Video METEO: Weekend cu vreme în încălzire. Ploi în est şi centru

Vremea se încălzeşte de azi în toată ţara. În prima parte a zilei sunt posibile ploi slabe în est, la deal şi la munte.

280 afișări

ROMÂNIA, SÂMBĂTĂ

În a doua parte a zilei va ploua ăn vest, nord-vest şi în centru, dar ploile vor fi scurte dar vor fi însoţite de descărcări electrice. Bântul va avea intensificări în Munţii Banatului. Maximele termice se vor încadra între 24 şi 32 de grade Celsius.

ROMÂNIA, SÂMBĂTĂ NOAPTEA

La noapte mai sunt posibile ploi în averse în vestul şi centrul ţării. În rest, cerul va fi mai mult acoperit iar vântul va sufla slab şi moderat. Minimele termice vor fi cuprinse între 9 şi 19 grade Celsius, cu cele mai scăzute valori în Transilvania.

ROMÂNIA, DUMINICĂ

Duminică vremea se va menţine caldă în sudul şi centrul ţării, unde maximele vor ajunge la 32 de grade Celsius. Cerul va fi noros în vest, centru, la deal şi la munte unde sunt prognozate şi averse cu tunete şi fulgere. Vântul va avea intensificări pe crestele montane unde va atinge 80 km/h. Noaptea va fi una cu cer senin şi minime între 6 şi 20 de grade Celsius iar în Transilvania vor fi condiţii de ceaţă.

BUCUREŞTI

În Capitală vremea va fi caldă şi frumoasă în acest week-end. Temperatura aerului va ajunge la 30 de grade Celsius iar cerul va fi variabil, mai mult senin. Duminică vântul va sufla cu intensificări, iar spre seară este posibil să ploua slab. Minimele termice se vor încadra între 14 şi 16 grade Celsius. La începutul săptămânii viitoare vremea se menţine frumoasă, cu cer variabil şi vânt slab.

LITORAL

La malul mării vremea va fi frumoasă în acest week-end, cu cer mai mult senin şi vânt moderat. Temperatura aerului va ajunge la 28 de grade Celsius, iar nopţile vor fi calde cu minime de 20 de grade.

ROMÂNIA, PROGNOZĂ URMĂTOARELE 3 ZILE

Vremea rămâne frumoasă şi la începutul săptămânii viitoare, când în sud temperaturile vor ajunge la 31 de grade Celsius. În vest, centru şi la munte va ploua în averse cu descărcări electrice. Cantităţile de apă pot fi însemnate iar vântul va avea intensificări în toate regiunile. Minimele nocturne se vor încadra între 11 şi 19 grade Celsius.



 

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici