Paula Rusanu

Răzvan Lucescu: Nu m-a deranjat că s-a strigat „demisia”, eu merg înainte

Selecţionerul Răzvan Lucescu a declarat, miercuri, în cadrul unei emisiuni televizate, că nu a fost deranjat de faptul că spectatorii prezenţi la meciul cu Luxemburg, de la Piatra Neamţ, i-au cerut demisia, spunând că merge înainte, deoarece crede foarte tare în calificarea României la Euro-2012.

Dorinel Munteanu: Presiunea de după meciul cu Bosnia şi-a pus amprenta

Antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat, miercuri, că se aştepta ca meciul naţionalei României cu Luxemburg să fie dificil, şi din cauza presiunii puse pe jucători după înfrângerea din Bosnia-Herţegovina, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Adrian Diaconu: Sunt pregătit să fac lupta vieţii împotriva lui Dawson

Pugilistul român Adrian Diaconu a declarat că este pregătit să facă meciul vieţii împotriva americanului Chad Dawson, partida urmând să se dispute în cadrul unei gale de la Montreal, la data de 21 mai.

Geoană: Sunt deschis pentru o nouă candidatură în 2014

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, într-un interviu acordat portalului "Der Westen", pe care l-a publicat şi pe site-ul personal, că este deschis pentru o nouă candidatură la alegerile prezidenţiale în 2014.

Raţ: Naţionala nu joacă aşa cum îşi doresc suporterii şi cum ne-am dori şi noi

Fundaşul Răzvan Raţ a declarat, marţi, că echipa naţională a României nu evoluează în prezent aşa cum şi-ar dori suporterii, dar că speră ca jocurile viitoare ale primei reprezentative să le aducă mai multă bucurie fanilor.

Marica: În situaţia de faţă ne ajută ceea ce se întâmplă cu naţionala Bosniei

Atacantul Ciprian Marica a declarat, marţi, că s-ar bucura dacă Bosnia-Herţegovina ar fi suspendată din competiţiile internaţionale, naţionala României fiind ajutată de ceea ce se întâmplă, şi a precizat că atât timp cât mai există şanse de calificare la Euro-2012, acestea trebuie fructificate.

Luc Holtz: Nu cred că România are şanse să se califice

Selecţionerul Luxemburgului, Luc Holtz, a declarat, marţi, după înfrângerea din meciul cu România, scor 1-3, că reprezentativa pregătită de Răzvan Lucescu nu mai are şanse de calificare la turneul final al Campionatului European din 2012.

Lucescu: Prima repriză a fost modestă, intrarea lui Torje a schimbat lucrurile

Selecţionerul Răzvan Lucescu a declarat, marţi, că naţionala României a avut o primă repriză "modestă" în meciul cu Luxemburg, punând acest lucru pe seama presiunii de după înfrângerea din Bosnia-Herţegovina, menţionând că intrarea lui Gabriel Torje a contat mult în jocul românilor.

Ionuţ Lupescu: Important e să meargă jocul, dar aici trebuie să mai muncim

Directorul general al Federaţiei Române de Fotbal, Ionuţ Lupescu, a declarat, marţi, după victoria din meciul cu Luxemburg, scor 3-1, că important este să meargă jocul echipei naţionale, dar la acest capitol selecţionerul Răzvan Lucescu mai are de muncit.

Mutu: Prin atitudine trebuie să arătăm că merităm să îmbrăcăm tricoul naţionalei

Atacantul Adrian Mutu a declarat, marţi, după victoria obţinută de România, cu 3-1, în faţa Luxemburgului, în preliminariile Euro-2012, că jucătorii convocaţi la echipa naţională trebuie să demonstreze "prin victorie şi printr-o atitudine corectă" că merită să îmbrace tricoul primei reprezentative.

Ionuţ Lupescu: Nu se pune problema demiterii lui Răzvan

Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a declarat că Răzvan Lucescu va continua la naţională, chiar dacă şansele României de a merge la CE din 2012 s-au diminuat după înfrângerea cu Bosnia.

Marica: Suntem la capătul puterilor. Doamne-fereşte să plece Răzvan

Atacantul Ciprian Marica a declarat, sâmbătă, după partida pierdută de naţionala României, cu scorul de 1-2, în faţa Bosniei, în preliminariile Euro-2012, că Bosnia a dominat tot meciul, dar că nu vrea să ia în calcul o eventuală demisie a selecţionerului Răzvan Lucescu, informează prosport.ro.

Răzvan Lucescu: Şansele de calificare sunt mici. Nu e momentul să vorbesc despre demisie

Selecţionerul Răzvan Lucescu a declarat sâmbătă la Sport.ro că şansele naţionalei României de a se califica la Campionatul European din 2012 sunt mici, după înfrângerea din meciul cu Bosnia-Herţegovina, scor 1-2, menţionând, totodată, că nu este momentul să vorbească despre o eventuală demisie.

România învinsă de Bosnia, scor 2-1, în preliminariile Euro-2012

Reprezentativa de fotbal a României a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-1 (0-1), de selecţionata Bosniei-Herţegovina, într-un meci contând pentru grupa a patra de calificare la Campionatul European din 2012, aceasta fiind a doua înfrângere a "tricolorilor" în preliminarii.

Un arbitru de handbal care trebuia să oficieze la Turneul de calificare de la Iaşi, prins băut la volan

Un arbitru român care trebuia să oficieze la Turneul de calificare la Campionatele Europene de handbal feminin Under 17 a fost prins, în noaptea de vineri spre sâmbătă, conducând sub influenţa băuturilor alcoolice.

Blaga: În PDL am numai prieteni, nici dacă aş rămâne eu cu nea Antonie nu plec din partid

Secretarul general al PDL Vasile Blaga a declarat, sâmbătă, la Piteşti, că are "numai prieteni" în partid, adversarii săi fiind în PSD şi PNL, şi că nu va pleca din formaţiunea democrat-liberală nici "dacă ar rămâne cu nea Antonie".

Cristian Chivu nu va juca în meciul cu Bosnia

Fundaşul Cristian Chivu nu va juca în meciul pe care naţionala României îl va disputa, sâmbătă, de la ora 20.15, în compania Bosniei-Herţegovina, în preliminariile Euro-2012, din cauza unei accidentări.

FRF a făcut o plângere la UEFA pentru că arbitrii meciului cu Bosnia sunt cazati în acelaşi hotel cu membrii naţionalei gazdă

Federaţia Română de Fotbal (FRF) a făcut o plângere la UEFA în legătură cu faptul că brigada de arbitri din Spania a fost cazată înaintea meciului cu Bosnia în acelaşi hotel în care au stat şi componenţii naţionalei gazdă, informează publicaţia bosniacă 24 Sata.

Dică: Îmi voi căuta altă echipă de la vară dacă nu voi mai fi dorit de Steaua

Mijlocaşul Nicolae Dică a declarat, sâmbătă, la sfârşitul meciului amical cu Dacia Chişinău, scor 4-0, în care el a purtat banderola de căpitan, că la sfârşitul sezonului îşi va căuta altă formaţie dacă nu va mai fi dorit la gruparea "roş-albastră".

Carl Froch: Bute este numărul 1 la categoria supermijlocie, dar nu s-a luptat cu nimeni

Pugilistul britanic Carl Froch a declarat, pentru site-ul boxingfutures.com, că Lucian Bute se află pe primul loc la categoria supermijlocie, dar "nu s-a luptat cu nimeni", dându-l ca exemplu în acest sens pe cel mai recent adversar al românului, Brian Magee.

AIBA a ridicat suspendarea sportivilor români, însă a păstrat-o pe cea împotriva FR Box

Federaţia Română de Box a anunţat, sâmbătă, că Asociaţia Internaţională de Box (AIBA) a ridicat suspendarea sportivilor şi arbitrilor români, însă a păstrat sancţiunea dictată împotriva FR Box.

Mutu şi Chivu nu au participat la antrenamentul oficial dinaintea partidei cu Bosnia

Jucătorii echipei naţionale a României, Adrian Mutu şi Cristian Chivu, nu au participat, vineri, la antrenamentul oficial înaintea partidei cu Bosnia-Herţegovina, programată sâmbătă, în preliminariile Campionatului European din 2012, informează www.prosport.ro.

Hagi a acceptat o compensaţie de 250.000 de euro de la Galatasaray

Tehnicianul Gheorghe Hagi, care a încetat, vineri, colaborarea cu gruparea Galatasaray, a acceptat o compensaţie de 250.000 de euro din partea clubului turc, informează site-ul postului de televiziune TRT.

Hagi: Am făcut acest pas pentru viitorul echipei Galatasaray. Sunt trist că plec, dar nu regret

Tehnicianul Gheorghe Hagi a declarat, vineri, după încetarea colaborării cu Galatasaray, că este trist că pleacă, dar nu are regrete, şi a precizat că a făcut acest pas pentru viitorul echipei, informează cotidianul Hurriyet.

Un hoţ ne costă 2400 de lei pe lună, o campioană nu are 400

Adriana are 18 ani, voinţă şi performanţe. Ar avea un viitor în gimnastica aerobică, aşa spun antrenorii ei. Ce-i lipseşte pentru a-şi atinge ţelul? Patru milioane de lei vechi pe lună pentru cazare şi masă la internatul de la Deva. Pentru un deţinut, statul cheltuieşte 2.400 de lei noi pe lună.

Mesajul suporterilor pentru Hagi: Te vom iubi în continuare, nu te vom uita

Site-ul suporterilor echipei Galatasaray, webaslan.com, a publicat, vineri, un mesaj adresat tehnicianului Gheorghe Hagi, în care se menţionează că fanii nu îl vor uita pe român, indiferent unde va fi acesta, şi îl vor iubi în continuare.

Un alt tramvai a deraiat la Iaşi, fără a exista victime

Un tramvai a deraiat, joi seară, la Iaşi, fără a fi înregistrate victime, incidentul având loc la trei zile după ce un alt tramvai a provocat un accident soldat cu un mort şi cinci răniţi grav.

NATO va prelua comandamentul operaţiunilor militare ale coaliţiei în Libia

Ministrul turc al Afacerilor Externe, Ahmet Davutoglu, a anunţat joi, după o teleconferinţă cu omologii săi american, francez şi britanic, că NATO va prelua comandamentul operaţiunilor militare ale coaliţiei internaţionale în Libia.

Lig TV: Hagi şi-a reziliat de comun acord contractul cu Galatasaray

Gruparea Galatasaray Istanbul a ajuns la un acord cu antrenorul Gheorghe Hagi privind rezilierea contractului, în prezenţa unui notar, a informat, joi, postul Lig TV, care marţi seară anunţase că tehnicianul român a fost demis, ştirea fiind ulterior dezminţită de oficialii turci.

Contador: Probabil era nevoie să ajung la TAS pentru a-mi demonstra nevinovăţia

Rutierul spaniol Alberto Contador a declarat, joi, că are încredere în argumentele pe care le-a adus pentru a-şi susţine nevinovăţia, în cazul de dopaj în care este implicat, şi că probabil era nevoie ca dosarul să ajungă la TAS pentru ca lumea să-l creadă, informează Marca.

Hossu: Era de aşteptat ce s-a întâmplat cu Marius Petcu, este în spiritul campaniei antisindicale

Preşedintele "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că era de aşteptat ce s-a întâmplat cu Marius Petcu, acţiunea în care este vizat liderul CNSLR-Frăţia fiind în spiritul campaniei antisindicale, singura structură care se opune "reformelor aberante".

Raidurile coaliţiei, soldate cu „aproximativ 100 de morţi” în rândul civililor – oficial libian

Raidurile coaliţiei internaţionale s-au soldat cu "aproximativ 100 de morţi" în rândul civililor din Libia, de la începutul ofensivei, sâmbătă, împotriva unor obiective ale forţelor colonelului Muammar Kadhafi, potrivit unui bilanţ provizoriu prezentat joi de regimul libian.

Vatmanul care a provocat accidentul de la Iaşi va fi cercetat în libertate

Vatmanul care a provocat accidentul de la Iaşi soldat cu moartea unei persoane şi rănirea gravă a altor cinci va fi cercetat în libertate, au decis, joi seară, magistraţii Tribunalului Iaşi, bărbatul având însă obligaţia de a nu părăsi localitatea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Andrei Cristea, accidentat grav, va rata restul sezonului

Atacantul român al echipei germane Karlsruher SC, Andrei Cristea, s-a accidentat grav la genunchiul drept şi va rata restul sezonului, au anunţat, joi, oficialii clubului, citaţi de presa locală.

Rusia va organiza luna viitoare Campionatele Mondiale de patinaj artistic, în locul Japoniei

Rusia va organiza luna viitoare Campionatele Mondiale de patinaj artistic, primind acest drept din partea federaţiei internaţionale (ISU), în locul Japoniei, care nu a mai putut găzdui competiţia din cauza cutremurului care a lovit această ţară, a anunţat, joi, forul rus.

MI5: Extremişti libieni ar putea comite atentate în Marea Britanie

Serviciul britanic de informaţii interne (MI5) avertizează că imigranţi libieni intenţionează să comită atacuri teroriste în Marea Britanie drept răzbunare pentru raidurile aeriene împotriva regimului Muammar Kadhafi, informează Daily Mail.

Dănciulescu: Mutu când are o problemă revine la echipa naţională mai puternic

Atacantul dinamovist Ionel Dănciulescu consideră că Adrian Mutu revine la echipa naţională mult mai puternic de fiecare dată când are o problemă şi crede că e capabil să reuşească să se mobilizeze pentru partida cu Bosnia-Herţegovina, informează site-ul oficial al grupării "alb-roşii".

Lupescu: Cred că Mutu va juca în Bosnia

Directorul general al Federaţiei Române de Fotbal, Ionuţ Lupescu, a declarat, joi, înainte de plecarea echipei naţionale în Bosnia-Herţegovina, că atacantul Adrian Mutu, care nu a participat la ultimul antrenament din ţară, va evolua în meciul de la Zenica.

Avion al forţelor libiene distrus la sol de un avion de vânătoare francez

Un avion al forţelor libiene a fost distrus la sol, joi, imediat după aterizare, de un avion de vânătoare francez, la Misrata, oraş situat la 200 de kilometri est de Tripoli, a anunţat Statul Major al Armatei la Paris, confirmând o informaţie furnizată de un oficial american.

Imagini cu tinere în ipostaze provocatoare, în vila lui Berlusconi, publicate în presa italiană

Presa italiană a publicat o serie de imagini care par a fi de la petrecerile organizate în vila de la Arcore a premierului Silvio Berlusconi, în imagini apărând dame de companie în ipostaze provocatoare, informează Daily Mail, în ediţia electronică.