Politic

Gabriela Firea susţine că Nicuşor Dan „omoară cultura” prin tăierea bugetului acordat teatrelor din Bucureşti

Fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, spune că în ultimii doi ani bugetele teatrelor din Bucureşti au fost tăiate drastic, iar unii dintre actori nu au mai fost plătiţi de luni bune.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se adresează azi Parlamentului României

Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski se adresează azi Parlamentului României. În urma discuţiilor oficiale, discursul va avea loc în cursul serii.

Viktor Orbán şi-a ales noua ţintă: nu este Vladimir Putin

În discursul susţinut duminică seara, după anunţarea rezultatelor alegerilor din Ungaria, Viktor Orbán l-a numit printre adversarii săi pe preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, relatează agenţia MTI.

Talibanii se dezic de droguri. Recoltarea macului va fi interzisă prin lege. Cum a devenit Afganistanul cel mai mare producător de opiu la nivel mondial

Guvernul taliban din Afganistan a anunţat interzicerea recoltării macului. Noua măsură vrea să combată traficul de droguri internaţional, ţara fiind cunoscută drept cel mai mare exportator de opiu la nivel mondial şi să spele imaginea Afganistanului de narco-stat. Interdicţia aminteşte de guvernarea anterioară a talibanilor de la sfârşitul anilor ’90, când producţia de mac a […]

Statele Unite suplimentează ajutorul către Republica Moldova pentru a putea susţine influxul de refugiaţi ucraineni

Aproape 400.000 de refugiaţi au fugit deja din Ucraina prin Republica Moldova şi aproximativ un sfert dintre ei au rămas în micuţa ţară. Însă acest fapt pune presiune pe sistemul medical şi social moldovenesc. Republica Moldova nu are o infrastructură modernă adaptată să răspundă eficient situaţiilor de criză. „Statele Unite vor oferi Republicii Moldova aproximativ […]

Viktor Orban proclamă o victorie „uriaşă”, „vizibilă de la Bruxelles”, în scrutinul din Ungaria

Partidul Fidesz (dreapta), al premierului în funcţie Viktor Orban, s-a clasat pe primul loc în scrutinul parlamentar din Ungaria, cu peste 53% din voturi, liderul de la Budapesta salutând o victorie electorală "uriaşă", "vizibilă de la Bruxelles".

Aleksandr Vucici a obţinut un nou mandat de preşedinte al Serbiei – proiecţii

Preşedintele în funcţie al Serbiei, Aleksandr Vucici, este creditat cu 59,8% din voturi în scrutinul prezidenţial, potrivit proiecţiilor realizate de institutele Ipsos şi CeSID pe baza sondajelor efectuate la ieşirea de la urne, informează agenţia Reuters.

Războiul din Ucraina, ziua 39. Masacru în oraşul Bucha. Ruşii au torturat şi ucis deliberat civili. UE lansează hashtagul #BuchaMassacre şi promite că vor fi sancţiuni. Liderii mondiali condamnă scenele din Bucha

UPDATE 23:55 Locuitorii din regiunea Doneţk sunt îndemnaţi să părăsească regiunea din cauza ameninţării escaladării situaţiei militare. Acest lucru a fost declarat de şeful OVA, Pavlo Kirilenko. „Nu doar în apropierea liniei de demarcaţie, ci şi întregii populaţii, le recomandăm insistent să plece. Oferim tot transportul necesar pe anumite rute şi indicăm clar cum, în […]

Nicolae Ciucă: Crimele îngrozitoare comise în Ucraina de soldaţii ruşi trebuie judecate şi pedepsite

Crimele îngrozitoare comise în Ucraina de soldaţii ruşi trebuie judecate şi pedepsite, este de părere premierul Nicolae Ciucă.

Rezultate parţiale: Partidul lui Viktor Orban este pe primul loc în scrutinul parlamentar din Ungaria

Partidul Fidesz (dreapta), al premierului în funcţie Viktor Orban, se clasează pe primul loc în scrutinul parlamentar din Ungaria, la o diferenţă semnificativă de alianţa de opoziţie Uniţi pentru Ungaria, condusă de Péter Márki-Zay, potrivit rezultatelor parţiale.

Flutur: Remanierile nu se anunţă cu 2 săptămâni înainte. Poate consulţi măcar liderii

Întrebat, duminică seara, după anunţul lui Dan Vîlceanu, care vrea să plece şi de la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, dacă vor urma şi alte schimbări în Guvern, cerute de PNL, Flutur a spus: „am văzut şi eu anunţul domnului Vîlceanu pentru că şi-a dat demisia din funcţia de secretar general şi a anunţat că […]

Gheorghe Flutur: Iniţiativa schimbării lui Cîţu a pornit din sud. Starea de spirit era aprinsă

Preşedintele interimar al PNL declară că iniţiativa schimbării lui Florin Cîţu a pornit de la filialele din sud. „Starea de spirit din ultima vreme era destul de aprinsă şi erau nişte nemulţumiri”, spune Gheorghe Flutur, potrivit căruia PNL va închide „foarte repede” acest subiect.

Prim-vicepreşedintele PNL Iulian Dumitrescu, despre congresul PNL din 2021: Un fel de poveste Iliescu-Vadim, am ales răul cel mai mic

Prim-vicepreşedintele PNL Iulian Dumitrescu a afirmat, duminică, la Consiliul Naţional al partidului, că în 2021, la congres, liberalii au fost „ într-un fel de poveste Iliescu-Vadim”: „Între două rele am ales răul cel mai mic”.

Alina Gorghiu: Mă aştept ca Nicolae Ciucă să-şi depună candidatura pentru preşedinţia PNL. Sigur că o susţin

Florin Cîţu nu ar trebui schimbat din funcţia de preşedinte al Senatului, după ce a demisionat de la şefia PNL, iar Nicolae Ciucă ar trebui să-şi depună candidatura pentru funcţia de lider PNL, spune senatorul Alina Gorghiu: „Sigur că voi susţine această candidatură”.

Bode, după sedinţa Consiliului PNL: Avem nevoie de un lider puternic, obişnuit să gestioneze lupte dure

Partidul Naţional Liberal are nevoie de „un lider puternic care înţelege complexitatea situaţiei, care acţionează strategic şi care este obişnuit să gestioneze lupte dure”, a spus în şedinţa Consiliului Naţional al PNL Lucian Bode.

Gheorghe Flutur, preşedinte interimar al PNL. Congresul va fi pe 10 aprilie

Prim-vicepreşedintele PNL Gheorghe Flutur este noul preşedinte interimar al partidului, iar Lucian Bode a preluat interimar funcţia de secretar general al formaţiunii, au decis, duminică, liderii BPN. Congresul va fi convocat pe 10 aprilie şi va fi organizat la Palatul Parlamentului.

Liderii PNL s-au reunit în şedinţă pentru a convoca congresul partidului. Noul preşedinte interimar al partidului este Gheorghe Flutur

Şedinţa BPN al PNL a început, duminică la Palatul Parlamentului, liderii liberali urmând să se întrunească, de la ora 12.00 în Consiliul Naţional pentru a convoca un congres pentru alegerea unei noi conduceri, după ce, sâmbătă, preşedintele partidului şi secretarul general au demisionat.

Iohannis, de Ziua NATO: Consolidarea capacităţii de apărare reprezintă, în continuare, o prioritate

Consolidarea capacităţii de apărare reprezintă, în continuare, o prioritate a României, reflectată şi de decizia de a creşte cheltuielile destinate apărării de la 2 la 2,5% din PIB începând cu anul 2023, arată preşedintele Klaus Iohannis, în mesajul transmis cu ocaazia Zilei NATO.

Premierul Nicolae Ciucă, cu prilejul Zilei NATO: „Pregătim cea mai amplă transformare a conceptului de apărare NATO”

Pe termen lung, se pregăteşte cea mai amplă transformare a conceptului de apărare a NATO, precum si a Armatei Romane odata cu cea a aliantei, spune premierul Nicolae-Ionel Ciucă în mesajul prilejuit de Ziua NATO în România.

Marea Britanie a găsit o soluţie practică pentru a-şi proclama independenţa energetică

Marea Britanie ar putea construi până la şapte noi centrale nucleare ca parte a unui plan de extindere a reţelei naţionale. După invazia Rusiei în Ucraina, preţurile la energie au crescut, astfel că statele lumii caută soluţii pentru noua criză. „Este posibil avem construite şase sau şapte noi atomocentrale în Marea Britanie până în 2050”, […]

Ucraina semnalează avansarea negocierilor cu Rusia / Kremlinul anunţă că discuţiile rămân complicate

David Arahamia, unul dintre membrii delegaţiei Ucrainei, a anunţat, sâmbătă seară, că negocierile cu Rusia au avansat, subliniind că aşteaptă confirmări scrise din partea Moscovei la chestiuni care au fost deja acceptate ca principiu, în timp ce Kremlinul a semnalat că discuţiile rămân complicate.

Războiul din Ucraina, ziua 38. Rusia începe mobilizarea trupelor în Transnistria. Trupele ucrainene au recucerit peste 30 de oraşe în Kiev. O întâlnire dintre cei doi lideri ar putea avea loc în Turcia

UPDATE 23:15 Deminarea oraşelor şi satelor din regiunea Kiev va dura cel puţin 10 zile Până la ora 6.00, marţi, 5 aprilie, se impune o oprirea accesului în toate aşezările eliberate în care se aflau forţele de ocupaţie. Acest lucru se face astfel încât specialiştii să poată evalua amploarea lucrărilor, să aducă ordine acolo. După aceea, […]

O întâlnire a liderilor Rusiei şi Ucrainei va avea loc, cel mai probabil, în Turcia – Interfax

Locul de desfăşurare a unei întâlniri între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul ucrainean Volodymyr Zelenskiy ar fi cel mai probabil Turcia, a declarat sâmbătă un negociator ucrainean, citat de Interfax Ucraina.

InSecuritate. Anatol Şalaru, fost ministru al apărării în R. Moldova: Putin se va opri acolo unde va fi oprit de cei care au azi puterea în lume

Anatol Şalaru, fost ministru al Apărării în R. Moldova, afirmă că dacă Vladimir Putin va pierde războiul cu Ucraina, acesta nu va da înapoi şi va merge mai departe, misiunea de a-l opri revenind celor care conduc azi lumea.

Ultimul aliat a lui Ciţu. Dan Vîlceanu va demisiona de la Ministerul Investiţiilor

Dan Vîlceanu spune că vrea să plece şi de la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, după ce vineri afirma că îşi dă demisia din funcţia de secretar general al PNL.

Dan Vîlceanu îşi dă demisia din funcţia de secretar general al PNL

Dan Vîlceanu îşi dă demisia din funcţia de secretar general al PNL

(VIDEO) Declaraţiile fostului preşedinte PNL, Florin Cîţu

Declaraţiile lui Florin Cîţu, preşedintele Senatului României, după ce şi-a dat demisia de la şefia Partidului Naţional Liberal

Cîţu: Dacă nu se prezintă nimeni la şedinţă constat că nu e cvorum

Dacă nu se prezintă nimeni la şedinţă constat că nu e cvorum, spune sâmbătă Florin Cîţu, înaintea şedinţei pe care a convocat-o, în opoziţie cu majoritatea liderilor judeţeni carer îi cer demisia de la şefia partidului.

Florin Cîţu a demisionat de la conducerea Partidului Naţional Liberal

Florin Cîţu a anunţat, sâmbătă, că a demisionat de la conducerea PNL.

EXCLUSIV. Azi, InSecuritate, cu Anatol Şalaru, fost ministru al Apărării în Republica Moldova, de la ora 19.00, pe SMART TV, şi de la ora 21.00, pe Aleph News

Bogdan Nicolae şi invitatul său, Anatol Şalaru, fost ministru al Apărării în R. Moldova, vor discuta astăzi despre războiul Rusia-Ucraina, cât va mai dura, unde se va opri Vladimir Putin, cine sau ce îl va putea opri.

Ion Cristoiu, despre războiul fulger din PNL: Va fi un eveniment în această vară legat de Iohannis / Rapiditatea cu care se desfăşoară evenimentele arată că şi Cîţu va ceda

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că războiul fulger, declanşat în PNL pentru debarcarea lui Florin Cîţu şi fără o minimă opoziţie în partid, este legat de candidatura la alegerile prezidenţiale a premierului Nicolae Ciucă, pentru care preşedintele Iohannis vrea să securizeze postul de lider al liberalilor în  perspectiva unei posibile retrageri a şefului statului din această […]

Rusia îşi va întări graniţa de vest. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului explică mişcarea

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat vineri că preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat armatei să întărească graniţele de vest ale ţării, astfel încât nimeni să nu se gândească vreodată să lanseze un atac. Peskov a declarat pentru un post de televiziune din Belarus că naţiunile neprietene îşi întăresc potenţialul militar în […]

MAE regretă neîntrunirea consensului pentru extinderea mandatului Misiunii Speciale OSCE în Ucraina

MAE îşi exprimă regretul faţă de neîntrunirea consensului pentru extinderea mandatului Misiunii Speciale de Monitorizare (MSM) a a OSCE în Ucraina, din cauza opoziţiei Federaţiei Ruse.

SUMMIT UE-China | Xi Jinping i-a îndemnat pe liderii UE să nu amplifice tensiunile cu Rusia

Preşedintele chinez, Xi Jinping, i-a îndemnat pe liderii Uniunii Europene, în cursul summitului în format online desfăşurat vineri, să nu amplifice tensiunile cu Rusia şi a cerut crearea unui cadru internaţional care să prevadă garanţii de securitate pentru toate părţile.

Kuleba: Forţele ruseşti „nu sunt suficient de puternice” pentru a ataca Ucraina pe toate fronturile

Ministrul ucrainean de externe, Dmytro Kuleba, a declarat vineri pentru CNN că el crede că are loc o regrupare a trupelor ruseşti, deoarece „nu pot susţine presiunea” pentru a continua un atac asupra Ucrainei de pe trei fronturi.

Guvernul Germaniei analizează posibilitatea de a expulza numeroşi diplomaţi ruşi

Guvernul Germaniei analizează posibilitatea de a expulza numeroşi diplomaţi ruşi suspectaţi de activităţi de spionaj, în contextul tensiunilor dintre Occident şi Rusia din cauza invaziei în Ucraina, afirmă oficiali guvernamentali de la Berlin citaţi de publicaţia Süddeutsche Zeitung.

Războiul din Ucraina, ziua 37. Ruşii fac prăpăd în urma lor. Luptele continuă în sudul şi estul ţării. Universitatea Naţională Karazin din Harkov, distrusă. Ucraina nu recunoaşte atacul la depozitul cu combustibil. După rugăciunea de vineri, Erdogan i-a telefonat lui Putin. Primul militar rus ucis de radiaţii de la centrala nucleară de la Cernobîl

UPDATE 21:10 Kiev dă explicaţii: Nu am atacat depozitul de petrol din Belgorod Un înalt oficial de securitate ucrainean a negat acuzaţiile Moscovei că Kievul ar fi responsabil pentru atacul asupra unui depozit de petrol din oraşul rus Belgorod. „Din anumite motive, ei spun că am fost noi, dar, conform informaţiilor noastre, acest lucru nu […]

Firea: „Doi din cei şapte copii ai familiei Furdui, luaţi de serviciile sociale din Germania, acasă”

Apar primele rezultate concrete în urma demersurilor iniţiate de autorităţile române în cazul familiei Furdui, ai cărei copii au fost preluaţi, anul trecut, de serviciile sociale din Germania, în urma unor acuzaţii de abuz, anunţă Gabriela Firea: doi dintre cei şapte copii s-au întors la familie.

Clotilde Armand: Bugetul a fost votat. PNL şi PSD au înţeles că totul e legal, după 11 şedinţe

Proiectul de buget al Sectorului 1 pe anul 2022 a fost votat vineri, anunţă primarul Clotilde Armand: „Consilierii PNL - PSD au înţeles că este legal totul, după unsprezece şedinţe”.

Ciucă: Sute de facturi au fost introduse în sistem în prima zi de aplicare opţională e-Factura

Primele sute de facturi au fost introduse vineri în sistemul naţional de facturare electronică, în prima zi de aplicare opţională e-Factura în relaţia firmelor cu partenerii de afaceri, arată premierul Nicolae Ciucă.