Economic

Compania de poştă din Statele Unite este aproape de faliment

Compania de stat US Postal Service are de mult timp probleme de finanţare, dar nu a fost niciodată atât de aproape de marginea prăpastiei precum în prezent, scrie cotidianul american New York Times (NYT).

Acţiunile europene au închis în scădere puternică. Cotaţiile băncilor coboară la minimul ultimelor 29 de luni

Acţiunile celor mai mari companii europene au încheiat tranzacţiile de luni în scădere puternică, la cel mai redus nivel din ultimele două săptămâni, din cauza temerilor persistente legate de perspectivele de creştere economică şi de criza datoriilor din zona euro, transmite Reuters.

Isărescu: BNR a instituit un comitet de lucru care să discute structura viitoare a rezervei naţionale

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat luni, la Constanţa, că a decis instituirea unui comitet de lucru care să analizeze structura viitoarei rezerve a României, susţinând că în prezent rezerva de aur a băncii centrale este adecvată, dar nu se ştie ce se poate întâmpla în următorii ani.

Trichet: Cred că poporul european va avea o confederaţie. Ne putem imagina un guvern federal

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, a declarat luni că, dacă guvernele din zona euro nu adoptă politici şi măsuri adecvate, acestea ar trebui să poată fi hotărâte de o entitate centrală, spre exemplu de un guvern federal al uniunii monetare.

Honda recheamă aproape un milion de maşini în service. Vezi ce modele si pentru ce probleme

Honda va rechema în service circa 960.000 de maşini Fit, din clasa subcompactă, dar şi alte modele, pentru a remedia mai multe probleme, inclusiv defecţiuni la sistemul de închidere electrică a geamurilor, a anunţat, luni, grupul nipon.

ING: Apetitul statului pentru finanţare va permite băncilor să facă presiuni pentru dobânzi mai mari

Apetitul statului pentru finanţare va permite băncilor să facă presiuni pentru randamente mai mari, iar Ministerul Finanţelor ar putea fi nevoit să le accepte, întrucât în august, deşi a plătit dobânzi în creştere, planul de finanţare nu a fost îndeplinit, consideră analiştii ING.

Astaldi-Max Boegl va realiza şi tronsonul de autostradă Cernavodă-Medgidia. Cât va costa

Asocierea Astaldi-Max Boegl a fost desemnată câştigătoare în cadrul licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia tronsonului de autostradă Cernavodă-Medgidia, contract în valoare de 498,8 milioane lei fără TVA (119,3 milioane euro), a anunţat Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.

Numărul turiştilor cazaţi în România a crescut cu 21,8% în iulie, la peste 893.000

Numărul turiştilor cazaţi în unităţile de profil din România a crescut în iulie cu 21,8% faţă de luna similară a anului trecut, la peste 893.000, din care doar 18,7% au fost turişti străini, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Salariul mediu net a fost de 1.471 lei în iulie, aproape neschimbat faţă de iunie

Caştigul salarial mediu net a fost de 1.471 lei în iulie şi a rămas aproape neschimbat faţă de luna anterioară, în condiţiile în care atât creşterile, cât şi scăderile s-au realizat aproximativ în aceeaşi măsură, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

Barroso: Nu anticipăm o recesiune în Europa. Ultimele prognoze arată că va fi o creştere economică modestă

Preşedintele Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, a declarat luni că se aşteaptă la o creştere economică modestă în Europa şi nu anticipează o nouă rundă de recesiune.

Bursele din Asia au scăzut puternic luni, din cauza temerilor privind economia şi criza din Europa

Bursa de la Tokyo a scăzut puternic luni, cu circa 2%, iar indicele MSCI al pieţelor asiatice a pierdut 3%, în timp ce moneda euro a atins minimul ultimelor trei săptămâni faţă de dolar, pe fondul temerilor privind intrarea SUA în recesiune şi criza datoriilor de stat din Europa.

Grecia, în faliment până anul viitor? Ce spune un economist FMI despre viitorul Europei

Potrivit unui economist senior, care şi-a păstrat anonimatul, cel mai probabil Grecia va ajunge într-un "faliment dificil" înainte de martie 2012. Acest lucru s-ar putea întâmpla în cursul anului curent, chiar după discuţiile care au loc în această perioadă între oficialii de la Atena şi cei ai instituţiilor financiare internaţionale.

Vrei un apartament cu trei camere în Bucureşti? Unde le găseşti pe cele mai ieftine

Lunile de vară nu au adus modificări semnificative ale preţurilor apartamentelor cu trei camere din Bucureşti, preţurile înregistrând o scădere de doar 1,6% în luna august faţă de luna mai, arată datele ZF Index Imobiliar, realizat în colaborare cu firma de consultanţă imobiliară Coldwell Banker Affialiates of Romania.

Cât a plătit Ministerul Transporturilor pentru autostrăzi între 2005- 2010. Rezultatul: doar 89 km livraţi

În ritmul acesta, România va ajunge la 1.000 de kilometri de autostradă peste jumătate de secol. Ziarul Financiar publică pentru prima dată lista plăţilor realizate în ultimii şase ani pentru construirea de autostrăzi, iar concluzia arată că drumarii au primit 2,3 mld. euro şi au livrat 89 km de autostradă.

Opinie Cristian Hostiuc, ZF: Aceste „blestemate locuri de muncă“ pe care nu le mai creează nimeni

Vineri economia mondială a mai primit o lovitură în plină figură. În august Statele Unite nu au creat niciun loc de muncă. Sectorul privat a adus un plus de 17.000 de joburi, dar sectorul public a desfiinţat 17.000, aşa că rezultatul a fost zero. Dezastru naţional în America, ce s-a transmis imediat în întreaga lume. Toate pieţele financiare au luat-o din nou la vale. Cu fiecare zi în care pieţele financiare scad, cu atât se topesc banii care ar putea susţine revenirea din cea mai dură criză. Preşedintele american Obama a mai primit un pumn în plex, aşa că este numărat din nou.

SUA a dat un ultimatum Elveţiei pe secretul bancar. Au cerut informaţii detaliate privind evaziunea fiscală în conturi

Statele Unite cer Elveţiei să prezinte săptămâna viitoare date detaliate privind americanii care folosesc conturi în băncile elveţiene pentru a evita plata taxelor, riscând altfel acţiuni în justiţie împotriva a zece instituţii de credit elveţiene, inclusiv Credit Suisse.

Băsescu propune înfiinţarea unui grup de profesionişti care să avizeze investiţiile

Preşedintele Traian Băsescu propune înfiinţarea unui grup de profesionişti care să avizeze investiţiile având în vedere că în prezent acestea trebuie aprobate de mai multe persoane, iar unele dintre ele nu semnează pentru că se tem de DNA.

Lagarde: SUA şi Europa trebuie să ia în calcul stimularea creşterii economice

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, a declarat că Europa şi Statele Unite ar trebui să ia în calcul stimularea creşterii economice, dacă situaţia o permite, pentru a combate criza de încredere care afectează economia globală.

Reducerea ratingului triplu-A al Franţei ar costa cinci miliarde de euro pe an

Reducerea ratingului de credit triplu-A al Franţei ar induce costuri suplimentare de 5 miliarde euro pe an pentru stat, a declarat ministrul francez al Bugetului, Valerie Pecresse.

Băsescu: Închideţi odată subiectul Rompetrol, cu datoriile pe care le are!

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Şcoala de vară a OTPDL, că dosarul Rompetrol ar trebui închis, "cu datoriile pe care le are".

Ucraina va apela la Tribunalul Internaţional dacă Rusia nu va reduce preţul gazelor

Ucraina va apela la Tribunalul Internaţional dacă Rusia nu îi va oferi un preţ mai bun la gazele naturale şi nu va accepta o fuziune între compania naţională de petrol şi gaze Naftogaz şi grupul rus Gazprom, a declarat preşedintele ucrainean, Vladimir Yanukovich.

Preşedintele Băncii Mondiale avertizează: Economia mondială intră într-o nouă zonă periculoasă

Economia mondială intră într-o "nouă zonă periculoasă", cu o creştere încetinită însoţită de slăbirea încrederii investitorilor, a declarat preşedintele Băncii Mondiale (BM), Robert Zoellick.

Volksbank România va fi deţinută de un vehicul al Volksbank AG, după modelul Erste – BCR

Volksbank România va fi scoasă în această lună din participaţiile Voksbank International (VBI), urmând să fie deţinută de un vehicul special al Volksbank AG, după modelul practicat de Erste Bank în cazul BCR, au declarat pentru MEDIAFAX surse din piaţa bancară.

Emil Boc: Acesta este cel mai bun moment pentru a investi în România

Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă, la Şcoala de vară a tineretului PDL, de la Eforie Nord, că acesta este cel mai bun moment pentru a investi în România şi a prezentat mai multe argumente în acest sens, printre care cota unică de impozitare de 16 la sută şi neimpozitarea profitului reinvestit.

Cele mai mari falimente provocate de criza financiară

Pentru unele companii, ca Lehman Brothers, falimentul a însemnat moartea. Activele lor valoroase au fost vândute, iar carcasa putredă a fost lăsată la dispoziţia administratorului. În cazul altora, falimentul a fost mai mult ca un accident de maşină, o etapă în care s-au scuturat de mizerie, au scăpat de activele toxice, iar acum se pregătesc pentru o nouă etapă de dezvoltare.

Las Vegas, oraşul jocurilor de noroc unde oamenii înfometaţi se îngrămădesc în faţa camionului cu mâncare

Peste 150 de oameni înfometaţi se îngrămădesc în faţa camionului cu mâncare. O parte din ei se retrag la umbră, chinuiţi de soarele ucigător de afară, în timp ce alţii, “înarmaţi” cu şepci şi umbrele aşteaptă nerăbdători să se deschidă uşile camionului. Surprinzător, nu este o imagine ruptă din Somalia sau Afganistan. Oamenii care se năpustesc asupra pungilor cu fructe şi conserve locuiesc chiar în Las Vegas, până nu demult polul distracţiei în Statele Unite, scrie Financial Times.

Roubini: Economiile dezvoltate se află într-o situaţie mai proastă decât în 2008

Economiile dezvoltate ale lumii se află într-o capcană a creşterii economice lente şi au nevoie de mai mulţi stimuli fiscali şi de mai puţină austeritate pentru relansarea dezvoltării, a declarat vineri economistul Nouriel Roubini, citat de CNBC.

Acţiunile europene au închis în scădere puternică, Wall Street coboară cu 1,7%. Datele de pe piaţa muncii din SUA au alimentat îngrijorările investitorilor

Indicii bursieri europeni şi-au accentuat scăderea în a doua parte a şedinţei bursiere de vineri, iar cotaţiile de pe Wall Street au debutat cu declinuri puternice, după ce datele de pe piaţa muncii din SUA au alimentat îngrijorările investitorilor privind soliditatea economiei americane.

De la sfârşitul anului viitor se va putea circula pe toată autostrada Bucureşti – Constanţa

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, spune că până la sfârşitul anului viitor se va putea circula de la Bucureşti la Constanţa în regim de autostradă, după ce săptămâna viitoare va fi definitivat procesul de evaluare a ofertelor depuse pentru cei 20,5 kilometri ai tronsonului Cernavodă-Medgidia.

