Criza petrolului. Șeful AIE se declară „gata” să aprobe eliberarea unor rezerve suplimentare de petrol, dacă va fi necesar

Publicat: 25 03. 2026, 18:17
FILED - 25 January 2019, Switzerland, Davos: Executive Director of the International Energy Agency Fatih Birol speaks during the Annual Meeting 2019 of the World Economic Forum. The International Energy Agency (IEA) has called for methane emissions in the oil and gas sector to be reduced more quickly in order to achieve climate protection targets. Photo: Valeriano Di Domenico/World Economic Forum/dpa - ATTENTION: editorial use only and only if the credit mentioned above is referenced in full

Șeful AIE, Fatih Birol, a făcut acest anunț în cadrul unei vizite la Tokyo. Anterior, premierul Japoniei, Sanae Takaichi, a solicitat AIE să pregătească o nouă eliberare a rezervelor de petrol „în cazul în care situația se prelungește”.

„Dacă și când va fi necesar, suntem gata să mergem mai departe (cu o altă eliberare – n.r.), dar sper din tot sufletul că nu va fi necesar. Lumea se confruntă cu o amenințare serioasă la adresa securității energetice, dar Agenția Internațională pentru Energie este gata să-și joace rolul esențial de gardian al securității energetice globale”, a spus Briol, potrivit AFP, scrie Euractiv.

Șeful AIE și premierul Japoniei s-au întâlnit miercuri la Tokyo.

„Ca pregătire pentru posibilitatea ca situația să se prelungească, am solicitat să se facă pregătiri pentru o eliberare coordonată suplimentară. Vom continua să colaborăm îndeaproape cu AIE”, se arată într-un mesaj publicat pe X de șefa guvernului de la Tokyo.

În urmă cu două săptămâni, Țările membre ale Agenției Internaționale pentru Energie au convenit, în unanimitate, să elibereze 400 de milioane de barili de petrol pe piața mondială. Măsura vine să susțină aprovizionarea cu țiței și să limiteze creșterea prețurilor cauzată de situația din Orientul Mijlociu.

Aceasta este cea mai mare intervenție din istorie pe piața petrolului.

Miercuri, Birol a subliniat faptul că această cantitate reprezintă doar 20% din stocurile agenției și că mai rămâne „încă o cantitate semnificativă de petrol”.