Video ATACUL armat din Las Vegas: 42 de arme de foc, descoperite în camera de hotel şi în casa atacatorului/ Cel mai nou bilanţ: 59 de morţi şi peste 500 răniţi / MAE: Un cetăţean român a fost rănit | VIDEO

Cel puţin 59 de persoane au murit şi alte 527 au fost rănite în urma atacului armat comis duminică seara, în oraşul american Las Vegas, informează ABC News. Atacatorul a iniţiat un atac la cel de-al 32-lea etaj al hotelului Mandalay Bay, unde peste 22.000 de persoane participau la un festival de muzică country.

34352 afișări

UPDATE 9:00

Un adevărat arsenal a fost descoperit în camera de hotel a lui Stephen Paddock, dar şi în locuinţa acestuia, spun autorităţile.

Poliţia a recuperat 23 de arme din camera de hotel, din Las Vegas, şi alte 19 arme din casa lui Paddock, din Mesquite, Nevada, a anunţat ajutorul de şerif, Todd Fasulo.

UPDATE 8:00

Cel puţin 59 de persoane au murit şi alte 527 au fost rănite în urma atacului armat comis în timpul unui concert în oraşul american Las Vegas, informează ABC News.

Conform autorităţilor, bilanţul victimelor ar putea creşte.

Atacatorul a iniţiat un atac la cel de-al 32-lea etaj al hotelului Mandalay Bay, unde peste 22.000 de persoane participau la un festival de muzică country.

UPDATE 01:56

Anchetatorii americani au anunţat, marţi, că au descoperit 18 arme de foc, explozibil şi muniţie în locuinţa bărbatului suspectat de comiterea atacului armat din Las Vegas, în urma căruia cel puţin 58 de oameni au murit, relatează site-ul agenţiei The Associated Press.

Şeriful Joseph Lombardo a precizat că percheziţiile au avut loc în oraşul Mesquite din statul Nevada, la reşedinţa lui Stephen Craig Paddock.

În acelaşi timp, câteva kilograme de nitrat de amoniu, un material folosit pentru a confecţiona dispozitive explozive, au fost găsite în maşina bărbatului suspectat de comiterea atacului armat.

Investigatorii intenţionează să o interogheze pe prietena lui Stephen Craig Paddock, după ce aceasta va reveni dintr-o călătorie la Tokyo.

Proprietarul unui magazin de arme din Mesquite, Nevada, a declarat că Stephen Craig Paddock a cumpărat arme de foc, dar că nu a depistat niciun indiciu potrivit căruia bărbatul ar fi fost instabil psihic.

Şeriful Joseph Lombardo a mai precizat că bilanţul victimelor în urma atacului armat din Las Vegas a fost actualizat la 59 de morţi şi 527 de răniţi. Conducerea Spitalului Universitar din Las Vegas a precizat că 12 persoane sunt internate în stare critică.

UPDATE 20:39

Ministerul Afacerilor Externe informează că un cetăţean român a fost identificată printre persoanele rănite în atacul armat de duminică, din Las Vegas.

”Încă de la momentul desfăşurării atacului care a avut loc astăzi, 2 octombrie 2017, la Las Vegas, Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Consulatului General al României la Los Angeles a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, pentru a verifica dacă printre victime sunt cetăţeni români. Potrivit informaţiilor obţinute până la acest moment, printre persoanele rănite în urma atacului a fost identificată o persoană de cetăţenie română. Aceasta a fost transportată şi internată la un spital din regiune pentru îngrijiri medicale de specialitate”, informează MAE.

Consulul onorific al României la Las Vegas intenţionează să-l viziteze pe român de îndată ce starea de sănătate a acestuia va permite acest lucru.

”Consulatul General al României la Los Angeles este în contact permanent cu autorităţile locale şi este pregătit să acorde asistenţă consulară. Ministerul Afacerilor Externe reiterează condamnarea tuturor actelor de acest tip şi respinge cu tărie violenţele, indiferent de raţiune şi formă de manifestare. Ministrul Teodor Meleşcanu transmite condoleanţe membrilor familiilor victimelor, întreaga sa compasiune persoanelor rănite în tragicul eveniment şi exprimă solidaritatea cu poporul american”, mai precizează sursa citată.

UPDATE 19:37 

FBI susţine că atacul armat din Las Vegas nu are legătură cu terorismul internaţional

Atacul armat din oraşul american Las Vegas nu are nicio legătură cu terorismul internaţional, anunţă Biroul Federal de Investigaţii, în contextul în care masacrul a fost revendicat de organizaţia teroristă Stat Islamic.

"Până în acest moment, nu a fost depistată nicio legătură între acest atac şi vreun grup terorist internaţional", a declarat agentul FBI Aaron Rouse, coordonatorul anchetei.

Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat atacul din Las Vegas, soldat cu cel puţin 58 de morţi şi 500 de răniţi. Organizaţia teroristă sunnită susţine că Stephen P., autorul atacului, se convertise de câteva luni la islam.

UPDATE 19:04

Bilanţul atacului armat din Las Vegas a ajuns la 58 de morţi şi 500 de răniţi

Cel puţin 58 de oameni au murit, iar alţi aproximativ 500 au fost răniţi în atacul armat comis în timpul unui concert, în oraşul american Las Vegas, relatează CNN.

Noul bilanţ a fost anunţat luni după-amiază de Aaron Rouse, un agent al Biroului Federal de Informaţii (FBI).

Bilanţul anunţat anterior de autorităţile din Las Vegas era de 50 de morţi şi 400 de răniţi.

UPDATE 17:51 Preşedintele Statelor Unite a ţinut o declaraţie de presă în urmă cu câteva minute.

Donald Trump condamnă atacul din Las Vegas, iar miercuri va vizita locul crimelor

Donald Trump, preşedintele SUA, a exprimat solidaritate cu victimele atacului din oraşul Las Vegas, subliniind că societatea americană nu va fi dezbinată de acest "act rău" şi anunţând că se va deplasa miercuri la locul masacrului.

 

UPDATE 17:49 

Un tânăr din Cluj-Napoca, Luca Iclodean, a fost rănit, luni, în atacul armat din Las Vegas, mama sa postând pe o reţea de socializare un apel pentru prieteni de a se ruga pentru fiul său, aflat în operaţie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Carmen Iclodean, mama lui Luca, a postat, luni, pe o reţea de socializare un mesaj în limba engleză în care arată că fiul ei trece prin momente critice şi arată o fotografie a acestuia din spital.

„Nu postez chestiuni personale dar acum am cu adevărat nevoie de ajutor. Vă rog să vă rugaţi pentru fiul meu Luca, împuşcat în timpul atacului din Las Vegas. Chiar acum se află în operaţie în condiţii critice şi el ar aprecia rugăciunile voastre”, a scris Carmen Iclodean, care lucrează la un casino în Las Vegas.

UPDATE 17:47 

Organizaţia teroristă Stat Islamic a revendicat responsabilitatea atacului ce a avut loc luni în Las Vegas, în urma căruia cel puţin 50 de persoane au murit şi alte peste 400 au fost rănite, relatează The Independent.

Anunţul grupării teroriste a fost făcut, luni, de agenţia de propagandă a jihadiştilor, Amaq, care a precizat că atacatorul a fost ”un soldat al Stat Islamic.

”Atacatorul din Las Vegas este un soldat al Stat Islamic ce s-a convertit la islamism în urmă cu câteva luni”, se arată în anunţul reţelei teroriste.

Potrivit jihadiştilor, atacul reprezintă un răspuns la acţiunile coaliţiei care luptă împotriva reţelei teroriste Stat Islamic.

UPDATE 15:40

Poliţia metropolitană din Las Vegas a anunţat într-un comunicat de presă că 406 persoane au fost transportate la spital, în urma atacului. Potrivit acesteia, atacatorul a deschis focul asupra a 22.000 de oameni care se aflau la concert din apartamentul său de la etajul 32 din hotelul Mandalay Bay. 

Atacatorul s-ar fi sinucis în camera de hotel în care se afla în momentul în care trupele de intervenţie specială au intrat în camera individului. În camera atacatorului Poliţia a descoperit alte zece mitraliere.

UPDATE 15.00

Preşedintele Donald Trump a transmis condoleanţe familiilor victimelor atacului din Las Vegas. 

 

UPDATE 13:55

Joseph Lombardo, şerif al poliţiei din Las Vegas, a confirmat identitatea suspectului ce a deschis focul la un festival de muzică din Las Vegas, informează The Guardian.

Suspectul ce a fost împuşcat de poliţie este Stephen Paddock.

Înainte ca identitatea suspectului să fie dezvăluită de poliţie, presa a vehiculat că atacatorul ar fi fost Geary Danley.

Potrivit poliţiei, Paddock ar fi acţionat singur şi se presupune că nu ar fi avut niciun fel de legături cu vreo grupare militantă.

Autorităţile au transmis că se află în căutarea unei femei numite Marilou Danley. Poliţia nu a transmis însă detalii în privinţa eventualei suspiciuni că aceasta ar fi implicată în atac, dar femeia a fost descrisă ca fiind ”un asociat” al atacatorului.

Poliţia Metropolitană din Las Vegas a precizat că suspectul, un locuitor din Las Vegasul, a fost ucis de forţele de ordine.

UPDATE 13:40

Potrivit New York Times, numărul morţilor se ridică la 50 de persoane şi la peste 200 de răniţi, în atacul armat de la concertul de muzică country

UPDATE 13:21

Cântăreţul de muzică country Jason Aldean (40 ani) este în siguranţă. Acesta cânta pe scenă în momentul în care atacatorul a deschis focul, la Route 91 Harvest Festival.

UPDATE 13:04

Suspectul a fost identificat ca un bărbat alb, în vârstă de 64 de ani, scrie The Independent.

Identitatea suspectului responsabil de atacul armat din Las Vegas, în urma căruia au decedat cel puţin 20 de persoane şi alte 100 au fost rănite, a fost dezvăluită de presa internaţională.

Atacatorul ar fi fost Geary Danley, acesta ar fi acţionat singur şi se presupune că nu ar fi avut niciun fel de legături cu vreo grupare militantă.

Autorităţile au transmis că se află în căutarea unei femei numite Marilou Danley. Poliţia nu a transmis însă detalii în privinţa eventualei suspiciuni că aceasta ar fi implicată în atac, dar femeia a fost descrisă ca fiind ”un asociat” al atacatorului.

Poliţia Metropolitană din Las Vegas a precizat că suspectul, un locuitor din Las Vegas, a fost ucis de forţele de ordine.

UPDATE 12.30 Mărturia miliardarului Dan Bilzerian, după atacul armat din Las Vegas

Dan Bilzerian, supranumit ”regele Instagramului”, se afla în mijlocul oamenilor care se aflau la concertul din Las Vegas, în momentul în care un bărbat a deschis focul asupra mulţimii, miliardarul înregistrând pe telefonul mobil momentele de panică ce au urmat atacului.

Fostul jucător de poker a reuşit să se filmeze în timp ce fugea din calea gloanţelor, alături de miile de oameni care participau la concert. Bilzerian a relatat şocat că o tânără, care se afla la câţiva metri de el, a fost împuşcată în cap.

”O fată tocmai a fost împuşcată în cap, în faţa mea. E o adevărată nebunie. E timpul să-mi iau arma şi să mă întorc”, a spus Bilzerian.

UPDATE 11.30 Bilanţ în creştere: Cel puţin 20 de persoane au fost ucise şi alte cel puţin 100 sunt rănite în urma unui atac armat ce a avut loc la un hotel unde avea loc un festival de muzică din Las Vegas, potrivit Sky News. 

Centrul Medical Universitar a confirmat că peste 100 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Danita Cohen, purtătorul de cuvânt al centrului, a declarat că 14 persoane se află în stare gravă.

Pe scurt: 

  • Cel puţin douăzeci de persoane au decedat şi alte 100 au fost rănite în urma unui atac armat cu armă automată ce a avut loc la un hotel unde avea loc un festival de muzică country.
  • Împuşcăturile au fost raportate în jurul orei locale 22:00 (08:00, ora României) în timpul festivalului Route 91 Harvest, în timp ce cântăreţul de muzică Jason Aldean cânta într-un cazinou extrem de popular.
  • Poliţia a blocat bulevardul Las Vegas pentru a căuta persoana ce a deschis focul şi apoi l-au împuşcat mortal

UPDATE 10:38 Poliţa americană a anunţat prin intermediul contului de Twitter că suspectul atacului armat din Las Vegas a fost împuşcat şi că nu consideră că ar mai exista alţi atacatori, informează presa internaţională.

 

UPDATE 10:00

Cel puţin doi oameni au murit şi 24 au fost răniţi, într-un atac armat, la concertul din Las Vegas, notează BBC.

Anterior, Danita Cohen, purtătorul de cuvânt al Centrlui Medical Universitar, a confirmat că mai multe victime au fost transportate la spital.

Autorităţile au închis circulaţia pe bulevardul Las Vegas.

O serie de zboruri ce urmau să aterizeze pe Aeroportul Intenraţional MacCarran au fost redirecţionate din cauza incidentului.

 

UPDATE 9.30

 

Zeci de persoane au fost filmate părăsind clădirea în fugă. Hotelul Mandalay Bay a fost evacuat.

Poliţia a transmis tuturor să evite zona în cauză.

Un ofiţer de poliţie ar fi fost împuşcat, iar serviciile de urgenţă se află la faţa locului.

Pe reţelele de socializare ar fi existat o serie de anunţuri cum că suspectul ar fi fost împuşcat la etajul al 32-lea al hotelului, însă acest lucru nu a fost confirmat.

Împuşcăturile au fost raportate în jurul orei locale 22:00 (08:00, ora României), în timpul festivalului Route 91 Harvest, în timp ce cântăreţul de muzică Jason Aldean cânta într-un cazinou extrem de popular.

Poliţia a blocat bulevardul Las Vegas pentru a căuta persoana ce a deschis focul.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici