Economic

Mario Draghi: BCE va pregăti în următoarele săptămâni un mecanism pentru achiziţii de obligaţiuni

Banca Centrală Europeană (BCE) va pregăti în următoarele săptămâni un program de achiziţii de obligaţiuni prin operaţiuni pe piaţa liberă, de o amploare "suficientă pentru a-şi atinge obiectivele", însă va acţiona doar după ce guvernele zonei euro vor activa fondurile de urgenţă pentru a face acelaşi lucru, a declarat, joi, preşedintele BCE, Mario Draghi.

Isărescu: Există date suficiente care justifică o prognoză diminuată privind creşterea economică

Prognoza privind creşterea economică pentru acest an, de 1,5%, ar trebui diminuată, după datele privind evoluţia de până în prezent, în special la nivelul agriculturii, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, precizând că nu împărtăşeşte prognoza BERD, de 0,8%.

Isărescu: O detensionare a situaţiei politice interne ne-ar ajuta foarte mult. Europa nu se va calma

Detensionarea situaţiei politice interne ar ajuta foarte mult economia românească prin revenirea încrederii investitorilor străini, întrucât situaţia financiară din Europa nu se va calma în următoarele săptămâni, a declarat, joi guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

ANALIZĂ: Industria auto europeană este pe cale să renunţe la jumătate de milion de angajaţi, din cauza crizei

Efectele crizei asupra industriei auto din zona euro ar putea cauza pierderea a peste 500.000 de locuri de muncă, producătorii de automobile şi de piese încercând să scadă costurile şi să adapteze capacitatea de producţie la situaţia dificilă din economie pentru a pune capăt pierderilor.

Iranul pierde 133 milioane de dolari pe zi din cauza sancţiunilor impuse de SUA şi Europa

Iranul pierde vânzări de petrol de 133 milioane de dolari pe zi din cauza sancţiunilor impuse de Statele Unite şi aliaţii lor, iar preţurile petrolului nu au crescut în consecinţă, preşedintele Barack Obama reuşind astfel să marcheze o victorie importantă într-un an electoral.

BNR a menţinut rata dobânzii de politică monetară la 5,25% pe an şi nivelurile rezervelor minime

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a menţinut, joi, rata dobânzii de politică monetară la 5,25% pe an, precum şi nivelurile ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Căutările pe Google, analizate de băncile centrale pentru a determina trendurile din economie

Băncile centrale au început să urmărească un "indicator economic" inedit, analizând căutările populaţiei pe Google pentru a determina evoluţia cererii de consum în paralel cu statisticile oficiale, transmite Bloomberg.

S&P a confirmat ratingul Germaniei la „AAA”, cu perspectivă „stabilă”

Standard & Poor's (S&P) a confirmat prespectiva "stabilă" a ratingului de top "AAA" al Germaniei, la puţin peste o săptămână după ce Moody's a atribuit guvernului de la Berlin perspectivă "negativă", avertizând că ar putea coborî calificativul din cauza crizei din zona euro, transmite Bloomberg.

Noi măsuri de austeritate în Grecia, cu „tăieri” de 11,5 miliarde euro

Liderii coaliţiei de guvernare din Grecia au reuşit să adopte un nou pachet de măsuri de austeritate cerut de instituţiile financiare internaţionale, care presupune economii de 11,5 miliarde euro şi ar trebui să motiveze misiunea oficialilor FMI, CE şi BCE să recomande continuarea împrumuturilor.

Înmatriculările Dacia în Franţa s-au dublat în iulie, dar la şapte luni au o scădere de aproape 4%

Înmatriculările de autoturisme Dacia au înregistrat în iulie cea mai mare creştere din Franţa, de 99,5%, la 9.128 de unităţi, dar în primele şapte luni sunt în declin cu 3,8%, la 50.307 unităţi, pe o piaţă aflată de asemenea în scădere.

ONRC: Noul sistem de taxare la Registrul Comerţului nu va duce la creşterea tarifelor actuale

Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) susţine că introducerea unui nou sistem de calcul al taxelor pentru operaţiunile de la Registrul Comerţului nu va duce la majorarea tarifelor actuale şi explică veniturile suplimentare estimate anual prin creşterea numărului de operaţiuni.

Jucătorii de poker de la Full Tilt îşi vor primi banii înapoi, la peste un an de la închidere. PokerStars a achiziţionat vechiul site

Departamentul Justiţiei din SUA a anunţat un acord amiabil de 731 milioane de dolari cu PokerStars şi Full Tilt Poker. Conform înţelegerii, jucătorii din afara SUA îşi vor primi banii înapoi integral.

BCE ar putea primi autoritatea de a închide băncile cu probleme din zona euro

Banca Centrală Europeană (BCE) ar putea primi autoritatea de a închide băncile cu probleme din zona euro, planul fiind dezbătut intens de BCE, Comisia Europeană şi statele membre, potrivit cotidianului britanic The Guardian.

Rezervele valutare de la BNR au scăzut în iulie cu 819 milioane euro, la 32,14 miliarde euro

Rezervele valutare de la BNR au scăzut în luna iulie cu 819 milioane euro, de la 32,96 miliarde euro la 32,14 miliarde euro, în condiţiile în care plăţile scadente în contul datoriei publice denominate în valută au fost de 127,92 milioane euro.

Televoice vrea să vândă aproximativ 30.000 de tablete în acest an, de la 11.000 în 2011

Televoice Grup estimeazã că va vinde în acest an aproximativ 30.000 de tablete, de la 11.000 în 2011 şi circa 12.000 în prima parte a anului, a declarat preşedintele companiei, Liviu Nistoran, într-o conferinţă de presă.

Estimarea privind tranzacţiile imobiliare din România, revizuită în scădere

Valoarea tranzacţiilor imobiliare va ajunge ajunge în acest an la 250-300 milioane de euro, având în vedere rezultatele înregistrate în primul semestru, estimează compania DTZ Echinox, care revizuieşte astfel în scădere prognoza de la începutul anului, care indica o valoare de 400-450 milioane euro.

Compania ProTV, afaceri de 67 milioane de dolari la jumătatea anului

Compania ProTV S.A, liderul pieţei de televiziune din România, a raportat pentru prima jumătate a acestui an o cifră de afaceri de 67,5 milioane de dolari, cu un profit operaţional de 7 milioane de dolari.

Monti cere concretizarea promisiunilor liderilor europeni că vor face „tot ceea ce este necesar”

Premierul italian Mario Monti încearcă să-i convingă pe ceilalţi lideri din zona euro să acţioneze pentru reducerea costurilor de finanţare ale statelor aflate în dificultate, în concordanţă cu declaraţiile publice de săptămâna trecută.

Comisia Europeană vrea să sesizeze Curtea de Justiţie a UE pentru licitaţia din 2009 a Primăriei sector 3. Contractul va fi reziliat

Guvernul a fost anunţat că oficialii CE intenţionează să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pentru contractul atribuit de Primăria sectorului 3 unei asocieri de firme în pofida contestaţiei depuse de ceilalţi ofertanţi, primăria urmând însă să rezilieze contractul pentru a evita procesul.

Constantin: Nu mai sunt naiv să cred în sprijinul lui Băsescu pentru secetă. I l-am cerut de doi ani

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat marţi că nu mai crede în sinceritatea preşedintelui suspendat Traian Băsescu, care şi-a oferit sprijinul în problema secetei, deoarece el i-a trimis încă în urmă cu doi ani o scrisoare în acest sens, dar nu a primit răspuns nici până în prezent.

Băsescu: Cred că sunt condiţii pentru o evaluare pozitivă a FMI

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat marţi că sunt condiţii pentru obţinerea unei evaluări pozitive din partea misiunii economice a Fondului Monetar Internaţional care a venit în România la începutul acestei săptămâni.

Guvernul acoperă 40-50% din salarii la firme care creează minim 200 locuri de muncă înalt calificate

Firmele care creează cel puţin 200 de locuri de muncă înalt calificate vor putea primi, pentru o perioadă de doi ani, o subvenţie în cuantum de 40%-50% pentru cheltuielile salariale, în baza unei scheme de ajutor de stat avizată în şedinţa de marţi a Guvernului.

Florin Georgescu: Delegaţia FMI are programată o întâlnire la Preşedinţie, dar acum nu se ştie cu cine anume

Ministrul Finanţelor, Florin Georgescu, a declarat că în programul vizitei delegaţiei FMI, BM şi CE există o întâlnire cu preşedintele României, dar a adăugat că la acest moment nu se ştie dacă întâlnirea va fi cu preşedintele interimar, Crin Antonescu, sau cu preşedintele suspendat, Traian Băsescu.

Băsescu: E foarte bună decizia Guvernului de a încheia un nou acord cu FMI, dar e prematur

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat marţi că este foarte bună decizia Guvernului de a anunţa intenţia încheierii unui nou acord cu FMI pentru perioada 2013-2015 deoarece astfel va avea o marjă mai mare de negociere, însă a apreciat că "e prematur".

Principalul partener Apple în Rusia acuză compania americană de „dictatură” şi critică preţul iPhone

Operatorul rus de telefonie mobilă Mobile TeleSystems (MTS) a criticat dur Apple pentru preţul de peste 1.000 de dolari la care se vinde iPhone-ul în Rusia, acuzând totodată "dictatura" companiei în privinţa condiţiilor de vânzare a smartphone-ului.

Ponta a cerut SGG ca ordonanţa care majorează redevenţele să fie reintrodusă în circuitul de avizare

Premierul Victor Ponta a cerut Secretariatului General al Guvernului să reia procesul de avizare a proiectului privind redevenţele la minereuri, aur, platină şi argint transportul şi tranzitul petrol, urmând ca aceste redevenţe să fie majorate, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Mihai Tănăsescu: Viitorul acord cu FMI poate copia modelul polonez. Vizite la şase luni, ţinte mai largi

Viitorul acord cu FMI poate fi unul după modelul polonez, linie de credit permanentă la dispoziţia ţării, astfel că vizitele delegaţiei Fondului ar urma să fie făcute o dată la şase luni, nu la trei luni, iar ţintele vor fi definite diferit, a declarat Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI.

