Video 30 de zile de la invazia Rusiei în Ucraina. Bilanţul tragic: peste 1.000 de oameni au fost ucişi. ONU: gropi comune în Mariupol. SUA promit să nu utilizeze arme chimice, nici măcar ca răspuns la acţiunile Rusiei. Biden a aterizat într-un oraş din Polonia aflat la 100 de km de graniţa cu Ucraina. Moscova a anunţat câţi morţi şi câţi răniţi are pe front

  • Voldomir Zelenski face apel la oamenii din întreaga lume să protesteze împotriva războiului
  • Occidentul l-a avertizat din nou pe Vladimir Putin cu sancţiuni masive
  • Liderii lumii s-au întâlnit la Bruxelles pentru a se pune de acord cu privire la măsurile care trebuie adoptate pe fondul situaţiei din Ucraina
  • Şapte coridoare umanitare pentru evacuarea civililor din oraşele ucrainene au fost stabilite
  • Zelenski face lobby ca ţara sa să fie primită mai repede în Uniunea Europeană
  • Armata ucraineană a lovit navă rusă Orsk, care debarca echipamente cu provizii în portul Berdyansk
28491 afișări

UPDATE 23:50 Oficiali occidentali: Rusia modifică strategia din cauza dificultăţilor şi din raţiuni de imagine

Modificarea strategiei Administraţiei Vladimir Putin este consecinţa dificultăţilor operaţionale întâmpinate pe frontul militar din Ucraina, este motivată de raţiuni de imagine şi ar putea genera pierderi militare şi diplomatice pentru Ucraina, afirmă oficiali occidentali, după ce Ministerul rus al Apărării a semnalat posibilitatea diminuării ofensivei militare.

UPDATE 23:45 Emmanuel Macron: UE va trece la achiziţii comune de energie şi va intensifica securitatea alimentară 

Uniunea Europeană va trece la achiziţii comune de energie, în cadrul planului de reducere a dependenţei de combustibilii fosili din Rusia, şi va consolida siguranţa alimentară, a declarat vineri seară Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, ţară care exercită Preşedinţia semestrială a Consiliului UE.
 

UPDATE 23:30 Câte persoane au fost evacuate astăzi din Ucraina? Majoritatea fug din oraşele puternic asediate

Un număr total de 7.331 de persoane au fost evacuate vineri din oraşele din Ucraina prin coridoare umanitare, a declarat vicepremierul Ucrainei, Irina Vereshchuk.

UPDATE 23:00 Personalul de la centrala nucleară de la Cernobîl nu a fost schimbat din 21 martie

La centrala nucleară de la Cernobîl nu a avut loc nicio rotaţie a personalului din 21 martie, afirmă, vineri, organismul de supraveghere nucleară al ONU, citat de CNN.

UPDATE 22:40 Traficul de persoane, alimentat de tema refugiaţilor. Interpol trimite o echipă în Republica Moldova 

Interpol a trimis o echipă în Moldova, pe fondul preocupărilor legate de traficul de persoane, în timp ce ţara se confruntă cu un număr mare de refugiaţi care fug din Ucraina, scrie BBC.

UPDATE 22:31 Macron va vorbi cu Putin. Tema discuţiei o reprezintă o „operaţiune umanitară ecepţională”

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, va discuta cu omologul său rus Vladimir Putin despre termenii şi condiţiile unei „operaţiuni umanitare excepţionale” pentru evacuarea civililor din Mariupol, a anunţat el vineri într-o conferinţă de presă.

UPDATE 22:10 Klaus Iohannis a evidenţiat impactul major al agresiunii Rusiei asupra regiunii

Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat, la reuniunea Consiliului European, care s-a desfăşurat la Bruxelles, impactul major al agresiunii Rusiei asupra regiunii şi, în acest context, a adus în discuţie şi situaţia din Republica Moldova, transmite Administraţia Prezidenţială.

UPDATE 21:30 Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat că, împreună cu Turcia şi Grecia, va desfăşura o „operaţiune umanitară excepţională” pentru evacuarea civililor din Mariupol, oraş de coastă ucrainean distrus de bombardamentele ruseşti.

UPDATE 20:20 Joe Biden a afirmat că regretă că nu merge în Ucraina. În timpul întâlnirii cu soldaţii americani de la baza Rzeszow, din Polonia, preşedintele SUA a spus că „îi pare rău” că nu a putut să viziteze Ucraina, informează CNN.

China se dă cu Occidentul

UPDATE 20:00 China renunţă la o investiţie în gazul rusesc. Potrivit unor surse citate de Reuters, gigantul petrochimic chinez Sinopec a renunţat la negocieri pentru o investiţie care vizează comercializarea gazului rusesc: acesta ar fi un prim mare semn că sancţiunile occidentale împotriva Rusiei afectează şi strategiile chineze.

UPDATE 19:30 Centrul de comandă al aviaţiei ucrainene a fost lovit de rachete ruseşti. Atacul a avut loc în jurul orei 16.30, ora locală, împotriva „comandamentului aviaţiei din Vinniţia”. Rachetele au lovit „mai multe clădiri, provocând daune semnificative structurii”, au informat autorităţile militare ucrainene pe Telegram, postând o imagine a presupusului centru de comandă

UPDATE 19:00 „În aceste zile, ştirile şi imaginile morţii continuă să pătrundă în casele noastre, în timp ce bombele distrug casele multora dintre fraţii şi surorile noastre ucrainene neînarmate. Războiul brutal, care i-a lovit pe mulţi şi îi face pe toţi să sufere, provoacă frică şi consternare în fiecare. Simţim un sentiment de neputinţă şi inadecvare în interior”, a spus, astăzi, Papa Francisc.

UPDATE 18:20 Preşedintele american, Joe Biden, într-o vizită în Polonia, a făcut o comparaţie între ceea ce se întâmplă în Ucraina şi evenimentele din Piaţa Tiananmen. Imaginile care vin din Ucraina invadată de forţele ruse „este Piaţa Tiananmen, la pătrat”, a spus şeful de la Casa Albă.

Se trage în Odesa

UPDATE 17:50 O navă militară rusă a deschis focul, în această dimineaţă, asupra satului Sanzhiika din regiunea Odesa, relatează „Ukrainska Pravda”. Bmbardamentul a avut loc între orele 7.15 şi 7.30.

UPDATE 17:15 Biden s-a întâlnit cu soldaţii americani cantonaţi în Polonia. „Ceea ce este în joc nu este doar apărarea Ucrainei, ci democraţia în lume”, a spus Joe Biden, amintind că „ne aflăm în mijlocul unei bătălii între democraţii şi autocraţii”. Este necesar „să facem totul pentru ca autocraţia să eşueze” şi să „apărăm democraţia”, le-a zis şeful Ameriicii soldaţilor Diviziei 82 Aeropurtate din Rzeszow.. Biden a afirmat că „prezenţa noastră aici este o datorie”.

UPDATE 16:45 Avionul care îl transporta pe preşedintele polonez, Andrzej Duda, a aterizat la Rzeszow, cu întârziere. Primul avion care îl transporta pe Duda a fost nevoit să se întoarcă la Varşovia şi a avut o aterizare de urgenţă din cauza unei probleme tehnice. La Rzeszow, oraş aflat la 100 de kilometri de graniţa cu Ucraina, este programată o întâlnire între liderul polonez şi preşedintele Statelor Unite, Joe Biden.

Nerespectând promisiunile din campanie, preşedintele Joe Biden a îmbrăţişat ideea de a folosi ameninţarea armelor nucleare ca un factor de descurajare pentru utilizarea armelor convenţionale, nu doar a celor nucleare, dezvăluieWall Street Journal, citând surse din administraţia americană.

UPDATE 16:30 Bogaţii ruşi apropiaţi lui Putin îşi caută refugiul în lumea arabă. Roman Abramovici vrea casă la Dubai, susţine Bloomberg.

UPDATE 16:00 Rusia recunoaşte 1.351 de morţi în Ucraina. Este prima actualizare făcută de oficiali, care în primă fază au declarat 498 de decese, pe 2 martie, după începerea invaziei - 24 februarie.

UPDATE 15:40 Preşedintele american Joe Biden tocmai a aterizat la Rzeszow, Polonia, la 100 de kilometri de graniţa cu Ucraina. În primele ore ale vizitei sale de două zile în Polonia, Biden se va întâlni cu soldaţii americani staţionaţi acolo, înainte de a călători la Varşovia, pentru discuţii cu liderii polonezi şi o vizită la un centru de primire pentru refugiaţii ucraineni care au fugit de război.

UPDATE 15:35 Statele Unite „nu au intenţia de a folosi arme chimice sub nicio circumstanţă”, chiar dacă Rusia le-ar folosi în Ucraina, a dat asigurări consilierul american pentru securitate naţională, Jake Sullivan. Vorbind cu reporterii de la bordul avionului prezidenţial, Sullivan a asigurat totuşi că „Moscova va plăti un preţ foarte mare dacă va folosi arme chimice” şi a încheiat astfel declaraţiile preşedintelui Joe Biden, care a promis ieri „un răspuns” dacă ar avea loc un astfel de atac.

UPDATE 15:30 ONU anunţă existenţa unor gropi comune în Mariupol. Ar fi vorba despre sute de morţi.

Tren suspendat de finlandezi

UPDATE 15:10 Serviciul feroviar finlandez VR va suspenda legătura dintre Helsinki şi Sankt Petersburg începând cu 28 martie până la o nouă notificare, a informat compania.

UPDATE 14:30 La Cernobaievka, comandantul Armatei a 49-a a întregii armate din Districtul Militar de Sud al Federaţiei Ruse, generalul locotenent Yakov Ryazantsev, a fost ucis. Această informaţie a fost confirmată de consilierul şefului PO Alexei Arestovich. 

UPDATE 13:10 Guvernatorul regiunii Harkov, Oleh Synyehubov, anunţă că Rusia a atacat aeroportul din Harkov folosind sisteme de rachete cu lansare multiplă. De asemenea, Rusia a atacat oraşul cu sisteme de lansare de rachete Grad şi Uragan. 

UPDATE 12:00 Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR) a publicat o actualizare privind victimele civile din Ucraina începând cu 24 februarie. 1.035 de ucraineni au fost ucişi şi 1.650 au fost răniţi. Cu toate acestea, instituţia consideră că cifrele reale sunt considerabil mai mari. 
 
UPDATE 11:50 Consiliul oraşului Mariupol spune că aproximativ 300 de persoane au murit în atacul rusesc asupra teatrului din Mariupol de acum 9 zile, care era folosit ca adăpost pentru 1.300 de civili.
 
UPDATE 11:30 Războiul pornit de către Rusia a ucis, până acum, 135 de copii în Ucraina. Potrivit Procuraturii Generale, 184 de copii au fost, de asemenea, răniţi de când Rusia a lansat invazia la scară largă a Ucrainei, la 24 februarie. 
 
UPDATE 11:00 Bruxelles, joi. Flashmob chiar lângă Comisia Europeană. 902 persoane au murit oficial în Ucraina din cauza agresiunii ruseşti, potrivit ONU, de la mijlocul lunii martie. Mii de morţi nu au fost însă număraţi. Ce ar însemna acest număr dacă morţii ar zăcea în mijlocul Bruxelles-ului? 
 
UPDATE 10:20 Ministerul britanic al Apărării spune că Ucraina a reocupat oraşe şi poziţii defensive la est de Kiev.

UPDATE 08:30 Consiliul Orăşenesc Mariupol face apel la ajutor. Oamenii rămaşi în oraş nu mai au ce mânca, şi asta pentru că încercările multiple de a crea coridoare umanitare şi de a oferi ajutor au eşuat din cauza încălcării continue de către trupele ruse a acordurilor de încetare a focului. 

UPDATE 07:30 60% din rachetele de înaltă precizie ale Rusiei nu au atins ţinta, spun oficiali americani 8;pentru Reuters.

UPDATE 07:15 Zelenski l-a informat pe preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi despre opoziţia Ucrainei faţă de agresiunea rusă şi i-a mulţumit pentru sprijinul acordat ucrainenilor 

UPDATE 03:00 Ursula von der Leyen şi Joe Biden condamnă războiul Rusiei în Ucraina şi salută cooperarea UE-SUA

Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, şi Joseph Biden, preşedintele Statelor Unite, au condamnat joi seară, cu ocazia summitului de la Bruxelles, războiul "nejustificat şi neprovocat" lansat de Rusia împotriva Ucrainei şi au pledat pentru intensificarea cooperării transatlantice.

UPDATE 00:13 Summit UE-SUA | Liderii europeni şi Joe Biden pledează pentru cooperare energetică şi consolidarea democraţiei 

Liderii ţărilor Uniunii Europene şi preşedintele SUA, Joseph Biden, au pledat joi seară, la summitul de la Bruxelles, pentru reducerea dependenţei energetice de Rusia şi pentru consolidarea instituţiilor democratice în Ucraina, Republica Moldova şi în zona Parteneriatului Estic.

Rezumatul zilei

  • Forţele ruse sunt acuzate că au luat ostatici pe locuitorii oraşului ucrainean Cernigău şi le-au raţionalizat apa.
  • Guvernul Marii Britanii aplică noi sancţiuni Rusiei.
  • Ministrul de externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, condamnă iniţiativa lui Putin ca statele care au contracte pentru furnizarea de petrol şi gaze naturale ruseşti să plătească în ruble.
  • Acest lucru va favoriza uciderea civililor ucraineni nevinovaţi.
  • Polonia a blocat conturile bancare ale ambasadei ruse pentru că ar fi finanţat activităţi teroriste.

UPDATE 12:30 Potrivit guvernatorului regiunii Harkov, Oleh Synyehubov, Rusia a atacat aeroportul din Harkov folosind sisteme de rachete cu lansare multiplă. De asemenea, Rusia a atacat oraşul cu sisteme de lansare de rachete Grad şi Uragan. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici