Ministrul Finanțelor, Fernando Haddad, a declarat că dosarul Banco Master, care a fost lichidată în noiembrie, „necesită cea mai mare prudență”, adăugând că ar putea fi „cea mai mare fraudă bancară din istoria Braziliei”, potrivit Le Figaro.
Un judecător de la Curtea Supremă a ordonat percheziții la adresele care au legătură cu asociații lui Daniel Vorcaro, fostul proprietar al băncii, care a fost plasat în arest preventiv în timpul unei operațiuni inițiale a poliției din noiembrie. Cumnatul său, Fabiano Campos Zettel, a fost reținut miercuri, la ordinul aceluiași judecător. Zettel a fost arestat în timp ce se pregătea să se îmbarce într-un zbor spre Dubai, dar, potrivit presei, a fost eliberat câteva ore mai târziu.
Poliția federală a anunțat într-un comunicat că a efectuat 42 de raiduri în cinci state braziliene, inclusiv São Paulo și Rio de Janeiro, și a confiscat active în valoare totală de 5,7 miliarde de reali (aproximativ 910 milioane de euro).
Fotografiile publicate de poliție arată că au fost confiscate arme de diferite calibre, mașini și ceasuri de lux, precum și numerar. Ancheta se concentrează pe presupuse infracțiuni de „crimă organizată, fraudă financiară, manipulare a pieței și spălare de bani”, a declarat poliția.
În timp ce ancheta continuă, 1,6 milioane dintre creditorii băncii așteaptă să fie despăgubiți, conform unei estimări a Fondului de Garantare a Creditelor, un organism independent care protejează deponenții și investitorii. În noiembrie, șeful Poliției Federale, Andrei Rodrigues, a declarat în timpul unei audieri parlamentare că presupusa fraudă de la Banco Master s-ar putea ridica la aproximativ 12 miliarde de reali (aproximativ 1,9 miliarde de euro).