Politic

Cristian Preda: Predoiu a cerut sprijin pentru a fi în Cabinetul Ponta I. Predoiu: Am refuzat

Cristian Preda susţine că, la formarea Cabinetului Ponta I, Cătălin Predoiu a cerut sprijin pentru a face parte din guvern, după cum sugerează şi un SMS pe care l-a primit el din eroare şi care îi era adresat lui Predoiu, în timp ce acesta susţine că i s-a propus nominalizarea, dar a refuzat.

Vizita premierului chinez în România pare a fi o strategie de divizare a UE – diplomat european

Vizita premierului chinez, Li Keqiang, la Bucureşti, unde va participa la summit-ul liderilor din China şi statele Europei Centrale şi de Est, a creat îngrijorare la Bruxelles, fiind văzută ca o strategie "divide şi cucereşte", pentru a pune presiune pe UE în disputele cu Beijingul.

Comisiile parlamentare au început avizarea bugetelor ministerelor

Comisiile parlamentare au început, joi, avizarea bugetelor ministerelor pentru anul 2014, premierul Victor Ponta anunţând, anterior, că parlamentarii USL vor rămâne în Bucureşti şi vor lucra la Parlament până când proiectul de buget pentru anul viitor este aprobat final şi promulgat.

Ponta: Parlamentarii USL rămân în Bucureşti până când bugetul este aprobat final şi promulgat

Parlamentarii USL vor rămâne în Bucureşti şi vor lucra la Parlament până când proiectul de buget pentru anul viitor este aprobat final şi promulgat, indiferent dacă preşedintele Traian Băsescu va retrimite sau nu documentul spre dezbatere parlamentară, a declarat liderul USL, premierul Victor Ponta.

PDL Arad: Primari cercetaţi penal după ce au primit fonduri de la Guvernul Ungureanu în 2012

Un număr de 40 de dosare de cercetare penală au fost deschise în Arad, în urma verificărilor făcute de Curtea de Conturi, fiind vizaţi primari şi funcţionari, după ce Guvernul Ungureanu a alocat fonduri unor edili pentru datorii, în 2012, sume cerute înapoi, ulterior, de Guvernul USL, conform PDL Arad.

Băsescu cere reexaminarea ordonanţei care permite majorarea indemnizaţiilor din AGA

Preşedintele Traian Băsescu trimite Parlamentului pentru reexaminare ordonanţa care permite majorarea indemnizaţiilor membrilor AGA ale societăţilor în care statul e acţionar majoritar, precum şi asimilarea remuneraţiilor membrilor CA cu cele din companiile cu managament privat.

Ilie Sârbu: Nu gust ironia lui Antonescu. Îl dezamăgesc, încă rezist mult că sunt vechi în politică

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat, joi, referitor la propunerea preşedintelui PNL, Crin Antonescu, ca social-democratul să conducă viitoarea comisie de anchetă Călăraşi, că nu gustă ironia acestuia şi că, de fapt, liberalul nu poartă un război cu el, ci unul "indirect".

Toader: Până acum am strâns 70 de semnături pentru moţiune. Dacă liberalii se supărau, mergea

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat, joi, că democrat-liberalii au strâns până acum doar 70 de semnături pentru o moţiune de cenzură şi că demersul ar fi avut şanse "dacă liberalii se supărau".

Ponta: Băsescu va promulga Legea referendumului, este suficient de fricos pentru funcţia sa

Preşedintele Băsescu trebuie să promulge Legea referendumului deoarece este suficient de fricos pentru funcţia sa ca să încalce Constituţia, afirmă liderul USL, premierul Ponta, adăugând că preşedintele se comportă ca un copil râzgâiat care mai vrea să mai strice jucăriile înainte să le ia părinţii.

Iliescu, despre faptul că Băsescu l-ar vota pe Antonescu: Când te laudă duşmanul, ia aminte!

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, joi, că ieşirile de nervozitate ale liderilor USL, manifestate recent, nu fac bine Uniunii, arătând că efectul acestei situaţii constă în faptul că preşedintele Traian Băsescu exploatează această slăbiciune ca să introducă elemente de zâzanie.

Iohannis: Îmi pare rău că preşedintele, ca fost primar, nu a înţeles nimic din descentralizare

Prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis a declarat, joi, că îi pare rău că şeful statului, "ca fost primar, nu a înţeles nimic din descentralizare", afirmând că este "o crimă administrativă", astfel că este "regretabil" că Traian Băsescu "nu vede sau nu doreşte să vadă" beneficiile reformei.

Corlăţean i-a spus secretarului general al MAE britanic că românii nu vor invada Marea Britanie

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, l-a primit, joi, pe secretarul general al MAE britanic, Simon Fraser, căruia i-a transmis că nu există date care să justifice temerile populaţiei şi ale unor politicieni privind un număr mare de cetăţeni români ce ar putea "invada" Marea Britanie din 2014.

Ialomiţianu, despre comisia „Călăraşi”: Acesta este un circ de care românii nu au nevoie

PDL consideră că cearta dintre PNL şi PSD pe tema comisiei în "cazul Călăraşi" reprezintă un circ de care românii nu au nevoie, un scandal cine e mai puternic în USL, a declarat deputatul Gheorghe Ialomiţianu, arătând că "baronii locali din PSD şi PNL nu-i vor lăsa pe Antonescu şi Ponta să rupă USL"

Antonescu a venit la Guvern, pentru o discuţie cu premierul. Ponta: De principiu, e de acord cu comisia de anchetă Călăraşi

Liderul PNL, Crin Antonescu, a avut o scurtă întrevedere, la Palatul Victoria, cu premierul Victor Ponta, pentru o discuţie prind proiectul de înfiinţare a comisiei de anchetă în cazul Călăraşi.

Eurodeputaţi ungari: Laszlo Tokes este victima unui „spectacol politic”

Eurodeputatul Laszlo Tokes este victima unui "spectacol politic" care are rolul discreditării şi intimidării celor care luptă pentru drepturile minorităţii maghiare, afirmă europarlamentari din cadrul partidului Fidesz, citaţi de MTI.

Ponta: Menţinem acciza de 7 cenţi la carburant. Băsescu putea să nu semneze acordul FMI, dar a semnat

Guvernul va menţine prevederile proiectului de buget pe anul viitor, inclusiv introducerea accizei de 7 euro cenţi la litrul de carburant, deoarece au fost negociate cu FMI şi CE, iar preşedintele Traian Băsescu a semnat acordul cu aceste instituţii deşi putea să nu semneze, afirmă premierul Ponta.

Vicepreşedinte PDL: Există o discuţie de a se reface Alianţa DA, care să dea preşedinte şi guvernare

Vicepreşedintele PDL Ioan Bălan, deputat de Suceava, a declarat, joi, că există o discuţie pentru refacerea Alianţei Dreptate şi Adevăr, "cea adevărată, şi nu cea pârâtă de azi", care să dea preşedinte şi guvernare de dreapta.

Ponta spune că nu are ce discuta cu Băsescu pe buget: E extrem de incoerent, a îmbătrânit, s-a băbit

Premierul Victor Ponta afirmă că nu are ce să discute cu preşedintele Traian Băsescu pe tema bugetului pentru anul viitor, deoarece şeful statului este extrem de incoerent şi nu prea ştie ce vrea, adăugând că preşedintele a îmbătrînit şi "s-a băbit".

Ponta: Susţin iniţiativa lui Antonescu privind demisia lui Băsescu, chiar dacă nu am fost consultat

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că susţine iniţiativa liderului PNL, Crin Antonescu, privind demisia preşedintelui Traian Băsescu, "chiar dacă" nu a fost consultat pe această temă.

Ponta: Numirea lui Ilie Sârbu la conducerea comisiei este o glumă. Nu toate glumele lui Antonescu sunt bune

Numirea senatorului PSD Ilie Sârbu la conducerea comisiei de anchetă în cazul Călăraşi este "o glumă", consideră premierul Victor Ponta, acesta adăugând că nu toate glumele liderului PNL, Crin Antonescu, sunt bune.

Guvernul închiriază Vila Dante Departamentului de Stat SUA, ca reşedinţă pentru şeful misiunii

Departamentul de Stat a semnat un contract cu Guvernul român pentru închirierea Vilei Dante, iar proprietatea va fi noua reşedinţă a şefului misiunii diplomatice a SUA din Bucureşti, au declarat agenţiei MEDIAFAX reprezentanţii ambasadei americane.

Antonescu: Opţiunea lui Băsescu de a mă vota în turul doi, o alegere corectă

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, răspunzând unei întrebări, că opţiunea preşedintelui Traian Băsescu de a-l vota în turul doi la prezidenţiale dacă va candida împotriva lui Victor Ponta este "o alegere corectă", menţionând însă că nu crede că USL va avea doi candidaţi.

Antonescu: Sigur că vom fi de acord cu comisia, de pe acum propun să fie condusă de Ilie Sârbu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că nimeni din PNL nu va împiedica vreo comisie de anchetă şi că "sigur" că liberalii vor fi de acord, menţionând că de pe acum propune ca aceasta să fie condusă de senatorul PSD Ilie Sârbu.

Maior: Nu dorim ca SRI să fie atras în procesul electoral care se deschide în 2014

Directorul SRI, George Maior, a declarat, joi, că nu va comenta declaraţiile privind implicarea SRI în impunerea unui candidat al PSD la prezidenţiale, precizând că nu doreşte atragerea Serviciului în acest proces electoral care se deschide în 2014.

Antonescu cere DEMISIA imediată a lui Băsescu: Este rezolvarea sănătoasă pe subiectul terenului

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că rezolvarea sănătoasă în subiectul terenului achiziţionat de către familia şefului statului ar fi demisia din funcţia de preşedinte a lui Traian Băsescu.

Maior: Nu a existat niciun acord între SRI şi NSA pe activităţi de interceptare a comunicaţiilor

Directorul SRI, George Maior, a declarat, joi, la Parlament, că nu a existat niciun acord, protocol sau înţelegere secretă între SRI, ca autoritate naţională în domeniul cercetării comunicaţiilor, şi NSA, pe activităţi de interceptare a comunicaţiilor pe teritoriul României.

Maior spune că este mulţumit de bugetul SRI pe 2014

Directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior a declarat, joi, după o audiere în Comisia parlamentară de resort, că este mulţumit de bugetul instituţiei pentru 2014, deşi este unul mai mic, dar care, printr-o planifcare riguroasă, poate să acopere exercitarea funcţiunilor SRI.

Ponta spune că Florin Georgescu i-a explicat semnificaţia unor termeni economici, ca PIB sau ESA

Lucrurile bune făcute într-un şi jumătate de guvernare se datorează lui Florin Georgescu, iar cele rele sunt contribuţia prim-ministrului şi ministrului delegat pentru buget, a afirmat, joi, Victor Ponta, la ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa prim-viceguvernatorului BNR.

Liderii PNL, în şedinţă restrânsă la sediul USL. Antonescu va ţine o conferinţă la ora 14.00 – surse

Liderii PNL s-au reunit într-o şedinţă restrânsă, cu Crin Antonescu, la sediul USL, urmând ca preşedintele PNL să suţină, la ora 14.00, o conferinţă de presă pe subiectul comisiei parlamentare de anchetă solicitată de PSD, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse liberale.

Ivan: Băsescu a făcut de două ori referendum cu alegeri, acum zice că e lovitură de credibilitate

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, susţine că Traian Băsescu "a întrecut orice limită" când a spus că organizarea unui referendum odată cu prezidenţialele ar fi atac la democraţie, el precizând că preşedintele a organizat de două ori referendum odată cu alegerile.

Constantin: Băsescu a făcut afacere bună cu terenul, dar cred că e şi puţină demagogie în orientarea lui spre agricultură

Ministrul Daniel Constantin a declarat, miercuri seară, că Traian Băsescu a făcut o afacere bună cu terenul din Călăraşi, dar este şi "puţină demoagogie" în orientarea acestuia către agricultură, el precizând că nu a vorbit despre legalitate sau ilegalitate legat de familia preşedintelui.

Daniel Constantin: Lui Antonescu nu i-a plăcut că i-am zis, legat de Kovesi, că n-am atribuţii să mă pronunţ

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin a declarat, miercuri seară, la Digi24, că i-a spus lui Crin Antonescu, legat de numirea Codruţei Kovesi la DNA, că nu are, ca preşedinte al PC, atribuţii pentru a se pronunţa pe numiri de procurori, iar acest lucru probabil nu a fost pe placul liberalului.

Băsescu, despre retragerea distincţiei în cazul Tokes: Aştept raportul Consiliului

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că aşteaptă raportului Consiliul de Onoare la Ordinului "Steaua României" înainte de a decide retragerea sau nu a distincţiei acordate lui Laszlo Tokes, menţionând că nu doreşte repetarea istoriei din cazul Corneliu Vadim Tudor.

Băsescu, despre descentralizare: România va fi răvăşită în interes electoral, e crimă administrativă

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că prin asumarea răspunderii pe Legea descentralizării, România va fi răvăşită, în interes naţional şi se dă o lovitură funcţionării instituţiilor, fiind vorba despre "o crimă administrativă".

Băsescu: Intuiesc presiune uriaşă a lui Voiculescu pe Ponta pentru ca arhiva Dunărea să stea secretă

Preşedintele traian Băsescu a declarat, miercuri, că intuieşte o presiune uriaşă a liderului conservator Dan Voiculescu pe premierul Ponta pentru ca arhiva Dunărea Operativ să nu fie desecretizată, putând exista legături cu Crescent.

Băsescu: Ştiu că George Maior are cu totul alte planuri, nu îl văd candidat la prezidenţiale

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, răspunzând unei întrebări, că nu vede posibil un scenariu în care directorul SRI, George Maior, va candida la prezidenţiale, arătând că, din câte ştie, acesta are cu totul alte planuri pentru moment.

Băsescu, despre datoria Rompetrol: Ponta vrea să fure cu mâna Parlamentului 400 milioane dolari

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că prin legea privind anularea datoriei Rompetrol, premierul Ponta vrea să fure cu mâna Parlamentului 400 de milioane de dolari.

Băsescu: Prezidenţialele simultan cu revizuirea Constituţiei, ca lovitura de stat din vara lui 2012

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că PSD doreşte referendum pentru revizuirea Constituţiei odată cu prezidenţialele pentru a pune "o maimuţă" la Cotroceni, şi a apreciat că un astfel de demers ar duce la decredibilizarea României în UE.

Corlăţean: Am trimis în Rusia propuneri privind activitatea Comisiei pentru tezaur. Aşteptăm răspuns

România a trimis la Moscova, în toamna acestui an, o serie de propuneri privind reluarea activităţii Comisiei bilaterale privind tezaurul şi aşteaptă un răspuns în acest sens de la autorităţile ruse, a declarat, miercuri seară, ministrul de Externe, Titus Corlăţean.

Băsescu: Pactul, încă în analiză. Ponta ar fi trebuit să facă doctorat pe pact, nu putea fi plagiat

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că era o şansă pentru premierul Ponta Ponta să facă un doctorat pe pactul de coabitare, pentru că sigur nu ar fi putut fi plagiat, fiind unic în istoria Uniunii Europene.