Cultură-Media

Crin Antonescu: Lumea teatrului şi a filmului e mai săracă odată cu dispariţia lui Mihai Fotino

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a transmis, luni, un mesaj de condoleanţe la încetarea din viaţă a actorului Mihai Fotino, arătând că "de astăzi lumea teatrului şi a filmului românesc este mai săracă odată cu dispariţia" acestuia.

Familia Păunescu, la a doua încercare eşuată la CNA pentru a lansa televiziunea Gazeta de Sud TV

Societatea Media Sud Europa SA - din acţionariatul căreia face parte familia Păunescu, care deţine şi B1 TV - a încercat din nou, în şedinţa de luni, fără succes, să obţină o licenţă audiovizuală pentru a lansa o nouă televiziune - Gazeta de Sud TV -, care ar fi urmat să emită în Craiova.

O nouă televiziune generalistă va fi lansată în Bucureşti în acest an

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, luni, să acorde o licenţă audiovizuală pentru VP TV, o televiziune regională, care va fi lansată până în luna iunie şi va emite în Bucureşti şi în localităţi din judeţul Ilfov, după cum au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii postului.

Ponderea românilor care cumpără alimente online a crescut. Ce magazine mari din România vând produse alimentare pe internet

Ponderea românilor care cumpără alimente online a crescut de la 4,8% în 2011 la 7,2% anul trecut, potrivit Daedalus Millward Brown, care arată că 75% dintre participanţii la un studiu realizat de firmă intenţionează să cumpere produse din magazinele online ale hipermarketurilor şi supermarketurilor.

Margareta Pâslaru, despre decesul actorului Mihai Fotino: E o mare pierdere pentru teatrul românesc

Actriţa şi cântăreaţa Margareta Pâslaru a declarat pentru MEDIAFAX că decesul actorului Mihai (Mişu) Fotino, care s-a stins din viaţa luni, la vârsta de 83 de ani, "este o mare pierdere pentru teatrul românesc şi pentru film".

Trupul neînsufleţit al actorului Mihai Fotino, depus marţi la Biserica Mavrogheni din Capitală

Trupul neînsufleţit al actorului Mihai Fotino, care a murit luni, la vârsta de 83 de ani, va fi depus, marţi, la Biserica Mavrogheni, de lângă Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, urmând ca miercuri să fie depus în Foaierul Sălii Studio a TNB, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii instituţiei.

APPLE, reclamă emoţionantă pentru iPad Air. Spotul conţine un discurs al actorului Robin Williams dintr-un film celebru – VIDEO

Apple a lansat duminică o nouă reclamă pentru tableta iPad Air. Clipul, de aproximativ 90 de secunde, conţine pe fundal un discurs celebru narat de Robin Williams, care provine dintr-un film la fel de faimos al actorului.

Ştefan Bănică Jr.: Mişu Fotino era un actor special. Scena românească va fi mai săracă fără el

Cântăreţul şi actorul Ştefan Bănică Jr. a declarat pentru MEDIAFAX că Mihai Fotino, care a încetat din viaţă luni, era "un actor cu totul special", apreciind că scena românească va fi mai săracă fără el.

Oana Pellea: Mihai Fotino era un mare domn, un distins actor şi un spirit generos

Actriţa Oana Pellea spune despre Mihai Fotino, care a încetat din viaţă luni, la vârsta de 83 de ani, că a fost "un mare şi distins actor", apreciind că era "un om bun, generos şi un spirit frumos".

Draga Olteanu Matei: Mihai Fotino era un actor sclipitor

Actriţa Draga Olteanu Matei a declarat pentru MEDIAFAX că Mihai Fotino, care a încetat din viaţă luni, la vârsta de 83 de ani, era un actor sclipitor, inteligent şi care avea un umor extraordinar.

Sebastian Papaiani: Mişu Fotino era un actor care ştia întotdeauna ce trebuie să facă

Sebastian Papaiani a declarat pentru MEDIAFAX că actorul Mihai (Mişu) Fotino, care a a murit luni, la vârsta de 83 de ani, a fost un actor cu multă tragere de inimă, "care ştia întotdeauna ce trebuie să facă".

Arşinel: Mihai Fotino a fost un partener excepţional, cu o dorinţă totală de a urca pe scenă

Alexandru Arşinel a declarat pentru MEDIAFAX că actorul Mihai (Mişu) Fotino, care a a murit luni, la vârsta de 83 de ani, a fost un partener excepţional, "gata mereu să facă un compliment" şi a cărui dorinţă de a urca pe scenă a fost "totală".

Mitică Popescu: Mişu Fotino era un om extraodinar; un mare actor

Mitică Popescu a declarat pentru MEDIAFAX că Mihai Fotino, care a încetat din viaţă luni, la vârsta de 83 de ani, era un om extraordinar, afirmând că "încă un mare actor a dispărut".

Cele mai importante roluri ale lui Mişu Fotino – VIDEO

Mihai (Mişu) Fotino, actor al Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), a murit luni, la vârsta de 83 de ani. A jucat în numeroase comedii şi a fost prezent în emisiuni de televiziune.

MIŞU FOTINO A MURIT. Actorul avea 83 de ani

Mihai (Mişu) Fotino, actor al Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), a murit luni, la vârsta de 83 de ani. Mişu Fotino a murit luni, în jurul orei 15.30, la Spitalul Elias din Bucureşti, unde era internat de aproape o săptămână, a declarat pentru MEDIAFAX directorul medical al unităţii sanitare, medicul Dana Safta.

Care este secretul scrierii unui bestseller

Romancierii care vor să scrie un bestseller trebuie să evite menţiunile despre părţi anatomice, emoţii şi negativism şi să includă în cărţile lor numeroase citate, potrivit unui algoritm creat de cercetătorii de la Universitatea Stony Brook din New York.

Antonescu, unei jurnaliste care l-a întrebat pe Ponta dacă îşi dă demisia: Asta e hărţuire!

O jurnalistă l-a întrebat, luni, pe premierul Victor Ponta dacă îşi dă demisia ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale de a declara neconstituţională Legea descentralizării, pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea, ea primind răspunsul de la liderul PNL, Crin Antonescu: "Asta-i hărţuire!".

Televiziunea B1, amendată cu 10.000 de lei din cauza lui Radu Banciu şi a lui Corneliu Vadim Tudor

CNA a decis, luni, să amendeze televiziunea B1 TV cu 10.000 de lei, din cauza limbajului injurios folosit de Corneliu Vadim Tudor în emisiunea "Talk B1" din 29 noiembrie şi a afirmaţiilor cu caracter discriminator făcute de Radu Banciu pe 24 decembrie.

CNA sesizează Colegiul psihologilor întrucât Aliodor Manolea a vorbit despre „pacientul” Băsescu

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de luni, să sesizeze Colegiul psihologilor în legătură cu afirmaţiile făcute de psihologul Aliodor Manolea despre Traian Băsescu şi care au fost difuzate în reluare, pe 3 decembrie, în emisiunea "Sinteza zilei".

Antena 3, amendată de CNA cu 20.000 de lei pentru limbajul injurios al lui Mircea Badea

CNA a amendat, luni, Antena 3 cu 20.000 de lei, pentru emisiunile "În gura presei" şi "Sinteza zilei", în care Mircea Badea a folosit un limbaj considerat injurios de membrii Consiliului şi în care au fost aduse acuzaţii preşedintelui Traian Băsescu, fără a fi prezentate dovezi.

GLOBURILE DE AUR 2014: „12 Years a Slave” şi „American Hustle”, desemnate cele mai bune filme. LISTA completă a câştigătorilor – FOTO

Lungmetrajele "12 Years a Slave", de Steve McQueen, şi "American Hustle", de David O. Russell, au fost desemnate cel mai bun film-dramă, respectiv cel mai bun film-comedie, la cea de-a 71-a ediţie a galei Globurilor de Aur, care a avut loc duminica seară, la Los Angeles.

Din MISTERELE istoriei: Care ar fi fost adevărata cauză a morţii lui Alexandru cel Mare

Alexandru cel Mare a construit un imperiu legendar înainte de moartea sa, la vârsta de 32 de ani, în anul 323 î.e.n, iar decesul său a fost provocat de o băutură produsă dintr-o plantă otrăvitoare, potrivit unui cercetător neozeelandez.

GLOBURILE DE AUR 2014: Lista completă a filmelor şi a serialelor nominalizate. Care sunt favoritele de anul acesta – VIDEO

Lungmetrajele "12 Years a Slave", de Steve McQueen, şi "American Hustle", de David O. Russell, au primit cele mai multe nominalizări - şapte - la premiile Globul de Aur 2014. Cea de-a 71-a ceremonie lansează sezonul anual al marilor premii hollywoodiene, marcat în acest an de o abundenţă neobişnuită de filme care au şanse reale de a se impune în această competiţie.

Günter Grass, laureat al premiului Nobel pentru literatură, spune că nu va mai scrie romane

Scriitorul Günter Grass, figură majoră a literaturii germane contemporane, a afirmat într-un interviu care va fi publicat luni că nu va mai scrie romane din cauza vârstei sale înaintate.

Programul teatrelor bucureştene în perioada 13 – 19 ianuarie

Programul teatrelor din Bucureşti în perioada 13 - 19 ianuarie:

FT: Şase investitori sunt interesaţi să preia revista Forbes, oferind până la 475 milioane de dolari

Şase investitori sunt interesaţi să preia revista Forbes de la grupul american de publishing cu acelaşi nume, cu oferte de până la 475 milioane de dolari, au declarat pentru Financial Times surse apropiate discuţiilor.

Ministrul delegat Mihnea Costoiu s-a întâlnit cu consilierul pe ştiinţă şi tehnologie al lui Obama

Ministrul delegat Mihnea Costoiu, aflat în vizită în SUA, s-a întâlnit cu cel mai important consilier pentru probleme de ştiinţă şi tehnologie al preşedintelui Barack Obama, John Holdren, prilej cu care s-a convenit să fie demarate noi proiecte de cercetare şi schimburi academice.

Lungmetrajul „Sunt o babă comunistă”, de Stere Gulea, proiectat în premieră în Suedia

Lungmetrajul "Sunt o babă comunistă", regizat de Stere Gulea, va fi proiectat, pe 3 februarie, în premieră în Suedia, în seria ecranizărilor inaugurate în 2013 în contextul participării României ca ţară invitată de onoare la Târgul de Carte de la Göteborg, informează Institutul Cultural Român (ICR).

„Poziţia copilului” are premiera în Franţa pe 15 ianuarie. Presa franceză laudă „noul val” românesc

Filmul "Poziţia copilului", regizat de Călin Peter Netzer, va avea premiera în cinematografele din Franţa pe 15 ianuarie, oferind astfel presei franceze ocazia de a elogia încă o dată "noul val" din cinematografia română, pe care îl consideră "lipsit de concesii".

Ţara în care Internetul a fost INTERZIS. Ce riscă cei care nu se conformează

Miliţiile Al-Shabaab, afiliate reţelei teroriste Al-Qaida, care deţin controlul asupra mai multor regiuni din Somalia, au cerut interzicerea utilizării Internetului, cerându-le operatorilor să se conformeze, sub ameninţarea unor atacuri teroriste.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 12 ianuarie

În 1628, s-a născut scriitorul Charles Perrault, autor al nemuritoarelor poveşti pentru copii "Motanul încălţat" şi "Scufiţa roşie" (m. 16 mai 1703)

Premiul „Cartea de Poezie a anului 2013” nu va mai fi decernat

Organizatorul şi iniţiatorul Galei Tinerilor Scriitori, Dan Mircea Cipariu, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că premiul "Cartea de Poezie a anului 2013" nu se va mai decerna, după ce scriitorul Dan Sociu a confirmat că refuză să primească această distincţie.

Patru televiziuni din portofoliul AXN şi Travel Channel, lansate pe platforma de satelit Orange TV

Televiziunile AXN HD, AXN Black, AXN White, AXN Spin şi Travel Channel s-au lansat pe Orange TV, potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul platformei de satelit.

Scriitorul Dan Sociu refuză premiul „Cartea de Poezie a anului 2013”, finanţat de ICR: „Ar fi ruşine să am o relaţie prietenească cu reprezentanţii noştri politici de acum”

Scriitorul Dan Sociu, desemnat câştigător al premiului "Cartea de Poezie a anului 2013", pentru volumul "Vino cu mine ştiu exact unde mergem", a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că va refuza distincţia, întrucât aceasta este finanţată de Institutul Cultural Român (ICR).

Adjunctul secretarului de Stat al SUA: O presă liberă este esenţială pentru calitatea democraţiei. Sprijinim media din România

Victoria Nuland, adjunctul secretarului de Stat pentru Europa şi Eurasia al SUA, a declarat, sâmbătă, că o presă liberă este esenţială pentru calitatea şi integritatea democraţiei, iar Washingtonul a sprijinit şi va continua să sprijine libertatea presei din România.

Cinci JOBURI bine plătite ale viitorului: Ce aşteptări au specialiştii pentru 2014

Începutul de an este de cele mai multe ori o ocazie bună pentru revizuirea obiectivelor profesionale şi a strategiei pentru o carieră de succes, iar primul pas poate fi lista celor mai bine plătite locuri de muncă ale viitorului, sugerate de experţi.

Iris Wagner, strănepoata compozitorului Richard Wagner, a murit la 71 de ani

Iris Wagner, strănepoata compozitorului Richard Wagner, a murit joi, la Berlin, la vârsta de 71 de ani, a anunţat familia ei, citată de Reuters.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 11 ianuarie

În 1801, a încetat din viaţă compozitorul Domenico Cimarosa (n. 17 decembrie 1749)

Curtea de Apel menţine decizia CNA de retragere a licenţelor Radio Guerrilla

Realitatea Media a pierdut, la Curtea de Apel Bucureşti (CAB), procesul în care cerea anularea şi suspendarea Deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) prin care au fost retrase licenţele Radio Guerilla, hotărârea instanţei putând fi atacată cu recurs.

Huffington Post şi Berggruen Institute on Governance vor lansa o publicaţie online

Huffington Post şi Berggruen Institute on Governance au anunţat că vor lansa împreună o nouă publicaţie online, The World Post, care "aspiră să devină singura publicaţie în care lumea întreagă îşi dă întâlnire" şi care va avea o serie de colaboratori de prestigiu.