Este vorba despre Turnul Sfatului, un monument istoric emblematic al orașului. Primarul Sibiului, Astrid Fodor a semnat miercuri, 10 decembrie, contractul pentru execuția lucrărilor, iar valoarea se ridică la 9,27 milioane de lei, bani asigurați din fonduri europene nerambursabile în cadrul Programului Regiunea Centru.
Potrivit unui comunicat de presă emis joi de instituție, lucrările de reabilitare au loc pentru conservarea autenticității, pentru prelungirea vieții monumentului și pentru a-l aduce în prezent ca funcționalitate, făcându-l mai prietenos pentru vizitatori.
„În paralel cu toate celelalte investiții în educație, infrastructură și mobilitate pe care le derulăm, îngrijim și patrimoniul istoric al orașului. În ultimii ani am reușit să realizăm proiecte frumoase la Baia Populară, la clădirile din Piața Mică nr. 22 și Piața Mică nr. 25 și la turnurile de pe str. Cetății. A venit rândul unui monument istoric important al Sibiului, unul legat și de identitatea vizuală a orașului – Turnul Sfatului. Îi vom îmbunătăți estetica, dar mai ales funcționalitatea prin lucrări care vor respecta statutul de monument istoric și îi vor proteja identitatea. Aceasta este în același timp și o investiție pentru turismul local, pentru că obiectivul atrage anual mii de turiști”, a spus Astrid Fodor, primarul Municipiului Sibiu.
Lucrările vor viza, printre altele:
Mecanismul ceasului Turnului va fi și el reabilitat, potrivit Primăriei Sibiu. „Cadranele de sticlă vor fi demontate piesă cu piesă, vor fi curățate și înfoliate cu protecție UV, care să le ferească și împotriva temperaturilor extreme. Indicatoarele orare și minutare, precum și cifrele orare vor fi înlocuite. Ceasul va funcționa cu un sistem hibrid de orologiu, cu patru clopote din bronz și gong, iar mecanismul ceasului va fi curățat și verificat”, se mai arată în comunicat.
De asemenea, se va crea și un ghid audio pentru vizitatori și se va crea și un tur virtual detaliat pentru a facilita „vizitarea” Turnului de către persoanele cu dizabilități. În plus, Pentru aceasta, Turnul va fi scanat și modelat 3D, venind în sprijinul unei vizite mai plăcute pentru cei cu mobilitate redusă.
Turnul Sfatului este înscris în Lista monumentelor istorice grupa A, adică de importanță națională. Acesta a făcut parte din a doua centură de fortificații a cetății medievale Sibiu, conform expertizei tehnice construcția sa începând în secolul al XII-lea.