Analiştii financiar-bancari estimează că BNR va menţine joi dobânda de politică monetară la 5,25%

Analiştii financiar-bancari estimează că BNR va menţine joi dobânda de politică monetară la 5,25% pe an, iar rezervele minime obligatorii pentru lei ar putea fi reduse până la finele anului la 13%, de la nivelul actual de 15%, şi pe parcursul anului viitor la 10%.

Deutsche Bank va concedia 1.900 de angajaţi, acuzând condiţiile dificile de pe pieţele financiare

Deutsche Bank, cea mai mare bancă germană, a anunţat marţi că va concedia 1.900 de angajaţi, dintre care 1.500 de la banca de investiţii a grupului, pentru a economisi 3 miliarde de euro şi a-şi adapta modelul de business la evoluţiile de pe pieţele financiare.

„Imperio”, lansat la Bucureşti. Cum arată tramvaiul cu podea joasă care poate transporta 300 de persoane – FOTO

Astra Vagoane Călători SA a inaugurat marţi, la Bucureşti, tramvaiul cu podea joasă "Imperio", în prezenţa ministrului delegat pe probleme de afaceri, Lucian Isar, şi a proprietarului Astra Vagoane Călători SA, Valer Blidar.

EXCLUSIV – Raport intern guvernamental: Evazioniştii, în complicitate cu organele vamale

România se află în topul ţărilor UE ca nivel al economiei subterane şi evaziunii fiscale, fiind depăşită doar de Bulgaria, situaţie facilitată chiar de către organele vamale care, în complicitate cu importatorii, încadrează mărfurile la poziţii tarifare inferioare şi nici măcar nu verifică TIR-urile.

Ce sumă vrea să obţină Manchester United printr-o listare pe Wall Street

Clubul britanic de fotbal Manchester United ar putea fi listat pe bursa din New York, după ce a renunţat la planuri pentru o listare de până la 1 miliard de dolari la Singapore.

Guvernul impune un nou sistem de taxare la Registrul Comerţului. Ce sumă vrea să obţină în plus la buget cu această măsură

Guvernul va introduce un nou sistem de calcul al taxelor pentru operaţiunile cerute de firme şi persoane fizice autorizate la Registrul Comerţului şi va stabili tarife fixe pentru aceste servicii, complet diferit faţă de sistemul actual.

Grecia rămâne rapid fără bani. Rezervele de lichidităţi sunt aproape de zero

Statul elen rămâne rapid fără bani, iar fără fonduri de la creditorii internaţionali nu va mai putea plăti salariile, pensiile şi ajutoarele sociale, a declarat, marţi, secretarul de stat din Ministerul de Finanţe Christos Staikouras.

Topul oraşelor cu centre comerciale moderne: În 13 oraşe reşedinte de judeţ nu există niciunul

Suceava se menţine pe primul loc într-un clasament al oraşelor din România în funcţie de stocul de centre comerciale moderne la mia de locuitori, iar în 13 din cele 42 de reşedinte de judeţ nu a fost construit niciun astfel de proiect, potrivit companiei de consultanţă imobiliară DTZ Echinox.

Grupul Rompetrol va investi 27,5 milioane dolari în lucrări de foraj la Focşani, în 2012 şi 2013

Grupul Rompetrol va începe în perioada următoare lucrările de foraj la prima sondă de prospecţiune geologică din perimetrul Focşani, aflat în concesiunea companiei din 2005, operaţiune în care va investi 10 milioane dolari în acest an şi 17,5 milioane dolari anul viitor.

Premierul Italiei vede luminiţa de la capătul tunelului. Monti: Italia şi restul Europei se apropie de ieşirea din tunel

Europa se apropie de ieşirea dintr-o perioadă foarte dificilă, ca urmare a deciziilor luate la reuniunea liderilor europeni din iunie, a declarat premierul Italiei, Mario Monti.

Şeful Băncii Centrale Europene este anchetat pentru conflict de interese. Mario Draghi face parte dintr-un club al bancherilor

Autoritatea internă de supraveghere a UE a lansat o investigaţie vizându-l pe preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, după o sesizare că acesta s-ar afla în conflict de interese, din cauza apartenenţei la G30, un club al bancherilor de top.

Investitorii germani cer politicienilor să rezolve problemele economice, după referendum

Reprezentanţii investitorilor germani în România cer politicienilor să revină la rezolvarea problemelor economice, în special cele legate de stabilitate şi predictibilitate, după referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Alpha Bank este aproape de preluarea băncii elene Emporiki

Alpha Bank este aproape de preluarea subsidiarei elene Emporiki Bank a grupului francez Credit Agricole, potrivit unor surse citate de cotidianul elen Imerisia, preluat de Kathimerini.