Politic

Florin Cîţu: MF-PSD confimă că Ciolacu şi PSD au minţit. Ajunge

„Primul lucru pe care PNL trebuie să-l facă atunci când preia MF de la PSD este să arate public cum a fost subminată economia naţională, iar Ciolacu să la ceară scuze românilor pentru că i-a sărăcit”, afirmă fostul premier Florin Cîţu, senator PNL.

Tomac: cine vrea să aducă în discuţie o aderare Schengen înainte de 2025 nu înţelege mecanismele UE

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, susţine că intrarea României în spaţiul Schengen în prima parte a anului viitor nu este posibilă. Oricine încearcă să aducă în discuţie o aderare mai devreme de 2025 nu înţelege mecanismele Uniunii Europene, a scris liderul PMP pe Facebook.

Incident sângeros petrecut la un punct de trecere a frontierei dintre Afganistan şi Pakistan. Ciocnirile violente s-au soldat cu şapte decese şi mai mulţi răniţi

Şase civili pakistanezi şi un soldat afgan au fost ucişi duminică într-un punct de trecere a frontierei dintre cele două ţări, informează Reuters.

Mike Pompeo consideră apropierea Arabiei Saudite de China rezultat al politicii ineficiente a SUA

Vizita efectuată în Arabia Saudită de preşedintele Chinei, Xi Jinping, este rezultatul politicii ineficiente a Administraţiei de la Washington, afirmă fostul secretar de Stat american Mike Pompeo, conform site-ului Axios.com.

Războiul din Ucraina, ziua 291. Oficial ucrainean: Rusia îşi intensifică activitatea militară în Mariupol / Preşedintele rus Vladimir Putin ar putea folosi negocierile cu Ucraina ca acoperire pentru a reînarma şi recruta soldaţi ruşi, spune ministrul britanic de Externe / Marina ucraineană a reperat opt nave de război ruseşti în misiune de luptă în Marea Neagră

UPDATE 23:00 Statul Major General: Rusia obligă ucrainenii să primească paşapoarte ruseşti în regiunea ocupată Zaporizhzhia UPDATE 22:20 Portul ucrainean Odesa nu a funcţionat duminică  Anunţul a fost făcut de ministrul Agriculturii din Ucraina, Mykola Solsky, care a spus însă că nu se aşteaptă la suspendarea exporturilor de către comercianţi. Toată infrastructura necritică din Odesa […]

Dacian Cioloş: „Subiectul Schengen nu este închis. Preşedintele Iohannis şi premierul bulgar trebuie să-i ceară lui Charles Michel şi Preşedinţiei cehe să introducă subiectul pe agenda Consiliului European de săptămâna viitoare”

„Subiectul Schengen nu este închis. Cred că subiectul trebuie ţinut pe agenda europeană. Trebuie căutată o soluţie politică până la sfârşitul anului. Nu trebuie lăsat Schengen pentru anul viitor. Ce s-a întâmplat pe Schengen a arătat o fractură europeană. Unitatea Europei va fi pe agenda Consiliului European de săptămâna viitoare. Preşedintele Iohannis şi premierul bulgar […]

Negrescu: Consiliul European poate să discute despre aderarea României la spaţiul Schengen

Consiliul European poate să discute despre aderarea României la spaţiul Schengen la solicitarea ţării noastre, cu acordul Preşedintelui Consiliului European şi a Preşedinţiei Consiliului UE, a afirmat duminică europarlamentarul Victor Negrescu.

Preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Ignazio Cassis, vine luni în vizită în România

Preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Ignazio Cassis, face luni în vizită oficială în România. El va fi primit la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis.

Cea mai mare parte a Odesei a rămas fără curent electric în urma bombardamentelor ruseşti

Cea mai mare parte a oraşului Odesa şi părţi din regiunea cu acelaşi nume au rămas sâmbătă fără energie electrică în urma bombardamentelor ruseşti asupra instalaţiilor de infrastructură energetică, potrivit unuia dintre principalii furnizori de electricitate din Ucraina, DTEK, citat de CNN.

Războiul din Ucraina, ziua 290. Poliţia ucraineană, nou bilanţ despre crimele de război comise de ruşi / Ruşii au bombardat o maternitate / Bulgaria va oferi pentru prima dată asistenţă militară Ucrainei / Rusia a lansat peste o mie de drone şi rachete / Ucraina a respins atacurile invadatorilor

UPDATE 23:10 Yan Rachinski, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, denunţă „războiul nebunesc” al lui Putin  UPDATE 20:30 Germania refuză să trimită sisteme de apărare antiaeriană Patriot Ucrainei. Ce motiv invocă  Înaltul oficial german din domeniul Afacerilor externe, Tobias Lindner, a declarat joi că Germania nu are acces liber la sistemele Patriot fabricate în SUA şi […]

MAE: nouă reuniune în cadrul programului ,,Dialog cu diaspora pe teme consulare – 2022”

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că vineri, 9 decembrie 2022, a avut loc o nouă reuniune din cadrul programului ,,Dialog cu diaspora pe teme consulare - 2022”, în format fizic, la Bruxelles, cu reprezentanţi ai mediului asociativ românesc din Regatul Belgiei.

Alianţa se crapă în provincie: PNL Galaţi propune scoaterea UDMR de la guvernare

Comitetul de Coordonare Judeţean al PNL Galaţi a votat propunerea preşedintelui filialei, deputatul George Stângă, de excludere a UDMR de la Guvernare.

Ce program şi-a făcut Petre Daea la Bruxelles

Ministrul Agriculturii Petre Daea va participa duminică şi luni, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit, unde se va discuta, printre altele, despre situaţia pieţei, bunăstarea animalelor şi utilizarea durabilă a pesticidelor.

Presa de stat din Rusia laudă victoria lui Putin din schimbul de prizonieri. Ce a declara Viktor Bout la revenirea în ţara natală

Presa de stat rusă l-a lăudat pe preşedintele Vladimir Putin pentru că a „câştigat” un schimb de prizonieri cu Statele Unite, după ce a predat-o pe jucătoarea de baschet americană Brittney Griner în schimbul renumitului traficant de arme Viktor Bout. „Toată lumea va uita mâine de Griner. Viaţa lui Bout abia la început”, a declarat […]

NYT: Liderul Chinei iese din izolarea diplomatică / Vizita lui Xi în Arabia Saudită relevă competiţia cu SUA

Vizita preşedintelui Chinei, Xi Jinping, în Arabia Saudită evidenţiază noile ambiţii ale Beijingului în competiţia cu Washingtonul, după ani în care liderul chinez a stat în izolare diplomatică, pe fondul preocupărilor privind pandemia, comentează cotidianul The New York Times.

Ciucă: La Consiliul JAI, Europa a fost împreună cu România, dar Austria a fost împotriva Europei

Europa a fost împreună cu România, dar Austria a fost împotriva Europei, spune premierul Nicolae Ciucă, după votul dat în Consiliul JAI. Ciucă promite că nedreptatea va fi îndreptată.

Motivul pentru care vicepreşedintele UE, Eva Kaili, a fost arestată la Bruxelles. Poliţia belgiană o interoghează

Unul dintre vicepreşedinţii UE, Eva Kaili, a fost arestată vineri seara la Bruxelles de poliţia care investighează presupusele activităţi de lobby ale gazdei Cupei Mondiale, Qatar, în Parlamentul European, potrivid Daily Mail.

OFF/ON THE RECORD, 11 decembrie 2022. Invitat, ora 21.55: Dacian Cioloş, europarlamentar, lider REPER

România a ratat din nou aderarea la spaţiul Schengen, un „obiectiv strategic” al ţării, potrivit preşedintelui Klaus Iohannis. Cum au reuşit politicienii români să rateze din nou obiectivul strategic al ţării, unde a greşit România, ce strategie a avut, cât de bine a negociat, ce probleme a generat Austria la nivel european, de ce au […]

Ion Cristoiu, despre eşecul Schengen: Austria avea suficienţi spioni aici ca să ştie ce pregătim noi/ Ai noştri şi-au luat adio de la Schengen în vecii vecilor, amin!

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că respingerea admiterii României în Schengen a fost rezultatul unui joc politic în care liderii marilor puteri au evitat să intervină public în favoarea Bucureştiului pentru că, din cauza imaginii noastre proaste, ar fi pierdut electoral în ţările lor.

Sesiunea Justiţie a JAI:România sprijină protecţia mediului şi confiscarea activelor din infracţiuni

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a participat, vineri, la sesiunea Justiţie a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne, care a avut loc la Bruxelles. Miniştrii Justiţiei din statele membre au adoptat proiectul Directivei privind protecţia mediului prin intermediul dreptului penal.

PSD îi îndeamnă pe români să cumpere doar produse româneşti

PSD a îndemnat românii "SĂ CUMPERE ROMÂNEŞTE! " încă dinainte de votul pentru admiterea României în Schengen.

Proiectul bugetului de stat pentru 2023 a intrat în procedură parlamentară

Proiectul bugetului de stat pentru 2023 a intrat în procedură parlamentară. Membrii conducerii celor două camere ale Legislativului stabilesc, vineri seara, calendarul de adoptare.

Cioloş: Să se ridice miza de la întâlnirea miniştrilor de Interne la cea a şefilor de stat

Aderarea României la Spaţiul Schengen nu este un subiect închis, iar preşedintele Klaus Iohannis poate să îl redeschidă în zilele următoare, punându-l pe agenda Consiliului European de săptămâna viitoare, afirmă eurodeputatul Dacian Cioloş.

Fost ministru: Votul din Consiliul JAI este o înfrângere a întregii clase politice

Votul din Consiliul JAI este o înfrângere a întregii clase politice din România, care, din 2011, a acceptat, fără să se impacienteze, situaţia „ingrată”, spune, vineri, fostul ministru al Apărării, Vasile Dîncu. El mai spune că este şi un eşec al dreptei româneşti.

Ciucă, despre boicotarea companiilor austriece: Este o decizie individuală

Este o decizie individuală, spune premierul Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, despre faptul că unii dintre români şi-au închis conturile din băncile deţinute de companii austriece.

Nicolae Ciucă, despre eşecul aderării României la Schengen: Nu căutăm vinovaţi în ţară

Premierul Nicolae Ciucă a spus vineri că nu caută vinovaţi în ţară după eşecul aderării României la spaţiul Schengen.

Ciucă, despre Schengen: Decuplarea de Bulgaria, o măsură pe care trebuie să o analizăm

Premierul Nicolae Ciucă a spus că România va continua demersurile pentru aderarea la spaţiul Schengen şi că va fi analizată şi posibilitatea decuplării de Bulgaria.

Bode, despre moţiunea Forţei Drepte şi USR: Nu ar fi prima moţiune

„Nu ar fi prima moţiune”, spune ministrul de Interne, Lucian Bode, despre intenţia Opoziţiei de a depune moţiune împotriva sa. El afirmă că „structurile MAI şi-au făcut datoria”.

Care sunt scenariile privind aderarea României la Schengen

„Deocamdată rămânem în acest scenariu, cu posibilitatea punerii pe ordinea de zi la următorul Consiliu JAI, din martie, sau la orice alt Consiliu extraordinar”, a spus vineri Lucian Bode, ministrul de Interne.

Preşedintele Austriei critică guvernul pentru că a blocat intrarea României şi Bulgariei în Schengen

Preşedintele austriac Alexander Van der Bellen a declarat vineri că regretă decizia guvernului de a bloca aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.

USR şi Forţa Dreptei, moţiune împotriva lui Bode: Nu poate rămâne fără de consecinţă acest rateu

Parlamentarii din Forţa Dreptei şi USR vor depune, luni, o moţiune împotriva ministrului Lucian Bode, „pentru eşecul înregistrat în procesul de aderare la Schengen”.

AUR cere o poziţie oficială a Guvernului României despre votul exprimat de Olanda în Consiliul JAI

Liderii AUR afirmă că „jocurile din spatele votului din 8 decembrie au fost mult diferite de imaginea proiectată în spaţiul public” şi cer o poziţie oficială a Guvernului României referitoare la votul exprimat de Olanda în Consiliul JAI.

Ambasadorul României în Austria a fost chemat în ţară pentru consultări

Ministerul de Externe anunţă vineri că ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a fost chemat în ţară pentru consultări.

Iohannis şi Bode, traşi la răspundere: să explice de ce am fost umiliţi

Românii aşteaptă conferinţa de presă comună a preşedintelui Klaus Iohannis şi a ministrului de Interne, Lucian Bode, în care să explice de ce România nu a fost primită în Schengen, afirmă europarlamentarul Eugen Tomac.

Opoziţia reclamă desfiinţarea pilonului 2 de pensii de către Guvernul Ciucă

Deputatul USR Claudiu Năsui declară că guvernul Ciucă a dat o ordonanţa prin care „începe desfiinţarea pilonului 2 de pensii profitând de faptul că toată lumea e atentă la (ne)intrarea României în Schengen”.

Spătaru: România are cadrul pentru soluţionarea litigiilor privind proprietatea intelectuală

România are de astăzi cadrul legislativ pentru soluţionarea litigiilor privind proprietatea intelectuală, anunţă Florin Spătaru. Ministerul Economiei a reglementat procedura de anulare şi de decădere privind mărcile

Ministrul Sportului: Buget de 581,5 milioane lei în 2023, faţă de 521,5 milioane lei în 2022

Bugetul iniţial al Ministerului Sportului în 2023, un an preolimpic, va fi de 581,5 milioane lei, faţă de 521,5 milioane lei în 2022, a anunţat joi seara ministrul Sportului Eduard Novak.

Majorarea salariului de bază minim brut pentru anul 2023 la 3.000 de lei, aprobată de Guvern

Guvernul a aprobat joi Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede ca nivelul acestuia să fie majorat la 3.000 lei lunar, începând cu data de 1 ianuarie 2023, faţă de 2.550 lei în prezent.

Gorghiu: Înteleg clar că avem de-a face cu o poziţie ostilă a Austriei faţă de România

Austria a a avut o poziţie ostilă faţă de România, afuirmă preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu: „nu doar că a votat împotriva unităţii europene în timp de război, ci a făcut-o şi din raţiuni electorale”

AUR: Coaliţia Iohannis-PNL-PSD-UDMR a primit în genunchi votul de respingere. Trebuie să plece

Ratarea aderării la Spaţiul Schengen este un eşec monumental de politică externă al Preşedintelui Iohannis şi al Guvernului Ciucă, transmite AUR: „Guvernul Iohannis trebuie să plece acasă, pentru că actuala putere şi-a pierdut legitimitatea”.