Ministrul Energiei a vorbit la un briefing de presă susținut la Guvern despre optimizarea costurilor de achiziție a energiei electrice și despre rețelele de distribuție învechite.
Din cauza vechimii rețelelor de distribuție a energiei electrice, pierderile, în România sunt mai mult decât duble față de media Uniunii Europene, iar acest lucru se răsfrânge în prețul plătit de consumatorul final.
„În momentul de față, dată fiind vechimea rețelelor de transport și distribuția energiei electrice din România, putem să spunem că avem peste media o pierdere tehnologică. Un cost al pierderii tehnologice este aproximativ 20-25%, în contextul în care media a Uniunii Europene este sub 10%, între 8 și 10%”, a declarat ministrul Energiei.
Bogdan Ivan a anunțat că la Ministerul Energiei afost creat un mecanism prin care, în următoarele trei luni, împreună cu operatorii din piață, să fie creat principiul achizitorului unic. Asta va duce, susține Bogdan Ivan, la o reducere a costului tehnologic final, a pierderilor pe rețea operatorilor de transport și furnizarea energiei electrice, lucru care, automat, va duce la scăderea prețului pentru consumatorul final.
„Asta în contextul în care, astăzi, energia electrică activă, prețul cu care pleacă de la producătorul în urma contractelor bilaterale sau în urma prețului zilei următoare de pe bursă, este de aproximativ 50%. Diferența sunt tarife de transport a energiei electrice, distribuție, furnizare, sunt accize, sunt TVA și alte taxe”, a declarat ministrul Energiei.
Mecanismul ar duce la reducerea facturilor la energie.
„Lucrând la acest mecanism, vom putea să reducem automat și prețul final. De asemenea, un rol extrem de important îl are un mecanism care funcționează cu succes în state membri ale Unii Europene, și anume, tarife dinamice, implementare masivă la nivel național a contorizării inteligente. Din acest punct de vedere pot să vă spun că astăzi 16% dintre consumatorii din România consumă aproximativ jumătate din toată energia consumată în țara noastră”, a mai spus Bogdan Ivan.