Politic

Ponta: Îl propun pe Robert Negoiţă candidat al USL la primăria Sectorului 3

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, că îl propune pe Robert Negoiţă candidat la primăria Sectorului 3 şi că liberalii sunt de acord, el precizând că săptămâna viitoare va fi făcut anunţul oficial. Preşedintele PSD a precizat că decizia formală în USL va fi luată săptămâna viitoare.

Eugen Nicolăescu: Mi-ar părea rău dacă Falcă ar veni la PNL, pentru că locul lui e la PDL

Deputatul PNL Eugen Nicolăescu a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că i-ar părea rău dacă Gheorghe Falcă ar veni în PNL, pentru că locul acestuia este în PDL, el menţionând, în acelaşi timp, că traseism politic înseamnă plecarea dinspre opoziţie spre putere.

Liderul PNL Arad: Este exclus ca Falcă să vină vreodată în viaţa sa în PNL

Preşedintele PNL Arad, Ioan Cristina, afirmă că nimeni din organizaţia judeţeană a partidului nu l-a contactat pe primarul Aradului, Gheorghe Falcă (PDL), în vederea realizării unui proiect politic de dreapta, susţinând că "este exclus ca Gheorghe Falcă să vină vreodată în viaţa sa la PNL".

Tokes: România are un deficit privind politica minorităţilor. Sogor: Autonomia politică, o soluţie

Europarlamentarul Laszlo Tokes a declarat, în plenul PE, că Slovacia şi România au un deficit în ceea ce priveşte politica minorităţilor, iar Sogor Csaba a afirmat, la rândul său, că trebuie rezolvate tensiunile minoritare, iar autonomia politică este cea mai bună soluţie.

Voinescu: Antonescu este „un Farfuridi pe invers”

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, joi, că liderul PNL Crin Antonescu este "întruchiparea stridentă a unui jalnic personaj caragialesc", un "Farfuridi pe invers" şi a arătat că "transmite un gând bun noii prietenii între principialii Ponta, Antonescu şi Frunzăverde".

Voinescu: Sunt presiuni din partea primarilor pentru fonduri. E stupid să cădem pradă tentaţiilor

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, joi, că, pe măsură ce se apropie alegerile, există presiuni din partea unor primari pentru alocarea unor fonduri pentru finalizarea proiectelor, dar sunt constrângeri bugetare şi ar fi stupid să se cadă pradă tentaţiilor electorale.

Falcă: Am fost contactat pentru o dreaptă puternică, liberalii mi-au spus că nu au încredere în PSD

Secretarul executiv al PDL Gheorghe Falcă a declarat joi că a fost "contactat pentru o dreaptă puternică", menţionând că liberalii cu care a vorbit i-au spus că nu au încredere în PSD.

INTERVIU EXCLUSIV – Cezar Preda: Legea electorală e criminală pentru România. Lumea interlopă a intrat în politică – VIDEO

Preşedintele Comisiei parlamentare de control al SRI, Cezar Preda, a declarat, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că actuala lege electorală este "criminală pentru România", el arătând că lumea interlopă a intrat în politică, iar beizadelele primesc cadou de la părinţi locuri de parlamentar.

Voinescu: Boc şi Oltean sunt decişi să meargă la Caraş-Severin pentru a evalua situaţia filialei

Liderii PDL Emil Boc şi Ioan Oltean sunt decişi să meagă la Caraş Severin pentru a vedea care este situaţia în filială, a precizat, joi, purtătorul de cuvânt al partidului, Sever Voinescu, arătând că sunt semnale că există primari care nu doresc să îl urmeze pe Sorin Frunzăverde în PNL.

Leonard Orban: Prezenţa UE la Marea Neagră nu e atât de vizibilă, vrem bani mai mulţi pentru pescuit

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat joi că în regiunea Mării Negre există numeroase iniţiative şi oportunităţi, dar "prezenţa UE nu este atât de vizibilă", el adăugând că ar fi necesară o "alocare financiară mai substanţială" în programul pentru pescuit.

Diaconescu: Vrem evaluare UE pentru proiectele de explorare şi transport de energie din Marea Neagră

Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat joi, referitor la "proiectele de exploatare şi de transport al energiei în şi prin Marea Neagră", că România doreşte o evaluare şi o abordare solidară a acestora în cadrul UE.

Liderul delegaţiei PSD din Parlamentul European: Imaginea României are de suferit din cauza atitudinii în PE a Monicăi Macovei

Liderul delegaţiei PSD din Parlamentul European, Cătălin Ivan, susţine că posibelele conflicte de interese şi infomaţii incomplete privind bugetele unor agenţii europene, semnalate de către eurodeputatul PDL Monica Macovei, sunt "acuze fără temei", el precizând că imaginea României are de suferit.

Directorul SRI: Mă miră declaraţiile lui Frunzăverde. Garantez pentru neutralitatea SRI, în orice circumstanţe

Directorul SRI, George Maior, a declarat, la România TV, că îl miră declaraţiile lui Sorin Frunzăverde referitoare la interceptarea telefoanelor, el subliniind că garantează pentru neutralitatea şi independenţa Serviciului, în orice circumstanţe, indiferent de puterea politică.

INTERVIU EXCLUSIV – Cezar Preda, despre femeile din PDL: Sunt mult mai loiale şi mai fidele, nu trădează – VIDEO

Deputatul PDL Cezar Preda a declarat, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că femeile trebuie promovate în politică, pentru că ele sunt mult mai loiale şi mai fidele, nu trădează.

George Scutaru: România se poate dota cu F16 în uz de la Olanda şi Portugalia, CSAT să răspundă clar joi

Vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, George Scutaru, a declarat că România are în prezent posibilitatea de a opta între achiziţionarea de avioane F16 în uz, aflate în dotarea forţelor olandeze şi portugheze, sau achiziţionarea de avioane F16 noi, care însă sunt prea scumpe.

Ungureanu îşi numeşte un consilier drept coordonator al mai multor instituţii

Ion Mircea Plângu, consilier de stat al premierului, a fost desemnat să coordoneze mai multe instituţii, printre care Oficiul Naţional de Combatere a Spălării Banilor şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului.

Cristian Preda: Greii din PDL au devenit cam uşori, anii ’90 au trecut. Trebuie congres după alegeri

Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că "greii din PDL au devenit cam uşori şi se îmbată cu apă rece şi aparţin unui trecut de nerecuperat", arătând că îi cheamă pe aceştia să se uite în calendar, pentru că România nu mai este în anii '90.

Cristian Preda: A-l învinui pe Ungureanu pentru fisurile din PDL este a nu vedea problema din partid

Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că actualul Guvern este mai bun şi mai credibil decât cel de anul trecut şi că premierul Mihai Răzvan Ungureanu nu este un prim-ministru care să finanţeze campanii, ci unul guvernează ţara ca independent.

INTERVIU EXCLUSIV – Preda: PDL e un animal ce are capacitatea când doar l-ai rănit să vină să te mănânce. Şi aşa va face! -VIDEO

Liderul PDL Buzău, deputat Cezar Preda, a declarat, miercuri, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că PDL este "un animal politic rănit", dar că acest partid are capacitatea ca, atunci când doar l-ai rănit, "să vină să te mănânce", el dând asigurări că "aşa va face PDL".

INTERVIU EXCLUSIV – Cezar Preda: În spaţiul politic şi în mediul de afaceri apropiat există o paranoia a interceptărilor

Preşedintele Comisiei de control SRI, deputatul PDL Cezar Preda, a declarat, miercuri, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că în spaţiul politic şi în mediul de afaceri "care se învârte pe lângă politicieni" există "o paranoia" legată de ascultarea telefoanelor.

Atanasiu: PNL e de acord să modifice Constituţia, dar nu în interesul locatarului de la Cotroceni

Preşedintele PNL Alba, Teodor Atanasiu, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că liberalii sunt dispuşi să discute despre modificarea Constituţiei doar după alegerile parlamentare şi sunt de acord să facă modificări "în interesul cetăţeanului, nu al locatarului de la Cotroceni".

INTERVIU EXCLUSIV – Cezar Preda: PDL să-şi aleagă lidership de campanie, în frunte cu Blaga, fără schimbarea lui Boc

Deputatul PDL Cezar Preda a declarat, miercuri, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că pentru a reuşi în alegeri, PDL trebuie să îşi aleagă o echipă care să conducă partidul în campanie, în fruntea căreia să fie Vasile Blaga, acest lucru neimplicând schimbarea actualului preşedinte al PDL.

Antonescu: Boc e caraghios, seamănă cu „Ali Comicul”, ministrul propagandei al lui Saddam Hussein

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că preşedintele PDL, Emil Boc, seamănă, judecând după discursului acesta despre plecarea lui Sorin Frunzăverde, cu Mohammad Said Sahhaf, cunoscut şi ca "Ali Comicul", celebrul ministru al propagandei al lui Saddam Hussein.

Curtea Constituţională: Se impunea iniţierea unui nou proiect de Lege a lustraţiei

Curtea Constituţională (CC) arată că în cazul Legii lustraţiei - declarată neconstituţională în ansamblul său în iunie 2010 - se impunea iniţierea unui nou proiect de lege sau a unei noi propuneri legislative care să parcurgă toate fazele procesului legislativ.

INTERVIU EXCLUSIV – Preda: Cei care au venit în PDL când era la 30 la sută, să lase greii să-l scoată din criză -VIDEO

Liderul PDL Buzău, deputatul Cezar Preda, a declarat, miercuri, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că dacă democrat-liberalii vor aplica în continuare "poziţia struţului", s-au "nenorocit", el susţinând că aceia care au venit când partidul era la putere trebuie să lase "greii" să scoată PDL din criză.

Antonescu: Dacă USL va avea majoritate la Senat, vom opri protestul parlamentar, vom ataca

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că opoziţia va renunţa la protestul parlamentar dacă prin plecarea din PDL a parlamentarilor de Caraş-Severin, apropiaţi de Sorin Frunzăverde, se va ajunge la o majoritate a USL la Senat.

CSAT discută joi despre Summit-ul NATO şi activitatea MAI din perspectiva resurselor umane

CSAT se întruneşte, joi, la Cotroceni, pentru a discuta despre mandatul României la Summitul NATO, activitatea MAI din perioada 2007-2011 în legătură cu resursele umane, rezultatele activităţilor de combatere a evaziunii fiscale şi a infracţiunilor din porturile maritime.

INTERVIU EXCLUSIV – Cezar Preda: Premierul Ungureanu e responsabil de ce se întâmplă în ultimele zile în PDL – VIDEO

Liderul PDL Buzău, deputatul Cezar Preda, a declarat, miercuri, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că pentru situaţia în care se află acum PDL este responsabilă actuala conducere a partidului, în frunte cu preşedintele Emil Boc, dar că premierul Ungureanu a contribuit la reacţiile din ultimele zile.

Boc: Berceanu, Videanu, Blaga sunt PDL-ul adevărat, au în sânge crezul PDL

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, miercuri, că Radu Berceanu, Adriean Videanu, Vasile Blaga şi Cezar Preda sunt oameni care au fost întotdeauna alături de partid, sunt "PDL-ul adevărat", niciodată nu au fost puşi deoparte şi au "în sânge crezul PDL".

Blaga: M-aş fi aşteptat ca o parte importantă din conducerea partidului să fi fost azi la Reşiţa

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, afirmă că are "o dublă dezamăgire" privind plecarea lui Sorin Frunzăverde din PDL, spunând că îi pare rău pentru acest lucru şi că s-ar fi aşteptat "ca o parte importantă din conducerea partidului să fi fost azi-dimineaţă la Reşiţa".

Boc: Am greşit când am acceptat la Congres ca Frunzăverde să facă parte din conducerea de vârf a PDL

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat miercuri că a greşit atunci când a acceptat, la Congresul PDL, ca Sorin Frunzăverde să facă parte din conducerea de vârf a partidului şi a respins toate argumentele invocate de Frunzăverde pentru a pleca din PDL.

Senator PDL: Varianta de vot mixt, cu liste de compensare judeţeană, agreată şi de parlamentari USL

Prim-vicepreşedintele PDL Suceava, senatorul Orest Onofrei, a declarat, miercuri, că o variantă de vot mixt cu liste de compensare judeţeană la alegerile parlamentare va putea respecta şi decizia Curţii Constituţionale şi este agreată şi de parlamentari din PNL şi PSD.

COMENTARIU: „Ayatollahul” (Frunzăverde) din tărâmul de sud-vest

Departe de Bucureşti, în habitatul său din sud-vest, lui Sorin Frunzăverde i se spune "ayatollahul". Este şi va fi un lider local care a depăşit de multă vreme condiţia mai pripernicită de "baron".

Boc: PDL este şi rămâne unit şi va guverna şi după 2012

Preşedintele PDL, Emil Boc, a susţinut, miercuri, că "PDL este şi rămâne unit", îşi va îndeplini obiectivele la alegerile locale şi parlamentare şi va guverna şi după anul 2012.

Boc: Frunzăverde a abandonat şi a trădat două crezuri scrise şi nescrise ale pedeliştilor adevăraţi

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, miercuri, că Sorin Frunzăverde "a abandonat şi a trădat două crezuri scrise şi nescrise ale pedeliştilor adevăraţi", primul aflându-se scris chiar în imnul partidului, respectiv "Vântul bate, apa trece, pietrele rămân".

Deputat PDL: Nu văd oportunitatea unui congres, pentru că suntem într-un calendar electoral

Deputatul PDL Nicuşor Păduraru a declarat, miercuri, că nu este oportună organizarea unui Congres al PDL după plecarea prim-vicepreşedintelui Sorin Frunzăverde, deoarece partidul este într-un calendar electoral, dar a arătat că este necesară o discuţie după alegerile locale.

Prefecţii judeţelor Hunedoara, Alba şi Sălaj spun că nu vor candida la alegerile locale

Prefectul judeţului Hunedoara, Ştefan Dezmeri, cel din Alba, Ştefan Bardan, şi cel al judeţului Sălaj, Alexandru Vegh, afirmă că nu vor candida la alegerile locale din luna iunie a acestui an. El a afirmat că deja s-a început organizarea alegerilor locale din iunie.

Frunzăverde: România e stat poliţienesc. Ne e frică şi să vorbim la telefon

Sorin Frunzăverde a declarat, miercuri, că România este "un stat poliţienesc", în care îţi pui problema dacă nu ai telefonul ascultat sau chiar dacă nu există înregistrări ambientale, subliniind că nu se referă la înregistrările făcute de presă.

Frunzăverde: N-am discutat de alte plecări din PDL, dar e posibil ca unii să mă urmeze

Preşedintele CJ Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, a declarat, miercuri, că nu a provocat discuţii despre eventuala plecare din PDL a altor membri, dar a apreciat că este posibil ca unii să considere firesc gestul său şi să-i urmeze exemplul.

Frunzăverde: USL e o alianţă conjuncturală

Sorin Frunzăverde a apreciat miercuri, în conferinţa de presă în care şi-a anunţat demisia din PDL şi candidatura la CJ Caraş-Severin din partea PNL, că "USL este o alianţă conjuncturală", el apreciind însă, răspunzând unei întrebări, că "o conjunctură poate să dureze şi opt ani".