În emisiunea „Ai Aflat” de la Gândul, Ciprian Ciucu, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a vorbit despre sistemul de termoficare al Bucureștiului, spunând că un sistem centralizat și bine întreținut este cea mai bună soluție pentru Capitală.
„Marea majoritate a capitalelor europene își doresc un sistem centralizat de termoficare, pentru că alternativa este mai proastă”, a explicat Ciucu.
El a precizat că actualul sistem al Bucureștiului trebuie redimensionat „pentru valorile reale ale orașului”, deoarece a fost conceput pentru o perioadă industrială diferită, cu conducte mult mai mari.
Mai mult decât atât, el a vorbit și despre problemele cauzate de centralele individuale de apartament, pe care le consideră o sursă majoră de poluare.
„Centralele de apartament poluează, orice centrală de apartament poluează cât poluează un auto individual”, a spus el.
Ciprian Ciucu a mai declarat în cadrul emisiunii că un sistem centralizat poate fi „mult mai eficient dacă este bine pus la punct”, menționând și că „alternativa să mergi pe curent electric nu există” în prezent.