Video ŞTIRILE OREI 17.00 | 24 iulie 2019

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 17.00

92 afișări

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Constantin Buică, spune că românii din străinătate vor putea vota la primul tur al alegerilor prezidenţiale între 8 şi 10 noiembrie, iar la al doilea tur între 22 şi 24 noiembrie. Legea electorală, prin care votul în Diaspora pentru prezidenţiale este extins la trei zile, a fost promulgată marţi de preşedintele Klaus Iohannis.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat la începutul şedinţei de Guvern, că aşteaptă de la noul preşedinte al Casei de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea, soluţii pentru a rezolva "cât mai urgent" problemele din sistemul informatic de sănătate. Ciurchea a devenit preşedinte al CNAS după ce premierul l-a demis pe Răzvan Vulcănescu.

Cele două femeile deghizate în călugăriţe care au împins, la Vaslui, un bărbat pe şinele de tren, sunt cercetate pentru tentativă de omor. Ele sunt internate la Spitalul Judeţean Vaslui pentru evaluare psihiatrică.

Două noi focare de pestă porcină au fost confirmate în judeţul Galaţi, în timp ce în alte trei comune există suspiciunea prezenţei virusului. Autorităţile au decis să eutanasieze porcii din gospodăriile în care a apărut boala iar organizarea de târguri şi pieţe de animale sau păsări este interzisă.

Liderii grupurilor politice din Parlamentul European l-au avertizat pe noul premier Boris Johnson asupra efectelor economice foarte grave asupra Marii Britanii dacă se va retrage din Uniunea Europeană fără niciun acord Brexit. Johnson a declarat în mai multe rânduri că va retrage Marea Britanie din Uniunea Europeană cel târziu pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un acord Brexit.

Taguri:
ştiri,
mediafax,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici