„Oferim sprijin gratuit persoanelor care au nevoie de ajutor pentru înmormântarea celor dragi”, a declarat Andrei Cristea, președintele Asociației Serviciilor Funerare din România (ASF) pentru Mediafax.
Asociația este cea care a organizat funeraliile naționale în cazul fostului președinte al României Ion Iliescu.
ASF își exprimă profunda compasiune față de victimele exploziei și familiile îndoliate și, în calitate de cea mai mare asociație de profil din România, singura recunoscută oficial de către FIAT-IFTA (Federația Internațională a Asociațiilor de Servicii Funerare) și membră EFFS (Federația Europeană a Serviciilor Funerare), se implică activ în sprijinirea familiilor afectate în procesul de înmormântare al persoanelor decedate.
Potrivi lui Andrei Cristea, în strânsă colaborare cu autoritățile române, membrii Asociației oferă sprijin concret prin coordonarea serviciilor funerare necesare, asistență logistică și umanitară, consiliere și îndrumare pentru organizarea înmormântărilor.
„ASF rămâne alături de comunitate și de instituțiile implicate pentru a asigura un sprijin demn, rapid și profesionist în aceste momente dureroase. Gândurile și rugăciunile noastre se îndreaptă către familiile îndoliate și către toți cei afectați de această tragedie”, au transmis oficialii asociației.
În urma exploziei de la blocul de pe Calea Rahovei, de vineri, au decedat trei persoane. Numărul victimelor a ajuns la 20, dintre care 15 persoane au fost transportate la spital, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Ministerul Afacerilor Interne a informat că la ora 09:08, prin apel la numărul de urgență 112 a fost semnalată o explozie puternică produsă într-un imobil de tip P+8 situat în municipiul București.
Primele echipaje de intervenție au ajuns la locul evenimentului la ora 09:15, timpul de răspuns fiind de șapte minute, urmate, în dinamică, de alte forțe de intervenție, astfel încât la locul exploziei au fost prezente 300 de cadre ale ISU BIF, 125 de jandarmi și 72 de polițiști din cadrul DGPMB. De asemenea, două echipe canine din cadrul IGSU au intervenit pentru identificarea victimelor surprinse sub dărâmături.