombardier cu autonomie lungă, pentru a putea distruge eventuale ţinte situate în zone îndepărtate din Oceanul Pacific, afirmă surse militare citate de presa chineză.

Australia, afectată de un val de frig venit din Antarctica

Australia este afectată de un val de frig venit din Antarctica, temperaturile atingând cele mai mici valori din ultimele decenii, informează BBC News online. Temperaturile cele mai scăzute, sub zero grade Celsius, s-au înregistrat în sud-estul Australiei, în statele Victoria şi Noua Galie de Sud.

Barack Obama a graţiat 46 de persoane condamnate pentru infracţiuni nonviolente asociate drogurilor

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a graţiat 46 de persoane condamnate pentru infracţiuni nonviolente asociate drogurilor, argumentând că "nu sunt infractori periculoşi", informează CNN.

Islamist norvegian revenit din Siria, condamnat la opt ani de închisoare pentru terorism

Un militant islamist norvegian găsit vinovat că s-a deplasat în Siria pentru a deveni membru al reţelei teroriste Stat Islamic a fost condamnat de o instanţă din Oslo la opt ani de închisoare, informează site-ul NordicPage.

Reţeaua Stat Islamic neagă informaţiile despre moartea unui lider terorist în Afganistan

Reţeaua teroristă Stat Islamic a difuzat, luni după-amiază, o întregistrare audio prin care contestă informaţiile despre moartea unui lider terorist în Afganistan, informează CBS News.

Jeroen Dijsselbloem a fost reales preşedinte al Eurogrupului

Ministrul olandez al Finanţelor, Jeroen Dijsselbloem, a fost reales, luni, în funcţia de preşedinte al Eurogrupului, afirmă oficiali din cadrul Uniunii Europene citaţi de Reuters.

Rusia condamnă un test militar efectuat de SUA, denunţând pregătirea unui presupus atac atomic

Rusia a condamnat un test nuclear efectuat recent de armata americană, acuzând Statele Unite şi NATO că examinează posibilitatea lansării unui atac atomic pe teritoriul rus din ţări est-europene, informează site-ul agenţiei Sputnik.

Băncile din Grecia rămân închise încă cel puţin două zile

Băncile din Grecia rămân închise pentru cel puţin încă 48 de ore, anunţă surse din cadrul Ministerului de Finanţe, citate de Reuters. Dimitris Mardas, secretar de Stat în Ministerul elen de Finanţe, s-a întâlnit luni cu şefii principalelor bănci elene.

Ungaria a iniţiat lucrările pentru construirea controversatului gard la frontiera cu Serbia

Armata Ungariei a început, luni, lucrările pentru construirea controversatului gard la frontiera cu Serbia, o măsură luată de Guvernul Viktor Orban pentru oprirea imigraţiei ilegale, informează site-ul de ştiri Delmagyar.hu.