Google vrea să cumpere Yahoo! în colaborare cu firme de investiţii

Google a discutat cu cel puţin două firme de investiţii despre posibilitatea de a le ajuta să finanţeze preluarea principalelor operaţiuni ale rivalului Yahoo, au declarat surse apropiate situaţiei, citate de cotidianul Wall Street Journal.

683 afişări
Imaginea articolului Google vrea să cumpere Yahoo! în colaborare cu firme de investiţii

Google vrea să cumpere Yahoo! în colaborare cu firme de investiţii (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Gigantul IT american şi eventualii parteneri au avut contacte preliminare, dar nu au ajuns la o propunere formală, iar Google ar putea decide să nu continue discuţiile, a spus sursa.

Wall Street Journal notează că nu este clar care sunt firmele care au discutat cu Google.

Orice tranzacţie între Google şi Yahoo, două dintre cele mai mari companii active pe internet şi care domină piaţa căutărilor online, ar atrage cu siguranţă atenţia autorităţilor de reglementare.

Autorităţile antitrust din SUA au împiedicat în 2008 un parteneriat între cele două companii. Un an mai târziu, Yahoo! a semnat un parteneriat pe zece ani cu Microsoft.

Microsoft analizează, de asemenea, finanţarea parţială a unei oferte din partea unei companii de investiţii pentru Yahoo, au spus surse apropiate situaţiei.

Yahoo şi-a concediat directorul general, Carol Bartz, în septembrie, iar compania încearcă să atragă oferte din partea unor eventuali investitori, precum firme de investiţii. Astfel de cumpărători ar putea delista Yahoo şi ar putea reorganiza compania. Yahoo nu şi-a putut majora venituruile din publicitate nici măscar în contextul în care piaţa de publicitate pe internet creşte anual cu peste 20%.

Google este de mult timp lider în domeniul căutărilor online. Pe piaţa de publicitate pe internet, Google este, însă, un jucător mai mic, dar aflat în creştere, notează Wall Street Journal. În Statele Unite, Facebook va obţine peste două miliarde din publicitate online în acest an, Yahoo 1,6 miliarde de dolari, iar Google 1,1 miliarde de dolari, potrivit estimărilor companiei eMarketer.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici