Economic

ANAF propune modificarea formularului 700

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală propune, printr-un proiect de ordin, aprobarea unui formular special, formularul 700 "Declaraţie de înregistrare/modificare a categoriilor de obligaţii fiscale declarative înscrise în vectorul fiscal", în vederea eficientizării administrării fiscale şi pentru minimizarea eforturilor de conformare a contribuabililor.

PROIECT | Societăţile cu acţiuni la purtător ar putea fi interzise la licitaţiile cu bani publici/ Replica lui Liviu Dragnea

PNL a pus în dezbatere două proiecte de legi, care prevăd interzicerea participării societăţilor cu acţiuni la purtător la licitaţiile cu bani publici, dacă acţionariatul este netransparent şi interzicerea acestor firme pe teritoriul României, a declarat, vineri, vicepreşedintele PNL Florin Roman.

Preşedintele Iohannis: Noul program de guvernare nu are dreptul să contravină cerinţelor de predictibilitate

Stabilitatea şi predictibilitatea sunt cele mai importante cerinţe ale mediului de afaceri şi niciun program de guvernare nu are dreptul să contravină acestor cerinţe, a transmis vineri preşedintele României, Klaus Iohannis, participanţilor la prezentarea Cărţii Albe a IMM, lansată de CNIPMMR.

Schimbări majore la aeroportul Henri Coandă | Ce lucrări vor începe săptămâna viitoare. Tot ce trebuie să ştie călătorii

CNAB va începe de săptămâna viitoare lucrările de supralărgire la două benzi ale fluxului de ieşire din Aeroportul Henri Coandă către Bucureşti, care vor fi finalizate până la sfârşitul lunii iulie şi nu vor afecta fluxul actual de ieşire, potrivit unui comunicat transmis vineri de instituţie.

Marea Britanie recunoaşte pentru prima dată, în scris, că trebuie să plătească pentru a ieşi din UE

Marea Britanie recunoaşte pentru prima oară că trebuie să plătească o sumă de bani Uniunii Europene (UE) când se retrage din blocul comunitar, într-o scrisoare transmisă către Parlament de ministrul pentru Brexit, Joyce Anelay, scrie Bloomberg.

Ce limbi străine să învăţaţi pentru salarii de peste 6.000 de lei. Cele mai căutate limbi străine de către angajatori

Limbile nordice pre­cum olandeză, suedeză, norvegiană sau dane­ză sunt cele mai căutate limbi străine, dar şi cel mai bi­ne plătite din piaţa muncii. În ultimii ani limba germană a început să câş­tige teren, a declarat Tănase Stamule, prodecan în cadrul facultăţii FABIZ din ASE.

Schimburile comerciale dintre România şi Franţa au urcat la 8 miliarde de euro. Soldul pozitiv, de partea României

Schimburile comerciale dintre România şi Franţa au urcat la 8 miliarde de euro în anul 2016, cu 10% mai mult decât în 2015, excedentul comercial (soldul pozitiv) menţinându-se de partea României, arată statisticile oficiale consultate de MEDIAFAX.

Încurajate de creşterea economică, sindicatele din zona euro speră la majorări salariale: „Este greu să pui presiune pe companii când ţi-e frică“

Reprezentanţii muncitorilor din zona euro speră ca cea mai amplă creştere economică din ultimii ani să genereze în sfârşit o creştere decentă a salariilor, potrivit Bloomberg.

Loteria bonurilor fiscale: Extragerea bonurilor câştigătoare este programată duminică, 16 iulie

Extragerea bonurilor fiscale câştigătoare emise între 1 şi 30 iunie 2017 este programată duminică, 16 iulie 2017. Fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii, anunţă Ministerul Finanţelor.

O industrie de 4 miliarde de euro. Care sunt cele mai mai puternice creşteri din software ale antreprenorilor locali. Companiile din top au un business cumulat de peste 1 mld. lei şi peste 3.000 de angajaţi

topul celor mai mari companii locale de software cu acţionari români după rata de creştere a cifrei de afaceri din 2016 este condus de centrul de cercetare al retailerului eMAG, compania Softvision din Cluj şi Netopia - unul dintre pionierii plăţilor online cu cardul, potrivit datelor raportate de companii la Finanţe şi Registrul Comerţului şi analizate de ZF.

Liviu Dragnea a vorbit cu Benjamin Netanyahu despre atragerea capitalului israelian în Fondul Suveran de Dezvoltare

Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, a avut o întâlnire cu Benjamin Netanyahu, prim-ministrul Israelului, printre subiectele discutate fiind atragerea de capital israelian în Fondul Suveran de Dezvoltare, dar şi cooperarea în domeniul cercetării tehnologice.

Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare, structură ce va unifica bazele de date

Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare, structură informatică ce ar urma să unifice toate bazele de date legate de fiscalitate, cu susţinerea STS, va fi constituit potrivit unui Memorandum adoptat joi de Guvern.

Groupama şi Uniqua Asigurări, amendate de ASF cu câte 10.000 de lei pentru nereguli în ofertele RCA la o lună

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a decis sancţionarea societăţilor Groupama şi Uniqa Asigurări cu amendă în cuantum de 10.000 de lei fiecare, precum şi sancţionarea cu avertisment scris a directorilor acestor societăţi, se arată într-un comunicat transmis joi de ASF.

România, amendată dacă nu se conformează cu regulile CE în privinţa deşeurilor miniere. Ce zone din ţară sunt considerate sursă majoră de poluare

România ar putea fi amendată dacă nu adoptă în două luni măsuri pentru a se conforma regulilor Comisiei Europene (CE) în ceea ce priveşte deşeurile miniere, a transmis miercuri executivul european, după ce a anunţat că trimite României o scrisoare formală de notificare.

Guvern – Încep exproprierile pentru magistrala 6 de metrou 1 Mai – Otopeni

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor care se află pe traseul Magistralei 6 de metrou 1 Mai – Otopeni, sumele individuale estimate aferente despăgubirilor fiind în cuantum de 62,8 milioane lei.

Cursele Uber din şi către Pipera vor fi cu 50% mai ieftine cât timp staţia de metrou este închisă

Uber anunţă că reduce la jumătate costul curselor din şi către Pipera pentru care a fost utilizată opţiunea de „împărţire tarif” (Split Fare), în perioada 15-17 iulie, când staţia de metrou Pipera va fi închisă pentru modernizarea sistemului de acces.

Uber şi Yandex vor fuziona în Rusia şi în alte cinci ţări. „Google al Rusiei” va deţine 60% din compania ce va opera în 127 oraşe

Yandex, cunoscut ca "Google al Rusiei", şi Uber au fost de acord să fuzioneze cele două afaceri de ride-sharing în Rusia şi pe alte cinci pieţe învecinate. Yandex este partenerul principal, cu o participaţie de aproape 60%, au transmis, joi, companiile.

Google câştigă procesul cu statul francez şi evită plata taxelor de 1,1 miliarde euro

Google a câştigat procesul cu statul francez şi nu va plăti taxe în valoare de 1,1 miliarde de euro, după ce instanţa administrativă din Paris a respins acuzaţiile potrivit cărora motorul de căutare a abuzat de hibele legislative pentru a evita plata taxelor, potrivit Bloomberg.

Sectorul de construcţii: scăderi de 29% la lucrările inginereşti, creşteri de 67% la locuinţe

Media generală a lucrărilor de construcţii a scăzut cu 8,6% în primele cinci luni din acest an, cu scăderi de 29% la construcţiile inginereşti şi cu creşteri de 67,2% la clădirile rezidenţiale, reiese din datele transmise joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Producătorii de medicamente generice se tem că peste 2.300 de medicamente, multe sub 25 de lei, vor dispărea de pe piaţă. Ce taxe au crescut de la începutul anului

Peste 2.300 de medicamente riscă să dispară de pe piaţă, 60% din acestea fiind sub 25 de lei, în contextul în care taxa clawback este aşteptată să ajungă la 30% până la finalul anului, a anunţat, joi, Adrian Grecu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR).

Avans considerabil în sectorul auto: comerţul cu autovehicule a crescut cu 14% în primele 5 luni. Motocicletele, tot mai mult pe gustul românilor

În perioada ianuarie-mai 2017, comparativ cu cea similară din 2016, comerţul cu autovehicule a crescut cu 14,4%, iar activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, cu 10,1%, arată Institutul Naţional de Statistică.

Operaţiunea „Ballroom”: Fiscul a sancţionat încă 285 de organizatori de evenimente

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) anunţă, miercuri, că a continuat acţiunile de control la societăţi care deţin spaţii cu destinaţie principală de organizare evenimente (nunţi, simpozioane, evenimente corporate etc.) - operaţiunea „Ballroom” - şi a aplicat o serie de sancţiuni.

Motivul pentru care FMI nu exclude o nouă criză financiară. La zece ani de la şoc, excesele au reapărut/ Care sunt „bombele cu ceas“ identificate de econo­mişti

Excesele lumii financiare au reapărut în ciuda angajamentelor de renunţare la comportamentele care au dus la criză şi a unor reglementări noi, fapt ce poate conduce la o nouă criză financiară, avertizează Le Monde.

Tinerii sub 21 de ani se angajează după sfatul mamei şi vor să lucreze într-o multinaţională

Sfatul mamei este cel în care tinerii sub 21 de ani au cea mai mare încredere când îşi aleg locul de muncă, iar companiile multinaţionale sunt cele mai atractive pentru aceştia, arată rezultatele unui studiu publicate miercuri de EY Romania.

România obţine supremaţia în topul celor mai profitabile sisteme bancare din Europa. Rentabilitatea capitalurilor în sistemul bancar local a ajuns la 15,6% în T1 din 2017. În Finlanda, Belgia sau Danemarca rentabilitatea este la 12-13%

Băncile româneşti au obţinut performanţa de a urca pe pri­mul loc în topul celor mai pro­fitabile din Europa, rata rentabili­tăţii capi­talurilor (ROE) situându-se la 15,6% la finalul T1 acest an, de două ori peste media europeană, potrivit sta­tis­ticilor Autorităţii Bancare Europene (EBA).

Emmanuel Macron: Germania a beneficiat de slăbiciunile zonei euro

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat joi că Uniunea Europeană rămâne un proiect incomplet şi că vor fi necesare noi tratate care să crească gradul de coeziune între zona euro şi celelalte state ale blocului comunitar, potrivit site-ului agenţiei de presă Reuters.

Una dintre aplicaţiile Facebook va suferi noi modificări

Reprezentanţii Facebook au anunţat, miercuri, că platforma ”Messenger” va suferi modificări, urmând să fie adăugate reclame în interioriul aplicaţiei, precizează The Independent.

Premierul Mihai Tudose a cerut simplificarea procedurilor pentru absorbţia fondurilor europene

Premierul Mihai Tudose le-a cerut, miercuri, miniştrilor Dezvoltării şi Fondurilor Europene, Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb, să pregătească, cu prioritate, până la 20 septembrie 2017, simplificarea tuturor procedurilor necesare pentru absorbţia fondurilor europene.

INS: Taxele, impozitele şi contribuţiile sociale reţin peste 20% din bugetele gospodăriilor

Impozitele, contribuţiile la bugetele de asigurări sociale, cotizaţiile şi alte impozite şi taxe au deţinut, în anul 2016, o pondere de 20,3% din cheltuielile totale ale gospodăriilor, ridicându-se în medie la 513 lei lunar pe gospodărie, arată un studiu al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Grecia, pas decisiv în ieşirea din criza economică: Comisia Europeană apreciază că finanţele Greciei şi-au revenit

Situaţia fiscală a Greciei s-a îmbunătăţit, iar Uniunea Europeană ar trebui să oprească procedura disciplinară împotriva ţării în ceea ce priveşte deficitul excesiv, a transmis, miercuri, Comisia Europeană (CE).

Kaspersky Lab susţine că este victima relaţiei geopolitice dintre Rusia şi Statele Unite/ Moscova ”regretă” decizia Washingtonului de a interzice compania de securitate cibernetică

Compania de securitate Kaspersky Lab a transmis, miercuri, că a ajuns victima certurilor geopolitice dintre Rusia şi Statele Unite, şi este pregătită să răspundă oricăror întrebări din partea autorităţilor din Statele Unite, potrivit agenţiei de presă RIA, citată de Reuters.

Dorin Oancea, editorialist Mediafax – Cadou la aniversare: un contract „patriotic” de patru miliarde de dolari

O caracteristică a societăţii româneşti şi, da, şi a presei, este că dacă între două momente ce aparţin aceluiaşi subiect trece destul timp, a doua oară tema este abordată la fel de entuziast ca prima oară.

Franz Weiler este noul preşedinte al Consiliului Investitorilor Străini

Franz Weiler, directorul general al Uniqa Asigurări, a fost ales în funcţia de preşedinte al Consiliului Investitorilor Străini (FIC) pentru un mandat de un an, înlocuindu-l pe Eric Stab, potrivit unui comunicat transmis miercuri de FIC.

Dacia recheamă peste 2000 de automobile Duster în service. Ce probleme tehnice au maşinile

2032 de autovehicule Dacia Duster sunt rechemate în service din cauza unor probleme ale sistemului electric al claxonului, informează Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

Cele trei lucruri pe care românii dau bani degeaba. Reducerea acestor costuri te-ar putea ajuta să trăieşti liniştit la pensie

Majoritatea oamenilor risipesc 70% din bani pe trei lucruri, iar reducerea cheltuielilor în aceste cazuri ar ajuta pe oricine să trăiască liniştit la pensie, scrie BM.

Motivul REAL pentru care turiştii străini nu vin în România. Sunt doi INDICATORI importanţi de care trebuie să ţinem cont

Aproximativ 14% din hotelurile din România sunt afiliate la un lanţ internaţional, arată datele companiei de cercetare din domeniul ospitalităţii STR, în timp ce media europeană este de aproximativ două ori mai marem, scrie ZF.

O echipă de români a creat softul primului magazin complet autonom din lume. „Bucureştiul a devenit un hub în tehnologie, nu avem de ce să plecăm în America”

"În România găseşti dezvoltatori de top şi printre studenţi, lucru care arată că şcoala scoate în continuare oameni buni", a spus Daniel Ilina, partener în cadrul companiei Cornerstone Technologies, cu 70 de informaticieni, la ZF Live.

(P) ProCredit Bank implementeaza conceptul “fara numerar” la ghiseu

ProCredit Bank, parte a Grupului ProCredit de banci specializate si dedicate sectorului IMM, cu operatiuni in Europa de Est si de Sud-Est, anunta ca incepand din luna iulie a implementat urmatorul pas in directia eliminarii numerarului de la ghiseele sucursalelor si agentiilor sale si ofera acum clientilor posibilitatea de a retrage inclusiv Euro de la ATM-urile proprii din zonele 24/7.

Un adolescent de 15 ani a pornit o afacere de 50.000 de lire sterline pe an, după ce s-a inspirat de la o simplă necesitate a colegilor lui de şcoală: ”Planul meu e să devin milionar”

Nathan John-Baptiste, un puşti în vârstă de 15 ani din Londra, vinde zilnic gustări în valoare de 230 de lire sterline, în trei şcoli, cu ajutorul a 11 angajaţi, scrie Business Magazin.

Google află săptămâna aceasta dacă datorează statului francez peste un miliard de euro

Google află săptămâna aceasta, cel mai devreme miercuri, dacă trebuie să plătească statului francez taxe în valoare de 1,12 miliarde de euro, la doar câteva zile după ce Comisia Europeană a amendat compania cu o sumă record, de 2,4 miliarde de euro, scrie Bloomberg.