WIKILEAKS: Diplomaţii americani raportau în SUA cum miliardarul Frank Timiş cucereşte Africa. Povestea afacerii miliardarului român

Miliardarul român Frank Timiş, stabilit în Marea Britanie, a ajuns cunoscut în România prin faptul că are o avere estimată la 1 miliard de euro, că deţine jumătate din statul african Sierra Leone, prin companiile sale de minerit sau că a fondat compania Gabriel Resources, care acum se luptă să înceapă exploatarea aurului de la Roşia Montană.

Anca Boagiu: Vom avea taxă de autostradă atunci când vom avea autostrăzi terminate

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, susţine că vom plăti taxă de autostradă atunci când vom avea autostrăzile terminate pentru că aşa este peste tot în lume, altfel nu vor fi fonduri pentru întreţinerea acestora.

Exporturile de porumb ale României şi Ucrainei pot limita creşterea preţurilor internaţionale

Exporturile de porumb ale României şi Ucrainei pot contribui în acest an la reducerea deficitului existent pe piaţa mondială şi la limitarea creşterii preţurilor, care au avansat în ultimul an cu 67%, potrivit analiştilor citaţi de Bloomberg.

Preţul aurului creşte, iar indicii bursieri scad după datele privind stagnarea pieţei muncii din SUA

Preţului aurului a crescut puternic, iar indicii bursieri sunt în scădere la nivel mondial, în urma datelor privind stagnarea pieţei americane a muncii în august, care scot în evidenţă fragilitatea economiei Statelor Unite.

Economiştii cer BCE să reducă dobânda cheie pentru a preveni revenirea zonei euro în recesiune

Banca Centrală Europeană (BCE) ar trebui să inverseze majorările dobânzii de politică monetară din acest an, pentru a preveni revenirea economiei zonei euro în recesiune, au declarat, vineri, membri ai aşa-numitului consiliu din umbră al instituţiei financiare, transmite Bloomberg.

Boc: Noul contract cu Bechtel intră în Guvern în luna septembrie

Premierul Emil Boc a declarat, vineri, că în luna septembrie va intra în Guvern noul contract cu compania americană Bechtel, iar apoi se va scoate la licitaţie tronsonul Gilău - Nădăşel, din judeţul Cluj, al Autostrăzii Transilvania, pentru continuarea lucrărilor.

Loteria Română vrea să contruiască un centru de perfecţionare la Buşteni de 10 milioane euro

Compania Naţională Loteria Română (CNLR) va organiza, în prima parte a lunii octombrie, o licitaţie pentru lucrări destinate construcţiei unui centru de perfecţionare în Buşteni, contractul fiind estimată la 41,7 milioane de lei (aproximativ 10 milioane de euro), pentru o perioadă de 24 de luni.

Compania petrolieră sârbă NIS, controlată de Gazprom, vrea să se extindă în România

Compania petrolieră sârbă NIS, controlată de grupul rus Gazprom, a anunţat vineri că vrea să se extindă în România, Bulgaria, Ungaria şi Bosnia şi a înfiinţat subsidiare în aceste ţări.

Accizele la cafea vor fi menţinute şi în 2012

Accizele la cafea vor fi menţinute şi în 2012, deşi eliminarea acestora a fost programată încă din 2010, România fiind printre puţinele ţări din Europa unde se plăteşte în continuare această taxă.

Boc: Deocamdată, suntem în graficul creşterii economice de 1,5 la sută în 2011

Premierul Emil Boc a declarat, vineri, că România se află în graficul creşterii economice de 1,5 la sută pentru acest an, uşoara încetineală a exporturilor şi a producţiei industriale urmând să fie compensată de agricultură şi investiţii.

Cursul leu/franc elveţian atinge maximul ultimelor trei săptămâni. Vezi cursul BNR

Cursul de referinţă leu/franc elveţian anunţat vineri de Banca Naţională a României (BNR) a crescut cu 10,97 bani, la 3,8156 unităţi, iar rata oficială leu/euro a urcat cu 1,12 bani, la 4,2418 lei/euro, leul înregistrând, astfel, a treia zi consecutivă de depreciere în faţa celor două valute.