Barack Obama apără strategia diplomatică a SUA în dosarul programului nuclear iranian

Barack Obama a apărat luni abordarea administraţiei sale în dosarul nuclear iranian, afirmând că e "uşor" să baţi cu pumnul în masă, însă aceasta nu garantează securitatea Statelor Unite.

301 afișări
Imaginea articolului Barack Obama apără strategia diplomatică a SUA în dosarul programului nuclear iranian

Barack Obama (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Nu putem închide uşa diplomaţiei şi nu putem exclude în mod automat soluţiile paşnice la problemele mondiale", a asigurat preşedintele american, evocând în timpul unui discurs la San Francisco acordul interimar încheiat cu Republica islamică sâmbătă la Geneva, criticat de numeroşi adversari republicani.

"Când eram candidat la preşedinţie pentru prima dată, am spus că a venit timpul unei noi ere a leadershipului american, că este nevoie să întoarcem pagina după un deceniu de războaie", a amintit Obama, la începutul unei intervenţii consacrată şi reformei imigraţiei susţinută de acesta.

"Cred în ceea ce preşedintele Kennedy a spus odată «Nu negociem pentru că ne este teamă, însă nu ne este niciodată teamă să negociem»", a continuat el.

"Această diplomaţie, susţinută de sancţiunile fără precedent impuse Iranului, a adus progresul realizat în decursul acestui weekend", a apreciat liderul american. "În decursul lunilor următoare, vom continua eforturile diplomatice cu scopul de a obţine o soluţie ce va rezolva definitiv ameninţarea programului nuclear iranian", a promis el.

"Dacă Iranul profită de această ocazie şi decide să se alăture comunităţii internaţionale, atunci putem începe să punem capăt neîncrederii care există de atâţia ani între ţările noastre", a sperat Obama, care încă din campania sa din 2007-2008 a susţinut principiul de a "întinde o mână" inamicilor Statelor Unite.

"A spune vorbe mari şi a vorbi dur poate fi uşor din punct de vedere politic, însă nu este util pentru securitatea noastră", a apreciat el, în timp ce numeroşi conservatori din Congres au criticat acodul de la Geneva, care ajută prea mult Iranul, conform lor.

"Aceste progrese şi posibilităţile pe care le formează arată ce este posibil atunci când Statele Unite au curajul de a fi în prima linie, nu doar când vine vorba de a recurge la forţă ci şi datorită diplomaţiei noastre şi angajamentului nostru faţă de pace", a asigurat el.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici