Prima pagină » Breaking News » Ultimele noutăți despre victimele dronei care a lovit un bloc din orașul Galați

Ultimele noutăți despre victimele dronei care a lovit un bloc din orașul Galați

Cele două victime ale atacului cu dronă asupra orașului Galați sunt în stare stabilă. Este vorba despre o femeie și de fiul ei, un adolescent în vârstă de 14 ani. Victimele au fost transferate la spitale diferite.
Ultimele noutăți despre victimele dronei care a lovit un bloc din orașul Galați
Sursa: FB
Petru Mazilu
29 mai 2026, 12:50, Social

Conform ultimelor informații, starea celor două victime este stabilă. Imediat după producerea incidentului, persoanele rănite au primit îngrijiri medicale și au fost transportate la spital.

Victimele au ajuns la spitale diferite. Adolescentul a fost transportat Spitalul de Urgență pentru Copii din Galați, în timp ce mama lui a fost internată la Spitalul Clinic Județean de Urgență din oraș.

Femeia are 53 de ani și în urma impactului a fost rănită la picioare. Ea are arsuri de gradele 1 și 2. Femeia se află în secția de Chirurgie Plastică și Arși a celui mai mare spital din Galați.

Adolescentul are răni superficiale și primește îngrijiri medicale de la specialiștii Spitalului de Copii.

Drona a lovit acoperișul blocului și a provocat o gaură de mari dimensiuni în tavanul apartamentului de la ultimul etaj. În momentul impactului, în interior se aflau două persoană, mamă și fiu.

Victimele au supraviețuit deoarece impactul s-a produs în holul apartamentului. Dacă ar fi lovit dormitorul, urmările ar fi fost mult mai grave, estimează specialiștii.

Citește și

Recomandarea video