Video Înmormântarea actorului Sebastian Papaiani, astăzi la Cimitirul Bellu - VIDEO

Sebastian Papaiani va fi înmormântat azi, 29 septembrie, la Cimitirul Bellu din Bucureşti. Sebastian Papaiani, cunoscut pentru rolurile sale din filmele de comedie s-a stins din viaţă la vârsta de 80 de ani.

2437 afișări

Sebastian Papaiani avea 80 de ani şi avea probleme de sanatate. El suferise în luna mai un accident vascular cerebral şi era internat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, la sectia de Neurologie. Actorul Sebastian Papaiani a murit marţi, pe 27 septembrie, la vârsta de 80 de ani, împlinită pe 25 august. Pe 27 august, actorul a mulţumit pe Facebook celor care i-au transmis gânduri frumoase, precizând că este pentru prima oară când îşi petrece ziua de naştere într-un spital, dar apreciind reţeaua de socializare care i-a adus fanii mai aproape în acel moment: "Vă mulţumesc şi vă sunt recunoscător pentru cuvintele şi gândurile frumoase primite în ultimele zile! E pentru prima data când îmi petrec ziua de naştere într-un spital, dar, cu ajutorul acestui canal de comunicare, am avut impresia că am fost invitat la o petrecere surpriză unde, spre surprinderea mea, eu am ascultat tot timpul, iar voi aţi vorbit tot timpul. Vă iubesc şi sper ca Dumnezeu să-mi dea posibilitatea să vă revăd cât mai curând, fiindcă pentru mine, voi oamenii obişnuiţi, aţi fost şi veţi rămâne marea mea iubire! Va îmbrăţişez pe fiecare în parte, cu drag, Sebastian Papaiani".

Era strigat cu porecla şi numele de alint "Bică". Sebastian Papaiani le-a fost tuturor actorilor bun prieten. Iată viaţa maestrului:

Actorul s-a născut pe 25 august 1936, la Piteşti (Argeş). Copilăria şi-a petrecut-o, după cum declara actorul, “într-o lume modestă, într-un cartier paralel cu Costache Negri, unde era plin de ţigani, dar ţigani cu care puteai să fii prieten...”.

Tatăl său, Alecu Papaiani, era de origine greacă, Papayannis fiind proprietarul unei curţi, undeva în mărginimea Piteştiului în care erau apartamente de două cămăruţe, închiriate de coşari, geambaşi, lustragii. Pe vremea când era puşti, actorul era fascinat de circul ce venea în cartier şi de filmele ce rulau în acei ani, iar John Wayne şi Johnny Weissmuller erau preferaţii lui.

Actorul a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, promoţia 1960 şi în 1963. Debutează în comedia regizorului Geo Zaizescu , “ Un surâs în plină vara “, unde alături de tânăra şi frumoasă actriţa Florina Luican, se face remarcat atât de critici cât şi de public. Joacă an de an, atât în drame cât şi în comedii şi rămâne pentru totdeauna de neegalat în memoria cinefililor în rolurile: Plutonier Căpşună / “ B.D....”, Alecu / “ Asta seară dansăm în familie “, Păcală, Pompei / “ Toamna bobocilor “ şi mai ales Ieremia / “ Toate pânzele sus “.

http://www.mediafax.ro/cultura-media/sebastian-papaiani-viata-maestrului-plutonier-capsuna-pacala-si-bica-prieten-drag-al-actorilor-galerie-foto-15747864

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici